Mesaj către mine

LACRIMI PENTRU UN PRIETEN DRAG CARE M-A PĂRĂSIT
Draga mea,

Știu că tu mă iubești așa cum sunt zăbăucă și plină de idei care unora le par ieșite din comun dar care pe tine te distrează mult de tot. Am umorul meu, unii poate că nu-l văd astfel, dar cum bine știi nu-mi place să fiu ironică, poate nu sunt la fel de inteligentă precum ceilalți, decât cu mine. Mă accept și mă iert mereu , cu toate că, nu de puține ori mă fac singură proastă.
Nu sunt creația mea proprie, Dumnezeu a fost primul, prin părinții mei, nici chiar Isus nu s-a autoîntrupat decât prin intermediul Fecioarei Maria, și tot părinților mei le datorez multe în șlefuirea mea.
Dacă îmi amintesc cerbicia și încăpățânarea cu care preferam să stau în genunchi decât să-i cer tatălui meu iertare înțeleg că am venit din Ceruri războinică și multă răbdare i-a trebuit mamei mele să mă modeleze ca să obțină cea ce sunt astăzi.
Ceva mai bun de atât nici măcar un sfânt nu putea scoate din mine !
Știi scrisoarea aceea trimisă către Dumnezeu ?
Cea scrisă după ce-am citit cărți New Age ?
Părea o nebunie.
Am intrat în acest joc și i-am scris Lui toate dorințele pe care le aveam atunci. Una câte una mi le-a îndeplinit pe toate.

N-am știut ce să cer, realizez abia în această clipă.
N-am cerut decât în mod egoist să mă realizez eu uitând să-L rog să-mi țină părinții mai mult în viață sau să n-o pierd pe Tara și acum pe Tomi.

Ei dacă aș fi avut înțelepciunea ca măcar asta să-I cer.
Mai multă înțelegere pentru tot.

Să mă ajute să găsesc doar prieteni adevărați care să nu fie atrași de funcția mea trecătoare sau de ajutorul meu dezintersat.
Să realizez că o prietenie e o nestemată rară.

Gata cu văicăreala !

Draga mea, ce pot să-ți scriu că-mi doresc cel mai mult ?
Să apuc să ies la pensie și să stau cu fiul meu Alexandru mai mult timp, să avem o mașină cu care să cutreierăm lumea împreună și să am nepoți. Nepoți care să fie oameni integri și onești și care să iubească literatura dacă se poate.
Închei mesajul meu sperând că vei avea timpul necesar să vii cu îmbunătățiri substanțiale.

Cu drag,

Carmen

AU SCRIS :

http://www.psi-words.com/2011/10/31/mesaj-pentru-mine/

http://tiberiuorasanu.wordpress.com/2011/10/31/mesaj-catre-mine/#comment-13353

Vero şi redsky

Un comentariu pe care nu cred că-l va posta domnul judecător Cristi Danileț de la CSM


Mă numesc Carmen Amza și am avut intentate plângeri penale împotriva unor liberali , foști inspectori generali școlari , prefecți, etc, care nu mai erau la putere, când am demarat acest process, dar care în timpul mandatului făcuseră presiuni asupra mea abuzând de funcția deținută.

Vă aduc la cunoștință faptul că nu sunt procesomană din fire dar , în naivitatea mea, am crezut că-mi voi găsi dreptatea cu ajutorul justitiei.


Procurorii nici nu voiau să înregistreze plângerea mea penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, documentele atestă acest fapt, și până nu am avut neobrăzarea de a face plângere penală împotriva procurorului de caz și de a mă adresa domnului președinte Traian Băsescu nu cadadicseau să facă vreo cercetare . S-au speriat și au demarat procedurile.

Un prim procurer, doamna Glican Ana Maria a scris într-un înscris oficial către domnul procuror general Liviu Mihai Tudose o minciună, în dreptul penal se numește fals intelectual, dumneavoastră știți însă mai bine, și anume că eu nu m-am plâns de tergiversare niciodată.

Am făcut și împotriva acestei procuroare plângere penală , aveam documente scrise de la ÎCCJ , Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte probe care atestau că mă plânsesem în prealabil de tergiversare.

După cum știm toți românii, care nu suntem magistrați , am pierdut cu probe scrise toate procesele.

Îmi pare rău dar, cu toată politețea impusă de funcția pe care-o dețineți, atâta timp cât eu am simțit pe propria-mi piele ne-dreptatea pe care o împarte justiția din România, nu o să vă cred nici pe dumneavoastră și nici pe vreun judecător sau procuror din această țară.

Îl iubesc pe președintele Traian Băsescu tocmai pentru că a avut curajul, în toată această ipocrizie în care ne scăldăm , bănuiesc o înțelegere între politicieni și magistrați pentru că altfel nu înțeleg de ce trenează nejustificat de mult toate procesele în care sunt implicați politicieni de vârf, să spună ceea ce simțim toți românii.

Mergeți, vă rog mult, în alte locuri decât acelea pe care le frecventați, mai umile, piețe, stadioane, cozi, printre oameni , precum Califul Hārūn al-Rashīd din celebra poveste, și o să vedeți părerea sinceră a oamenilor.

Nu sunteți iubiți și respectați.

Nu vă dau dreptate decât politicienii corupți, i-am văzut prin sala de judecată cum se umileau în fața instanței, și opoziția care, pentru a lovi în președintele țării a fost în stare să devină până și monarhistă !

Ministrul Justiției ce poate să facă ?

Nu poate să stârpească corupția din justiție, nu-i calomnie e RAPORTUL PE JUSTIȚIE AL UE, de unul singur.

Îmi pare rău că vă spun , a fost o vreme când mă rugam la Dumnezeu să ajungeți în CSM, dar până n-am să-i văd în închisoare pe toți procurorii și judecătorii care au închis ochii la probele prezentate în dosarele mele, adică fapte, eu voi spune că trăiesc într-o țară în care poți pierde procese cu probe.

Bănuiesc că postarea aceasta ați scris-o pentru colegii magistrați sau pentru cei care , ca și mine până în anul 2008, n-au nicio legătură cu justiția și încă mai cred că se pot câștiga procese dacă se dețin probe.

Noi românii, aceștia care ne lovim de ne-dreptatea împărțită de justiție avem nevoie de fapte nu de vorbe.

O justiţiábilă puternic nedreptățită de justitia romănă,
Carmen Amza

PS. Sunt supărată pe președintele Traian Băsescu, pe care l-am votat în speranța că se va schimba situația în justiție , că nu a reușit să facă nimic.
Poate că este prea mare puterea și libertatea magistraților.
Inamovibilitatea a devenit un obstacol în calea reformei justiției.

Aceeași justiţiábilă nedreptățită de justitia romănă,
Carmen Amza

Mi-era somn și mă simțeam chiar bine dispusă când am citit următoarea postare :
http://cristidanilet.wordpress.com/2011/10/30/obiectiv-politic-imediat-acaparati-justitia/#comment-18673
E un subiect atât de dureros pentru mine, mi s-au încălcat toate drepturile în această țară, încât nu m-am putut abține să repet ceea ce cu toții știți.
În România, dacă una dintre părți este o persoană importantă, nu ai nicio șansă să ai parte de un proces corect.

 Prietenii ați citit de mult :

https://dictaturajustitiei.wordpress.com/2010/07/20/falsul-intelectual-savarsit-de-un-procuror-al-romaniei/

https://dictaturajustitiei.wordpress.com/plangerea-mea-penala-in-legatura-cu-falsul-intelectual-savarsit-de-catre-un-procuror/

https://dictaturajustitiei.wordpress.com/2010/12/23/rusine-sa-va-fie-la-toti/

Prietenii cunosc și faptul că am fost chemată să recunosc în scris că eu sunt cea care postez pe blogul meu.

Da, e posibil să nu trăim într-un stat de drept. În statul de drept nimeni nu-i mai presus de lege.

Dacă vă este teamă să mergeți printre oamenii simplii ca să luați pulsul puteți să citiți pe internet.

Cam aceeași părere despre justiție veți găsi și în articolul :

http://sareinochi.com/2011/10/31/sa-nu-ajungem-in-situatia-de-a-ni-se-impune-vinovatii/

Când nu convine să privim realitatea în față o cenzurăm

:http://cristidanilet.wordpress.com/2011/10/30/obiectiv-politic-imediat-acaparati-justitia/?replytocom=18677

Nu doar nu am primit răspuns dar nici măcar n-a fost postat comentariul. N-am înțeles de ce. N-am înjurat pe nimeni.

Oare adevărul este un delict grav ? O jignire ?

DUZINA DE CUVINTE A cui e responsabilitatea ?


STRADA a devenit un loc nesigur și, nu mă refer când afirm asta la accidentele rutiere tot mai dese în ultima vreme, periculos. INDIFERENT cât de mult ți-ai dori să ai o viață liniștită și fără evenimente majore nu poți rămâne nepăsător atunci când ele năvălesc peste TINE.
Orașul nostru, altădată o oază de pace, doar de aceea l-a ales istoricul Nicolae Iorga ca loc de reședință , a fost săptămâna aceasta martorul mut al unei descinderi în forță a mascaților.
Cine mai poate avea astăzi COPILĂREASCA idee că se poate locui undeva , aiurea , fără teama că fiul sau fiica sa nu cade în mrejele unor interlopi ? Traficanți de carne vie, nu vă mirați c-avem și din aceștia-n zonă, cel puțin așa am auzit, traficanți de droguri sau doar niște simplii cămătari ?

V-am plictisit plângându-mă de purtarea elevilor mei.

Îi văd surescitați pe holuri, țipând, înghiontându-se sau sărutându-se fără nicio jenă în fața noastră a celor care trecem întâmplător pe acolo.
Am crezut că de vină e CEAȘCA de cafea băută în fugă, fără ZAHĂR, doza de energizant sau eventual bidonașul de bere adus printre puținele cărți sau manuale din rucsacul ce joacă rol de ghiozdan.
Mărturisesc că văd DUBLU , de nervi, asistând neputicioasă la aceste priveliști.
Nu de multe ori îi găsesc la ore ronțăind ceva CROCANT dar îi las pentru că se plâng de faptul că n-au apucat să-și ia MASA de prânz. Mă gândesc că e mult mai bine decât să mestece molcom și EGAL, toată ora, o gumă pe care cu greu se hotărăsc s-o arunce în coșul de gunoi.
Când acești copii părăsiți, la figurat, de către părinții lor , au grijă doar să-i îmbrace și să le dea să mânânce după care uită de responsabilitățile lor, ajung să se confrunte cu tot felul de probleme majore, precum cele legate de droguri, fiecare se gândește să caute vinovatul.

Undeva în afara familiei.

Degeaba ani de-a rândul încerci să le vorbești despre cât de grea e sarcina de a fi părinte , de cele mai multe ori n-aud, de fapt refuză să asculte, se fac că PLOUĂ, pentru ca atunci când răul s-a produs să fie luați prin surprindere.

Viața nu e roză, nu c-ar fi neagră ca smoala, mai degrabă gri-ALBASTRU, și totuși dacă am încerca cu toții să fim mai responsabili ….

Psi a hotărât cuvintele iar noi, cuminți, le-am folosit :

Psi,verogriganaidsaraalmanahegina,redskytibivirusache,abisuri,Rokssana,

De la Tibi am înțeles că prima a fost scorpio  dar știți cum e….

Parfumul sincerității


Of, prieteni, la grea încercare ne-a pus Lolita !
Cu toate că sunt o persoană ce inspiră frământările mute pline de teamă, resentimente și alte frustrări ale celorlalți și expiră sinceritate cu tona, fiind o fire extrovertită, o sinceritate debordantă , nu pot să affirm cu mâna pe inimă că-mi permit obrăznicia de a spune adevărul mereu.

Sinceritatea poate să fie o calitate dar, uneori , poate să devină o armă în mâinile celorlalți, întotdeauna a rudelor apropiate și a prietenilor, îndreptată împotriva ta, al celui naiv , ce ai avut nesăbuința să-I acorzi atâta încredere și să-I faci destăinuiri pline de dragoste sau, de cele mai multe ori, doar ca semne de amiciție sau , și atunci mi se pare mult mai grav, împotriva unui alt suflet care suferă.

Locuiam într-un bloc , select pentru zona respectivă, unde se găseau doar două apartamente pe scara noastră. Unul ocupat de mine iar celălalt de o familie tot de dascăli. Cu ea aveam o relație aproape de prietenie, spun asta pentru că nu ne făceam confidențe de suflet, respectându-ne intimitatea una alteia. Îmi plăcea și mie și ei faptul că nu dădeam buzna una în casa alteia, cum au prostul obicei de a face unele vecine , văd și eu, și nici una în sufletul celeilalte. Ne spuneam fiecare ce voiam și știam că nici una dintre noi nu va pune vreo întrebare indiscretă pentru a intra în amănunte dar și că totul va rămâne între noi două ca un mare secret.

Știam că soțul o înșeală, o știa întregul sat , dar tocmai pentru acest motiv mă împrietenisem , simțind o mare compasiune pentru ea.

Într-o zi , tulburată fiind, m-a întrebat :
” Ești prietena mea, se spune că bărbatul meu mă înșeală. Tu știi ceva ? ”

Știam. Știam și cu cine .


Am privit-o și i-am spus, poate că dacă n-ar fi așteptat din partea mea o infirmare ar fi sesizat glasul meu stins, că totul e o minciună și o răutate din partea dușmanilor soțului ei care , în aceea vreme , era director de școală.

Nu mi-a părut și nu-mi pare rău nici astăzi că n-am fost sinceră în răspunsul meu. Destul de rar, la distanță de ani , ne mai întâlnim din întâmplare și bărbatul ei, care câți ani am fost vecini a tremurat la gândul că eu eu voi face vreo indiscreție referitoare la aventurile sale mai mult sau mai puțin galante, se bucură din tot sufletul văzându-mă. Ea e deja pensionară, au doi nepoți pe care și-I iubesc din tot sufletul , și se sprijină unul pe celălalt.

Sinceră , ca de obicei, am să vă povestesc o pățanie de-a mea petrecută în urmă cu 26-27 ani și care este prescrisă acum. Nu mă întâlnisem cu iubitul meu decât doar de câteva ori și cu toate acestea rămăsesm însărcinată. Pentru că nu exista perspectiva unui serviciu , absolvent de drept cu dosar la secu΄ nefavorabil, deh, sinceritatea exprimării unor opinii politice ale tatălui său se răsfrângea și asupra lui, s-a gândit c-ar fi mai bine dac-aș avorta .
Ghinion, considerat în acel moment un mare noroc, l-a întâlnit în drumul său pe un farmacist care i-a făcut rost pe loc de medicamente necesare unui avort.

Le-am luat c-o strângere de inimă uitând, pentru o clipă, faptul că sunt alergică la medicamente.
Am făcut șoc analfilactic neștiind nici până în ziua de azi cum de-am scăpat cu viață.

Rămăsese o singură soluție. Să obțin un certificat medical, illegal, care să ateste faptul că nu pot să nasc pentru că altfel riscam să dau naștere unui monstru.

Am găsit înțelegere la un medic care mi-a promis ajutorul sfătuindu-mă să nu-I spun nimic iubitului meu. Ceea ce n-am făcut orbită fiind de iubire.

Totul a decurs bine iar eu m-am căsătorit cu persoana iubită.


Au trecut anii, au fost evenimentele pe care le-am considerat revoluționare, soțul meu a ajuns avocat iar purtarea sa s-a schimbat. Cine mai era ca el ? Am ajuns la un inevitabil divorț în care se punea problema încredințării unor copii.

După cum vă așteptați domnul avocat a vrut să se folosească de orice chichiță favorabilă sie și , uitând că fusese principalul vinovat în administrarea unor avortive , mă șantaja cu faptul că va face cunoscut un certificat care ne salvase la timpul potrivit.

N-am povestit astăzi această întâmplare dintr-o mare slăbiciune sau pentru c-aș simți nevoia să mă destăinui. Nu. Mă gândesc doar că poate, cândva, cuiva îi va fi de folos pățania mea.

Sinceritatea mi se pare o perlă rară care încă mai miroase a apa mării, un diamant neșlefuit emanând parfum de curaj, respect de sine și noblețe dar cred că doar anumite persoane știu să prețuiască astfel de nestemate.

mirela gazduieste povestile parfumate , ca să o imit pe  Rokssanaיּ.s. blog ,

lolita a propus această temă,  ce m-a frământat de ieri când am aflat eu , și au mai scris :

carmen ,lili, vizualw, schtiel, vania, coltulcumuzica, androxa, gabriela

Așa cum se întâmplă mereu în viață, Tomi se pregătește să mă părăsească !

Așa cum se întâmplă mereu în viață, Tomi se pregătește să mă părăsească !
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
      Cu toate că mai avea doar  un singur dinte în gură, toată vara, ca orice mascul feroce , a plâns după Tățica, o pisică pe care-o vedea pentru prima oară și care-a stat în gazdă la noi, vreo două luni, exact timpul necesar pentru spitalizarea stăpânului ei.Doamne ce-i mai dădea târcoale și ce mai ofta după ea ! Apoi  Țățica a plecat iar el și –a revenit . Ba, mai mult a început să doarmă șmecherul de el cocoțat pe suportul de rufe întins cu hainele mele sau pe pernele mele de mătase abia scoase din ghiarele fiului meu mai mic. Oase domnești amândoi, aleg ce-i mai bun !Luată cu gândurile, preocupată până și noaptea în somn, cum să- i fac pe noii mei elevi să învețe, unul, din clasa a IX a , m-a întrebat nevinovat, după 3 săptămâni în care-am rezolvat în clasă exerciții de matematică, ce materie predau iar altul, de data aceasta din clasa a XI a, mi-a spus foarte revoltat ” da, ce trebuie și să învățăm ? ”, n-am observat moleșeala ce l-a cuprins pe Tomi și lipsa poftei sale de mâncare.

Am mers cu el la doctor, am sperat că este vorba doar de vreo gripă luată de la mine, dar în urma analizelor am aflat că este grav bolnav și n-are șanse de supraviețuire.

Cum, de fiecare dată când m-a părăsit una dintre persoanele dragi mie, mi-am făcut mari mustrări de conștiință că n-am stat mai mult timp lângă ea, acum, când revin acasă, mă așez lângă Tomi prietenul meu drag și credincios știind că aceasta era marea lui plăcere. N-am uitat de promisiunile  făcute, de a continua poveștile începute dar,  recunosc,  că n-am starea sufletească s-o fac.

Vania.

  Pentru prietenii mei on-line un semn de viață din partea mea ca să știe că nu i-am părăsit.
 
 
 
 
 
 

Prima întâlnire


I
M-am tot gândit la prima întâlnire a mea și nu știam dacă să vă povestesc sau nu. Dar, fie, vă voi destăinui un secret bine ținut ascuns zeci de ani, ferecat cu multe lacăte.
Am o fire ciudată, atunci când mă supăr pe cineva uit toate detaliile plăcute, neplăcute sau fără nicio relevanță . Nu-i mai știu persoanei respective ziua de naștere, numărul de telefon sau momentul în care ne-am cunoscut. Efectiv se așterne o mare uitare.

Slabe nădejdi să-mi amintesc de o primă întâlnire amoroasă dacă relația s-a terminat. Și totuși …

Mama nu-mi dădea voie ca în liceu să am un prieten, vă dați singuri seama despre ce prietenie e vorba, pentru că , motiva dânsa, nu mi-ar mai fi fost capul la învățătură.
Cum nu se poate să oprești inima să se îndrăgostească și , ca urmare, un efect prea mare n-a avut, doar că, nu pot să spun, c- am avut o primă întălnire programată fiind încă în liceu.

Am intrat la facultate, terminasem deja primul an și , așa era pe-atunci, am fost trimiși în practică agricolă la Moțăței. Să culegem porumbul rămas pe câmpurile patriei nestrâns.
Să vă mai spun că, în timp ce noi eram pe câmp tăranii stăteau în cârciumă și beau, cred că e de prisos.

N-am rezistat decât vreo zi sau două pe câmp și, fiincă aveau nevoie de ajutoare la bucătărie, am preferat ca împreună cu alți colegi de an să curățăm zarzavaturile, să spălăm vasele murdare, să servim pe la mese și să mergem pe câmp, la prânz , cu mâncarea caldă.

Cum în apropiere era o fermă de animale, cred că vaci, peste tot mișunau muștele.
Erau prezente peste tot, în ciorba și mâncarea de la bucătărie, în paturile noastre și , nu știu ceilalți, dar chiar și în visele mele. Mă trezeam și în cele câteva minute, cât încă stăteam cu ochii închiși, le vedeam bâzăind bezmetice.

Mi-era teamă să mă ating de ceva de mâncare, pentru colegii noștri aveam grijă să le pescuim muștele înainte de a le pune mâncarea în farfurie, m-ai prindeam câte-o friptură făcută special pentru personalul bucătăriei sau profesori, așa se face că în câteva zile arătam slabă ca o arătare și neagră de atâta foame.

Într- o seară plăcută de octombrie, încă se mai vedea soarele roșiatic pe cer, a apărut un grup de bucureșteni. Ce erau nu mai știu. Bănuiesc că ingineri și subingineri. Gălăgioși nevoie mare, de , de la capitală, spuneau glume și râdeau zgomotos.
Dintre ei s-a făcut remarcat imediat un tip înalt , cu trăsăturile obrazului dulci și cu niște ochi mari și albaștrii. În treacăt l-am zărit și eu dar mi-am văzut de spălatul vaselor rămânând imperturbată la farmecele sale. Toate colegele mele, studente la mate-info, s-au strâns în jurul său și l-au servit cu ce era mai bun de mâncare.

Eu îmi plângeam în liniște soarta de a fi acolo și de a face treabă.
”Ce bine-ar fi fost dacă acum aș fi acasă ! ”
Am spălat farfuriile, am șters tacâmurile, am măturat un pic după care m-am dus la culcare.

Eram frântă de oboseală.

II

Cineva trăgea serios de mine. ” Trezește-te ! Hai, trezește-te ! Te chiamă un băiat . ”

” Cum îl cheamă ? ”

” Nu știu. Nu-l cunosc. ”

” Foarte bine ! Pentru un necunoscut nu mă dau jos din pat. ”

M-am întors pe partea cealălaltă. Liniștită. ”Să mă caute ziua. ” 

După alte minute mă zmucește altcineva. O fată. ” Mergi afară ! Din cauza lui nu putem să dormim niciuna. Insistă să ieși afară. Cică a vânat un iepure de dragul tău. ”

” Voi sunteți nebune ? Nu cunosc pe nimeni atât de amorezat de mine ca să vină după mine. ”

” N-are importanță. Îl vei cunoaște. ”

Mă ridic încă buimacă de somn , îmi iau ceva peste pijamaua subțire de vară, plecasem total nepregătită, cred că-mi inchipuisem c-o să avem condiții de hotel,  și ies la ușă. 

Îmbrăcat într-o șubă groasă, c-un pușcoci în mână , rezemat molatec lângă ușă , m-aștepta,  blând ca un motan , nimeni altul decât băiatul bucureștean ce fusese vedeta serii.

” Nu te cunosc. Cine ești și de ce îndrăznești să mă trezești noaptea din somn ? ”

 

 Mințeam. Auzisem destul de bine că-l cheamă Mihai și că venise cu echipa sa să rezolve ceva. Ce anume nu mai știu. Sunt aproape 35 de ani de atunci.

” Ai văzut luna ? ”

Discul astrului era uriaș. Noaptea plină de o puzderie de stele, aerul curat al nopții. Totul era pregătit pentru o noapte de dragoste.

Nu știu la ce sperase Mihai, ce planuri își făcuse  dar, întreaga noapte, n-am făcut altceva decât să-l ascult cum îmi spunea vorbe dulci pe care mi le șoptea, cât de duios putea, în urechea mea.

Să vă mint și să vă spun că nu ne-am îmbrățișat și sărutat ? N-ar fi frumos.  Prea era răcoare spre dimineață și șuba paznicului , între timp recunoscuse cum reușise să facă rost de pușcă și cojoc, prea strâmtă.

” Mă-nsor cu tine. Ești foarte frumoasă ! ”

Eram eu tânără dar gâsculiță nu.

” N-o spune adevărul dar, un pic, un pic îi place de mine ! ” Mă gândeam eu flatată de vorbele sale.

” Ne facem casa noastră în București, acum stau cu părinții, și facem câți copii vrei. ”

Noaptea  lungă, ajunsesem și la un astfel de subiect.

” Bine. Mai vorbim. De unde știi tu că vreau eu să mărit cu tine ? ” 

Ne-am despărțit când au mijit zorile. Eram frânți de oboseală.  Atâtea ore state în picioare lângă magazia,  în care eram noi fetele cazate, puteam s-o considerăm ca pe o mare performanță sportivă.

 

Dumineca am mers cu unul dintre colegii săi în sat. Familia la care erau ei invitați n-au știut ce să mai pună pe masă, cu ce să-i mai servească pe oaspeții din București , ca să le facă plăcere, iar pe lângă ei am mâncat și eu, după două săptămâni de foamete, mâncare gătită.

 

” Vrei să ne fi naș ? ” Îl întreba Mihai pe colegul său.

” Eu cu fata asta mă însor! ”

 

Toată lumea era veselă. Ei au și băut ceva vin, ceva bere. Eu învățată cu laptele am avut parte de câteva căni cu lapte acru , bătut.

   

Mă simțeam bine cu marea de flori din brațele mele, nu știu ce gospodină sau nevasta cărui subordonat , ce trebuia inspectat, se milise de el și-i culesese ditamai buchetul, pe care el, ca un șmecher, mi-l adusese.

” Am gânduri mari cu tine ! ” Îmi repeta el cu un zâmbet șăgalnic .

 

A plecat peste câteva zile. Mi-a dat numărul său de telefon  de acasă și-a rămas ca,  fix , peste două zile eu să merg la ora fixată de noi doi la Poșta din Moțățăi Sat așteptând  să mă sune .

”Nici nu ne-am despărțit și, deja , îmi e dor de tine ! ”

 Au fost ultimele sale cuvinte.

 

EPILOG

URMAREA VA FI  ÎN ” MIERCUREA  FĂRĂ CUVINTE ”

 

Am căutat fotografii cu Moțăței și n-am găsit. În schimb mulțumesc pe această cale :

http://www.ingradina.com/?p=9086 și

http://www.fotofocus.ro/fotografii-noemig.html de unde am putut importa cele câteva imagini frumoase.

 Psi…a ales acest titlu incitant pe care cu toată aglomerația de treburi pe care le am nu -l puteam rata  iar  celorlalți: marina, abisurile, tibi, redsky, vero, virusache, rokssana, cristian, cita, scorpio, anaid şi iar tibi. au făcut ceea ce trebuia. Blog Dיּ Agatha a copiat linkurile de la șefa, ea zice iar eu doar repet (linkuri preluate de la șefă :-D ) iar eu, ca și bravii mei elei de la ea . 😆

Adevăr vă spun vouă ! ( I )

Am o prietenă, normală precum noi toți, ceea ce o deosebește e doar faptul că ea cunoaște ce urmează să se întâmple. O face simplu fără prea multe introduceri sau în urma a nu știu ce ritualuri.


    Prima dată când am remarcat această calitate a sa a fost în toamna anului 1996. Ne dusesem împreună cu băieții noștri într-un sat, se numește Nucet, ca să-i facem campanie domnului Emil Constantinescu și să strângem semnături pentru înscrierea sa în cursa prezidențială. Obosisem de atâta mers , sunt vreo 15 km de mers pe jos din Văleni până acolo, a respirat ADÂNC după care mi-a spus : ” Ai să vezi că o să câștige. ”
” Crezi tu ? ” am întrebat-o mirată. ” Știu. ”
Așa a fost să fie.

     Prin septembrie într-o seară , anul acesta, când noi toți eram fericiți că toamna n-a sosit decât cu numele, m-a sunat la telefon. ȘOAPTA ei abia se auzea.
” Sunt supărată ! ”
Ce putea să i se întâmple ? E o ființă atât de bună care nu face altceva decât să se dăruiască pe sine și timpul său celorlalți.
” Ce e cu tine ? ”
” A venit poliția azi la ușa mea. ” Asta da surpriză ! mi-am zis eu și-am urcat cele câteva etaje până la ea.
” ANAFURA mamei lor de nemernici ! ” Înjura molcom soțul ei.

”Tocmai ea, care face tuturor bine, să fie pusă într-o astfel de situație ! ” În DELIR erau vorbele ce se revărsau CASCADE peste mine.
Trebuia să aflu ce s-a întâmplat și pentru aceasta era nevoie de un început.
Cu ani în urmă, o doamnă , rămasă văduvă și neavând copii, își vânduse vila sa din București și cu o mare parte din banii obținuți renovase apartamentul unei nepoate după soră.


 Îl mobilase elegant, vila era de prin Cartierul Primăverii, le cumpărase tot felul de electrocasnice, un automobil și petrecuseră împreună vacanțe de vis. Avusese chibzuința să-și oprească pentru ea doar un miliard de lei, nu-mi dau seama cum de putuse să fie precaută și să reziste rugăminților fierbinți ale frumoasei sale nepoate, o blondă ca o silfidă cu ochii blânzi ca o VIOREA, pe care și-i lăsase în bancă și de unde își scotea lunar dobânda.
Pentru că petrecerile se terminaseră, criza financiară a speriat pe toată lumea iar doamna în cauză era obișnuită să fumeze, să mănânce delicatețuri, exagerez poate, cașcavalul, iautul și brânza de burduf cred că nu sunt totuși niște specialități exagerat de scumpe, nepoata ce-i dăduse în trecut câte un SĂRUT otrăvit pentru a determina-o să-și vândă agoniseala de generații , a familiei soțului ei, în ultima vreme o trata cu indiferență. Cu toate că în VENE îi curgea același sânge, nepoata era indiferentă la toate necazurile și dorințele mătușii sale.

  Prietena mea, care trecuse la rându- i printr-o despărțire dureroasă, după o boală lungă și istovitoare mama sa murise în brațele ei, se simțise atrasă de la început de bucureșteanca emancipată care-i vorbea despre o lume necunoscută și exotică.

Povești siropoase despre iubirea dintre ei, soțul o divinizase , despre vilegiaturile lor în țară și străinătate, despre arbori de cauciuc, de mătase sau PALISANDRU, despre bibelouri scumpe și suveniruri , despre CLOPOȚEI de vânt și sunetul lor cristalin.

Povești ce păreau la fel de incredibile precum cele o mie de nopți ale Șeherezadei.

 tiberiu a venit cu idea, 

 psi a fost de acord, iar de scris au făcut-o mai mulți decât atâția :

 psi, tiberiu, altcersenin, sara