Pisica ce mi-a fost băgată-n suflet

Acesta este iubitul meu Tomi

I Cred că am avut de-a lungul anilor mai multe pisici. Ce spun cred , sunt sigură. Erau pisicile, câte una în odată , de care avea grijă mama mea. Atât de multe că nu le mai țin minte nici numele, nici culoarea. Rasa, e mai simplu, că erau toate maidaneze. Îmi amintesc că le iubeam, de fapt doar le acceptam, dar nu eram persoana care să stau cu ele în brațe, să le mângâi, să le giugiulesc, să le dau mâncare sau cel puțin să le observ. Ele erau și pace. Treceam pe lângă ele cu gândurile mele. Eu eram atașată de Lăbuș. Ați înțeles că mă refer la câine, un ciobănesc mare și rău dar care mie îmi era prieten fidel.

II Viața la bloc nu-i o fericire. Să te gândești la animale de companie când , și așa, simți că te sufoci în cei câțiva metrii pătrați e deja o nebunie.
Ni s-a recomandat de către medici, preoți, prieteni să luăm un animăluț poate, poate Alexandru, băiatul mai mic, se va hotărî să vorbească.

Cum prietena mea din copilărie, Anca, avea un rottweiler , de fapt o ea, pe Tara, și cum eu m-am îndrăgostit pe loc și iremediabil de câine, a fost așa ca un ” coup de foudre ”, când aceasta a făcut pui am primit și eu o cățelușă.
Avea doar 6 săptămâni și am așezat-o lângă noi în pat ca nu cumva să plângă sigură și să se sperie. Am botezat-o fără prea multe farafastâcuri tot Tara și a devenit cel de-al treilea copil al meu, cel cu care visam să-mi împart bătrânețile .

Socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg și, în loc să se atașeze de Alexandru așa cum ne făcusem noi planul, a fost atrasă de bunătatea lui Mihai, devenind prietena lui.

Văzând Alexandru că Tara , ca un cățelandru de rasă îl mai și mușcă, o făcea în joacă, și că e nedespărțită de Mihai a început să ceară să aibă … pisica lui.
Ei bine, nebunia asta n-aveam cum s-o accept mai accept. Aveam doi băieți, ca băieții, doar strângi după ei, aveam ditamai câinele , o pisică-mi mai lipsea.

În acest timp, Tara trona ca o regină în casa mea lăsându-și părul scurt ni negru peste tot, tolănindu-se pe locul cel mai bun din pat sau de pe canapea.
Era a noastră o iubeam și-i treceam cu vederea orice prostiuță pe care-o făcea.

Străinul

Într-o zi , cam prin preajma Crăciuniului, am văzut cum o vecină, profesoară ca și mine, ieșise la ușa apartamentului și bătea cu mătura și fărașul un prăpădit de motan.
” Nu are copii, nu știe ce-i mila. ” Am gândit și am intrat repede în apartamentul meu.
Spre seară, Alexandru vine acasă aducându-mi plocon un motan.
” Pisica mea. Pisica mea.”
Am rămas muți. Tara nu prea agreea pisicile. Când trecea câte un ape stradă abia reușeam s-o ținem în lesă.
” Pisica mea ? ”

Pisica pe care văzusem cu câteva ore în urmă că o bătea vecina mea, cea în apărarea căreia nu mișcasem un deget, era cea pe care ne-o adusese plocon acasă fi-miu.
” Pisica mea. Pisica mea.” O tot ținea una și bună Alexandru.
Motanul, bătut, cu un ochi micșorat ca lui Băse יִ, cu o bucată ruptă din ureche, răpciugos, la figurat vorbind, adică slab și neîngrijit s-a furișat în bucătărie după frigider și 6 luni nu a ieșit de acolo.

Îi cumpăram pește , scrumbii, și aveam grijă să-I pun apă proaspătă într-un vas și nisip în altul.
Viața noastră s-a desfășurat un timp la fel dar, olteancă cum sunt, am speculat situația speriindu-l pe Alexandru că voi goni motanul în cazul în care el mă mai supără trântind cu zgomot ușile.

Dragostea pentru motan i-au temperat ieșirile adolescentine și, uite așa, am integrat pisica în viața noastră.

Pentru că era cu un ochi mai mic de la bătaie am vrut să-l botez Traian. Cum Alexandru nu-l poate pronunța sunetul ” r ” și altele am renunțat la acest nume. Am ajuns la numele Tomi cu i românesc pentru că , deh, nu-i de sânge albastru.
Nu spun că-mi blestemam zilele, n-am ajuns până acolo, dar eram tare nemulțumită ca o soacră de nora ei. În loc să fi luat o pisică frumoasă , de care să-mi fie drag, mă procopsisem cu un motan urât care mai era și foarte bolnav.

Am mers la medicul veterinar și acesta mi-a spus că nu mai are mult de trăit. Că are ficatul, stomacul și nu mai știu ce organe interne bolnave. Mă speriasem doar văzând scaunele moi și foarte urât mirositoare pe care le avea.
Nu știam ce urmează. La un moment dat ,m-am trezit că motanul meu nu mai are păr pe jumătatea superioară a corpului. Până și mustățile îi căzuseră. Pielea albă avea, din loc în loc, răni pe care le tratam cu unguent.
Ca să vă puteți imagina cum arăta, vă rog ,să faceți un exercițiu. Amintiți-vă de felul în care arătau cei de la Auswitch și veți înțelege cum era Tomi. Ca ieșit dintr-un lagăr de concentrare, de exterminare, numai că nu era un om ci o pisică.
I-am făcut tratament medicamentos . Antibiotice, vitamine, întăritoare. Pisica mea nu-și revenea deloc.

” Domnule doctor, m-am adresat lui Cristi Bobu,  Cabinet veterinar Dr Bobu Cristian,  cel care-mi trata și pe Tara, eu aș vrea să-I facem cefalosporine . S-ar putea să aibă vreun microb rezistent la antibiotice.”

Medicul, un tânăr cu multă dragoste de animale și care nu practică eutanasierea lor, a fost de acord.
După câteva luni de tratament motanului Tomi i-au crescut părul și mustățile.
Încet, încet a căpătat curaj și a ieșit de după frigider. Pas cu pas, cu multă răbdare a ajuns lângă Tara, Tărica noastră, pe canapea. S-a integrat.

Tara

Tara îl accepta de dragul nostru pe motanul Tomi. Nu era prietenoasă cu el dar nici nu-l lătra sau, Doamne ferește, mușca. Se făcea că-l ignoră.
Tomi șmecher, mare și dornic de afecțiune, se ținea după Tara prin casă dar și după noi. Tara fiind mai grea îmi dormea la picioare, Tomi pe umărul sau gâtul meu.

La un moment dat Tara s-a îmbolnăvit. Am mers la același medic. Medicul de familie al animăluțelor noastre. A crezut că este răcită. I-a dat tratament și pentru 2-3 săptămâni s-a simțit bine. Apoi s-a simțit rău. Împreună cu doctoral Bobu am mers la Ploiești ca să-I facă analize mai complete. Avea cancer ganglionar.
Trei luni am îngrijit-o ca pe un om. Medicul venea să-i facă citostatice. Tomi stătea lângă noi și privea cum o tratează medical, cum îi dau eu mâncare în gură, cum îi dau pastilele Tarei .
Făcea ochii mari și privea. Cu o săptămână înainte, de moartea Tarei, Tomi nu a vrut să mai mănânce nimic.
Tara nu a murit până Mihai nu a terminat sesiunea de iarnă. S-au văzut seara, Tara s-a bucurat mult, nu mai putea de trei luni să se miște, iar dimineața am găsit-o înțepenită cu capul întors către noi.

Mihai a stat și a privegheat-o plângând în timp ce eu am mers să rezolv unde s-o înmormântăm.

Tomi nu se manifesta dar, de supărare, încă o săptămână după ce am pierdut-o pe Tara, nu a mâncat nimic.

Mi-a fost teamă să nu se prăpădească și el. Ani de zile nu s-a mai așezat în locurile unde stătea împreună cu Tara.

Acum

Am rămas foarte apropiați. Îl iubesc cum n-am iubit nicio altă pisică. Umblă după mine indifferent unde merg prin apartament. Noaptea îl las dormind și când mă întorc de la baie îl găsesc căutându-mă scâncind. Mai are doar un singur dinte pentru că e destul de bătrâior. Nu plec de acasă și nu stau internată prin spital pentru că nu mă lasă inima să-l las singur.
Știu că suferă mai ceva decât un om.

90 Comentarii

Nataşa, în carnetul de sănătate, are scris „rasă europeană”, nu maidaneză. La fel scria şi la Vasea, Taras şi Taras cel Tânăr…

Apreciază

Mulțumesc ! La început nimeni nu credea că o să supraviețuiască iar mai târziu cine s-a mai gândit la acest aspect. Sună mai altfel maidanez decât european.

Apreciază

O poveste impresionantă….
Mi-a plăcut mult.

Apreciază

De mult doream să scriu ceva despre Tomi. M-a impresionat atașamentul său puternic pentru Tara.

Apreciază

Foarte impresionant tot plangand si suspinand tiam citit randurile scrise…azi se fac exact 13 zile de cand am gasit un pisic de rasa franceza charteux cred ca era abandonat, de cand venisem din vacanta tot prin curtea de la bloc il vedeam iar cum ador pisicile lam tot luat acasa si iam dat sa manance iar cum stau la parter ziua iesea singur pe geam se plimba pe afara dar mereu se intorcea.. noaptea inchideam geamul sa nu mai iese si dormea la noi in plus era si bolnav saracu avea tumoare mamara maine zi urma sa il duc la veterinar sa vad ce are exact ce boala, vazusem ca are o galca chear pe burta era cat o minge de ping-pong si m-am interesat pe internet sa vad despre ce ar fii vorba dar sunt sigura ca era tumoare mamara…iar azi cand am venit din oras cu prietena mea si fica ei a trecut pe la mine si cand a plecat acasa am conduso pana in fata blocului si cu gandu sa vad unde e pisicu meu era afra lam chemat si am intrat cu el in casa dar pt trima data a refuzat sa manance mancarea lui de pisici si inca de peste adora si tot la picioarele mele venea si se mangaia cu capu de mine intrun final a mancat si a, sarit iar pe geam si am vrut sa vad unde sa dus sa il iau in casa uneori statea pe pervazu de la geam vroiam sa inchid geamu sa nu mai iese afara dar el sarise jos si in momentu cand lam vazut am iesit pe geam sa il chem inapoi sa uitat la mine dar in secunda urmatoare a trecut o masina si el cum se speria ingrozitor de orice masina trecea a vrut sa treaca strada in fuga dar masina la calcat ia trecut peste cap am vazut doar cum sa zbatut am alergat afara cat de repede am putut dar deja era mort in cateva secunde doar asta sa intamplat in jurul orei 21 si umpic, lam dus cu prietenul meu si lam ingropat de atunci plang in continu si nu mai am liniste iar prin cap doar imaginea acea tragica o am cum la calcat masina si sunetul acela cum a trecut peste el e ingrozitor…am mai ramas doar cu pozele lui si amintirile farfurioara lui inca sta jos cu apa si mancare dar se pare ca nu o sa se mai intoarca nicicand sa mai manance sufletu ma doare dupa el mam atasat de el enorm iar acum dupa incidentul asta imi doresc sa nu mai am vreu animal e extrem de dureros sa pierzi pe cineva drag …sper ca zilele ce urmeaza sa ma fac umoic mai bine…te pup si condoleante pt Tara

Apreciază

Pingback: Anexă la o fotografie (pentru mârtanul din viaţa mea) « VeroVers

Pingback: Cuvinte din trecut – pisicile din viaţa mea | VERONICISME

mi-au dat lacrimile, ce prietenie frumoasa… cand va aud povestind pe toti cat de mult iubiti animalele ma simt ca un extraterestru fara inima…
tare mult mi-a placut povestea asta, sanatate sa va dea D-zeu la toti!

Apreciază

Îți mulțumesc mult ! Sufăr de mai mult timp că nu am talentul de a descrie ce caracter frumos poate avea un câine sau o pisică. Că nu pot ca măcar printr-o poveste să le arăt recunoștința mea veșnică. Nu a venit vremea. Te va căuta ea, pisica .

Apreciază

Pingback: pisica din viaţa mea « psipsina

Pingback: pisicile din viata mea « Rokssana's Blog

pisica ce ti-a fost bagata in suflet s-a lipit de sufletul tau, in final🙂 si cu asa suflet minunat , nici nu-i de mirare …doamne ,cata rabdare ai ..te admir pentru tot zbuciumul asta al tau…tu chiar faci totul din suflet🙂

Apreciază

Ca orice Rac, așa vreau să cred, nu fac nimic decât din suflet. Altfel nu pot.

Apreciază

m-ai făcut să plâng.😦 îmi aminteşti de pisica mea,cea căreia eu îi mai spun şi acum, deşi nu mai este cu mine,”inima lui mama”. eu nu am putut să povestesc astăzi despre ea, încă mă doare fotografia aceea pe etajeră, chiar dacă maya este deja în inima mea,în locul ei.

Apreciază

Psi, și eu am lăcrimat scriind aceste rânduri . Iubirea pentru Tara, la început, și , mai apoi , pentru Tomi m-a umanizat. Am devenit mai bună datorită lor.

Apreciază

să ştii că da… au un dar anume, un copleşitor dar de bunătate care ne umplu şi pe noi, ne schimbă.

Apreciază

adevărul este…că odată ce-ți intră în suflet…greu le mai scoți. sau deloc.
Ai povestit foarte frumos tocmai pentru că ai povestit cu sufletul. 🙂

Apreciază

Așa cum ți-ai dat seama am scris cu sufletul și cu lacrimi în ochi.

Apreciază

povestea lui fane, motanul birmanez.

Un batrin este pe moarte si-i spune fiicei sale:
– aveti grija de Fane.
Batrinul moare si fiica sa incepe sa renoveze apartamentul lasat drept mostenire.
Spart gresie, faianta, bubuituri, galagie infernala, moloz, mizerie, zgomot de cioburi sparte….toate astea cu fane in casa…

intr-o zi vine fiica noastra acasa si ne povesteste despre fane si despre ultimele cuvinte ale unui batrin aflat pe moarte si complet necunoscut noua.

habar nu aveam cum arata fane, ce fel de motan este: maidanez, birmanez, persan, siberian rus, etc…

dar ne-a impresionat rugamintea mosului aflat pe patul de moarte…
– aveti grija de fane.
stia el ce fiica are……rece, indiferenta, interesata…

atunci i-am spus fiicei noastre:
adu-l pe fane la noi!

desi aveam deja 3 pisici in casa, toate salvate de ici, de colo…

fiica noastra face ochii cit cepele vazind acceptul nostru de infiere a inca unui pisoi si a doua zi vine cu fane acasa….

am ramas inmarmuriti:
fane era doar blana si os, era ushor ca un fulg, iar cind i-am dat de mincare, timp de 2 luni infuleca exact ca un ciine infometat….si chiar miriia cind te apropiai de el.

nu mai spun ce sete i-a fost!

si acum sta in fata craticioarei de apa si stim ca vrea apa ……proaspata…

cert este ca fane a asistat la toate renovarile facute de fiica batrinului necunoscut, dar nimeni nu s-a gindit sa-l hraneasca si sa-i dea apa….

acum fane este un motan superb, sanatos, stind adeseori la salele mele cind stau la computer…

si tot asa, adeseori imi vine in minte vorba batrinului necunoscut:
– aveti grija de fane,
batrinul stiind ca mostenitorii lui vor avea grija de ei insisi dar nu si de bietul animal….

Apreciază

Scorpy, mă bucur că ne-ai povestit de Fane.
Bătrânul, cred că din Ceruri , a avut grijă de Fane și a făcut în așa fel încât să aflați de el și să-l adoptați. Aveți o fată bună ca și voi. Să vă trăiască Fane și toate pisicile !
Să trăiți și voi !

Apreciază

Pingback: Pisicile…incercare ratata | Redsky2010's Blog

o poveste de viata, impresionanta… mi-ai smuls o lacrima sa stii😦

Apreciază

Asta am și urmărit.

Apreciază

Impresionanta povestire..Si cu bune si cu rele..Oricum, sa ai grija de motan..

Apreciază

Motanul Tomi e lângă mine și-ți mulțumește.

Apreciază

@ Carmen ,
Oare am visat sau chiar am mai citit un articol despre TOMI tot pe blogul tău ? Să-mi facă memoria figuri sau…..
Mi-ai aflat părerea despre ROȘIA MONTANĂ ? Dacă nu, dă click pe http://aliosapopovici.wordpress.com/ și, ajungi direct la ROȘIA MONTANĂ !!!
Cu respect,
Alioșa.

Apreciază

N-ai greșit. Am mai scris despre el. I-am pus și fotografia ca și acum.
Eram la un proces în Văleni și o avocată care îmi citise postarea m-a întrebat râzând : ”Ce vă face prietenul ?” Se referea la Tomi.

Am întârziat răspunsul pentru a căuta postarea :
https://dictaturajustitiei.wordpress.com/2010/10/11/dupa-ce-am-cunoscut-adevarata-fata-a-semenilor/

Apreciază

@ Carmen,
Bună ziua !
E bine că incă am mintea trează !
Am văzut fotografia cu directoarea și clasa…. Este vorba despre banchetul de absolvire ?
Faine cizme ai purtat atunci. .
Cu respect,
Alioșa.

Apreciază

@Alioșa,
În această iarnă am reușit să mă despart de cizmele respective. Le făcusem pe comandă la un cizmar care venea sâmbăta în piață. Modelul inițial era altfel. Eu am venit cu schimbări și el le-a acceptat. Un tip tânăr, până în 40 ani și foarte corect. La câtva timp l-am căutat ca să-i dau o altă comandă. Murise. Atunci ca și în alte dăți am rămas impresionată cât de imprevizibil este totul. Acum suntem iar peste o clipă nu mai este decât amintirea noastră. De aceea sunt de părere să ne facem clipele fericite.

Mulțumesc tuturor bloggerilor care încearcă, măcar în virtual, să creeze o lume mai bună.
Cu aceeași stimă,
Carmen

Apreciază

Emotionanta povestire…m-a impresionat profund…

Apreciază

Așa a fost să fie !

Apreciază

Pingback: Duzina de cuvinte-Jegarel si albinuta « Cataratorii

Frumos, frumos, frumos…

Ozzy a rămas mască😉

Apreciază

Vin imediat la Ozzy. În vizită de curtoazie.

Apreciază

Pingback: Provocare-Pisica din viata mea. « Cataratorii

@Carmen, pisica „a fost atrasa”?!🙂
pisicile sunt stapanii celor care se cred stapanii lor.

Apreciază

Am recitit. Tara, Rottweiler-ul, ” a fost atrasă ” de Mihai. Pe el l-a iubit cel mai mult .

Să știi că și Rottweilerii sunt la fel. Ei își conduc stăpânii. Cât despre motan ,să-l vezi ce fasoane îmi face . Îmi întoarce spatele când i se pare că eu nu fac ce vrea el.

Apreciază

Eu am avut un ciobanesc caucazian, o fetita ce se numea Tara. Cea mai frumoasa si mai intelgenta si mai loiala. A trebuit insa s-o dau, eu stand la bloc si avand deja inca un caine. Am vizitat-o de cate ori am putut si de fiecare data, revederea era plina de bucurie, din partea amandorura🙂

Acum pe acasa, n-a mai ramas nici un animalut. Mai e doar Chiorica, un pisoi ce se uita crucis, ce-si face veacul prin fata blocului si isi asteapta zilnic mancarea.🙂

Gand bun tie si lui Alexandru

Apreciază

Mulțumesc ! Acum știi cine e Alexandru, alt șef de-al meu. La fel și ție.

Apreciază

O poveste emoţionantă de viaţă si de suferinţă, de devotament şi de tandreţe.
Multzam, Carmen 🙂

Apreciază

Nora, eu credeam că e vorba doar de Tomi. Mulțumesc !

Apreciază

Frumoase si celelalte relatări, Skorpion, desi stiam povestea lui Fane, îmi place s-o recitesc 🙂

Apreciază

Am citit. Mai mult nu pot sa spun, sa scriu. Ai scris cu sufletul, eu tac…din suflet…
Pisica face parte din viata mea inca dinainte de a ma naste. Multumesc pentru clipa de sensibilitate!

Apreciază

Merită să facă parte. Poate fi foarte atașată dacă nu chiar iubitoare.

Apreciază

Pingback: Giovanni Fattori (6 septembrie 1825 – 30 august 1908), pictor italian « my heart to your heart

Ai un blog minunat. Nu știu cum mă pot abona. Te rog ajută-mă !
Citatul este de asemenea foarte sugestiv.

Apreciază

Pingback: Ancheta – 4 « Ioan Usca

Frumos şi emoţionant ! Sper ca Tomi să ramână mult timp alături de dumneavoastră.🙂

Apreciază

Am aceleași speranțe.

Apreciază

Am trait de mica inconjurata de animale si cred ca le inteleg mai bine decat inteleg oamenii. Am trait o poveste asemanatoare cu un motan care m-a parasit fix dupa ce mi-am luat licenta la facultate. Animalele sunt niste fiinte extrem de sincere si devotate – inclusiv pisicile despre care se spune ca sunt mai reci si rasfatate -, avem o multime de lucruri de invatat de la ele.

Apreciază

De pisici nu citisem că se atașează atât de puternic de stăpâni. Știam de câinele lui Mozart, citisem de alții dar de pisici nu. Îmi pare rău că ai trecut printr-o experiență atât de tristă dar nu mă pot impiedica să mă bucur că ne-ai împărtășit-o.

Apreciază

ANIMALELE SUNT INTOTDEAUNA CELE MAI FIDELE , DRAGALASE .
NU TE TRADEAZA IN SENTIMENTE SI NU TE RANESC SUFLETESTE , PRECUM OAMENII .
Fabulele RENUMITULUI LA FONTAINE caracterizeaza Moravurile si Viciile Spetei Umane din prisma Fiintelor Necuvantatoare .
Sunt multe PARABOLE , care dau prin aceste fabule : ADEVARATE LECTII DE VIATA LUMII !
DIN PACATE . . .

Apreciază

Alexandra, ai avut vreuna ? Povestește-ne !

Apreciază

Acum 7 ani, o prietena a fiicei mele m-a “convocat urgent” pe la 9 seara. Credeam ca are vesti de la copiii mei plecati departe, si am alergat mancand pamantul.
Mi-a pus in brate o pisicuta dragalasa ,cu numele de Kitti, fara alta explicatie decat cea ca fiica mea si-ar fi dorit-o tare mult.
Imi doream un catelus,in nici un caz pisica,dar ce era sa mai comentez!
Am ajuns acasa cu darul nesperat,cu gandul ca i-oi face eu vant pe la prieteni a doua zi.
I-am pus ceva lapte, apa in castronele si ceva nisip intr-o cutie.Nu voiam mitza.
Dimineata era cat pe-aci sa-mi sara inima din loc, simtind ceva cald si moale catarat pe umarul meu.
Era atat de frumoasa pisicuta birmaneza. Si ma privea cu niste ochi imensi rugatori,rostogolindu-se in urma mea, tacuta,prin toata casa. Totusi,eram decisa sa nu o pastrez.
Dupa amiaza, ii gasisem déjà un stapan.
Am intrat val-vartej pe usa, iar in hol ma asteptau doi ochi mari albastri intr-un ghemotoc alb de blana.
La un moment dat, a venit vremea sa-i gasesc un cavaler. L-am gasit pe uriasul Amedeus. Nu a durat mult si au aparut trei ghemotoace mici si al patrulea si mai mic.O luna,bietul abia se tara prin casa,de obicei atarnat de mama lui.Era tot timpul flamand, jigarit si dat deoparte de ceilalti.
Cand a venit vremea sa ma despart de ei, singurul pe care nu m-a lasat inima sa-l dau a fost Figaro.
E atat de lipicios si de rasfatat, e barbatocul familiei.Isi impune vointa,si atunci cand nu e bagat in seama,stie sa tipe ca tignalul de la CFR.
E primul care ma intampina atunci cand ajung acasa.E motanul vietii mele.
Care motanski va saluta de alaturi.

Apreciază

Ela, ce frumos !
La fel mi se întâmplă și mie. Simt în inimă ceva și după aceea nu mai pot să mă despart.
Transimte-i salutări lui Figaro !
Pe Kitti o mai ai ?

Apreciază

Salut!
Da, regina -mama priveste de la inaltime rasfatul printului.Cand i se pare prea obraznic,ii da,la propriu,cate o labuta pe cap.Iar el prinde viteza spre cel mai apropiat colt.
Kitti mi-a demonstrat ca vaicarelile cu „saraca,e prea tanara”,sai „nu a avut cine sa o invete sa-si creasca copiii”,sunt baliverne.
Pe ea nu a invatat-o nimeni,si toti 4 i-au stiut executa ordinele.Fara meditatii!

Apreciază

Băiatul meu mai mare zice că eu îi stric pe toți cu alintul. Mai puțin el. Tara, ditamai rottweilerul era blândă , din cauza drăgălășitului , ca o pisică. O apăram noi. Tomi imi face niște mutrițe. Îi caut în coarne. Ce-mi spui despre Kitti mă uimește. E autoritară, carevasăzică.

Apreciază

Carmen,
m-ai facut sa plang.
Si asta nu e un repros.
Atatea as avea si eu de povestit despre pisicile si cainii mei….dar mi se rupe sufletul numai la gandul ca unii ma asteapta in ceruri iar pe altii i-am lasat acasa si am plecat in pribegie…
Seara buna, suflet bun!

Apreciază

Bună!
Luminița, când am plecat doar pentru câteva luni, mama nu eu, din Craiova în Prahova, ne-a murit un câine. Nu rămăsese singur ci cu mătușa mea. Cred că l-a răpus dorul de mama mea. Dragostea lor pentru noi nu are margini. Cred că am avut ce învăța eu de la ele, de la animăluțe, și nu invers.

Apreciază

Nu stiu cum au scris altii dar randurile tale cuprind in ele o emotie si-un drag atat de autentice ca te lasa fara cuvinte. Si cu lacrimi in ochi.
Asta e toata viata. O jonglerie printre tristeti, impliniri, griji, bucurii.
Toate bune!

Apreciază

Am scris cu emoție și multă teamă că n-am să pot transmite toată dragostea pe care-am simțit-o venind de la Tara și Tomi. Mulțumesc pentru vizita făcută.

Apreciază

Pingback: Ruşinică!!! | VERONICISME

Pingback: Pisica ce mi-a fost băgată-n suflet (via Dictatura justitiei) | Ado Feck

Ctind articolul tau mi-am amintit noaptea cand a murit tatal meu. Erau mai multe persoane in camera lui, prieteni, iar Billi, motanul nostru de atunci, cel care fugea numai cand auzea o voce straina in casa, a intrat printre picioarele celor din camera, a urcat pe pieptul tatalui meu si a inceput usor sa toarca si sa-l maseze cu manutele. L-am luat de acolo, dar s-a intors, pesemne nu terminase ce avea de spus. Apoi a plecat. Dupa 3 ore tatal meu s-a stins. A fost modul in care pisicul si-a luat ramas bun.

Salutari lui Tomi, din partea lui Billi meu, de 16 ani, si a inca 9 pisici de la noi de acasa.

Apreciază

Ei știu. Așa cum Tomi a știut că Tara ne va părăsi și a suferit alături de ea. Billi i-a fost alături până în ultima clipă și un gest ca acesta nimeni nu-l poate uita. Pe nedrept se afirmă că pisicile sunt egoiste, un preot chiar m-a speriat spunându-mi că în ele sălășluiește diavolul, pentru că iese ușor, ușor la iveală faptul că și ele iubesc la fel ca și câinii.

Salutări și din partea lui Tomi celor 10 pisici.
Să vă trăiască !

Apreciază

Pingback: miercurea fara cuvinte -19 -magic « Rokssana's Blog

Daca nu aveam cainii,imi luam pisici.Am vazut o pisica foarte periculoasa,a pus pe fuga un catel.Isi facuse o coama…

Apreciază

Să vă trăiască ce aveți!
Fiți măcar de necuvântătoare mai statornic decât de fete.😆

Apreciază

Multumesc!

Apreciază

Pingback: Miercurea fără cuvinte – Mulțumiri tardive pentru gesturi pline de omenie « Dictatura justitiei

Ce poveste frumoasa… si ce ochi verzi si frumosi are Tomi…
Am crescut si eu printre pisici, bunica mea de la tara avea in permanenta cel putin 6 si eu, la randul meu am avut o herghelie de matze (anul trecut, Sharlotte a mea a fatat in total 19 pui si a mai crescut inca unul pe care l-a adoptat, desi avea 6 puiuti, pentru ca era mic de tot si amarat…).
Acum mai am trei, cate unul pentru fiecare membru al familiei si ne sunt dragi ca ochii din cap. Am ajuns atat de dependenta de caldura lor ca nu adorm seara daca nu sunt pe langa mine sa le aud torsul…
Ce ai scris tu aici e mai mult decat impresionant, ai trecut prin multe greutati cu animalutele tale… si sa iti moara unul, asta e chiar tragic.

Apreciază

Am făcut depresie după moartea Tarei. Plângeam de nu mă mai opream. Cred că ziceau ceilalți că nu sunt întreagă la minte. Gândește-te că, având dureri mari, o singură dată m-a mușcat din greșeală. Și-a dat seama și apoi două luni, până a murit, din din greșeală nu a mai făcut-o. Când scriu mă trec fiori. Mulțumesc mult pentru comentariu.

Apreciază

Si eu am avut un pisoi superb pe care l-am adoptat anul trecut, fusese abandonat la noi in comuna. La inceput i-am dat mancare si apa puse afara, apoi incetul cu incetul s-a invatat cu noi si l-am lasat sa intre in casa.Cand venea in casa prima data venea la mine in camera sarea in pat si mieuna ca si cum m-ar fi salutat.S-a atasat foarte mult atat de mine cat si de mama mea nu adormea pana cand nu era mangaiat.Dar din pacate destinul ne-a despartit in zorii zilei de 16.08.2011, l-am asteptat toata ziua sa vina acasa pentru ca mai avea obiceiul sa lipseasca dar de data asta nu a mai venit, a murit lovit de o masina.Am plans zile intregi privind locurile unde ii placea sa doarma.Si acum dimineata cand se deschide usa il astept sa intre in casa, dar acest lucru din pacate nu mai este posibil.L-am iubit mult si imi este foarte dor de el.

Apreciază

Mirela, e cumplit ce ți s-a întâmplat. Te înțeleg din tot sufletul și-mi pare rău pentru el și pentru tine. Din păcate, în viață se întâmplă și astfel de necazuri. Gândește-te că el ,în mod sigur, e în Rai și te privește de acolo.

Apreciază

superba povestioara, stiu si eu draga mea ca cel mai bun rieten al omului este ciinele stiu ce insamna cind plingi ciinele sa-ti linga lacrimile de pe obraz,cind te doare ceva ciinele vine si doarme linga locul bolnav, si mai si stiu ca de obicei un cine moare ori de batrinete ori moare din dragoste ptr stapinul lui sa-l apere de boli,pe care le preia el,si culmea ironiei am avut un motanel de il cgema TOMI, un nebun frumos si moale, care a crescut in apartament impreuna cu un doberman care era foarte blind si mi l-au furat, iar TOMI a fugit cind ne-am dus la tara cred ca de durere ca si-a pierdut prietenul drag ,nu pot sa-ti spun la ce puteam sa asistam eu si fiul meu cind se juca pisicul cu ciinele sau cind se certatau,iar la tara am avut o catea BAMBI,care a murit de batrinete si tristete a stat in curte singura 10 ani de zile iar fiul meu de durere fiind copil cu ea crescut ii pusasa si cruce,iar acum am o cateluse superba de o cheama SCHIPY,care la fel sta singura am o vecina de ii arunca peste gard si se duce sora mea saptaminal la tara MARE PACAT CA ACESTE ANIMALE NU POT SA SI VORBEASCA,cred ca duceai lipsa de comentarii lungi spor la scris vad ca ai multa inspiratie,acum la terminarea vacantei.

Apreciază

Ola, Ary!
Ai mare dreptate cu suferința și tristețea lor. Acest aspect al tristeții, din cauza singurătății, nu l-am atins. Poate pentru că n-am vrut să lungesc prea mult și să plictisesc . Mă bucur totdeauna de un comentariu indiferent dacă e lung sau scurt. E vorba de libertatea de exprimare.

Apreciază

iti multumesc pentru acest articol m-a induiosat profund!

Apreciază

L-am scris cu multă dragoste. Mă bucur că am reușit să transmit emoțiile pe care le-am simțit.

Apreciază

uf…am si eu o poveste….scurta…acum o sapatamana cand parcam masina..am vazut ceva pe jos..am zis ca e un soricel..ei ..nu..nu calc peste el…..ma mir si acum ca l-am vazut…..cand am coborat..mieuna jalnic…uf…..l-am luat cu mine…un pisicut…mic..ca un soricel…l-am hranit….i-am pus sticle cu apa calda in cutiuta luii……am sperat ca va fi bine cu el…azi insa..a murit…cand am venit de la serviciu…a papat..si nu stiu de ce a murit..in mana mea…plang si acum cand scriu..e incredibil cat mi-a fost de drag..asa micut si neputincios..as vrea sa nu ma invinovatesc cu ceva….imi spun mereu ca nu s-a adaptat….poate am gresit ca am pus ou in lapticul lui…nu imi dau seama……l-am ingropat la radacina unui copac…nu stiu daca voi mai lua vreodata un pisic in casa..doare cumplit sa vezi cum pleaca viata din el….nu cred ca mai am curaj….stie cineva ceva despre sufletul acestor micuti..povesti…minciuni..orice…

Apreciază

Ce suflet bun ai !
Îmi pare rău că-ți spun dar, cred, că era scris să plece. A avut un rol în viața ta. Îl vei descoperi cu vremea. Nimic nu e întâmplător. Nu putea să moară din cauza oușorului.
Vei mai întâlni în viața ta și vei mai îndrăgi și alți pisoi.

Apreciază

Va multumesc pentru cuvintele scrise…
Probabil intr-o zi voi descifra mesajul intamplarii…
Sincer de copil mi-au placut pisicutele….cu Justin insa a fost mai mult decat atat…nu…nu vreau sa mai spun nimik despre asta…..
Va recomand din toata inima un film…Mie mi-a placut foarte mult….
http://www.seriale.filmesubtitrate.info/2010/03/hachiko-dog-story-film-online-subtitrat.html
Cu stima

Marilisa

Apreciază

Marilisa, mă bucur mult că ai găsit răspunsul meu și la rândul tău mi-ai scris. Dacă o să mai citești pe blogul meu ai să vezi că insist cu întâmplări din care reiese că nimic nu este întâmplător. Voi vedea filmul și îți mulțumesc pentru faptul că mi l-ai recomandat.

Apreciază

Pingback: Guest post no. 2: Tomi | Octo Cat

Pingback: pisica din viaţa mea | psi-words

Pingback: Dictatura justitiei

Buna ziua. Vroiam sa va spun ca am pierdut cel mai bun prieten patruped, rasa europeana, acum o zi a murit intre noi la ora 3.20 si-a dat ultima rasuflare in bratele noastre, nici acum nu realizez ca nu-l mai avem, s-a intamplat totul asa de repede…noi am stat cam vreo juma de an in alt apartament la etajul 2 a sarit de vreo doua ori de pe geam curios fiind, dar nu ne-am putut da seama ca va face si ultima iprava a lui sa sara de la etajul 4….duminica asta a sarit….l-am cautat disperati intr-un final l-am gasit…..a cazut pe beton…nu a avut nici o fractura nimic….doar ca la echo s-au vazut toate organele interne afectate…l-am tinut la caldura sa nu-i scada temperatura….l-am tinut de labutee…daca plecam vreunul din camera ne cauta cu privirea, nu am crezut NICIODATA ca voi iubii atat de mult un MOTAN…am dormit doar 3 ore…..si ieri am plecat spre iasi si am adoptat un alt motan….macar macar sa ne umple golul lasat…..ATENTIE MARE PT TOTI NU LASA-TI PISICILE SA STEA PE PERVAZ ORICAT E ATLETICE SI PRICEPUTE SUNT……

Apreciază

Vai! Anca, draga mea, durerea ta este mare. Motanul meu a fost bolnav și am avut timp să mă obișnuiesc cu idea morții sale.
Faci foarte bine că-ți iei un altul.

Apreciază

Buna dimineata!Vreau si eu sa va impartasesc iubirea si suferinta mea pt un motanel…Rumby…Pe data de 14 aprilie ducandu-ma sa-i duc mamei mele un tort la 12 noaptea (fiind ziua ei),am auzit in noapte un mieunat cristalin si fin incat am crezut ca este o pisicuta.Cum m-am apropiat de el,a inceput sa toarca,l-am pus pe pieptul/gatul meu si se rostogolea de placere.Am simtit ca ne-am ales reciproc..L-am luat si pe el in casa la ai mei (in vizita,eu locuind cu socrii).A facut un spectacol pe cinste Rumby al meu…se catara pe toate canapelele,mobila,masa,etc.Dimineata a facut cunostinta cu soacra mea care a zis ca e foarte uratel (fiind complet negru) si ca trebuie sa ii gasim stapan pt ca mai erau 2 caini si 2 pisici in curte (o pisica si un caine adusi de mine ).Am zis NU categoric si asa Rumby era „lipit” de mine chiar si cand dormeam,mancam,ma spalam,etc…Intr-o noapte cand tocmai atiposem am auzit latratul mai multor caini apoi o pisica „tipand”(ora 4:05 AM)Am iesit in pijamale direct in strada.Vecinul de langa noi fuma o tigara…L-am intrebat de ce am auzit atatea zgomote iar eu linistit fiind :”nu s-a intamplat nimic…o haita de maidanezi au atacat un pisic”.CE PISIC????Mi-a zis ca nu a vazut.Am inceput sa fac „inventarul” pisicilor din curte…lipsea Rumby.Am plecat alergand pe strazile din cartier.Il strigam dar nimik.Mi-a venit ideea sa-l scot pe Bart (cainele nostru si peietenul lui de joaca) sa il cautam impreuna.Bart a alergat intr-o directie 2 minute apoi s-a intors cu viteza luminii in directia opusa si mirosea incontinuu langa un pom.M-am dus acolo si l-am vazut pe Rumby…statea intins,nu misca…Am inceput sa urlu,nu puteam sa mai stau in picioare si nu stiam cum sa reactionez.Au iesit si socrii mei auzindu-ma plangand.Soacra mea l-a luat in brate iar el a intors capul dupa mine….era in stare de soc.Ne-am urcat in masina si l-am dus la o clinica veterinara Non-stop (UNIVET).Avea gauri in piele si i se vedeau organele la burtica,un incisiv lipsa sau unghiutele erau rupte si cu blana alba intre degete…Va dati seama ce lupta a avut loc intre bietul motanel si haita de caini? Din cauza ca avea aer pe sub piele nu a putut vedea dr daca organele interne sunt in regula.El era fff slabit cu toate ca ii facea injectii pt rehidratare.Mi-a zis dr sa il aduc de 3 ori/zi.Il strigam dar nu isi misca ochisorii.Temperatura era f mica 36,5.I-am tinut capusorul intr-o mana iar labutele in cealalta mana iar temperatura ajunsese la 37,5.Credeam ca se va face bine pana cand a inceput sa respire f repede si a inchis ochii…nu mai respira.L-am strigat tare si a tresarit…si-a miscat tot corpul apoi nu s-a mai miscat ramanand cu ochii deschisi.L-am ingropat in curte in dreptul geamului meu…in fiecare seara imi pun scaunelul la picioarele lui si ii vorbesc…simt ca ma aude si noaptea il simt langa mine in pat.Celelalte pisicute din curte se aseaza in gradina langa el si stau nemiscate ore intregi…Imi doresc din tot sufletul sa cred ca ma voi intalni cu el la un moment dat.
Toata lumea imi spune sa imi iau un alt motan ca imi va fi mai usor sa trec peste dar eu simt ca l-as trada…e ca si cum as incerca sa-l inlocuiesc si nu exista altul ca el… :(((

Apreciat de 1 persoană

Diana, după moartea motanului meu Tom am gândit la fel. Nu merită să-l trădez.
Apoi băiatul meu mi-a adus pe Pepe un motan negru cu care stau în brațe în acest moment. Îl poți vedea cum arată dacă accesezi link-ul :
https://dictaturajustitiei.wordpress.com/category/poveste-parfumata/
Orice durere trece…

Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: