S.O.S. În România se pedepseşte delictul de opinie !

    Susţin în continuare că în România justiţia este cea care încalcă orice lege, orice cod în mod discreţionar şi abuziv.Credeţi că mie nu mi-ar face plăcere să întâlnesc un procuror care să analizeze probele de la dosar cu foarte mare atenţie şi imparţialitate, iar dosarele să – mi fie judecate de judecători integrii?

   Până acum, singurul  mod în care se manifestau, erau N.U.P.-urile care se dădeau pe bandă rulantă fără o motivaţie pertinentă şi legală.

Acum, se pare, au trecut la atac.

Astăzi am primit o amendă judiciară în valoare de 1000 lei, de fapt două amenzi în valoare de 500 lei,  pentru infracţiunea de obstrucţionare a completului de judecată şi de ,, atitudine vădit ireverenţioasă a petentei faţă de completul de judecată”.

     Mă aştept de mult timp la o înscenare de genul acesta şi, de aceea, când preşedintele completului  de judecată de la Curtea de Apel Ploieşti ,d-nul judecător Tănăsescu Mihail mi-a făcut observaţii de natură lexicală am tăcut mâlc, când judecătorul Marian Roman de la Tribunalul Prahova  mi-a spus  să tac ,, că oricum nu ştiu să vorbesc”, nu spusesem decât prezent şi nu am înţeles de unde ştia dânsul că nu ştiu să vorbesc, nu am ripostat şi de asemenea, când preşedintele completului de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  mi-a spus că ,,  nu are rost să vorbiţi pentru că aţi motivat în recurs”, am rămas mută de uimire că pot păţi aşa ceva, până şi la cel mai înalt grad de jurisdicţie.

   Din aceleaşi motive  am preferat ca să depun cererea de recuzare a d-lui judecător Bălan Laurenţiu , de la Judecătoria Vălenii de Munte, împotriva căruia aveam înaintată plângere penală din luna martie ,anul acesta, şi înregistrată la data de 24.03.2010 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru un alt proces, civil, desfăşurat în 08.10.2009 în dosarul nr. 2004/331/2009, la judecătorul de serviciu.

  Deci, cu toate că ştiam că pot depune cererea de recuzare în ziua procesului, adică în 24.06.2010, am preferat să depun cererea de recuzare din data de 18.06.2010 la ,, judecătorul de serviciu ”, crezând cu bun simţ, că dat fiind plângerea  mea penală împotriva d-lui judecător Bălan Laurenţiu, acesta din urmă nu poate fi imparţial.

 În 24.06.2010 m-am prezentat în sala de judecată şi domnul judecător Bălan Laurenţiu m-a informat că nu mi-a fost acceptată cererea mea de recuzare.

   ,, Nu înţeleg, domnule judecător. Care a fost motivaţia?” am întrebat eu mirată de soluţie.

,, Eu nu cunosc că există vreo plângere penală împotriva mea.” Mi-a răspuns dânsul.

,, Ba, da. Poftiţi REZOLUŢIA” I-am întins Rezoluţia din Dos,nr, 50/P/2010.

Cu toate că am făcut plângere penală încă din primăvară, că m-am plâns la Preşedinţie, am aflat de înregistrarea plângerii abia în urma unei plângeri adresate D.N.A.-ului.

      Plângerea mea penală este următoarea:

        ,, Către,

                                    Procurorul General General al României,

        Subsemnata AMZA AURELIANA CARMEN domiciliată în Vălenii de Munte, str. Caraiman, nr.4, Ap.17, jud. Prahova prin prezenta solicit începerea urmăririi penale împotriva :

– judecător: Bălan Laurenţiu Mihai

– judecător: Roman Marian

– judecător: Ghincea Marius

– judecător: Costache Elena Raluca

   Consider sentinţele civile nr.1576/08.10.2009  şi Dec.nr.1866/17.12.2009  ca înscrisuri false pentru următoarele motive:

       Atât instanţa de fond cât şi cea de recurs afirmă că acţiunea nu a fost motivată  în drept ( fila 1, respectiv fila 2) ceea ce nu corespunde adevărului observându-se că aceasta este  motivată în baza art.111 Cod procedură civilă. Aceste afirmaţii sunt făcute cu rea-credinţă  pentru a le corobora cu alte afirmaţii mincinoase, şi anume că la fila 20, din dosarul de fond aş fi depus  o precizare a acţiunii, ceea ce nu este adevărat, afirmaţie preluată  şi de instanţa de recurs ( fila 2).

         De asemenea este nereală afirmaţia instituţiei de recurs că aş fi depus concluzii scrise la judecătorul cauzei la data de 08.10.2009, când în realitate acesta a refuzat să le primească, motivând că dosarul a rămas în pronunţare,

îndrumându-mă  la judecătorul de serviciu, aşa cum rezultă din înscrisul  de la fila 19 dosar fond.

     Este mincinoasă menţiunea din sentinţa civilă nr. 1576/8.10.2009 (fila 2) că fila 19 din dosarul de fond a fost transmisă prin fax, când în realitate prin fax a fost trimisă fila 18, întâmpinarea inspectoratului şcolar Prahova, care a fost transmisă la ora 08: 39 aşa cum afost înregistrat pe coala de hârtie.S-a procedat la înregistrarea orei, după care s-au făcut ştersături( falsuri materiale) şi a fost înregistrată o altă oră, cred că ora convenabilă instanţei, şi anume ora 09:30.

     Aceste menţiuni necorespunzătoare  adevărului au fost făcute în sensul ridicării din oficiu a excepţiei de necompetenţă materială în lipsa părţilor  deci, fără o dezbatere contradictorie în prezenţa părţilor, încălcându-se două principii fundamentale ale procesului civil : principiul contradictorialităţii şi oralilităţii dezbaterilor, hotărârile fiind nule.

   Este  mincinoasă afirmaţia din decizia civilă nr.1866/17.12.2009 că eu, reclamanta – recurentă aş fi susţinut excepţia de necompetenţă materială când, în realitate nu puteam să susţin decât motivele de recurs şi anume respingerea excepţiei. Adevărul este că domnul judecător Roman Marian nici măcar nu mi-a dat voie să spun ceva , afirmând textual :, Tăceţi doamnă căci oricum tot nu ştiţi ce să vorbiţi.Vorbesc eu în locul dumneavoastră.” În acel moment am rămas mută gândindu-mă, cu părere de rău, că fusesem corectă şi închisesem telefoanele mobile, la intrarea în sala de judecată, aşa cum ni se cere în posterul lipit pe unul din pereţii din apropierea respectivei săli. Pe de altă parte, nu am înţeles de unde ştia domnul judecător Roman Marian că nu ştiu să vorbesc, pentru că nu apucasem să spun decât că sunt prezentă.

 Ambele instanţe omit cu rea credinţă să îşi motiveze soluţiile. Astfel, consideră că contractul de management este un act administrativ de competenţa instanţelor de contencios administrativ fără a-şi întemeia soluţiile în drept. Este o prezumţie simplă dedusă din prevederile de la art.X din Anexa 4 la Metodologia aprobată prin Ordinul M.E.d.C. nr. 3142/2006. Or, prezumţiile simple, nu sunt admisibile decât în măsura în care este admisibilă proba cu martori (art.1203 Cod civil ).

        Or, nu este admisibil a dovedi cu martori natura juridică a unui contract ( în speţă, de management).

  Am arătat  în motivele de recurs că un act ca Ordinul M.E.d.C. nr. 3142/2006, neavând putere suverană, nu poate schimba, natura juridică a litigiului, fiind aplicabile prevederile art.6 punctul 6 din Convenţia E.D.O. Apoi, motivele de competenţă materială, fiind imperative ( de ordine publică), părţile, în baza unui Ordin al M.E.d.C., nu pot deroga de la ele.

Numai legea specială poate atribui competenţa instanţelor de contencios administrativ. Cu titlu de exemplu arătăm că, potrivit art.20al.(9) O.G. 137/2000, hotărârea Colegiului Director al C.N.C.D. poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ.

   Am invocat  în motivele de recurs dispoziţiile art. 129, aliniatul final Cod de procedură civilă, art. 111 Cod de de procedură civilă, art 1al.1 C.pr.civ., art.20 şi 24 Legea 66/1993, art.6.pct. 1 al Convenţia E.D.O.

      Instanţa de recurs nu motivează în niciun fel respingerea aplicabilităţii acestor  articole de lege. Cu alte cuvinte, instanţa consideră că nu am motivat recursul ceea ce nu corespunde adevărului.

Or, motivarea recursului  este un fapt ce nu, poate fi contestat pentru că altminteri l-ar fi respins ca nemotivat, or l-a respins ca nefondat.

La fel, instanţa de fond consideră în mod  fals că nu am motivat  acţiunea, şi ca atare, nu  motivează respingerea acţiunii în fapt şi în drept.

       Şi, pentru a fi siguri că voi pierde procesul, mandatul meu de director este de la 01.05.2006 până la 30.04.2010, în mod inexplicabil Dosarul nr.2004/331/2009 se găseşte la Judecătoria Vălenii de Munte   ,,în conservare ” , aşa cum s-au exprimat doamnele grefiere atunci când am cerut relaţii despre el. Să fie vorba doar de neglijenţă în serviciu sau rea credinţă?

  Consider astfel că sunt îndeplinite condiţiile art.289 Cod penal.

      01.03.2010                                                                                                                                                                                           Carmen Amza

                       Domnului Procuror General al României,,

    Ca în dialogul surzilor răspunsul procurorului Mircea Negulescu nu are nicio legătură cu plângerea mea.

Nu scrie nimic despre faptul că d-nul  judecător Bălan Laurenţiu,  nu a vrut să mă primească în şedinţă, şedinţa de judecată a durat doar 45 de minute în 8.10.2009, pe faxul trimis de I.S.J. Prahova există ştersături, d-l judecător Bălan a încurcat filele iar d-l judecător Roman a scris că eu am cerut în instanţă ceea ce era favorabil inspectoratului.

                                Atunci de ce am mai  promovat recurs  ? !

Ce fel de cercetare a efectuat domnul procuror Mircea Negulescu în dosarul nr. 50/P/2010, dacă judecătorii împotriva cărora am făcut plângere nici măcar nu au fost înştiinţaţi ?

  În  CONSTITUŢIA ROMÂNIEI sunt stipulate următoarele drepturi  în :

ARTICOLUL 16
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
 
Nu cumva domnii şi doamnele magistraţi din România se consideră deasupra legilor? Pentru că alt motiv ca eu să fiu amendată nu cred că există. Am avut îndrăzneala de a mă plânge şi trebuia să mi se pună pumnul în gură.
 

Exercitarea drepturilor constituţionale  în România se pedepseşte cu amendă judiciară de 1000 lei.

Modalităţile prin care magistraţii eludează legea I

Foarte interesant şi aproape credibil, pentru cineva care nu a făcut niciodată o plângere penală. La congresele internaţionale, în mod sigur sunteţi crezuti, poate unii chiar lăcrimează, neştiind sărmanii ce se întâmplă de fapt în ţara noastră şi cine este de fapt prima putere în stat. Cea care îşi hotăreşte singură salariul, primele ….
Sigur că noi, oamenii de rând, care nu avem banii d-lui Locic , sau al celui care l-a ,,împrumutat” pe senatorul Cătălin Voicu,Căşuneanu parcă, nu suntem Dinu Patriciu şi nici Adrian Năstase, nu cunoaştem un Florin Costiniu, ştim că lucrurile se petrec altfel.

Modalităţile prin care magistraţii eludează legea sunt multiple şi diverse. În această vară, bugetar ce sunt şi neavând bani de concediu, voi dezvolui din aventurile mele în justiţie. Dar pentru că sunteţi procuror vă voi spune doar câteva metode, pe care oricum cred le cunoaşteţi şi dacă nu le-aţi folosit le-aţi întâlnit la unii dintre colegii d-voastră. Este valabilă prezumţia de nevinovăţie.
1. În primul rând nu se înregistrează plângerea penală.

Ex.

D-na procuror Otilia Iosifescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte a ţinut timp de două luni plângerea mea penală la sertar.
După ce m-am plâns la Procurorul General i-a dat un număr de intrare.
Pentru că tuturor celor care au studiat dosarul penal, inclusiv procurorul general Liviu Tudose de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, li s-a părut firesc, nu pot să nu mă gândesc că dânsa, procurorul Otilia Iosifescu, a acţionat la ordinul cuiva, nu ştiu cine. Poate mă înşel. Oricum probele scrise ,, vorbesc”.
2. Nu se fac niciun fel de cercetări.

Ex.
D-na procuror Ana Dana de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. A ţinut vreo 6 luni plângerea penală după care a dat, un N.U.P. motivând că nu sunt probe , când era de ajuns să ceară o copie după cartea de muncă a domnului Dumitru Ciubuc, profesor titular de peste 30 de ani la Şcoala cu clasele I-VIII Gura Vitioarei, dar în acest caz s-ar fi dovedit că Decizia 298/2009 a I.S.J. Prahova este un fals intelectual .

3. Nu sunt luate în considerare probele depuse la dosar motivându-se faptul că procurorul are dreptul să aleagă ce probe consideră necesare elucidării cazului.

Nu m-ai dau exemple pentru că mi-ar lua prea mult timp. Am dovezi oricum nenumărate.

4. Pentru favorizarea infractorilor sunt procurori, care săvârşesc ei înşişi falsuri intelectuale, pentru a creea probe la dosar ca în epoca stalinistă.

Ex.
D-na prim -procuror Ana Maria Glican de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte i-a răspuns d-lui procuror general Liviu Tudose de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în scris că eu, nu m-am plâns de tergiversare, şi deşi am contestat acest fapt cu probe, inscrisuri oficiale, falsul d-nei procuror a constituit probă la dosarul pe care l-am pierdut şi pentru care trebuie să plătesc. Cum s-ar spune…., dar mai bine mă abţin. Probele mele nu au fost luate în considerare aşa cum afirmam la punctul 3.
Ce m-a uimit cel mai mult a fost faptul că d-nul procuror general Liviu Tudose de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti nu s-a supărat pe d-na procuror, ba mai mult a trebuit să apelez la Preşedenţie şi D.N.A. pentru a afla dacâ mi s-a înregistrat plângerea de fals intelectual pe care am făcut-o împotriva d-nei prim -procuror Ana Maria Glican. Aştept N.U.P.-ul şi sunt foarte curioasă ce se mai inventează, pentru că, am observat că procurorii au un dezvoltat simţ al imaginaţiei.

5. Când demonstrezi cu probe o infracţiune procurorii caută o altă infracţiune care i-ar fi favorabilă pârâtului, o încadrează, o cercetează după care dau N.U.P.

Ex. Deşi fac plângere pentru un fals intelectual săvârşit de primarul comunei Gura Vitioarei într-un înscris oficial, care are număr de înregistrare, semnătura şi ştampila primăriei, pentru că am demonstrat că însera neadevăruri se dă N.U.P. , tot de către d-na prim -procuror Ana Maria Glican de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, motivând că nu întruneşte caracteristicile unei calomnii.

6. Un alt fals intelectual. Merg la televiziune pentru a încerca să-i urnesc. Se dovedeşte falsul intelectual. Ca să poată da tradiţionalul N.U.P. se motivează faptul că nu a produs consecinţe juridice. Numai că legiuitorul nu prevede în cazul falsului intelectual ci în cazul uzului de fals. Cel puţin aşa scrie în ,,Drept penal, Partea specială ” a d-lui Gheorghe Ivan de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Una scriem în Codul deontologic şi altfel ne purtăm în realitate. Mă refer la d-nul Florin Costiniu şi câţi ca dânsul !?

O să continui enumerarea acestor modalităţi de eludare a legii pe blogul meu şi tot acolo voi posta şi toate documentele care atestă că nu afirm decât adevărul şi numai adevărul.

Pentru binele acestui popor necăjit, ar fi necesar să fie angajaţi magistraţi oneşti, integrii şi care să nu fie balcanici şi nici din ginta latină.

Şi, pentru că vă plângeaţi că nu aveţi aparate performante care să înregistreze inflexiunile vocii, o să amintesc, nu o să dau nume, pentru că nu am probe, adică înregistrări, ce mi-a spus un comisar şef :
,, Nu o să deranjez o persoană atât de importantă să vină să dea declaraţii” Era vorba despre persoana împotriva căruia făcusem plângere.
,, Scrie-ţi doamnă, scrieţi ce vreţi ” şi s-a ridicat nervos de la biroul său atunci când i-am spus de mai multe ori că eu semnez declaraţia şi de aceea eu o concep.

Aşa că, despre ce este vorba ?

Singurul meu câştig este că studiez Dreptul şi înţeleg de ce avem morţi în ,,Revoluţie,, fără terorişti închişi, corupţie fără corupţi pedepsiţi.Şi, mai ales cine este de vină pentru acest fapt. Lipsa unei aparaturi performante