Politeía

Cum am devenit ungur onorific. Trebuie sa va anunt ca doresc sa devin ungur onorific si asta in nici un caz pentru faptul ca maghiarii nu s-au prezentat la vot in referendumul de demitere a dlui Presedinte Basescu, ci pentru ceea ce s-a intamplat imediat. Adica exact ce se intampla cand comunistii guverneaza, incepem o denigrare a tuturor care nu urmeaza comenzile de la “centru”, citez din Romania Libera:

Vezi articol original 1.016 cuvinte mai mult

Anunțuri
Publicat în Fără categorie

„ Am evitat înfrîngerea decisivă. Războiul continuă. ” by Bleen

„  Nu e o victorie. E doar o bătălie în care am evitat, printr-o retragere strategică, înfrîngerea decisivă care ar fi dus la pierderea războiului. Războiul continuă. De obicei, după o retragere strategică, urmează regruparea și contraatacul. De obicei. Însă atunci cînd ești slab, contraatacul nu e o soluție, te slăbește și mai mult.

Băsescu este trecut, obosit și terfelit. Dar este suficient de puternic încît să țină linia de apărare încă doi ani. Acesta este rolul lui, să țină piept USL-ului pînă cînd noii lideri ai dreptei vor fi pregătiți pentru luptă (categoric nu sînt pregătiți în acest moment) și pînă cînd instituțiile statului vor fi suficient de puternice încît să reziste asaltului brațului politic al Mafiei. Vor fi doi
ani triști și urîți pentru Băsescu, dar decisivi pentru România.

Astfel, următorii pași ar fi:

1.Regruparea: reînnoirea și unirea dreptei. Cuvîntul de ordine este incluziunea, nu excluziunea. Avem nevoie de PDL, cu liderii lui mai vechi sau mai noi, așa cum avem nevoie și de PNȚcd, ICCD, Noua Republică, FCD și alte organizațiuni de gen.
2.Contraatacul strategic: parlamentarele din 2012 (un contraatac cu rol defensiv – pentru a ține stînga cît de cît departe de pozițiile cheie și pentru a avea viitoare poziții de pe care să pornească contraatacul decisiv). Parlamentarele din 2012 nu au rol decisiv însă păstrează echilibrul politic și dreapta în cărți. Pot reprezenta refacerea parlamentară a dreptei.
3.Contraatacul decisiv: prezidențialele din 2014. De rezultatul lor depinde soarta României pînă în 2020 sau chiar 2030. Dacă dreapta pierde prezidențialele, am sfeclit-o.
Tot ce poate face stînga e să încerce un atac decisiv înainte de 2014 (să schimbe Constituția, să anuleze alegerile prezidențiale din 2014, să elimine alegerile cu totul, să ne trimită pe toți la Canal, să încerce un război civil, alte puciuri și lovituri de stat etc). Dacă CCR condiționează modificarea Constituției de introducerea Parlamentului unicameral și a numărului maxim de 300 pentru parlamentari, așa cum a făcut și cu legea electorală, categoric nu vom avea o modificare a Constituției. Oricum, este extrem de greu de crezut că vom avea o nouă Constituție în următorii doi ani, în condițiile în care este cît se poate de clar că, după sistemul de vot proporțional, așa cum e acum, nu vom avea o alianță sau vreun partid majoritar în Parlament. Vom avea probabil două forțe puternice, USL și Dreapta, la 40-30 fiecare, plus UDMR și PPDD.

Stînga e cea care are forța de atac, care are inițiativa. Dreapta nu poate decît sta în defensivă și să-l lase pe Băsescu la bătaie. După ce poporul a obosit de atîta Băsescu și USL, după ce Băsescu și USL înșiși au obosit și sînt uzați la maximum, Dreapta poate ieși în față, regrupată, cu oameni noi, cu MRU și oameni de la ICCD, cu Cristi Diaconescu, Monica Macovei, Cătălin Predoiu, Ionuț
Popescu, Adrian Papahagi, cu tineri de la OTPDL, cu oameni din PNȚcd, de la Noua Republică. Pe lîngă aceste nume de la ”centru” e nevoie și de altele. ICCD poate avea succes acolo unde PDL, FCD sau Noua Republică au eșuat lamentabil, la recrutarea resursei umane. Echipa parlamentară a noii alianțe poate deveni coloana vertebrală a Dreptei. Orice ar face noua alianță, un lucru este obligatoriu: s-o aibă pe Monica Macovei la vîrf, în co-președinția Alianței sau în eșalonul imediat următor.

În altă ordine de idei, mitul competenței organizaționale a lui nea Vasile și a PDL-ului e în rahat pînă peste cap. La referendum s-a dovedit incompetența crasă a PDL-ului. Este inacceptabil să se facă o fraudă de 10% sub ochii tăi. Oamenii PDL din secții, ăia care nu lucrau pentru USL, ca în Teleorman, de exemplu, care au votat (!!!), ca în Prahova, de exemplu, habar nu aveau cu ce se mănîncă alegerile, nu știau legislația, nu știau la ce trebuie să fie atenți, nu știau ce să reclame, nu știau ce drepturi și obligații au, nu făcuseră niciun instructaj, nu aveau tehnică de documentare a fraudei (telefoane cu care să pozeze, aparate foto etc), nici măcar nu știau că trebuie să documenteze frauda, că de oprit nici nu poate fi vorba. Deasemenea, nu s-au văzu
nici celebrele echipe din afara secțiilor. Cei 300 000 de militanți PDL nu există. Celebrele task force pedeliste s-au plimbat probabil prin zonele safe, prin centrul Clujului și Aradului, că nimeni nu le-a văzut acolo unde era nevoie de ele. Presupun că nea Vasile, cînd a făcut strategia, s-a gîndit că pesediștii vor încerca să fraudeze în Alba, Arad sau Cluj, nu în Teleorman, Olt, Constanța sau Vrancea. PDL s-a bazat pe forțele locale, pe reprezentanții săi din orașul sau comuna respectivă. În mediul rural asta e o problemă. La Olteni, reprezentantul PDL a făcut non-combat aproape toată ziua iar cînd s-a decis să facă combat, a făcut de partea USL, la Breaza reprezentanții PDL au votat, că le era rușine că-i rîde lumea, la Ștefănești, viceprimarul PSD, Aurel Pîrvu, nervos că reprezentantul PDL se opune useliștilor care își fac de cap prin secție, l-a amenințat și i-a reamintit, aproape părintește, că l-a crescut de mic. De ce nu a încercat PDL să facă permutări și să aducă în fiecare sat, comună sau orășel mic (în orașele mari asta nu e o problemă) oamenii care nu-s de-ai locului, care nu au legături de rudenie, prietenie sau subordonare cu reprezentanții USL sau autoritățile locale, cărora nu le e frică pentru ce se va întîmpla după, cînd task force-ul PDL va fi plecat și el va rămîne singur cu useliștii satului?

Cînd Elenina Nicuț m-a sunat și mi-a zis: ”Îmi trebuie urgent o mașină să plec de aici, că mă omoară ăștia”, am apelat la PDL, și la celebra sa organizare și logistică, că la USL nu era cazul, ei fiind agresorii care fluturau cuțite în secție și o amenințau pe Elenina că o aranjează. Ei bine, PDL n-a fost capabil să pună la dispoziție o mașină. Nu neapărat PDL ca organizație, dar măcar prin rețelele lor informale de acolo se putea găsi o mașină la cineva, un om de bine, care să o ajute pe Elenina să iasă de acolo. Nu s-a putut. În schimb, fără să li se ceară, s-au oferit Anca Arun și Simona Maria Popescu să plece după Elenina cu o mașină din București. Nu era o opțiune totuși, Elenina avînd nevoie de o mașină cît mai repede. Am avut noroc că un alt observator din partea Asociației Blogary, Mihai Drăgan, comandant de navă din Giurgiu, aflat într-un concediu de 2 săptămîni în care face voluntariat, era la o secție din Alexandria în acel moment și s-a dus el s-o scoată pe Elenina de acolo unde tăbărîseră neandertalii USL pe ea. Apropo de Mihai Drăgan, el s-a aflat și la o secție din Penitenciarul Giurgiu, acolo unde au votat deținuți care, conform spuselor lor, nu aveau dreptul de a vota. Astfel, două dintre cele mai importante știri despre frauda USL care au apărut pe media au ca surse doi observatori ai Asociației Blogary. Care a avut în jur de 15-16 observatori în 18 000 de secții. Videanu, atunci cînd ieșea la declarații, primul cuvînt pe care îl spunea era Olteni. Asta în condițiile în care ar fi trebuit să aibă mii de exemple, de secții cu fraudă documentată și filmată.

Dacă, așa cum propuneau unii, nu se boicota referendumul, Băsescu era demis și MRU trebuia să candideze la prezidențiale împotriva lui Crin? Trecînd peste faptul că MRU nu e nici pe departe pregătit pentru prezidențiale în 2-3 luni, cum ar fi luptat împotriva lui Crin în condițiile în care USL îi asigurau acestuia 10 procente fraudate din start? Cum va lupta la toamnă dreapta împotriva USL-ului? Dacă USL are 41% în sondaje și mai scoate în 8-10% prin fraudă?

Dreapta nu a fost capabilă să administreze cele două teme majore, vitale, lovitura de stat și frauda, și nici n-a fost capabilă să se organizeze la referendum. Să sperăm că își revine pînă la toamnă, dar nu văd cum poți merge la luptă cu nuci goale și mere putrede pe post de lideri, nu văd cum poți lupta doar cu țîpurituri optimiste și feștile democratice, doar cu zîmbete de pastă de dinți și discursuri motivaționale de teleshopping.

Mai sînt doar patru luni pînă la alegerile parlamentare și în ultimele șase luni, dreapta a fost surclasată de stînga la absolut toate capitolele și s-a dovedit ineptă din toate punctele de
vedere. Fără viziune, fără doctrină, fără strategie, fără mesaj, fără lideri, fără organizare în partid, fără organizare în Parlament, fără organizare la nivel local, luînd goluri minut cu minut, din toate pozițiile, dreapta a arătat pînă acum doar un amestec de confuzie și frică isterică, de speranță irațională, de optimism pe LSD și neînțelegere a ceea ce se întîmplă în jur.

Apropo, care este tema zilei? Este frauda masivă făcută de USL? Nu. Tema zilei e numărul de alegători cu drept de vot, temă impusă de USL. Dar să nu ne mirăm, asta se întîmplă de la începutul anului: USL impune temele, PDL reacționează inept și timid la ele.

PS. Elenina Nicuț nu a fost singurul observator al Asociației Blogary amenințat. La Breaza, Ionuț Jagă a fost amenințat că se ocupă interlopii locali de el dacă nu-și înfrînează curiozitățile și dacă nu-i lasă pe reprezentanții locali ai PSD să-și bage nasul în buletine, ștampile, urne și liste. Nu i-a lăsat și nici amenințările nu s-au materializat, băieții liniștindu-se mai pe seară. ”

Preluat, nu plagiat,  din  Am evitat înfrîngerea decisivă. Războiul continuă.

Actualităţi Europene

Revista Presei  Germane de la Deutsche Welle. La o zi după referendum, România ţine din nou capul de afiş al presei internaţionale, îngrijorată de o previzibilă continuare a răfuielilor politice. Deşi de mai multe săptămîni încoace relatările şi analizele publicate în ziarele germane şi internaţionale au familiarizat cititorul occidental cu realităţile, moravurile şi metehnele scenei politice româneşti, faptele aduse la cunoştinţa opiniei publice nu şi-au pierdut din nefericire, cîtuşi de puţin, strania notorietate. De pildă, documentul ieşit la iveală – un acord între USL şi suspectul Consiliu Naţional al Societăţii Civile – care, între altele, preconizează noi măsuri de fragilizare a statului de drept. Despre acest siderant act de rea intenţie, parafat de Ponta, care ulterior a declarat că semnase doar o foaie inofensivă, relatează pe larg Karl Peter Schwarz, luni, în paginile cotidianului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG.  Pe prima sa pagină ziarul îşi informase cititorii că în România au…

Vezi articol original 1.536 de cuvinte mai mult

Publicat în Fără categorie

Politeía

Bună dimineata intr-o zi de marti. Vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice vor marca o scădere şi în regiunile extracarpatice. Temporar înnorările vor fi accentuate şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, precum şi în zona de munte şi pe arii restrânse în rest. Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20…30 l/mp. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 de grade în nordul Moldovei şi 35 de grade în sudul extrem. Temperaturile minime se vor situa între 14 şi 23 de grade. Indicele temperatură – umezeală (ITU) va mai atinge pragul critic de 80, pe arii restrânse, în regiunile sudice.

La Bucureşti. Cerul va fi temporar noros. Trecător vor fi condiţii pentru averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă, în scădere faţă de…

Vezi articol original 2.147 de cuvinte mai mult

Publicat în Fără categorie