Naufragiu Duzina de cuvinte


Nu-i vorba de o corabie, nici măcar cea a nebunilor, și nici despre un port bine determinat pe-o hartă veche . Cât despre fericirea naufragiaților nu cred că s-a mai scris vreodată sau poate că în acest moment nu-mi vine mie în minte, cu niciun chip , vreo operă celebră despre clipa în care, luna fiind ascunsă dup- un nor, sclavul dator să scruteze adânc orizontul , model de conștiinciozitate și seriozitate, s-a privit uimit în oglinda stătută a apei din găleată și a uitat să caute cu îndârjire fărâma de pământ de care s-a izbit.


   Naufragiu
Pe o insulă uitată din Oceanul Pacifíc,
S-a-ntâmplat un naufragiu, nici prea mare, nici prea mic.
Nu ştiu care-a fost motivul: ceaţă, valuri, terorişti,
Cert e c-au scăpat cu viaţă o mulţime de turişti.
Dar să vezi ce întâmplare, iaca, pe cuvântul meu,
Cum se joacă cu destine Bunul nostru Dumnezeu!
Că din marea încleştare, din a valurilor sevă,
Au scăpat ca prin minune doi Adami cu câte-o Evă:
Doi broscani şi o broscancă, doi franţuji şi o franţuzoaică,
Doi englezi şi-o englezoaică, doi rusnaci şi o rusoaică,
Doi nemţoi cu o nemţoaică, doi arabi şi o arăboaică
Şi doi greci cu o grecoaică cu mustaţă de tigroaică.
Başca au ieşit din valuri, cu noroc, doi mexicani
Şi o mexicancă trăznet, la vreo optsprezece ani.
Şi incă doi yanchei pur-sânge au scăpat şi ei uşor,
Evident că împreună cu americanca lor.
Şi-n final, să vezi necazu’: cocotaţi frumos pe-o stâncă,
Uite c-au scăpat doi români şi o româncă!
Şi-a trecut vreo săptămână de când au naufragiat,
Şapte zile-n care, multe s-au mai întâmplat.
Că broscanul cel mai tare, celuilalt îi sparse faţa,
Să rămână numai unul pe felie cu ragazza.

Cât despre franţuji, aceştia, cum îi ştim noi plini de zel,
Fac de-o săptămână-ntreagă sex în grup cu mademoiselle.
Englezoii înc-aşteaptă, poate pică tam-nesam,
Cineva să-i introducă, s-o cunoască pe madam.
Ruşii-ncearcă în echipă să o schimbe pe rusoaică,
Pe vreun kilogram de votcă, chiar făcută din pufoaică.
Nemţii s-au uitat la valuri, pe urmă la nemţoaica lor
Şi-au plecat în largul zării, înotând cu mare zor.
Beduinii, vai de dânşii, cum nu au prea multe-n bilă
Negociază arăboaica, cum s-o schimbe pe-o cămilă.
Grecii se iubesc pe rupte, iar grecoaica mică, grasă,
Blestemându-şi a ei soartă, îi priveşte pofticioasă.
Mexicanii se-apucară cu bărbaţii să trateze,
Cum să vândă mexicanca sau măcar s-o-nchirieze.
Pe yankei, a lor femeie, de cinci zile îi disperă,
Povestindu-le de drepturi, liberate, carieră.
Iar românii cei uniţi, în cultură şi idei,
Au format fix … trei partide şi se ceartă între ei!

Poezia este scrisă de  iar eu am descoperit-o la prietenul rahoveanu.

psi ne-a dat cuvintele iar noi,

1. Vero 2. Scorpio
3. virusache 4. dordefemeie
5. Carmen Pricop 6.

7

Incognito

almanahe

ne-am gândit în fel și chip cum să onorăm invitația.

Candidatul ”Plici de Muște ”


A fost o vreme când asistam , pe programul vesperal , la certurile, ca o nouă repetiție la o piesă de teatru absurdă , dintre Adriana Bahmuțean și Silviu Prigoană.
Adriana, cea în cauză, cu un glas ce nu era deloc catifelat, ne vorbea despre îngrădirile la care era supusă în mod sălbatic. Își dorea cu atâta ardoare să trăiască în libertate încât ai fi putut crede că Silviu Prigoană, eroul piesei, o ținea legată în lanțuri.
Cromatica limbajului lor, al amândurora , nu era defel incolor și inodor dar în mod sigur era concentrat cu expresii colocviare și deloc academice.
Poate că se dorește de către PDL o dispersie a intelectualilor din partid, poate se vrea o întoarcere la popor, la cetățenii sectorului 5 , nu știu dar oricât de adânc aș gândi , de data aceasta, nu sunt de acord cu doamna Elena Udrea.

  

     Diriga Psi va trebui să mă învețe cum să postez imaginea clubului din care cu mândrie fac și eu parte. La noi în club nu se duce o politică de disperasare … a știți voi cine.

Toți cei care au bunăvoință  pot să afle despre ce e vorba.

DUZINA DE CUVINTE Libertate

Nu simt nevoia să fac vreo repetiție înainte de a deschide gura.

Poate pentru că sunt o persoană care nu acceptă să stea în lanțuri, fie ele doar simbolice, fiind o mare iubitoare de libertate , precum un cal sălbatic, cu toate că realizez faptul că este posibil ca să nu mai fie nicio cale de întoarcere, merg într-un mod concentrat înainte .

   Unul e visul vesperal , o adevărată dispersie de gânduri, într-o cromatică multicoloră și altul e gândul adânc, rece și precis, aproape incolor, pe care-l iau în momentele cheie.

 Încerc totuși să pronunț, cât mai catifelat posibil , dorința mea de a zbura.

psi  a ales cuvintele măiestre iar ceilalți le-au înșirat cu migală.

genoveva
scorpio
anaconde
zhao
virus
vantdetoamna
carmenpricop

somewords
mariana
blindlove
almanahe
anaveronica
vanessa

DUZINA DE CUVINTE Poșeta Elenei

Imaginați-vi-l tremurând în Siberia și mâncând cartofi fierți sau copți în spuză
I De MICI suntem manipulați în fel și chip. Cei care-o fac se gândesc că noi am rămâne niște SĂLBATICI dacă ei n-ar exista și nu și-ar exercita influența asupra noastră.
O fi bine, o fi rău ? Cine știe cu adevărat ?
Când aveam 7 anișori neîmpliniți, în puținele zile când m-am dus la grădiniță, am văzut un filmuleț cu marele erou Lenin.
Era în Siberia și mânca sărmanul de el cartofi fierți. Îi era tare frig.
N-am povestit nimănui acasă despre film, m-ar fi lămurit cineva din familie ce hram purta Vladimir Ilici Lenin , dar am ținut ADÂNC în sufletul meu un sentiment de compasiune pentru el.

Mult prea târziu, când ajusesem studentă , un tăvarăș venit de la București ne-a vorbit despre ceea ce eu nu bănuisem, omul acela al cărui STRIGĂT împotriva nobilimii ruse și a autocrației ultimului țar era un bolșevic care s-a opus Unirii Transilvaniei cu România în 1918, Fără să vreau iubisem dintoată INIMA un dușman al țării mele.

Toţi cei care l-au cunoscut pe Chivu Stoica (1908-1975) au fost unanimi în certitudinea că "fusese si­nucis". AVEREA ÎN CARE S-A LĂFĂIT NU L-A SALVAT !
II Nu știu de ce m-a luat bunica mea din partea tatei într-o seară cu ea. Era o femeie rece, a fost ființa pe care, Dumnezeu să mă ierte n-am îndrăgit-o defel, și mă gândesc că a vrut să mă impresioneze într-un mod ABSOLUT inedit.
Poate, mă gândesc cu o întârziere de câteva decenii, nu era o ființă rea dar în mod sigur nu știa să comunice cu mine. Nu știa să mă asculte și să-mi vorbească.

Cu toate că oficial era plătită ca fiind, nu știu ce, în Spitalul ” Emilia Irza ”, se ocupa de educația celor două nepoate ale premierului de atunci, tovarășul Chivu Stoica.
Pentru că era o membră de mare încredere a PMR-ului. Nu cred că se numea deja PCR.
PORȚILE erau strict păzite dar, până să ajungem în fața lor, a celor de la vila în care locuiau, am fost oprite și legitimate, bunica doar, pentru că eram un copil, de un număr mare de militari.
Nu-mi amintesc ce CULOARE aveau hainele acestora în schimb știu că mă plictisisem rău de tot oprindu-ne și ascultând-o pe bunica mea cum repeta automat aceleași explicații.

În timp ce bunica vorbea cu șeful ei, eu am rămas cu cele două nepoate ale sale. Un apartament, cât cel în care locuiam cu familia mea, reprezenta locul de joacă al fetelor și era plin de jucării , strânse toate laolaltă, cum nu văzusem până atunci în niciunul dintre magazinele din țara noastră. Nici după aceea n-am mai întâlnit așa ceva, ca mulțime , ci abia acum după evenimentele din decembrie 1989.

Poșeta Elenei, provoacă revolte precum odinioară glezna altei Elene !
III În timpul postului Crăciunului când m-am apropiat de două dintre colegele mele, pentru a lua niște ZAHĂR, am fost zguduită de discuția pe care-o aveau.
– Să moară, nu mi-ar pare rău.
A spus una dintre ele.
M-am mirat pentru că auzisem aproape în fiecare zi spunând că n-a renunțat nici ea nici cealălaltă la ținerea postului.
– Cine să moară ? Am fost eu indiscretă.
– Cum cine ? Băsescu.
– De ce ?
– Nu-mi spuneți că pe dumneavoastră nu vă deranjează cât câștigă fiică-sa.
– Cine Eba ?
– Da, Eba.
– Nu mă deranjează pentru că eu și fostele mele colege mai tinere am votat-o.
– Ați votat-o ?
De data aceasta colegele mele au fost cele care au rămas mute.
– Ce-ați găsit la ea deosebit ?
– Nimic. M-a deranjat faptul că bărbații o atacau. Misogini. Bărbații din familia mea n-au vrut s-o voteze. Mi-am exercitat dreptul meu constituțional la vot.

Glasurile ni se ridicau tot mai sus ca într-o SPIRALĂ.

– Bine. Să zic că vă înțeleg. Dar nici Elena Udrea nu vă enervează ?
– De ce ? Ar trebui să mă enerveze ?
– Ați văzut ce poșete scumpe are ?
Mă gândeam că le revoltă faptul că poșetele respectivei doamne sunt confecționate dintr-o piele scumpă obținută prin sacrificarea antilopelor ce aleargă NECHEZÂND în STEPA rusă.
Nu, mi-am zis singură, nu-i vorba de spirit ecologic, le-ar nemulțumi și crimele înfăptuite împotriva bieților mistreti de la Balc, vânătoare organizată anual de magnatul Ion Tiriac, dar cum nu fac nicio referire la ea sau la alte excese, în sfârșit, înțeleg.
E vorba doar de invidie. Păcat.
Își încarcă sufletele cu niște păcate fără rost.
N-au înțeles că în această lume , nicicând și niciunde, nu vom avea toți acces la aceleași resurse .
Iar ca să sperăm să beneficiem de aceleași condiții precum miniștrii este o inepție.

 Vin în urmă,  după ce Diriga Psi ne-a dat cuvintele, o duzină colorată și diversificată , au scris tema la timp : cioburi de chihlimbar,   virusache, rokssana, redsky, mitzaabiciclista, cita, scorpio, altcersenin, blueriver, almanahe, abisuri, vânt de toamnă încă un nou prieten în ”Clubul Psi ”, grişka, sara, cristian, vero, dagatha

Adevăr vă spun vouă ! ( I )

Am o prietenă, normală precum noi toți, ceea ce o deosebește e doar faptul că ea cunoaște ce urmează să se întâmple. O face simplu fără prea multe introduceri sau în urma a nu știu ce ritualuri.


    Prima dată când am remarcat această calitate a sa a fost în toamna anului 1996. Ne dusesem împreună cu băieții noștri într-un sat, se numește Nucet, ca să-i facem campanie domnului Emil Constantinescu și să strângem semnături pentru înscrierea sa în cursa prezidențială. Obosisem de atâta mers , sunt vreo 15 km de mers pe jos din Văleni până acolo, a respirat ADÂNC după care mi-a spus : ” Ai să vezi că o să câștige. ”
” Crezi tu ? ” am întrebat-o mirată. ” Știu. ”
Așa a fost să fie.

     Prin septembrie într-o seară , anul acesta, când noi toți eram fericiți că toamna n-a sosit decât cu numele, m-a sunat la telefon. ȘOAPTA ei abia se auzea.
” Sunt supărată ! ”
Ce putea să i se întâmple ? E o ființă atât de bună care nu face altceva decât să se dăruiască pe sine și timpul său celorlalți.
” Ce e cu tine ? ”
” A venit poliția azi la ușa mea. ” Asta da surpriză ! mi-am zis eu și-am urcat cele câteva etaje până la ea.
” ANAFURA mamei lor de nemernici ! ” Înjura molcom soțul ei.

”Tocmai ea, care face tuturor bine, să fie pusă într-o astfel de situație ! ” În DELIR erau vorbele ce se revărsau CASCADE peste mine.
Trebuia să aflu ce s-a întâmplat și pentru aceasta era nevoie de un început.
Cu ani în urmă, o doamnă , rămasă văduvă și neavând copii, își vânduse vila sa din București și cu o mare parte din banii obținuți renovase apartamentul unei nepoate după soră.


 Îl mobilase elegant, vila era de prin Cartierul Primăverii, le cumpărase tot felul de electrocasnice, un automobil și petrecuseră împreună vacanțe de vis. Avusese chibzuința să-și oprească pentru ea doar un miliard de lei, nu-mi dau seama cum de putuse să fie precaută și să reziste rugăminților fierbinți ale frumoasei sale nepoate, o blondă ca o silfidă cu ochii blânzi ca o VIOREA, pe care și-i lăsase în bancă și de unde își scotea lunar dobânda.
Pentru că petrecerile se terminaseră, criza financiară a speriat pe toată lumea iar doamna în cauză era obișnuită să fumeze, să mănânce delicatețuri, exagerez poate, cașcavalul, iautul și brânza de burduf cred că nu sunt totuși niște specialități exagerat de scumpe, nepoata ce-i dăduse în trecut câte un SĂRUT otrăvit pentru a determina-o să-și vândă agoniseala de generații , a familiei soțului ei, în ultima vreme o trata cu indiferență. Cu toate că în VENE îi curgea același sânge, nepoata era indiferentă la toate necazurile și dorințele mătușii sale.

  Prietena mea, care trecuse la rându- i printr-o despărțire dureroasă, după o boală lungă și istovitoare mama sa murise în brațele ei, se simțise atrasă de la început de bucureșteanca emancipată care-i vorbea despre o lume necunoscută și exotică.

Povești siropoase despre iubirea dintre ei, soțul o divinizase , despre vilegiaturile lor în țară și străinătate, despre arbori de cauciuc, de mătase sau PALISANDRU, despre bibelouri scumpe și suveniruri , despre CLOPOȚEI de vânt și sunetul lor cristalin.

Povești ce păreau la fel de incredibile precum cele o mie de nopți ale Șeherezadei.

 tiberiu a venit cu idea, 

 psi a fost de acord, iar de scris au făcut-o mai mulți decât atâția :

 psi, tiberiu, altcersenin, sara

Duzina de cuvinte

DEȘERTUL DIN SUFLETUL MEU

Mi-ar plăcea ca tot ce scriu să poarte  marca  mea. Să am un stil propriu, spectaculos și ușor de recunoscut. Dar, vai, cât de greu se obține o recunoaștere de către ceilalți când, nu poți să te scufunzi în adânc , în străfundul sufletului și să extragi de acolo, cu maximă onoare tot aurul gândurilor bune și sentimentelor înălțătoare.

E cald, mă simt sufletește  ca un pui dezosat  de ultima fărâmă de iubire și știu că trupul meu e perisabil ca tot ce ne înconjoară.

Capul meu, precum un calandru , îmi presează fiecare gând marginaș și pauper.

                 

Știu că dacă aș merge într-o zonă alpină , unde fiecare adiere de vânt mi-ar răcorii focul mistuitor din suflet și minte , durerea pricinuită de copii ar devenii  o povară mai ușoară.

Atunci poate aș reușii să fiu din nou eu, cea din totdeauna.

Această provocare, vine de la Psipsina : http://pisica07.wordpress.com/

Au mai răspuns provocării : carmensima scorpio72  Sara redsky valentina anaveronica     tiberiu

  blueriver, scorpio, virusache,