De la „Bastilia” la „ Sing-Sing”

În loc de motto :

Bastilia – Wikipedia, Sing Sing – Wikipedia

BASTILIA

Liceului nostru i se spunea, de către noi elevii,  Bastilia și se zvonea că într-adevăr, la un moment dat, fusese tribunal iar  la subsolul clădirii ar fi fost închiși deținuții. Nu știu dacă era vreun adevăr în legendele orare care circulau printre noi dar în mod sigur se încerca să fim , să ne simțim, ca într-o pușcărie și nu era de mirare nimic atâta timp cât  România era o mare închisoare în acele vremuri.

Directorul școlii, mi-a fost profesor prin clasa a XII a dar nu a reușit să mă facă să-l apreciez câtuși de puțin, dăduse ordin ca în fiecare ușă de clasă să se facă o gaură rotundă la nivelul ochilor săi prin care să ne poată spiona ce facem și mai ales să se asigure de faptul că profesorii ăși țin ora, că sunt activi.

Iar nu sunt sigură dacă era vreun sâmbure de adevăr în povestea care circila că  odată, un profesor, introdusese un creion prin gaură în timp ce directorul spiona. Atunci, acum 40 de ani, ne distram copios pe seama acestei povești dar astăzi sunt convinsă că era doar o dorință care nu se materializase în niciun fel.

Profesorii nu păreau afectați, jucau bine rolul nepăsărării, dar gândindu-mă astăzi retrospectiv cred că îi înspăimânta perspectiva de a fi prinși greșind. Nu se explică alfel reacția profesorului meu de română, domnul Marian Barbu, barbu 1

Profesorul şi Scriitorul MARIAN BARBU şi-a sărbătorit .

atunci când a găsit scris pe tablă  „ ouăle zilei” în loc de perlele zilei, așa cum obișnuiam să evidențiem greșelile noastre cotidiene.   Ne-a surprins pe toți reacția sa violentă, am rămas consternați. Unde era omul plin de umor pe care-l divinizam ?

II SING SING

Acum totul este modernizat. Cred că până și George Orwell 1984_poster

s-ar îngrozi văzând că metodele de supraveghere pe care el doar și le imagina în romanul

O mie nouă sute optzeci și patru (roman) – Wikipedia

au devenit realitate precum rachetele lui Jules Verne.

Liceul unde predau este monitorizat. Scrie peste tot că această urmărire continuă este în sprijinul nostru. Directorul nostru nu s-a putut abține, omul acesta précis suferă de un complex de inferioritate pe care nu reușește să și-l stăpânească altfel decât lăudându-se tot timpul , să nu povestească faptul că are o aplicație pe telefon și astfel poate să ne urmărească când venim la serviciu, când ne ducem la ore, cu cine vorbim pe culoare și pe scări.

Pentru că avem mulți turnători printre noi, mă refer la profesori, nu prea vorbim în cancelarie. Bucuria noastră, suntem grupuri și grupulețe , biserici și bisericuțe care se suspectează reciproc de pactizarea cu „dușmanul” , era să urcăm scările împreună și să mai glumim pe seama„ conducerii de partid și de stat” ca în perioada ceaușistă. Acum, din fiecare colț ne zâmbește clipind șmecherește o cameră video.

Ca să pară că este normală această urmărire continuă , Elena Ceaușescu pusese securitatea să-I urmărească proprii copii în paranoia ei, s-a spus în cancelarie că și primarul Florin Constantin ar fi vrut această aplicație.

Nu știu dacă este adevărat, tind să cred că este o minciună aruncată să-l discrediteze pe primarul nostru.  Dar dacă  tot suntem cu toții într-o închisoare de maxima siguranță și dacă beneficiază totuși de o astfel de metodă poate își face timp să îl urmărească și pe directorul nostru. O să vadă atunci când acesta absentează de la ore și semnează apoi condica

Asta pentru că Primăria este ordonator principal de credite!

 

Când te însoțești cu oameni fără caracter riști să te înjunghie pe la spate!

Nu știam, când eram tânără, ce înseamnă înțelepciunea venită odată cu trecerea anilor și îmi ziceam că sunt destul de inteligentă și nu am ce să mai învăț. Acum, după ce am trecut de jumătate de secol, descopăr că fiecare întâmplare, oricât de banală ar fi fost,  îmi poate fi îndrumar în viață.

Am avut cândva o directoare care, după ce a aflat că în zilele metodice mă întâlnesc cu iubitul meu , mi-a tăiat  mai multe zile de luni printre care și un 1 mai muncitoresc, considerată liberă și în acele vremuri comuniste. Am pierdut vreo 500 lei.

M-am amintit de acele vremuri atunci când una dintre colege, directoarea adjunctă a școlii, a plecat să-și vadă iubitul  , o rodea un dor uriaș și împărtășit, pe care nu-l văzuse de câteva luni bune.

A avut grijă să-și lase drept înlocuitori alte două colege de aceeași specialitate  ca și a ei.

Cum este o persoană bună am fost surprinsă să văd că unii dintre colegi, mai tineri decât mine dar cu inima mult împietrită, unii cunoscuți pentru amantele lor care pricinuiesc suferințe soțiilor, să fie revoltați.

„ Eu stau aici și muncesc și ea face dragoste!” Am pus ghilimelele ca să evidențiez  faptul că această părere nu-mi aparține dar cuvintele au sunat mult mai vulgar.

„Nimic deosebit !” veți zice cu toții și nu vă  contrazic dar partea care m-a umplut de un dispreț profund a fost alta.

Directorul nostru nu este genul conștincios. Chiulește cât poate iar când se întoarce din concediile pe care și le ia urlă la noi că nu ne facem cum trebuie datoria. Îi merge datorită celor două directoare adjuncte care îi fac și munca lui. Oficial ele fac de serviciu pe școală, adică ne păzesc pe noi „să nu chiulim ” până seara la ora 19, lunea și vinerea una iar cealălaltă marțea și joia. Oficial directorul face de serviciu pe școală, doar miercurea când eu am cele mai puține ore și la ora 13, maxim ora 15 , părăsec curtea școlii. De fapt directorul nostru, care nu are răbdare să-și facă propriile sale ore de curs dar pe care le semează, nu face niciodată de serviciu. Norocul său cu cele două tinere directoare adjuncte!

La începutul lunii noiembrie, săptămâna care a fost între 2 noiembrie și 6 noiembrie, directorul nostru a stat alături de soția sa, care este educatoare,  și a beneficiat un concediu plăcut la fel ca în fiecare an de când ne este manager.

Luni 9 noiembrie a urlat la colegii mei că nu și-au scanat documentele, am scris despre asta în Domnule primar Florin Constantin , vă rog să nu ni-l mai lăsați director !

iar miercuri 11 noiembrie în ședința consiliului profesoral, fără nicio jenă timp de 55 minute, ne-a certat reproșându-ne că nu muncim îndeajuns, că lipsim, chiulim,  și nu ne ducem la orele de curs.

Ne-a reproșat faptul că ne luăm concedii medicale dar nu a insistat cum făcuse într-o altă zi în cancelarie.

I-am întrebat pe fiecare dintre cei trei colegi de agricultură, aceasta este specialitatea directorului nostru, dacă i-au ținut orele. Au negat fiecare dintre ei.

Singura colegă care i-a luat apărarea a fost directoarea adjunctă  Nicole Guerini Matei afirmând că ea i le-a ținut orele.

„ O să le semnez.” Mi-a spus ca să mă facă să o cred. Mi-e prea dragă ca să-i spun că am verificat condica și am văzut că nu i le semnase. După ce m-am interesat l-a contabilitate și am aflat că directorul nu avusese concediu medical, nimănui nu-i convine dacă nu este bolnav cu adevărat să apeleze la medic deoarece se pierd mulți bani, am căutat și am văzut cum directorul își semnase condica în acele zile în care lipsise.

„Bine!” mi-am zis. Dacă directoarea adjunctă Nicole Guerini Matei

a vrut să-l ajute e traba ei, până la urmă formează împreună  o echipă, nu-i de condamnat.

Ghinionul directorului a fost că s-a întâmplat ca și celeilalte directoare , doamneiRaluca Popescu  să-i moară sora și a fost nevoită să se dedice familiei sale pe care în general o neglijează.

Condoleanțe sincere și pe această cale!

Directorul nostru s-a văzut în situația nemaivăzută și nemaîntâlnită pentru el de a fi director și a munci precum un manager.

El care,  stă mai mult pe acasă, comparativ cu directoarele adjuncte și doar cu ele, în disperarea sa a apelat miercuri și joi la membrii consiliului de administrație. Acestea au fost nevoite ca de la ora 7 la ora 19 , după ce și-au efectuat orele de curs, „să-i păzească ” pe ceilalți colegi.

Marți, miercuri și joi directorul nostru a „bramburit-o ” , când la școală când plecat, motivând că nu suportă durerea.

„ Ce durere? ” am întrebat eu curioasă. „I-a murit și lui cineva?”

Cineva m-a atenționat că în dreptul orelor Nicoletei, Nicole Guerini Matei     a apărut scris cu roșu: CFP.

„Directorul a fost nevoit, s-au plâns colegii la el.” M-a lămurit altcineva când le-am amintit că și-a lăsat colegele să-i țină orele.

Să fiu iertată dar în acel moment mi-am zis: „Ce proști sunt! El a vrut.”

Astăzi am avut confirmarea că primul om care se plânge de faptul că adjunta sa este cu iubitul ei, uitând numărul zecilor de zile în care a lipsit motivând că este în concediu medical, că se operează, că…, și în care cele două directoare adjuncte l-au acoperit muncind și pentru el, este el.

Mi-a spus cineva,  crezând că și eu le împărtășesc părerea.   în târgul săptămânal ,cum i s-a plâns  managerul că îi este greu și pentru că directoare e cu iubitul său.

 

 

Cum am scris și mai sus, când te însoțești cu oameni fără caracter riști să te înjunghie pe la spate ca orice bandit dintr-o bandă de gansteri!

Oamenii cu caracter îți răspund la bine cu bine și își țin cuvântul dat!

 

Publicat în Fără categorie