Un comentariu pe care nu cred că-l va posta domnul judecător Cristi Danileț de la CSM


Mă numesc Carmen Amza și am avut intentate plângeri penale împotriva unor liberali , foști inspectori generali școlari , prefecți, etc, care nu mai erau la putere, când am demarat acest process, dar care în timpul mandatului făcuseră presiuni asupra mea abuzând de funcția deținută.

Vă aduc la cunoștință faptul că nu sunt procesomană din fire dar , în naivitatea mea, am crezut că-mi voi găsi dreptatea cu ajutorul justitiei.


Procurorii nici nu voiau să înregistreze plângerea mea penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, documentele atestă acest fapt, și până nu am avut neobrăzarea de a face plângere penală împotriva procurorului de caz și de a mă adresa domnului președinte Traian Băsescu nu cadadicseau să facă vreo cercetare . S-au speriat și au demarat procedurile.

Un prim procurer, doamna Glican Ana Maria a scris într-un înscris oficial către domnul procuror general Liviu Mihai Tudose o minciună, în dreptul penal se numește fals intelectual, dumneavoastră știți însă mai bine, și anume că eu nu m-am plâns de tergiversare niciodată.

Am făcut și împotriva acestei procuroare plângere penală , aveam documente scrise de la ÎCCJ , Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte probe care atestau că mă plânsesem în prealabil de tergiversare.

După cum știm toți românii, care nu suntem magistrați , am pierdut cu probe scrise toate procesele.

Îmi pare rău dar, cu toată politețea impusă de funcția pe care-o dețineți, atâta timp cât eu am simțit pe propria-mi piele ne-dreptatea pe care o împarte justiția din România, nu o să vă cred nici pe dumneavoastră și nici pe vreun judecător sau procuror din această țară.

Îl iubesc pe președintele Traian Băsescu tocmai pentru că a avut curajul, în toată această ipocrizie în care ne scăldăm , bănuiesc o înțelegere între politicieni și magistrați pentru că altfel nu înțeleg de ce trenează nejustificat de mult toate procesele în care sunt implicați politicieni de vârf, să spună ceea ce simțim toți românii.

Mergeți, vă rog mult, în alte locuri decât acelea pe care le frecventați, mai umile, piețe, stadioane, cozi, printre oameni , precum Califul Hārūn al-Rashīd din celebra poveste, și o să vedeți părerea sinceră a oamenilor.

Nu sunteți iubiți și respectați.

Nu vă dau dreptate decât politicienii corupți, i-am văzut prin sala de judecată cum se umileau în fața instanței, și opoziția care, pentru a lovi în președintele țării a fost în stare să devină până și monarhistă !

Ministrul Justiției ce poate să facă ?

Nu poate să stârpească corupția din justiție, nu-i calomnie e RAPORTUL PE JUSTIȚIE AL UE, de unul singur.

Îmi pare rău că vă spun , a fost o vreme când mă rugam la Dumnezeu să ajungeți în CSM, dar până n-am să-i văd în închisoare pe toți procurorii și judecătorii care au închis ochii la probele prezentate în dosarele mele, adică fapte, eu voi spune că trăiesc într-o țară în care poți pierde procese cu probe.

Bănuiesc că postarea aceasta ați scris-o pentru colegii magistrați sau pentru cei care , ca și mine până în anul 2008, n-au nicio legătură cu justiția și încă mai cred că se pot câștiga procese dacă se dețin probe.

Noi românii, aceștia care ne lovim de ne-dreptatea împărțită de justiție avem nevoie de fapte nu de vorbe.

O justiţiábilă puternic nedreptățită de justitia romănă,
Carmen Amza

PS. Sunt supărată pe președintele Traian Băsescu, pe care l-am votat în speranța că se va schimba situația în justiție , că nu a reușit să facă nimic.
Poate că este prea mare puterea și libertatea magistraților.
Inamovibilitatea a devenit un obstacol în calea reformei justiției.

Aceeași justiţiábilă nedreptățită de justitia romănă,
Carmen Amza

Mi-era somn și mă simțeam chiar bine dispusă când am citit următoarea postare :
http://cristidanilet.wordpress.com/2011/10/30/obiectiv-politic-imediat-acaparati-justitia/#comment-18673
E un subiect atât de dureros pentru mine, mi s-au încălcat toate drepturile în această țară, încât nu m-am putut abține să repet ceea ce cu toții știți.
În România, dacă una dintre părți este o persoană importantă, nu ai nicio șansă să ai parte de un proces corect.

 Prietenii ați citit de mult :

https://dictaturajustitiei.wordpress.com/2010/07/20/falsul-intelectual-savarsit-de-un-procuror-al-romaniei/

https://dictaturajustitiei.wordpress.com/plangerea-mea-penala-in-legatura-cu-falsul-intelectual-savarsit-de-catre-un-procuror/

https://dictaturajustitiei.wordpress.com/2010/12/23/rusine-sa-va-fie-la-toti/

Prietenii cunosc și faptul că am fost chemată să recunosc în scris că eu sunt cea care postez pe blogul meu.

Da, e posibil să nu trăim într-un stat de drept. În statul de drept nimeni nu-i mai presus de lege.

Dacă vă este teamă să mergeți printre oamenii simplii ca să luați pulsul puteți să citiți pe internet.

Cam aceeași părere despre justiție veți găsi și în articolul :

http://sareinochi.com/2011/10/31/sa-nu-ajungem-in-situatia-de-a-ni-se-impune-vinovatii/

Când nu convine să privim realitatea în față o cenzurăm

:http://cristidanilet.wordpress.com/2011/10/30/obiectiv-politic-imediat-acaparati-justitia/?replytocom=18677

Nu doar nu am primit răspuns dar nici măcar n-a fost postat comentariul. N-am înțeles de ce. N-am înjurat pe nimeni.

Oare adevărul este un delict grav ? O jignire ?