Nelson Mandela, din perspectiva unui român dezamăgit

A mai murit un om în deșert, zilnic mor neștiute  milioane pe Pământ  iar în zona  deșertului Namib pot fi zeci de mii pentru că, în Republica primul președinte al Africii de Sud un sfert din populație este în șomaj și trăiește cu mai puțin de 1,25 $ pe zi,  și alături de ceilalți, care încă știu pe ce lume trăiesc, sunt mândră că am fost contemporană cu o astfel de personalitate.

Mulți dintre politicienii noștri și-ar dori să fie considerați de o teapă cu Nelson Mandela, cu jurnaliști precum Lucia Hossu Longin   mâine vom afla că și Victor Viorel Ponta s-a luptat cu apartheidul lui  Traian Băsescu , nimic nu m-ar mai mira din partea lor după ce  Adrian Năstase a fost comparat cu Iuliu Maniu și alți martiri ai neamului românesc, și să primească și un premiu Nobel pentru Pace eventual.

Gașca lor este puternică, majoritatea de 70% din Parlamentul țării nu-I pune pe gânduri , oricât ai vrea să fii de calm simți cum țipă toți nervii în tine , ți-ai dori să dea peste hoți și mincinoși câte un tanc , justiția se mișcă surprinzător de calin, iar în acest timp doar niște  copii, femei și bătrâni încearcă , iluzorie dorință, să lupte cu ei.

Nu știu câte zile vor trece,  bănuiesc că  de la 1 Decembrie până la Crăciun, și toți cei care acum stau înconjurați de către jandarmerie vor fi făcuți mat.

Nici de mi-aș pune –un șort pe mine, nici de-aș mânca jăratec precum calul din poveste, nu am puterea să mă sui acum  pe munte, la Padeș de unde-mi sunt rădăcinile, să bat voinicește călcăi și să –I anunț pe toți că Revoluția începe în sfârșit. 

Privesc fotografiile cu Nelson Mandela și-mi amintesc de seniorul Corneliu Coposu, asemănarea dintre ei îmi pare uluitoare , și realizez , a nu știu câta oară , cum noi poporul roman nu știm să ne prețuim eroii decât, poate, după moarte.

Și ca orice roman care se respectă, după atâta cugetare,  voi merge la piață după mâncare  iar deseară o să cânt un colind că doar ne este bine ca nație și vin sărbătorile de iarnă.

 Macel la Pungesti (video),

Fracking Romania | România. Sat polițienesc,

Mesajul Regelui Mihai pentru…

Jandarmeria, la fel ca armata și securitatea acum 24 ani, este alături de noi.

în tabel, la psi. veți găsi multe alte duzini.

anacondele,  Dan, Scorpio, Carmen  Pricop, Maria Calin,adriana tirnoveanu, Adrian, Adriana, Drugwash, dordefemeie, maya, racoltapetru6, Vienela, Radu Thor adicherish, ComiCultural,  Alina, Gabriela.

Balul bobocilor

I

Urcam greu scările, încă nu mi-am revenit după boală, gândindu-mă cât de dificil îmi va fi să dau cele 20 de bilete la bal.
„E, e cam albastră situația !”
Majoritatea colegilor recunoșteau că nu mai întâlniseră un astfel de colectiv unde aproape nimeni, aproape este impropriu spus pentru că niciunul nu era la ora actuală promovat decât la obiectul religie, nu știa nimic.
Străvezie până la o dispariție totală le era cunoașterea noțiunilor de matematică, nu era ceva nou pentru mine, dar să ia note proaste chiar la toate materiile era un record absolut.
„ V-am adus bilete pentru Balul Bobocilor. Din păcate n-am decât 20 de bucăți. ”
Eleva ce are părul cu reflexe de un blond ruginiu, Elena o cheamă, mi-a răspuns promt.
”Nu vă necăjiți doamna dirigintă, nu vrem să mergem la bal.Nu ne place.”

Are niște ochi de un verde smarald, e frumoasă foc, și mă întreb de ce oare n-o fi fost selecționată.
„E tare scundă! Păcat !” îmi răspund singură în sinea mea.
„N-au bani doamna. Nu vor să recunoască. ” Marius, cel care are părul cu părul cu șuvițe roșiatice, îmi pare natural , are mai multă îndrăzneală, el a mai fost odată în clasa a noua.
„Nu-i adevărat ! Doamna dirigintă nu-l credeți pe el !” zice celălalt Marius, cel cu părul negru ca smoala. Îl bănuiesc a fi romm pentru că este mai plin de curaj, unii se plâng că ar avea tupeu, dar mie îmi pare în limite normale ținând cont că stă într-o casă a copiilor .
„Măi copii, voi vreți ca vineri toți să se distreze iar voi să faceți matematică cu mine toată ziua ? ”
„Aveți de gând să faceți matematică cu noi și în restul orelor ? ”
M-a întrebat un băiat cu un chip surprinzător de trandafiriu pentru vârsta sa și tare drăgălaș.
„Voi nu știți cât îmi place mie să rezolvăm exerciții ?”
„Ba da. ” Au răspuns în cor mai toți și vizibil nemulțumiți.
„Iau eu unul.” Cere primul bilet Radu, băiatul care vine îmbrăcat zilnic doar cu cămăși albe.
„Of!” S-a spart gheața. Încep să ceară unul câte unul câte un bilet pentru bal.
Când văd că au încetinit cererile, n-am dat decât jumătate, plusez.
„În loc de ora de dirigenție, înainte de bal, mergem la cofetărie să mâncăm o prăjitură împreună. ”
„Cui nu-i place să mânânce dulciuri ? ”
”Doamna, eu sunt bolnav și n-am voie să mânânc. ” El este Ionuț.
„Bine, fac o concesie, tu n-o să mânânci prăjitură. ”
Am reușit să dau 19 bilete și sunt încântată. Poate se vor simți și ei altfel dacă mă vor vedea și în altă postură, mai umană, decât cea de profesoară de matematică.

II

„Doamna profesoară, participă cineva de la dumneavoastră din clasă la bal? A fost cineva selecționat ?”
„Ela, nu.”
„Cum doamnă? Aveți fete frumoase. Vedeți, suntem discriminate! Nici de la noi din clasă, suntem tot de la profilul lemn ca și ei, acum doi ani n-a fost nimeni selecționat.”
Mă gândesc că este posibil să aibă dreptate, eu una îi văd frumoși doar după cum se descurcă la matematică și de aceea nu pot să fiu numită ca o persoană obiectivă în această privință.
„Mai am un bilet. Te rog să vii și tu, să mă sprijini. Doar se știe ce derbedei sunt.”
„Vin doamna profesoară. ”

Când ieșim pe poarta școlii suntem puțini. Șase elevi și cu mine șapte. Nu sunt stresați, nu urmează să fie ascultați și notați , de aceea chipul lor radiază. La început doar cele patru fete dialoghează cu mine , băieții sunt mai reținuți.
Este soare cu ger, cerul nu-i cenușiu ca ieri,  dar suntem fericiți cu toții că am scăpat din „închisoarea de maximă siguranță” cum este poreclită școala noastră în ultimul an.
În sfârșit, după vreun sfert de oră, un băiat zgribulit și înnegrit de frig mi se adresează.
„Să știți că eu în ultimile zile am mâncat atâtea prăjituri încât nu mai pot să văd măcar una în față. Vin la cofetărie dar să știți că nu cumpăr. ”
„Bine. ” îi răspund fără niciun comentariu mirându-mă în sinea mea de belșugul de la el din familie.
„Doamna, nici eu nu cumpăr. Sora tatei face zilnic prăjituri și ne adduce și nouă. Sunt sătul.”
„Eu știți că sunt bolnav ? Ați reținut? ”
„De ce suferi ? De diabet ? ”
”A, nu doamna. ”
Băiatul cu părul ca smoala nu comentează. Știu că el nu are bani. Mihai recunoaște adevărul.
„Abia am avut bani pentru bal, pentru prăjitură nu mai am. ”
Fetele care-au venit cu noi și vreo câțiva băieți își cumpără prăjituri de 4,5 lei sau de 5 lei bucata. Realizez în sfârșit de ce Maria a preferat să rămână la școală și să vină la spectacol mai târziu.
Îi număr pe băieții care nu și-au comandat ceva și cumpăr pentru noi toți câte o baclava de 2 lei. Nici bugetul meu nu este prea mare și pentru cei care nu mi-au adus banii pe bilet am dat eu.
„Gabi, ce zice mama ta de modul cum te descurci la liceu ? ”
„Eu n-am mamă.”
„Ți-a murit ?” Întreb necăjită de faptul că am pus o astfel de întrebare într-un astfel de moment.
„Nu. M-a părăsit de mic. Nu o cunosc. Mă crește bunica din partea tatei. ”
„Cum se numește prăjitura? N-am mâncat niciodată până acum.”
„ Iuli, se numește baklava. Este specifică turcească. ”
„Gata, putem să mergem ? ”
Ne ridicăm și ne îndreptăm spre locul unde se va desfășura balul. În drumul nostru ne oprim să facem fotografii în unul dintre parcurile orașului.

III
În sala Centrului Cultural este frig pentru mine, mă tot gândesc înțepenită de durere că n-am să pot termina articolul pentru   clubul Psi., care –am fost bolnavă dar elevii nu se plâng de asta. Cei ai căror dirigintă le sunt s-au așezat cuminți, undeva în spatele sălii, și urmăresc tăcuți spectacolul ce se desfășoară pe scenă. Acolo sunt 7 perechi de fete și băieți care sunt supuși la diverse probe așa cum se poate vedea și în emisiunile de divertisment ale televiziunilor de consum. Cum eu n-am obiceiul de a mă uita la astfel de programe le privesc cu multă atenție. Cei mai mulți dintre ei îmi sunt absolute necunoscuți și de aceia nu sprijin pe nimeni în mod deosebit. Mă uit spre elevii mei și îi simt că sunt stăpâniți de aceleași sentimente.
„Ema! Ema! ” strigă mai mulți din sală susținându-și colega de clasă.
Văd printre concurenți doi foști elevi și mă bucur deși nu înțeleg cum de băiatul a fost selecționat.
„Este bogat.” Nu mă pot abține să nu gândesc. Băiatul al cărui mamă sponsoriza în anii trecuți toate activitățile, cel care în luna iunie a primit un premiu de excelență pentru mediile obținute în cei patru ani de liceu, abia a obținut nota 5,05 la matematică la bacalaureat.
Printre cei din trupa care cântă hip-hope îl recunosc pe băiatul mut de la matematică dar mă bucur enorm că strălucește și el într-un domeniu.
Se ajunge la faza în care elevii defilează pe scenă în ținută de seară și mă uimeșc ținutele lor frumoase.
Rochii roz, roșii, gălbui, argintii sau violet, costume elegante cumpărate special pentru o astfel de ocazie.
Mă uit spre elevii mei, sunt tăcuți din cale- afară, a apărut și Ela la braț cu prietenul ei, stau în picioare pentru că locurile le sunt ocupate cu toate că au plătit pentru bilete, și mă gândesc câtă dreptate a avut ea, o adolescentă de 16 ani.
Se jurizează și se înmânează premiile. Pentru prima oară în această seară mă bucur și eu. La tombolă s-a tras numărul biletului unei eleve a cărei  sunt dirigintă și este chemată ca să primească un premiu. Radiază de fericire când ajunge pe scenă și este atât de frumoasă încât sunt mândră de ea.
Mă aștept să înceapă balul pentru cei câțiva elevi care n-au fost nevoiți să plece acasă pentru că pierdeau ultimul microbuz, să se simtă în sfârșit și ei egali celorlalți.
Ela și prietenul ei , ca și mine de altfel, au observant că pe rândurile unde stătuseră elevii mei nu erau aruncate gunoaie pe jos ca în restul sălii.
„Trebuie să recunoașteți că au fost cei mai civilizați, n-au fluierat și n-au aruncat cu peturi pe jos. Să fiți mândră de ei !”
„ Sunt Ela, sunt.”
„Gata, s-a terminat!”
Am înțeles și eu că balul nu mai avea loc. Elevii fuseseră păcăliți.
Mi s-a accelarat pulsul  și i-am spus organizatoarei.
„Pe mine să nu mai contați, eu nu vă mai vând bilete.”

Au scris :

Sonia, dor, Vienela, vavaly, lili3d,Irealia,Spunsieu, dordefemeie,Drugwash, alma nahe, greenleaffy, Duzină de cuvinte trandafirii | Hipertensiv, Duzina de cuvinte- Paleta de idei colorate | Cățărătorii, ch3815h, psi-words – duzina de cuvinte: pastel

Psi, Dor, Vienela, Scorpio, Adriana,  Maya, Adrian, Anacondele, Carmen Pricop, Ch3815h, Alma Nahe.

Cum tabelul de la psi nu mai poate să fie copiat mă chinuiesc din greu.

Culorile vieții și ale morții

I

Deși am intrat în cameră cu un mers hotârât, cred că eram negru ca smoala la chip, nu eram încă decis când este momentul să-i spun nevestei mele adevărul verde-n față. Șovăiam de prea mult timp, așa că, în timp ce ea îmi punea în farfurie ceva gălbui cu nuanțe roșiatice, nu mă întrebați despre ce era vorba pentru că nici mie nu mi-era ușoară această sarcină, am deschis subiectul în mod brutal.
„Vreau să ne despărțim! ”

Pentru că nu zicea nimic, doar în ochi i se citea durerea, am continuat.

„Vreau sa divortam!.”
Calmă m-a întrebat :
„ De ce ? ”
Ce puteam să-i răspund ? Că nu o mai iubeam ? Că între timp mi-am făcut o amantă ?
Am tăcut mâlc și asta o înfuriat-o  și mai rău. A început să plângă, ah, femeile, și pentru că nu voiam să-i răspund la multele întrebări pe care le rostea a ieșit pe ușă trântindu-mi expresia cea mai dură pe care mi- o putea zice.
„Nu ești un bărbat adevărat!”

Mi-era milă de ea, de cea care îmi dăruise cândva multe nopți albe pline de amor, dar viitorul alături de ea îl vedeam în mod clar cenușiu.
Amintirea zilelor de odinioară mă apăsau, mă simțeam vinovat ca niciodată  pentru că o trădasem pe ea și iubirea ei, trăiserăm mai mult de 10 ani liniștiți împreună, dar aveam în minte și chipul trandafiriu al mai tinerei mele iubite, amantă focoasă ca un cal de rasă.
„Am să te despăgubesc pentru pierderea asta. Ai să duci o viață îmbelșugată în continuare, nu te teme ! ”
M-am apucat să redactez un contract de divorț in care renunțam la casă, oricum m-am și împiedicat la tot pasul de amintiri, la mașina și la 30% din acțiunile companiei mele.
S-a uitat cu o privire străvezie la contractul scris de mine după care l-a rupt in bucățele mici, mici de tot.
M-am înnegrit la față, la fel pățesc de fiecare dată când sunt supărat , dar soția mea plângea și nu avea puterea să se îngrijoreze alături de mine așa cum făcea odinioară, chiar din clipa când ne-am cunoscut.

II
Am băut împreună cu iubita mea un vin scump , ruginiu la culoare, ne-am iubit cu ardoare , nu mai aveam mult de așteptat până relația noastră devenea publică, ochii ei mi se păreau că de atâta fericire deveniseră violet precum cei ai celebrei artiste Liz Taylor. M-am întors acasă epuizat dar nu într-atât încât să nu remarc culoare palidă albastră a soției mele care scria de zor ceva.
Va urma…

Găsiți în  tabelul de la psi scrieri minunate :

Sonia, dor, Vienela, vavaly, lili3d,Irealia,Spunsieu, dordefemeie, Drugwash,alma nahe,greenleaffy,Duzină de cuvinte trandafirii | Hipertensiv, Duzina de cuvinte- Paleta de idei colorate | Cățărătorii, ch3815h, psi-words – duzina de cuvinte: pastel

Psi, Dor, Vienela, Scorpio, Adriana,  Maya, Adrian, Anacondele, Carmen Pricop, Ch3815h, Alma Nahe.

Cu ce -am greșit Doamne?

Stau cu bărbia în genunchi așteptând Doza de tratament , sunt toată chircită de durere, picioarele le am strânse cu grijă sub scaunul prost din PFL, după ce zile întregi m-am răsucit , ca un adevărat Șurub, de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga.
„Părintele Cleopa a stat șase ani ascuns în munți de teama securității care-l căuta. A mâncat doar rădăcini. ”
„Ia te uită ! În hruba asta de hol neluminat n-aș fi crezut să aud vreodată vorbindu-se despre altceva decât despre boli , dureri și mercurial !”

Bolborosesc în sinea mea obosită de atâta durere. Aș fi în stare să accept, fără să mă gândesc la niscaiva consecințe grave cum ar fi dependența de droguri , chiar și o rădăcină de aia, strict interzisă, Columbienă.
Cât poate să mă coste o Iluzie? Aceea că am scăpat de toate chinurile astea istovitoare ?
Mă uit la bătrânica pirpirie de lângă mine, sunt convinsă că nu a fost niciodată mai departe de granițele județului ei, că nu a văzut marea, că nu a mers cu liftul sau cu un banal Tramvai, și totuși degajă o tărie de de caracter pentru care i-o admir.
Își odihnește mâinile noduroase de cele două bastoane, nu cred că are cinzeci de kilograme cu haine cu tot , și cu toate că îi bănuim durerea din suflet, nu se plânge cum facem noi ceilalți.
„ Înainte de Potop nu se mânca carne. Părintele Cleopa…”
Nu mă pot abține să nu-I specific faptul că de fapt a stat nouă ani ascuns prin păduri ca să nu facă Pușcărie” pentru o Crimă care merită tot respectul nostru. A primit un Verdict în lipsă pentru o Infracțiune de drept comun, comuniștii se pricepeau la înscenări de procese, când de fapt era vorba doar de un delict de opinie.
Părintele Cleopa este unul dintre cei pe care-I admir și eu și ale cărui scrieri le găsesc pline de miez.

„Nu cred faptul că nu s-ar fi mâncat carne înainte de Potop. Pentru ce a pedepsit Dumnezeu omenirea atunci ?”
„Pentru dezmăț.” Dialogul este doar între noi două. Ceilalți ascultă în tăcere.
Nu-mi imaginez dezmăț cu ciorbă de lobodă sau mâncare de urzici dar , cel puțin, în privința aceasta nu o mai contrazic.
Se vede că bătrâna are ceva Doxă chiar dacă sunt convinsă că nu știe ce-I o odă în metru antic, ce înseamnă versuri albe sau Haiku. Nici nu-I trebuie atâta timp cât se vede că puterea ei se trage din încrederea pe care o are în Dumnezeu și iubirea Lui.
Mă uimește credința ei, pe care-o bănuiesc nezdruncinată, aflând dramele pe care le-a trăit.
A avut trei copii și pe toți i-a înmormântat. Soțul s-a prăpădit aproape imediat după prima nenorocire, atunci când le-a murit fiul de 27 ani. Ne povestește molcom , fără nicio urmă de patimă în glas, despre un Furt…
Simt că nu mai pot să îndur să aud despre toate prin câte a trecut fără să nu mă mă întreb retoric, cu ce- a greșit Doamne ?
Cu ce -am greșit eu ?

Vei înțelege psi că m-a marcat și tulburat, știu că și voi ceilalți o să mă înțelegeți chiar dacă n-am apucat să vă fac vizita de curtoazie .

1.	Scorpio	2.	Vienela
3.	Cuvanta	4.	almanahe
5.	Adriana	6.	oglinda lui erised
7.	totAdriana	8.	Sonia
9.	Vienela Haiku	10.	file din poveste
11.	anacondele	12.	dagatha
13.	Dictatura Justitiei	14.	carmen pricop
15.	Lolita

Verdict, fă-te bine!

Și-n pușcărie de eram acum sau în cazarmă de consemn
Habar nu am ce se întâmplă în una columbiană,
Tot reușeam să dau vreo veste sau vreu un semn,
Iluzie a faptului că încă- s om și nu liană.

Nu-i Tramvaiul pe care-l aștept eu!

Am încă atâta doxă să pricep
Că , sigur am făcut vreo Infracțiune,
Nu, în niciun caz, un furt banal , un cep
Cu care să acopăr orice urmă de acțiune.

Necredincioșii cred că poate fi
Ascunsă pe vecie o  crimă de conștiință
Șurub pe creier stă , să nu ne amăgim precum niște copii
Ca toți , am doza mea de ascunsă de neștiință.

Ce-i în capul meu acum

Un tramvai numit, cu speranță , sănătate,
Va sosi și-n gara mea imaginară,
Și atunci , chiar dacă habar n-am ce-I haiku
Un verdict să-mi dați cu bunătate

Vă voi aștepta , pufnind pe-o nară.

……………………………………………………

……………………………………………………

……………………………………………………

 

 

Voi plagia tabelul de la  psi, puterile mi s-au sleit de tot.

1.	Scorpio	2.	Vienela
3.	Cuvanta	4.	almanahe
5.	Adriana	6.	oglinda lui erised
7.	totAdriana	8.	Sonia
9.	Vienela Haiku	10.	file din poveste
11.	anacondele	12.	dagatha

Nu mai vreau să omor pe nimeni ! Am omorât până acum 18 oameni

N-am făcut niciodată un secret din faptul că prefer cărțile polițiste în dauna celor siripoase de dragoste, a celor plictisitoare despre călătorii, tatăl meu era un mare amator, a te miri ce tratat despre sănătate sau , mult mai rău, a cărților și revistelor cu rețete culinare.
Urmăresc filme polițiste până la epuizare și nu mă rușinez defel că în loc să fac curat pe sub paturi și șifoniere , cum obișnuia săptămânal tanti Tanța, mătușa tatălui meu, să dau roată cu privirile prin casă gândindu-mă ce-aș mai putea să migălesc , să șterg de praf sau să așez mai estetic, mă chinuiesc să găsesc criminalul înaintea polițistului care fuge mai repede decât gândește sau al detectivului cu puteri magice.

Să fie din cauza vieții sedentare pe care o duc sau a faptului că deși toată viața mi-am dorit o viață mai aventuroasă n-am schimbat nici măcar locul de muncă timp de 21 ani ?

Stăteam în locul de unde se iau ocaziile pentru Ploiești, în arșița ce se lasă vara pe vremea prânzului, și mă gândeam la mulțimea de trupuri arse de soare, Intinse unele lângă altele, ce lenevesc fără griji pe litoral.
„Doi ani nu va ține o veșnicie! Termin eu ratele de la bănci și atunci să vezi vacanțe. Poate nici la ocazii nu voi mai sta, voi avea propria mea mașinuță. ”

Am văzut cum încetinea viteza și mi-am dat seama că avea de gând să mă ia așa că, atunci când a oprit, am avut grijă să –l întreb pe șofer dacă merge până în centrul orașului Ploiești.
„ Sigur , urcați!”
Șoferul este un tip fără semnalmente deosebite, tuns scurt, îmbrăcat banal, niciun tic sau accesoriu care să-l scoată în evidență.
„ Bun de spion.” Îmi zic în sinea-mi urmărind pe fereastră picăturile de apă apărute din senin , mă știți că sunt simțitoare la schimbările de vreme, și evaporate la fel de iute.
Șoferul tace în continuu, precis i-ar fi bun un curs de modelare a caracterului lui introvertit, iar eu îmi repet principalele obiective ale zilei.
Ploieștiul este în plină caniculă, aerul este irespirabil ca în fiecare vară, iar eu mă bucur deja de faptul că nu mai am mult de stat alături de un taciturn.
Brrrr… mă scutur în gând.

Într-o fracțiune de secundă un bărbat apărut din neant , îmbrăcat cu un tricou lălâu și pantaloni scurți portocalii, cu tradiționalii șlapi de pe acasă, se oprește aproape de botul mașinii noastre.
Nu urmează înjurături, bărbatul îi este cunoscut șoferului, și se salută râzând unul pe altul.
„Mi-e prieten. ” Îmi face destăinuri bruște șoferul.
„Nu mai vreau să omor pe nimeni ! Am omorât până acum 18 oameni. ”
„O să apuie soarele!” zic și eu înlemnită de groază.
„Nu mi-a fost de ajuns întâmplarea cu violatorul, acum am dat de un criminal în serie !” Paralizată fizic, niciun mușchi nu-mi tresare, gândesc la foc continuu. „ Huidu , cu ai lui morți de pe conștiință, este un mic copil! Mereu mă plâng de justiție, uite că am dreptate! Cum a scăpat ăsta necondamnat ? Doamne, optsprezece morți!”
Mulțumesc mereu sprijinului acordat de Dumnezeu mie pentru experiențele pe care le am dar să mă pună în situația de a fi în mașina unui criminal în serie mărturisesc că nu mi-am dorit niciodată.
„V-ați speriat.” Șoferul mă privește și pentru prima oară în ochii săi bănuiesc omenia. Râde, simt bunătatea din el și îmi dau seama că nu a urmărit înfricoșarea mea.
„N-am omorât la volan pe nimeni. Sunt conductor de tren. Știți că un tren care are viteză nu poate să fie oprit atunci când pe șinele trenului se află un om sau când cineva vrea să se sinucidă și se aruncă brusc înaintea sa.”

Titlul ales de alma nahe mi s-a părut bun pentru o suită de astfel de articole, mai scriu și eu astăzi unul, dar găsiți, în tabel la psi©, ,  povești multe și frumoase ale celorlalți membrii ai  clubului.

1.	alma nahe	2.	Adriana
3.	dagatha	4.	aceeasiAdriana
5.	roxana	6.	Cuvanta
7.	Dictatura Justitiei	8.	psi – a doua
9.	lili3d	10.	file din poveste

Puterea unei decizii… ,izvorul insomniilor mele

Izvorul insomniilor mele este una dintre cele mai grele decizii , libertatea mea de alegere este de fapt condiționată de purtarea nefirească, așa-i în lumea oamenilor adaptați , mă refer cum bine știți  la colegii mei de breaslă, pentru că toți ceilalți au promovat chiar și elevi care n-au reușit să memoreze într-un an nici cea mai neînsemnată formulă matematică, și de aceea este nevoie de foarte multă înțelepciune din partea mea, un dar ce de mic copil se vede treaba că nu l-am avut în inventar , șuieră gândurile în mintea-mi obosită de atâtea semne de decădere a societății în care trăim….Să- trec, să nu-i trec ?

Voi ce spuneți    psi, Sonia, Scorpio,Vero, Adriana,  roxana, carmen pricop, Vero 2,  abisurile, Eva, dagatha, Gara pentru doi, Max, lili3d,  că ar trebui să fac ?

Dar voi, snake, balbeck, Diana şi Dan,   cum credeți că ar trebui să procedez ?

Nicio nuntă, doar o înmormântare

I Ca orice femeie lovită de morbul consumerismului ce pune stăpânire pe sufletul oricărui muritor , feminitate greșit înțeleasă, mi-am găsit pretestul de a-mi plimba bluza nou cumpărată și-am ieșit după niște borcane cu forme deosebite.
Mândră de complimentele primite, în contul bluzei din voal cu volănașe, uitasem cu desăvârșire așa cum facem fiecare dintre noi când dragostea se evaporă , de binele celorlalți și de faptul că totul , chiar și splendoarea nou achiziționată, înseamnă o tulburătoare deșertăciune.
„Protestul tău este de formă, știi că arăți bine pentru vârsta ta ? ” m-a întrebat Mi Luna atunci când eu am vrut să-i minimalizez complimentul.
„Te-am strigat ca să te anunț, a continuat ea, că a murit mama Mi Runei. ”

II Multe fete bătrâne și femei divorțate, petele de culoare erau date de soțiile sau mamele venite cu copiii lor , în număr mic ce-i drept dar , totuși, prezente, umpleau biserica la ora aceea de prânz când orice lichid, înafara sudorii, se evapora rapid.
Nu cred că ne unea dragostea pentru decedată, eu, una, o văzusem doar de vreo 2-3 ori în viață, ci aceea dorință de a sprijini pe aproapele nostru, Mi Runa ne era colegă , de a pune preț de câteva ceasuri nevoia de compasiune a celorlalți mai presus decât binele cel de toate zilele.
Clipe   tulburătoare când , vâzând lumea adunată în jur, crezi , speri din întreg sufletul, că singurătatea nu a pus cu desăvârșire stăpânire pe destinul tău.

III Mi Runa este un grăunte de om, ce se vrea munte de granit în fața celorlalți, are picioarele-i de lut sfărâmate de dragostea infinită pe care o simte pierdută în veci, pieptul i s-a topit sub ploaia de lacrimi și doar ochii de căprioară labiș-eană, uriași , de un negru intens, te fac să mai speri că nefericirea, spre binele ei, nu va pune o stăpânire totală și că, în clipa următoare, nu se va evapora și ea alături de sufletul mamei, tulburătoare constatare, la fel cum s-a întâmplat cu al tău.

Duzina a fost  aleasă de Vero  și constă  în următoarele cuvinte :   pune,  stapanire,  pe,  sufletul, si, binele,  celorlalti se, dragostea, evapora, tulburatoare, tau

IV Nefericirea  pune stăpânire pe mine, sufletul mi-e plin de durerea șirului de pierderi dragi , știai că binele , ca și dragostea, se evaporă la fel de iute ca și chipul tău optimist și că drama celorlalți e mai tulburătoare atunci când retrăiești propriile drame ?

PS Povești la   fel de tulburătoare, cu mult  mai vesele însă, unde binele tuturor  pune stăpânire pe  sufletul vostru , dragostea nu se evaporă acolo niciodată   spre încântarea celorlalți,  găsiți în tabelul lui psi. Vrei să îți găsești și numele tău acolo ? Scrie și tu, ești bine venit !

Deocamdată și- au făcut tema : Scorpio, Mariana, Ioana Soglu, Vero, tibi, Adriana, lili3d, Dana Lalici, Sonia, Some Words, Călin, Vienela, Alma Nahe, dor, dagatha și draga noastră  psi

Tigaia Adrianei Bahmuțeanu

Pe Când nu cunoșteam cât de departe vor merge Adriana și Silviu Prigoană cu bălăcăritul lor în public, mă gândeam că destinul comun este o mare șansă pe care Dumnezeu o dă unui om o singură doar odată în viață.
Intuiția m-a înșelat, rămâne să mai discutăm pe această temă altădată,  iar lecția pe care ne-o dă Adriana Bahmuțeanu, într-un amurg al relației sale cu Silviu Prigoană, este elocventă și trebuie să ne-o asumăm.
Fluturașii din stomac nu se datorează unei iubiri uriașe și devastatoare ci tigăii dry cooker !

Pentru faptul că am pierdut multe întâlniri astăzi am devenit cu adevărat plictisitoare. În schimb, prietenii mei sunt mult mai alambicați și îi găsiți câutându-i în tabel.

1.	Scorpio	2.	Ioana Soglu
3.	sonia	4.	psi
5.	Vero	6.	Some Words
7.	Dictatura Justitiei	8.	Dictatura Justitiei bis
9.	vavaly	10.	Vienela
11.	Dictatura Justitiei ter?	12.	Cristian
13.	Gabriela	14.	cammely

Orice mafiot care se respectă își cumpără onorabilitatea pentru el și urmașii săi

Dacă aș fi mai naivă aș râmâne cu gura căscată vâzând cum oameni care se numesc ziariști plâng de mila unui mafiot, am exagerat cu bună știință pentru că Gigi Becali și verii săi nu cred că au împușcat cu mâna lor vreodată un om dar asta nu înseamnă, intuiția îmi spune că datorită firii lor impulsive  nu  au fost departe de un astfel de gest crucial, că nu sunt capabili să dea ordin altcuiva s-o facă.
Parcă îl și văd pe Jiji într-un amurg , imaginația mea este câte-odată mare , ca orice bun catolic mafiot crede în Dumnezeu, urcând împreună cu servitorii săi și cameramanii până sus în vârful muntelui Athos ca să se spovedească, și astfel plătindu-și indulgența cu bani grei.
Șansa , sau destinul,să fii fost de vină pentru averea dobândită ilegal ?
Faptul că a fost cândva închis, vă aduceți aminte când îl consideram aproape toți ca fiind o victimă, nu i-a fost deloc  lecția pe care o speram atât noi cât și justiția.
Atâta timp cât nu ne asumăm cu toții vina, doar indulgența, incompetența sau chiar corupția proprie, vom trăi în continuare într-un stat în care sunt adulați și invidiați, în aceeași măsură, semianalfabeții, mincinoșii, hoții și corupții.

Gigi becali pelerinaj athos – Ziare.com

Pelerinaj la poarta Rahovei. Calugarii de la Muntele … – Ziarul de Iasi

imormintare‑mafiot‑din‑hong‑kong_

1.	Scorpio	2.	Ioana Soglu
3.	sonia	4.	psi
5.	Vero	6.	Some Words
7.	Dictatura Justitiei	8.	Dictatura Justitiei bis
9.	vavaly	10.	Vienela
11.	Dictatura Justitiei ter?	12.	Cristian
13.	Gabriela	14.	cammely