Balul bobocilor

I

Urcam greu scările, încă nu mi-am revenit după boală, gândindu-mă cât de dificil îmi va fi să dau cele 20 de bilete la bal.
„E, e cam albastră situația !”
Majoritatea colegilor recunoșteau că nu mai întâlniseră un astfel de colectiv unde aproape nimeni, aproape este impropriu spus pentru că niciunul nu era la ora actuală promovat decât la obiectul religie, nu știa nimic.
Străvezie până la o dispariție totală le era cunoașterea noțiunilor de matematică, nu era ceva nou pentru mine, dar să ia note proaste chiar la toate materiile era un record absolut.
„ V-am adus bilete pentru Balul Bobocilor. Din păcate n-am decât 20 de bucăți. ”
Eleva ce are părul cu reflexe de un blond ruginiu, Elena o cheamă, mi-a răspuns promt.
”Nu vă necăjiți doamna dirigintă, nu vrem să mergem la bal.Nu ne place.”

imagesCAPNNOSV
Are niște ochi de un verde smarald, e frumoasă foc, și mă întreb de ce oare n-o fi fost selecționată.
„E tare scundă! Păcat !” îmi răspund singură în sinea mea.
„N-au bani doamna. Nu vor să recunoască. ” Marius, cel care are părul cu părul cu șuvițe roșiatice, îmi pare natural , are mai multă îndrăzneală, el a mai fost odată în clasa a noua.
„Nu-i adevărat ! Doamna dirigintă nu-l credeți pe el !” zice celălalt Marius, cel cu părul negru ca smoala. Îl bănuiesc a fi romm pentru că este mai plin de curaj, unii se plâng că ar avea tupeu, dar mie îmi pare în limite normale ținând cont că stă într-o casă a copiilor .
„Măi copii, voi vreți ca vineri toți să se distreze iar voi să faceți matematică cu mine toată ziua ? ”
„Aveți de gând să faceți matematică cu noi și în restul orelor ? ”
M-a întrebat un băiat cu un chip surprinzător de trandafiriu pentru vârsta sa și tare drăgălaș.
„Voi nu știți cât îmi place mie să rezolvăm exerciții ?”
„Ba da. ” Au răspuns în cor mai toți și vizibil nemulțumiți.
„Iau eu unul.” Cere primul bilet Radu, băiatul care vine îmbrăcat zilnic doar cu cămăși albe.
„Of!” S-a spart gheața. Încep să ceară unul câte unul câte un bilet pentru bal.
Când văd că au încetinit cererile, n-am dat decât jumătate, plusez.
„În loc de ora de dirigenție, înainte de bal, mergem la cofetărie să mâncăm o prăjitură împreună. ”
„Cui nu-i place să mânânce dulciuri ? ”
”Doamna, eu sunt bolnav și n-am voie să mânânc. ” El este Ionuț.
„Bine, fac o concesie, tu n-o să mânânci prăjitură. ”
Am reușit să dau 19 bilete și sunt încântată. Poate se vor simți și ei altfel dacă mă vor vedea și în altă postură, mai umană, decât cea de profesoară de matematică.

images[9]

II

„Doamna profesoară, participă cineva de la dumneavoastră din clasă la bal? A fost cineva selecționat ?”
„Ela, nu.”
„Cum doamnă? Aveți fete frumoase. Vedeți, suntem discriminate! Nici de la noi din clasă, suntem tot de la profilul lemn ca și ei, acum doi ani n-a fost nimeni selecționat.”
Mă gândesc că este posibil să aibă dreptate, eu una îi văd frumoși doar după cum se descurcă la matematică și de aceea nu pot să fiu numită ca o persoană obiectivă în această privință.
„Mai am un bilet. Te rog să vii și tu, să mă sprijini. Doar se știe ce derbedei sunt.”
„Vin doamna profesoară. ”

Când ieșim pe poarta școlii suntem puțini. Șase elevi și cu mine șapte. Nu sunt stresați, nu urmează să fie ascultați și notați , de aceea chipul lor radiază. La început doar cele patru fete dialoghează cu mine , băieții sunt mai reținuți.
Este soare cu ger, cerul nu-i cenușiu ca ieri,  dar suntem fericiți cu toții că am scăpat din „închisoarea de maximă siguranță” cum este poreclită școala noastră în ultimul an.
În sfârșit, după vreun sfert de oră, un băiat zgribulit și înnegrit de frig mi se adresează.
„Să știți că eu în ultimile zile am mâncat atâtea prăjituri încât nu mai pot să văd măcar una în față. Vin la cofetărie dar să știți că nu cumpăr. ”
„Bine. ” îi răspund fără niciun comentariu mirându-mă în sinea mea de belșugul de la el din familie.
„Doamna, nici eu nu cumpăr. Sora tatei face zilnic prăjituri și ne adduce și nouă. Sunt sătul.”
„Eu știți că sunt bolnav ? Ați reținut? ”
„De ce suferi ? De diabet ? ”
”A, nu doamna. ”
Băiatul cu părul ca smoala nu comentează. Știu că el nu are bani. Mihai recunoaște adevărul.
„Abia am avut bani pentru bal, pentru prăjitură nu mai am. ”
Fetele care-au venit cu noi și vreo câțiva băieți își cumpără prăjituri de 4,5 lei sau de 5 lei bucata. Realizez în sfârșit de ce Maria a preferat să rămână la școală și să vină la spectacol mai târziu.
Îi număr pe băieții care nu și-au comandat ceva și cumpăr pentru noi toți câte o baclava de 2 lei. Nici bugetul meu nu este prea mare și pentru cei care nu mi-au adus banii pe bilet am dat eu.
„Gabi, ce zice mama ta de modul cum te descurci la liceu ? ”
„Eu n-am mamă.”
„Ți-a murit ?” Întreb necăjită de faptul că am pus o astfel de întrebare într-un astfel de moment.
„Nu. M-a părăsit de mic. Nu o cunosc. Mă crește bunica din partea tatei. ”
„Cum se numește prăjitura? N-am mâncat niciodată până acum.”
„ Iuli, se numește baklava. Este specifică turcească. ”
„Gata, putem să mergem ? ”
Ne ridicăm și ne îndreptăm spre locul unde se va desfășura balul. În drumul nostru ne oprim să facem fotografii în unul dintre parcurile orașului.

1465347_487447781370237_1800340868_n[1]

III
În sala Centrului Cultural este frig pentru mine, mă tot gândesc înțepenită de durere că n-am să pot termina articolul pentru   clubul Psi., care –am fost bolnavă dar elevii nu se plâng de asta. Cei ai căror dirigintă le sunt s-au așezat cuminți, undeva în spatele sălii, și urmăresc tăcuți spectacolul ce se desfășoară pe scenă. Acolo sunt 7 perechi de fete și băieți care sunt supuși la diverse probe așa cum se poate vedea și în emisiunile de divertisment ale televiziunilor de consum. Cum eu n-am obiceiul de a mă uita la astfel de programe le privesc cu multă atenție. Cei mai mulți dintre ei îmi sunt absolute necunoscuți și de aceia nu sprijin pe nimeni în mod deosebit. Mă uit spre elevii mei și îi simt că sunt stăpâniți de aceleași sentimente.
„Ema! Ema! ” strigă mai mulți din sală susținându-și colega de clasă.
Văd printre concurenți doi foști elevi și mă bucur deși nu înțeleg cum de băiatul a fost selecționat.
„Este bogat.” Nu mă pot abține să nu gândesc. Băiatul al cărui mamă sponsoriza în anii trecuți toate activitățile, cel care în luna iunie a primit un premiu de excelență pentru mediile obținute în cei patru ani de liceu, abia a obținut nota 5,05 la matematică la bacalaureat.
Printre cei din trupa care cântă hip-hope îl recunosc pe băiatul mut de la matematică dar mă bucur enorm că strălucește și el într-un domeniu.
Se ajunge la faza în care elevii defilează pe scenă în ținută de seară și mă uimeșc ținutele lor frumoase.
Rochii roz, roșii, gălbui, argintii sau violet, costume elegante cumpărate special pentru o astfel de ocazie.
Mă uit spre elevii mei, sunt tăcuți din cale- afară, a apărut și Ela la braț cu prietenul ei, stau în picioare pentru că locurile le sunt ocupate cu toate că au plătit pentru bilete, și mă gândesc câtă dreptate a avut ea, o adolescentă de 16 ani.
Se jurizează și se înmânează premiile. Pentru prima oară în această seară mă bucur și eu. La tombolă s-a tras numărul biletului unei eleve a cărei  sunt dirigintă și este chemată ca să primească un premiu. Radiază de fericire când ajunge pe scenă și este atât de frumoasă încât sunt mândră de ea.
Mă aștept să înceapă balul pentru cei câțiva elevi care n-au fost nevoiți să plece acasă pentru că pierdeau ultimul microbuz, să se simtă în sfârșit și ei egali celorlalți.
Ela și prietenul ei , ca și mine de altfel, au observant că pe rândurile unde stătuseră elevii mei nu erau aruncate gunoaie pe jos ca în restul sălii.
„Trebuie să recunoașteți că au fost cei mai civilizați, n-au fluierat și n-au aruncat cu peturi pe jos. Să fiți mândră de ei !”
„ Sunt Ela, sunt.”
„Gata, s-a terminat!”
Am înțeles și eu că balul nu mai avea loc. Elevii fuseseră păcăliți.
Mi s-a accelarat pulsul  și i-am spus organizatoarei.
„Pe mine să nu mai contați, eu nu vă mai vând bilete.”

Au scris :

Sonia, dor, Vienela, vavaly, lili3d,Irealia,Spunsieu, dordefemeie,Drugwash, alma nahe, greenleaffy, Duzină de cuvinte trandafirii | Hipertensiv, Duzina de cuvinte- Paleta de idei colorate | Cățărătorii, ch3815h, psi-words – duzina de cuvinte: pastel

Psi, Dor, Vienela, Scorpio, AdrianaMaya, Adrian, Anacondele, Carmen Pricop, Ch3815h, Alma Nahe.

Cum tabelul de la psi nu mai poate să fie copiat mă chinuiesc din greu.

Anunțuri

Culorile vieții și ale morții

I

Deși am intrat în cameră cu un mers hotârât, cred că eram negru ca smoala la chip, nu eram încă decis când este momentul să-i spun nevestei mele adevărul verde-n față. Șovăiam de prea mult timp, așa că, în timp ce ea îmi punea în farfurie ceva gălbui cu nuanțe roșiatice, nu mă întrebați despre ce era vorba pentru că nici mie nu mi-era ușoară această sarcină, am deschis subiectul în mod brutal.
„Vreau să ne despărțim! ”

Pentru că nu zicea nimic, doar în ochi i se citea durerea, am continuat.

„Vreau sa divortam!.”
Calmă m-a întrebat :
„ De ce ? ”
Ce puteam să-i răspund ? Că nu o mai iubeam ? Că între timp mi-am făcut o amantă ?
Am tăcut mâlc și asta o înfuriat-o  și mai rău. A început să plângă, ah, femeile, și pentru că nu voiam să-i răspund la multele întrebări pe care le rostea a ieșit pe ușă trântindu-mi expresia cea mai dură pe care mi- o putea zice.
„Nu ești un bărbat adevărat!”

images[6]

Mi-era milă de ea, de cea care îmi dăruise cândva multe nopți albe pline de amor, dar viitorul alături de ea îl vedeam în mod clar cenușiu.
Amintirea zilelor de odinioară mă apăsau, mă simțeam vinovat ca niciodată  pentru că o trădasem pe ea și iubirea ei, trăiserăm mai mult de 10 ani liniștiți împreună, dar aveam în minte și chipul trandafiriu al mai tinerei mele iubite, amantă focoasă ca un cal de rasă.
„Am să te despăgubesc pentru pierderea asta. Ai să duci o viață îmbelșugată în continuare, nu te teme ! ”
M-am apucat să redactez un contract de divorț in care renunțam la casă, oricum m-am și împiedicat la tot pasul de amintiri, la mașina și la 30% din acțiunile companiei mele.
S-a uitat cu o privire străvezie la contractul scris de mine după care l-a rupt in bucățele mici, mici de tot.
M-am înnegrit la față, la fel pățesc de fiecare dată când sunt supărat , dar soția mea plângea și nu avea puterea să se îngrijoreze alături de mine așa cum făcea odinioară, chiar din clipa când ne-am cunoscut.

II
Am băut împreună cu iubita mea un vin scump , ruginiu la culoare, ne-am iubit cu ardoare , nu mai aveam mult de așteptat până relația noastră devenea publică, ochii ei mi se păreau că de atâta fericire deveniseră violet precum cei ai celebrei artiste Liz Taylor. M-am întors acasă epuizat dar nu într-atât încât să nu remarc culoare palidă albastră a soției mele care scria de zor ceva.
Va urma…

Găsiți în  tabelul de la psi scrieri minunate :

Sonia, dor, Vienela, vavaly, lili3d,Irealia,Spunsieu, dordefemeie, Drugwash,alma nahe,greenleaffy,Duzină de cuvinte trandafirii | Hipertensiv, Duzina de cuvinte- Paleta de idei colorate | Cățărătorii, ch3815h, psi-words – duzina de cuvinte: pastel

Psi, Dor, Vienela, Scorpio, AdrianaMaya, Adrian, Anacondele, Carmen Pricop, Ch3815h, Alma Nahe.

În republica lui Ponta Chinezu’ nu poți râde degajat, directorul se supără

Vă amintiți de „revoluția culturală” ce a urmat după vizita lui Nicolae Ceaușescu în țările locuite de cetățeni de rasă galbenă ? Majoritatea, fiind ori prea tineri ori nenăscuți, habar n-aveți. Fericiților ! Nici nu bănuiți ce vă așteaptă fiind încântați de reluarea relațiilor politice și economice cu China.

06ponta_china3_reuters_aaaf408314[1]
Cum eram în liceu în acei ani, ce-au urmat după vizita istorică din Asia, Vizita lui Ceaușescu în China și concepția de ” revoluție culturală „, Cum a reflectat presa reformele după vizita din China şi Coreea de , Vizita lui Ceauşescu în Coreea de Nord. De la cine a luat „odiosul

pe mine una nu mă bucură deloc întâlnirea premierului Victor Ponta cu omologul său chinez.
Vom fi puși din nou să stăm drepți și cu capul în jos în fața șefilor, să ne plecăm umili când ni se adresează și să fim cât mai lingușitori, ca să nu se considere, Doamne ferește, că suntem obraznici.
„Nu mai râde! „ i-a cerut directorul supărat , nu mie de data aceasta, liderului de sindicat.
Multă îndrăzneală din partea sa să se poarte cu un cadru didactic ca și cum ar fi un mucios prost crescut dar, cum se simte puternic susținut de mai marii politici ai zilelor noastre, îți permite orice.

646x404[2]

A uitat , se pare, cum, acum doi ani și ceva, îl reclama pe fostul director cu ajutorul elevilor pe care-i îndruma să scrie anonime la ministerul educației, dovada asta o am, și cum îl ataca în ședințele de consiliu profesoral, ca lider de sindicat și spre binele nostru al tuturor.
Și atunci colegul nostru își permitea să râdă pentru că așa este el o fire bună și veselă.
Atunci eram în plină „dictatură băsistă” și se putea, astăzi suntem în „democrația” lui Ponta și este un act de lezmajestate !

Cât voi fi eu director, n-aveți voie să zâmbiți măcar !

60536270[1]
Mă plângeam acum câteva luni băiatului meu de faptul că în țara noastră ni se încalcă frecvent drepturile.
„Oricâte nedreptăți se fac în România, tot este mai bine decât în alte părți ale lumii. Nu te împușcă nimeni, nu te arestează, ai dreptul la propria-ți părere. Este consfințit în Constituție la libertatea de exprimare.”

Titlul II CONSTITUTIA ROMÂNIEI

Mi-a replicat fiul meu râzând. Am tăcut, avea dreptate.
În Coreea de Nord (COREEA DE NORD: 80 de persoane, executate public pentru că au … sau In Coreea de Nord, esti executat cu TUNUL, daca nu respecti doliul … )

au fost executați aproape 80 de oameni pentru că au încălcat doliul național , instituit în cinstea fostului Mare Conducător.
Asfel de orori în România europeană , chiar și sub Victor Ponta, prietenul chinezilor, nu se poate întâmpla.
Astăzi, am avut o ședință a consiliului profesoral.

După cum am mai scris, domnul director nu suportă dialogul, în aceste ședințe trebuie să stăm în jur de două ore, câteodată chiar mai mult, și să-l ascultăm precum niște elevi cuminți. Noi nu avem dreptul, spre deosebire de elevii noștri, la vreo pauză de câteva minute.
Ca să nu mă enervez, pentru binele sănătății mele, nu încerc să dialoghez cu directorul, numit cu delegație că așa se poartă sub USL democratic , școlii.
Ascult și gândesc.
La fel procedam și astăzi.
La un moment dat ne-a vorbit despre câte învoiri avem voie pe parcursul unui an școlar.
Am remarcat și eu faptul că sunt zile când mai multe persoane sunt învoite dar cum relația mea cu conducerea școlii nu este una de prietenie nu mă interesează.Nu e treaba mea. De când sunt în această școală nu m-am învoit niciodată chiar dacă, uneori, simțeam că mă prăbușesc din picioare de rău ce mă simțeam. Cred că zâmbeam gândindu-mă, făcând presupuneri,  în cine vrea de fapt să lovească directorul.

Că nu voia să le supere pe persoanele din gașca sa mi-era foarte clar. Atunci în cine ?
Toți cei care au chiulit sistematic sau cei care s-au învoit la conducere  în anul școlar 2012-2013, excepție sunt toți aceia care fiind  serioși și își fac orele cu multă responsabilitate  , au fost recompensați cu calificativul „Foarte Bine” în timp ce mie mi s-a dat doar calificativul „Bine” .

Trebuia să-mi intre în cap cine este „managerul” și să nu mai îndrăznesc să-l contrazic cu ceva chiar dacă eu sunt cea care am dreptate.
Deci, tăceam și poate chiar și zâmbeam când domnul director a găsit necesar să mi se adreseze :
„Doamna Amza, nu mai zâmbiți !”

De ce minte Ponta că a micșorat TVA-ul la pâine ? Nu toți românii sunt semianalfabeți !

319874_482806028433616_959538796_n[1]

Ne tot spune domnul premier Victor Ponta, se laudă chiar cu această mare realizare a sa, că TVA-ul la pâine a scăzut de la 24% la 19 %.
În orașul Vălenii de Munte pâinea pe care-o cumpărăm de la deputatul liberal Sorin Teju, cel care deține o brutărie și magazine prin care le comercializează, prețul pâinii a scăzut de la 1leu la 0,95 lei.
De când 0,05 lei reprezintă o diminuare cu 5%?
Ca să fiu corectă , domnul deputat Teju îmi este simpatic , n-am ceva personal cu el, și la „Cuptorul de Aur” pâinea se vinde cu același preț.
Oare toți cetățenii din orașul nostru nu cunosc noțiunile de matematică necesare calculării unui procent ?
Înțelegeți acum de ce subiectele de la examenele naționale sunt atât de facile ? Ignoranții sunt ușor de manipulat.

Ca să vă treacă durerea de cap, calculele sunt obositoare, citiți o satiră savuroasă :

Matrafoxeală şi trozneală

Fapte şocante despre criminalitatea maşinăriei UE

Traducerea unui articol din ziarul „Zavtra” (Măine)

Interviul jurnalistului Andrei Fefelov cu o mamă rusă – Irina Bergset, 9iunie2013

http://www.chelemendik.sk/Rozhovor_s_ruskou_mamou_plakat_je_v_Norsku_zakazane_je_to_povazo_119288153.html

http://www.magnificat.sk/2013/08/europska-unia-alebo-kam-sme-sa-to-dostali/

„Zavtra”: Irina, povesteşte despre cum ai ajuns în Norvegia şi impresia pe care ţi-ai făcut-o despre această ţară.

Irina: În anul 2005 m-am măritat cu un cetăţean Norvegian. Fiul meu (dintr-o relaţie anterioară) avea şapte ani. Am plecat să locuim în Norvegia, în Aurskog-Hekland, satul Aurskog.

În acel moment, eu încă nu ştiam că acum o jumătate de secol în urmă, Norvegia era o ţară al cărei nivel de civilizaţie putea fi comparat cu cel din statele Africii Centrale. În anul 1905, Norvegia a încetat să mai fie dependentă de Danemarca şi Suedia. Această ţară a fost şi rămâne o ţară de iobagi, iar locuitorii ei nu i-au văzut niciodată pe domnitorii lor. Plăteau doar taxele. Nu a fost nici o dezvoltare a culturii, oamenii vorbeau limba daneză sau suedeză, prin urmare, limbile exploatatorilor lor. Mai târziu, aceste limbi s-au amestecat într-un limbaj artificial, numit Bukmolu. Chiar şi acum, fiecare familie din Norvegia vorbeşte în dialectul propriu. Până în prezent, nu există limba de stat, standard. S-ar putea spune că ţara doar acum se formează, în acelaşi timp având loc şi un alt proces. Societatea norvegiană este în decădere morală, copiind legislaţia şi ordinea americană.

Acum 50 de ani, ei au descoperit petrol în mare, cu ajutorul rezultatelor ştiinţifice şi tehnice străine.

Toate acestea le-am aflat mai târziu. Când am plecat din Rusia, ştiam doar atât că, în Norvegia este nivelul de trai cel mai ridicat din lume.

În afară de aceasta, am absolvit Facultatea de Jurnalism şi am fost candidată la ştiinţele filologice, dar în Norvegia nu mi-au recunoscut diploma universitară. Mi-au oferit un loc de muncă de învăţătoare, într-un satuc vecin, la o şcoală de tip nou, după modelul danez, denumit Riddersand, care se traduce „Şcoala cavalerilor”. În comparaţie cu sistemul şcolar rus, toate manualele de şcolarizare norvegiene, arată de parcă ar fi tipărite pentru retardaţi mintali. Şcoala primară este până la clasa a 7-a şi rolul programului de stat de predare, este de a învăţa alfabetul şi a socoti, până la vârsta de 13 ani a elevului, pentru a fi în măsură să socotească preţurile în magazine.

Nu este voie în clasă să se citească cu voce tare, fiind o ruşine. Profesorul special ia elevul pe hol, să nu-l facă de ruşinea copiilor şi acolo îl ascultă cum citeşte. Profesorul de matematică are dreptul de a explica copiilor două exerciţii pe zi, iar atunci când copiii nu învaţă tema în timp de trei zile, o poate repeta. Tema pentru acasă este 5 sau 8 cuvinte din limba engleză, pe săptămână.

Norwegian School este completa degradare a educaţiei. Nu au deloc literatură, fizica, chimie sau ştiinţele naturii. În general, copiii cunosc lumea înconjurătoare întâmplător. Ei ştiu de exemplu că a fost al Doilea Război Mondial. Mai mult de ştiut sunt interpretate ca fiind violenţă împotriva copiilor şi a psihicului lor.

Fiul meu mai mare, a început în Rusia şcoala generală, prin urmare, în Norvegia a devenit wunderkind „copil minune”. Până în clasa a 7-a, nu a învăţat nimic. Acolo nu e nevoie să înveţi. În şcoală sunt anunţuri precum: „Când părinţii tăi te roagă să-ţi faci tema, sună-ne! Noi te vom elibera de la astfel de părinţi.”

În continuare, descrie nivelul medicinii în Norvegia.

„Zavtra”: Toată această atmosferă duce la anumite probleme, dar din ce moment a devenit viata ta in Norvegia, nesuportabilă şi de ce?

Irina: S-a întâmplat după 6 ani de şedere în Norvegia. Nu ştiam nimic despre sistemul lor „Barnevarn“.

Am trăit cu grijile mele: casă, muncă, familie… Puţin am pătruns în organizarea de stat a ţării în care m-am mutat. Am auzit că luau copiii de la părinţi, dar eu am fost doar o „mamă normală”.

De soţul meu am divorţat după trei ani de viaţă împreună, după naşterea fiului nostru, datorită conflictului de culturi diferite. Îmi spuneau că în fiecare casă sătească există o toaletă şi duş. Da, i-am răspuns, dar cu toate acestea, norvegienii au obiceiul să se urineze şi aşa în spatele casei. Trei ani am locuit singură cu copiii. Am luat un împrumut de la bancă, am cumparat apartamentul meu, mi-am asigurat o viaţă normală. Am lucrat şi m-am dedicat copiilor. Copiii au fost doar cu mine. Pentru că tatăl îi făcea rău fiului meu din prima căsătorie, am decis să nu mai aibă loc nici o întâlnire cu acesta.

Cu fiul cel mic, el a fost obligat prin lege să se întâlnească. Am încercat din toate puterile ca fiul nostru să nu rămână peste noapte la tatăl său (exista pericolul de bătaie), dar şcoala şi alte instituţii de stat, m-au forţat să las copilul la tatăl lui.

Mai întâi a fost înţelegerea pentru două ore, dar mai târziu rămânea aproape o săptămână. Copilul avea febră când tatăl său l-a luat iarna, la -30°, la rudele lui.

În anul 2011, m-am dus la poliţia locală, după discuţia mea cu băiatul, care mi-a povestit că mătuşile şi unchii, rudele tatălui, i-au provocat dureri la gură şi la fund. Îmi vorbea despre astfel de lucruri, pe care nu am putut să le cred la început.

Am scris o declaraţie la poliţie. Pe 8 martie, ne-au chemat la secţia pentru protecţia oficială a copiilor Barnevarn.

Interogatoriul a durat 6 ore. Am fost acolo eu şi cu cei doi copii ai mei.

La ei este numai de formă sistemul creat pentru protejarea copiilor, de apărare a drepturilor acestora. De abia atunci am înţeles că centrele „Barnevarn”, care sunt în fiecare sat, sunt numai pentru a descoperi denunţătorii, copii şi părinţi nemulţumiţi şi pentru a-i pedepsi cu izolarea.

Din ziare am aflat de cazul în care o fetiţă de 7-8 ani, a fost condamnată de o instanţă la plata cheltuielilor de judecată şi compensaţie financiară pentru perioada şederii bătăuşului în închisoare. În Norvegia este totul pe dos. Pedofilia, de fapt, nu constituie o infracţiune.

Prima dată mi-au luat copiii pe 8 martie 2011. Capturarea se face astfel: copilul nu se mai întoarce de la grădiniţă sau de la şcoală, astfel, practic vi-l fură, dispare, pentru că este ascuns într-un loc secret. În acea zi mi-au spus: „Înţelegeţi, această situaţie s-a ivit, mărturisiţi violenţa împotriva copiilor. Avem nevoie ca să vă controlaţi la medic dacă sunteţi sănătoasă.“ Nu am protestat. Clinica a fost la 10 min cu maşina. Asistenta socială m-a aşezat în maşină şi a spus: „Te ajutăm, în acest timp ne jucăm cu copiii tăi“. Copiii au rămas nu oriunde, ci în centrul de protecţie a tinerilor. Când am ajuns la clinică, m-a sunat Saşa, fiul meu mai mare, atunci avea 13 ani, … „Mami, ne duc la o familie adoptivă …” Am fost la 10km de copii, pe care îi duceau la o adresa secretă.

În conformitate cu legislaţia locală, copiii sunt luaţi fără nici un fel de acte. Singurul lucru ce puteam face, era să mă stăpânesc. Plânsul este „interzis” în Norvegia, este considerat o „boală” şi „Autorităţile pentru apărarea copiilor” pot să vă trimită forţat la psihiatrie.

Se pare că în Norvegia este plan de stat, cota pentru luarea copiilor de la părinţii lor. Autorităţile de protecţie, chiar se întrec în realizarea acestei cote.

Grafice şi diagrame sunt publicate la fiecare 3 luni: câţi copii şi în care cartier au fost colectaţi.

Am primit recent documentul – raportul suedez. Era un document cu privire la colectarea copiilor de la familii din Suedia şi din ţările scandinave vecine.

http://www.familypolicy.ru/read/1403/

Este vorba de un fenomen aparte. În acest raport se afirmă că, în Suedia au fost retraşi din familii, 300.000 de copii.

Acest lucru înseamnă că este vorba de o generaţie întreagă a copiilor furaţi de la părinţii lor biologici.

Oamenii de ştiinţă, criminologii, juriştii, avocaţii – oameni cu valori tradiţionale, care încă îşi amintesc că în Suedia era familia, nu înţeleg. Ei spun că are loc ceva ciudat. Are loc dezvoltarea statului pe familii.

Experţii indică 10.000 coroane (suedeze sau norvegiene) pe zi, sumă ce o primeşte familia adoptivă pentru un copil primit. Agentul organizaţiei „Barnevarn”, primeşte de la bugetul de stat, sume imense pentru răsturnarea cuibului de familie, pentru copilul furat. Acest lucru se întâmplă în toate ţările scandinave.

În acest sens, părinţii adoptivi pot alege copilul, ca la piaţă. Dacă ţi-a plăcut o fetiţă blondă cu ochii albaştri şi o vrei, ajunge să telefonezi la Barnevarn şi să spui: „Sunt pregătit/ă, am cameră pentru copil” şi să spui numele copilului.

Ombudsman, în Norvegia, încearcă să lupte împotriva sistemului Barnevarn. Consideră că acest sistem de tranzacţii cu copii, este corupt. În luna mai, familiile afectate de acest sistem, au organizat un protest împotriva separării copiilor de părinţi.

Titlul în ziarul norvegian: „1/5 din copiii norvegieni sunt deja salvaţi de la părinţi”, înseamnă că dintr-un milion de copii, în acest stat, cam 200.000 sunt „salvaţi” şi nu mai locuiesc cu mama şi tata acasă, ci într-o instituţie pentru copii.

Conform statisticilor publicate în mass-media norvegiană, doi din zece copii sunt născuţi de femei norvegiene, restul fiind copii de emigranţi. Emigranţii dau Norvegiei o populaţie sănătoasă, deoarece la ei nu sunt aproape deloc practicate căsătoriile. Cei mai mulţi copii au primit Barnevarn de la părinţii ruşi.

„Zavtra”: Atunci când un copil este luat de la părinţi, ei ce pot face?

Irina: Aproape în fiecare lună, în Norvegia se sinucide o mamă rusă. Pentru că atunci când vin să-ţi ia copiii, eşti lipsită de putere. Eşti singură împotriva sistemului. Ei îţi vor spune de exemplu: „Faci omleta altfel decât în Norvegia, forţezi copilul să-şi spele mâinile, mergi strâmb, prin urmare, nu poţi sta aici cu copilul pe nisip. Asta înseamnă că eşti o mama rea şi de aceea îţi luăm copilul.”

Sistemul de protecţie a copilului în Norvegia, se bazează pe principiul prezumţiei vinovăţiei părinţilor.

Părintele este conştient vinovat. Pe părinţi se aruncă o grămadă de minciuni. Totul începe cu o afirmaţie simplă: „Vreţi să vă întoarceţi în Rusia” şi nu puteţi nega, doar aveţi rude acolo. Sau: „Vreţi să asasinaţi copiii voştri”, asta pentru că ruşii obişnuiesc să spună „te omor!”

Sistematic te pun în situaţii când trebuie să te aperi. Un singur om nu poate să oprească maşinăria de stat, bazată pe recompense fabuloase oferite avocaţilor de la birourile de protecţie a copiilor, judecătorilor, psihologilor, psihiatrilor, părinţilor adoptivi şi altor asemenea. Recompensele se dau pentru fiecare copil cu ochii albaştri, luat. Tu nu ai nici o şansă de a-ţi salva copilul de la adăposturile norvegiene pentru copii. Am trecut prin toate instanţele judecătoreşti norvegiene. Totul este susţinut, corupţia este peste tot. Copiii sunt bunuri, pe care ei nu le restituie.

Toate articolele ziarelor ruseşti despre copiii mei, au fost traduse în norvegiană de avocatul de la Barnevarn şi utilizate pentru a mă învinovăţi. „Ea nu este normală, ea îşi apără copilul prin intermediul ziarelor”. În vest funcţionează legea privind confidenţialitatea, care este promovată activ şi în Rusia.

„Zavtra”

Publicat în Fără categorie