Se întâmpla prin 2008, înainte de Paşte.
Fiecare greşim într-un fel. Greşelile pot fi de mai multe feluri, mai mici sau mai mari, capitale sau nu. Orice duhovnic, de la vreo mânăstire, o să vă spună că nu-i aşa. Că păcatul este la fel pedepsit. Dar să revin la greşelile omeneşti, greşeli pe care nu le spunem la spovedanie.
Am descoperit abia târziu că este o mare greşeală să crezi, că este de ajuns, să fi corect, să-i apreciezi şi , de ce nu , chiar să-i iubeşti pe cei din preajma ta şi să ai încredere în ei. Mai ales, să ai încredere în ei.
Se împlinesc anul acesta trei ani, de când tot întorc pe o parte şi pe alta această problemă, încercând să văd unde am greşit. Am greşit că m-am purtat corect cu oamenii cu care am colaborat sau am greşit când am vorbit prea mult şi cu prea multă sinceritate?
Mi-am cunoscut prietenele înainte de a deveni directoare la şcoală.
De una dintre ele m-am apropiat mai mult. Cu douăzeci de ani mai mică decât mine, frumoasă, inteligentă şi mai ales foarte ambiţioasă. Am respectat-o de la început pentru tenacitatea de care dădea dovadă să îşi depăşească condiţia socială. De o sărăcie lucie, fără lumină această tânără terminase liceul şi se angajase la noi în şcoală ca suplinitoare necalificată. Mi-era tare dragă şi mie şi băieţilor mei care au îndrăgit-imediat. Prietenele mele, celelalte au plăcut-o şi ele şi ,cu toate, am încercat să o sprijinim ori de câte ori a avut nevoie de noi şi ne-a cerut.
Am considerat că este fiica mea pe care nu o am, sora mea mai mică şi prietena mea. I-am dat sfatul să se califice şi a urmat colegiul calificându-se ca învăţătoare.
A rămas însărcinată şi, cum nu aveau bani, ştiţi cum se obişnuieşte pe la noi creştinii ortodocşi, eu cheltuiesc ca naş atât dar, şi tu, trebuie să-mi cumperi cutare şi cutare, ca să nu se facă o afacere proastă, iar cum sarcina ajunsese deja în luna a opta, o prietenă a insistat să-i propun din nou să-i cunun religios. Mă mai refuzase, eu voiam să fim rude, aşa că i-am propus din nou. Copilul era mai bine gândeam eu, să aibă ambii părinţi trecuţi pe certificatul de naştere. Au fost bucuroşi de noua propunere şi am făcut nunta , unde se putea în altă parte , dată fiind situaţia financiară, decât în casa mea. Apartament la bloc cu două camere. Am amânat internarea băiatului, avea o boală ciudată, ceva cu boala sărutului, şi împreună cu el le-am ţinut lumânările în biserică. Ca un făcut băiatul zăcea în sufragerie , unde era masa întinsă şi musafirii iar eu am stăteam în dormitor pentru că orice vedeam, mâncare sau sucuri îmi provoca greaţa. Mai mult, rudele finului meu fumau iar eu nu suport fumul de ţigări. Când s-a născut fata lor am botezat-o. La fel , fără a participa la masa ce a urmat ceremoniei de la biserică.
A fost angajată de către inspectoratul şcolar în şcoala unde ajunsesem între timp directoare. Era mai obraznică decât celelalte tinere iar mie mi se reproşa de către acestea că-i permit.
,, Cum să vă răspundă ? Nu-i sunteţi doar directoare ci şi naşă. ,,
Băiatul meu mai mare, naşul lor, îi lua apărarea considerând că este o trăsătură de caracter frumoasă, că nu-i o persoană care aceptă să muncească fără să crâcnească. Mă deranja că Otilia, pentru că astfel se numeşte, nu-mi spunea nemulţumirile sale între patru ochi ca să nu existe comentarii răutăcioase din partea celorlalte colege care mi se păreau că sunt mai serioase. Dar pentru că au fost doar două incidente minore nu am făcut mare caz de ele.
În vara următoare am rugat-o ca, la repartizare, suplinitorii calificaţi dau examen de titularizare până reuşesc să ocupe un post definitiv, să aleagă o altă şcoală pentru că eu preferam ca o fostă elevă de-a mea, mai conştiincioasă , să ocupe respectivul post de învăţătoare. Otilia s-a supărat pe mine şi, nu ştiu de ce, care i-a fost adevărata motivaţie, a preferat să revină în şcoala pe care o conduceam. După câteva luni de răcire a relaţiilor, ne-am împăcat cu toate că nu ne certasem una cu alta ,iar ea s-a purtat mult mai corect.
Ne-am întâlnit într-o zi la inspectoratul şcolar. I-am prezentat-o inspectorului general cu care aveam nişte relaţii de serviciu foarte bune, ţinând cont că eu eram ţărănistă iar el pesedist.
Peste un timp ducându-mă cu treburi la inspectorat, inspectorul general mă vede şi mă cheamă la el în birou.
Titulara postului pe care suplinea fina mea, considerase că e mai bine pentru ea să plece să muncească în Spania şi postul devenise vacant.
,, Ştii că mi-ai prezentat într-o zi pe fina ta?
Îmi amintesc că mi-ai vorbit frumos despre ea.,, Am făcut ochii mari. nu ştiam unde vrea să ajungă.
,, M-a căutat şi m-a rugat să-i dau o numire definitivă pe post. Ce părere ai ?,,
,, Domnule general, e fina mea, e prietena mea şi o iubesc ca şi pe copiii mei dar ce a propus este ilegal. În sat este un tip care nu face altceva decât să urmărească ce se întâmplă, pentru că are o fiică care vizează acelaşi post. Vă va face reclamaţie în mod sigur.Respectivul a reuşit să dea afară un judecător din Vălenii de Munte. I-a întins o cursă, i-a băgat bani în buzunar iar cei de la procuratură au venit şi l-au prins cu mita în buzunar. Este foarte periculos. ,,
Nu eu eram cea în măsură să hotărăsc ce să facă inspectorul general dar, aşa cum am mai afirmat, era o persoană cu care colaborasem bine.
I-am povestit şi fiului meu cele întâmplate spunându-i în modul sincer că şi dacă ar fi fost vorba de el la fel aş fi procedat. Mi-a dat dreptate.
Postul a fost ocupat de către altcineva şi astfel fina mea s-a văzut nevoită să îşi continue studiile. Cum matematica nu prea îi plăcea, postul de profesoară de limba română i se potrivea mai bine.
Am sărbătorit realizarea sa iar, în aceeaşi vară, s-a titularizat ca profesoară de limba română în şcoala în care eram în continuare directoare.
Era serioasă ,conştiincioasă şi mă bucuram din plin pentru realizarea ei.
I-am povestit scena petrecută cu ani de zile înainte ,cea dintre mine şi inspectorul general şcolar. Nu a zis nimic, nu am avut impresia că s-ar fi supărat pe mine. Poate titulară fiind nu s-ar mai fi ambiţionat să înveţe şi să îşi continue studiile.
Au venit liberalii la putere. Eu am ocupat funcţia de director de coordonare iar pe ea am propus-o ca profesor coordonator. Merita. A acceptat greu responsabilitatea, afirmând că îi este teamă să nu se facă de ruşine. Am încurajat-o cât de mult am putut şi i-am dat încredere în ea.
Am intrat în conflict cu liberarii, am fluierat în biserică, adică l-am susţinut pe faţă pe preşedintele suspendat, făcându-i campanie lui Traian Băsescu.
Cu câteva zile, doar două, înainte de a nu mai fi directoare, fina mea m-a îmbrăţişat şi mi-a mulţumit.
,, Naşa mea, câte am putut să învăţ de la tine, cum m-ai sprijinit în toţi aceşti ani. Îţi mulţumesc. Nici nu ştii cât de mult pot să te iubesc!,,
Peste două zile urla în cancelarie:
,, M-am săturat de dictatoarea asta! Cum de şi-a permis să aducă un elev în şcoală fără să ne întrebe ?Vă rog să semnaţi că nu sunteţi de acord cu venirea acestui elev.,,
Toţi colegii mei au semnat o hârtie. A semnat şi învăţătorul care, mă rugase doar cu o lună înainte să-i primesc copilul în şcoală, pentru ca să nu-i scadă nota la purtare în şcoala unde învăţa. Nu făcusem nimic altceva decât să duc o politică de mărire a efectivului de elevi , prin aducerea de elevi de la alte şcoli , elevi repetenţi sau cu probleme de comportament, pentru că riscam să se desfiinţeze şcoala.
Ceea ce se va întâmpla probabil peste doi ani.
Ziua în care au murit prieteniile mele, a fost cea în care eu nu am mai deţinut funcţia de director.
Cum în fiecare lucru rău este şi ceva bun cu această ocazie am aflat care îmi sunt prietenii adevăraţi.
PS. Fina mea atunci când nu am mai fost ddirectoare mi-a reproşat că nu am susţinut-o să ocupe , în mod ilegal, postul de învăţătoare.
Dictatura justitiei 