Parfumul vântului

leeds_lush_green

”Bunico, nu-mi place școala asta ! ” îi spune nepotul imaginar bunicii sale la fel de ireală ca și el.
” Vreau la o școală normală ! Cu copii normali .”
” Știi că nu se poate. Tu ești doar o creație de-a mea. ”
” Greșești sau vrei să mă păcălești. Tu care exiști aici și ești bunica mea cum poți să mergi la o școală normală ? ”

Bunica își dădu seama că, dacă i-ar fi spus adevărul , că el nu exista decât în visele și imaginația sa , acesta s-ar fi supărat și mai mult. Încercă să abordeze altfel problema.

” Cum crezi că se întâmplă în lumea reală ? Ce anume te-a necăjit ? ”
” Păi elevii nu primesc teme ca astea : PARFUMUL SUFLETULUI , PARFUMUL PLOII, PARFUMUL VÂNTULUI . Ei au activități mult mai folositoare. Așa cred eu. ”

”Ha ! Ha ! Ha ! Ți-ai aruncat cumva vreo privire să vezi ce se întâmplă în lumea lor ? Nu. Te-ai jucat pe internet, nu-i o surpriză pentru mine, toți adolescenții fac asta, ba, nici copiii nu se mai văd jucându-se șotron sau țurca , ș-ai crezut tot ce-ai citit sau văzut acolo. ”

Bunica avu mare grijă să nu se plângă nepotului de greutățile cu care se confrunta ea în lumea reală. Nu voia ca el să afle că elevii ” normali ” nu-și fac temele , că nu sunt atenți în timpul orelor, fiind preocupați de orice altceva decât de cea ce predă sau doar spune dascălul. Încercă o subtilă schimbare a subiectului spre ceva ce știa că-i va face plăcere.

”Știu că ești un hacker bun, intră pe rețelele de socializare și-o să vezi cu ochii tăi cum se plâng cu toții de școala normală. Normală ți se pare doar ție dar, aceea e anormală, nu asta. Nu știi tu care este parfumul vântului ?
Nu l-ai simțit niciodată ? ”
Lăsând ochii în jos rușinat nepotul continuă : ” Păi, nu prea știu despre ce să scriu. ”

” Bănuiam eu că acesta e adevăratul motiv al revoltei tale. Toți faceți la fel. Și în viața reală și în cea imaginară. Când vedeți că este mai greu fugiți. De fapt, n-ar trebui să te cert , și noi cei mari, adică și eu, facem la fel. Fugim. Fugim în ireal. ”

Nepotul își lăsă privirea în jos și , cu un glas dulce, o rugă :

” Bunico, spune-mi tu o poveste ! ”

Pe ea o trecură fiori de plăcere pe șira spinării.
La fel se ruga și ea de bunica ei.

” Bine. E ultima oară când te mai ajut la teme. Promiți ?”
” Promit.” Știau amândoi că nu se va ține de cuvânt dar niciunul nu-și dorea asta.

Îl luă imaginar în brațele ei și începu.

Neuschwanstein

” A fost odată, ca niciodată, nu chiar atunci când purecii se potcoveau cu 50 ocale de fier ci , mai pe aproape, dar nu foarte , pe când nu era descoperit curentul electric, de calculator, telefoane mobile sau camere web nici nu se punea problema, niște oameni care nici sărăntoci nu erau dar nici înstăriți.

S-au luat din dragoste mare la început dar , cum trec toate , parcă și iubirea lor se mai răcise.

Femeia a rămas însărcinată și într-o noapte a avut un vis ciudat. Se făcea că avea un deget însângerat și cu el scria numele Alexandru.
S-a trezit tare tulburată. Ce putea să însemne ? Se tot întreba ea.
Când s-a trezit și bărbatul i-a povestit și lui visul.

” Cred că o să avem un băiat și că trebuie să-l numim Alexandru. ” Bărbatul a fost imediat de acord. Apoi au uitat visul și și-au văzut de viața lor.

A venit sorocul și a născut un băiat sănătos și frumos. L-au botezat Alexandru. Apoi au observat cei doi că foarte mulți copii se numeau Alexandra sau Alexandru. Oare de ce ? Se întreba mama lui. Or fi avut același vis ?

La început toate mergeau ca pe roate până-ntr-o zi când băiatul se îmbolnăvi grav. Vraciul , ca și medicii din zilele noastre, neglijent, încurcă plantele tămăduitoare. Băiatul a orbit și a surzit dar a scăpat cu viață.

Doamne, ce-a mai plâns mama lui, ce s-a mai văicărit, ce s-a supărat pe vraci și pe toți zeii știuți și neștiuți ! Nu mai era nimic de făcut.

Alexandru era păzit și îngrijit cu mare dragoste de către mama sa. Tatăl n-o putea ierta, găsind că ea era de vină pentru nenorocirea ce se abătuse asupra copilului lor, și nici nu-l prea iubea pe Alexandru. Băiatul crescuse mărișor și , pentru că nu vedea și nici nu auzea, se orienta după miros. Își recunoștea rudele apropiate după mirosul pe care-l degaja fiecare.

” Fiecare are un parfum al lui. ” Îi explica mamei sale băiatul. Ea nu reușea să înțeleagă de unde îi veneau ideile respective dar îl iubea mult și avea mare încredere în el.

Era pe zi ce trece mai frumos dar nu avea niciun prieten fiind muncit de gândurile sale. Într-o zi s-a abătut o nenorocire și mai mare asupra familiei. Alexandru a dispărut de-acasă. Oare ce s-a întîmplat ? Își puneau toți întrebări.

În timp ce tatăl s-a îmbătat de supărare mama sa a plecat în lume să-l caute.

”Unde o fi copilul meu ? Cum să-l găsesc ? ” Vorbea ea , fără să-I fie teamă că ar fi râs cineva auzind-o vorbind de una singură.
” Copilul meu, unde ești ?”

Multe zile, multe săptămâni a pribegit pe drumuri. Aflase că fusese văzut împreună cu niște bandiți cunoscuți. Unde dispăruseră , ce se întâmplase , nimeni nu știa.
S-a întors acasă supărată tare și epuizată de atâta căutare. Bărbatul ei nu reușea să se trezească din beție așa că ea nu avea în cine să-și găsească sprijinul.
A venit iarna, a trecut și în sfârșit a sosit și primăvara. Mama se gândea în continuare la copilul ei , obsesia nu avea cum să-i treacă, dar începuse să-și piardă orice speranță.
Într-o zi , se apropiau zilele de vară, la poarta ei a găsit un tânăr nespălat și cu hainele rupte și murdare. Inima i-a spus imediat că e băiatul ei.
” Alexandru !”
Băiatul a îmbrățișat-o cu dor și cu lacrimi în ochi.
”Cum ai reușit să găsești drumul ? ” nu s-a putut abține ea să-l întrebe.

” Am venit adus de parfumul vântului. ” i-a răspuns el râzând pentru prima oară.

 

” Bunico, cine a înfințat școala aceasta ? ”

” Nu știi ?  Mirela. Iar tema de azi e propusă de Rokssanaיּ.s. blog. Acum gata.  Scrie-ți tema și lasă-mă să-mi văd de treaba mea.

Hopa ! Au scris deja :  Rokssanaיּ.s. blog,  Luna Pătrată,

http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2011/10/parfumul-vantului.html

DUZINA DE CUVINTE Ei bine, fiți fericiți ! Și eu m-am săturat.

După cum vă așteptați sunt cu CAPSA pusă.

Veți spune, în gândul vostru, că v-ați săturat să citiți mereu ce scriu eu despre HOȚI, TENTACULE ale mafiei din justiție sau tot felul de evaluări inițiale în învățământ care sunt , cum altfel decât, STANDARD.

Ei bine, fiți fericiți ! Și eu m-am săturat.
Am să vă povestesc despre un vis NAUC de-al meu. Imi doresc, nu e doar o toană oarecare , de ani de zile să merg în Tibet. Sunt fascinată de educația lor religiasă , de obiceiurile și mai ales de calmul lor. Faptul că din anul 2006 , odată cu terminarea căii ferate către Lhasa , transportul feroviar a devenit mai ușor, mă încurajează. Mă gândesc că într-un TREN , chiar dacă durează mai mult călătoria, poți sta mai comod decât într-un avion, n-am eu bani de clasa business, și fără teama aceea firească ce se insinuează în suflet când te vezi spânzurat în aer între cer și pământ.

TIBET

N-aveam șapte ani când am zburat prima oară cu avionul. Când am ATERIZAT la Aeroportul Băneasa, speriată de moarte , nu-mi doream decât să vină ORA de culcare și, nevăzută de nimeni , așezată comod pe CATIFEAUA moale a canapelei mele , să-mi plâng de milă pentru toate emoțiile prin care fusesem nevoită să trec.
VINOVATA , cea care hotărâse că pierdem prea mult timp cu trenul și ar fi mai bine să beneficiem de faptul că în Craiova exista un aeroport , era mama mea, o femeie modernă și emancipată pentru vremurile acelea. Tata, ca de obicei, își dăduse doar acordul.

Nu știu sigur cum voi pregăti în mod TEHNIC această expediție în acel tărâm vast de platouri inalte și vârfuri montane. Nu știu.
Mi-ar fi necesar un PARTENERIAT cu cineva documentat și experimentat dar, chiar și dacă nu voi găsi pe nimeni care să vrea să mă ajute, eu tot voi merge în Tibet.

Totul a început  la draga de Diriga Psi iar noi, cuminți am ascultat-o .

Au făcut tema deja :

, Diriga Psi, Vero,  Redski,   virusverbalis, Rokssanaיּ.s. blog, Cita , Tiberiu Orasanuיּ blog s-a ”erizat” și el printre noi, dragul de el, Blog Dיּ Agatha,