Icoana făcătoare de minuni de la Hadâmbu

Pentru ACELE persoane care încă  nu au auzit de Mânăstirea Hadâmbu de lângă Iași am să povestesc astăzi o mică întâmplare.

Fiul meu mai mic, în urma unui vaccin făcut în timp ce era răcit , a surzit. Durerea mea și a mamei mele, a mătușei care i-a fost nașă a fost mare. Copilul se născuse normal și , în plus, părea de o precocitate ieșită din normal. Am plâns, am urlat, aș fi vrut să mă sinucid atunci când am aflat diagnosticul pus de medici. Pentru că nu era de ajuns acest necaz , băiatul s-a închis în el trăind într-o lume a sa.

N-are rost să vă dau amănunte CONCRETE, cert este că, pe el și pe fratele lui mai mare , îi iubesc ca pe LUMINA ochilor. Ca orice mamă. 

În curtea interioară, pe jos a zăcut fiul meu și a ascutat , oare a fost atent, slujba. Preoții erau lângă zidul pe care-l vedeți cu aceea ușă.

Necazul acesta m-a făcut să caut , nu degeaba se spune că ne sunt date toate cu un scop, alte căi decât cele obișnuite. Am început să citesc despre Dumnezeu, sfinți și minunile înfăptuite de ei.

Mergând la Mânăstirea Dervent , un loc în care simți că MARE este credința călugărilor ce slujesc acolo, am cunoscut o doamnă ce mi-a vorbit cu multă evlavie despre Mânăstirea Hadâmbu.  Cunoștea cazul unui preot dintr-un sat ce se vindecase după ce enoriașele sale îi duseseră hainele să fie slujite la mănăstire.

Poate nu vă vine să credeți dar, HAINA  care stă în biserică,  când preotul se slujește,  se umple de o energie vindecătoare și aducătoare de noroc.

Acolo am urcat adormită și obosită. Mulțumesc celor care au postat : http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://www.bzi.ro/public/upload/photos/0/bzi_1265518148.jpg&imgrefurl=http://www.bzi.ro/minunile-de-la-manastirea-hadambu-95010&h=202&w=300&sz=12&tbnid=OXDybr516j6eVM:&tbnh=90&tbnw=134&prev=/search%3Fq%3Dmanastirea%2Bhadambu%26tbm%3Disch%26tbo%3Du&zoom=1&q=manastirea+hadambu&docid=_cKeQf2e1IZLmM&hl=ro&sa=X&ei=ABabTo6TMZCc-wbx__HuBQ&ved=0CDgQ9QEwBA&dur=3604

Hramul Mânăstirii Hadâmbu fiind în 8 septembrie am hotărât ca să ajung cu fiii mei acolo în aceea zi.

Să vă povestesc că băiatul cel mic mi s-a îmbolnăvit , ca un făcut, chiar cu câteva zile înainte. Când nu zăcea în pat, vomita pe tot ce întâlnea în calea sa. Pe covoare, pe haine, pe MOBILA din drumul său către baie.

Am considerat că este o piedică, pusă de știți bine cine, și-am plecat cu curaj la drumul lung pe care-l aveam de făcut.

Am călătorit toată ziua iar noaptea a trebuit să ne-o petrecem în gara Iașului. După cum bănuiți, din salariul de profesor,  nu-ți poți permite să stai în mod onorabil la hotel.

În timp ce băieții mei dormeau, acoperiți cu păturile ce avusesem inspirația să le iau cu mine,  aveam grijă ca vreunul dintre aurolacii ce dădeau târcoale prin gară să nu fie tentați a  FURA  bagajele ce le aveam cu noi. Nu am un somn prea FIN și, de aceea,  am preferat să beau mai multă cafea.

Am urcat a doua zi dealul spre mănăstire împreună cu foarte mulți pelerini. M-a impresionat faptul că moldovenii sunt mult mai evlavioși decât noi,  cei din Vechiul Regat, și că mergeau plini de multă încredere în reușita demersului lor . Am auzit atunci despre multe minuni , povești pe care oamenii le povestesc de  obicei doar celor apropiați. Băiatul nu mâncase nimic de aproape două zile și, din acest motiv, stătea zăcând pe vreo banchetă sau în brațele mele.

Ajunși la mănăstire l-am așezat pe jos, pe păturile ce le aveam cu noi. Slujba se desfășura afară . Nu știu cum arătau preoții, nu le-am reținut FIGURA,  dar știu că starețul plângea în timp ce citea din cartea sfântă și că nouă,  celorlalți, preoți și enoriași  ne șiroiau de asemenea lacrimile pe obraz.

Am aprins DUZINA  de lumânări cumpărată și m-am rugat în genunchi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Băiatul avea 8 ani,  trebuia să meargă la o școală iar eu aveam nevoie de ajutorul Ei.

După slujbă am primit mâncare , o ciorbă și sarmale, nu cred că de post, dacă avea sau nu SARE să nu mă întrebați, DESERT în mod sigur, dar eu eram surprinsă de faptul că băiatului meu îi trecuse boala,  ca prin minune , fără să-i fi dat vreun medicament pentru că nu ajunsesem cu el la niciun medic.

Adevărata minune s-a petrecut peste câteva zile când, m-am întâlnit cu o fostă colegă învățătoare doamna Olimpia Dobrinescu  , i-am povestit despre supărarea mea mi-a propus să-l dau pe băiat să învețe la ea.

” Dacă eu aș fi fost în situația ta nu m-ai fi ajutat ? ”

A fost deosebită , a avut multă răbdare cu el, iar eu niciodată n-am putut să-i mulțumesc de ajuns pentru gestul ei plin de noblețe.

 Această poveste am scris-o în mod special pentru Alioșa , a fost cu ajutorul DUZINEI DE CUVINTE propusă cândva de,  pe atunci necunoscută mie,  Diriga Psi și se adresează prietenilor mei de bloghereală : Blog Dיּ Agatha, Altcersenin, Cătătorii, Incertitudini, Lotusul, Marina Rasnoveanu, Papornita cu vorbe, Pisicaru, Redski, Scorpy72, virusverbalis, Vero, Sara, Luna Pătrată, Lolita, lili3d, Lili, Enigmatica g1b2i3, Mirela, Alex, Cita, Alina Neagu, Balbekיּ Blogsupraviețuitor, Madi și Onu Blog,

 Puteam s-o uit pe Răcușor drag Rokssanaיּ.s. blog

Celor care sunt împătimiți , ca și mine de politică : Norei din frumoasa Grădina de hârtie, lui Victor care ne sperie cu analizele Sareîn Ochi, unul  dur de-l atacă pe primar MANGALIA-POLITICĂ și acesta nu mai pică, Baricada și karicatura politika cu ale lor postere  uimitoare, Dura Lex care trezește în mine invidia, Arca lui Goe care…   Doamne , dar mulți mai sunteți cei care îmi plac cum scrieți !

Mi-e dor de mama !


Viața ne e un amalgam de întâmplări amestecate neomogen , un LABIRINT în care intrăm fiecare DIRECT , ne-am zice dacă am uita aportul neprecupețit al mamei, SINGUR , și unde , vrem nu vrem , încercăm să ne luptăm un TIMP .
Târziu descoperim că, încă de la început, aveam NISIP în OCHI și că greșisem drumul.

O găsiți imaginea la http://www.petocuri.ro/arhiva-articole/articol/relatia-dintre-mama-si-fiica.html

 

     O altă CALE trebuia s-alegem.
Degeaba, mama, cine alta, ne spune că-i greșită ținta. Noi suntem cei care vrem să experimentăm cărări NOI.

De câte ori în viață ne pierdem echilibrul fragil și ne trezim aruncați, direct de pe PUNTE, în INIMA evenimentelor, în apa învolburată a oceanului ?

Atunci, mama, draga de ea, cu părui înspicat de vreme și de vremuri, de mult nu-i mai este ARĂMIU, dacă a fost vreodată, ne ia în brațe , ne mângăie și ne șoptește vorbe liniștitoare.

  ” Vrei să arăți ca mine ? Eu sunt OGLINDA vie a greșelilor mele. ”

 

M-am luat cu gândurile și-am uitat să-i arăt tema . Diriga Psi, nu te supăra !

Dumineca, despre minuni


Când se scrie sau vorbește despre pelerinajul la sfinți se observă, câteodată , o ironie strecurată fin dar, de cele mai multe ori, comentatorii nu se pot abține să nu -și arate superioritatea față de ”inculții ” sau ”semianalfabeții” ce se îngrămădesc la sfintele moaște . De fiecare dată mi-e milă de sărmanii oameni culți care -și afirmă credința în Dumnezeu, doar suntem țara cu cei mai mulți creștin-ortodocși , dar care se îndoiesc că ar exista minuni. Sărmanii ! Le lipsește încrederea și, de aceea, viața lor este searbădă. Pentru că, altfel , nu are cum să fie o viață îmbâcsită doar de teluric și căreia îi lipsește vraja Dumnezeiescului .


Minunile le-am descoperit singură la fel ca și credința adevărată.
Sunt fericită ori de câte ori îmi amintesc vorbele spuse de mama mea cu puțin timp înainte de a muri :
” Datorită ție am ajuns să cred în Dumnezeu ! ”

Astăzi, e vorba doar de Sfânta Cuvioasă Paraschieva am să vă povestesc ceva ce elevii mei n-ar fi bine să citească.
Eram prin anul 1998 și trebuia să dau un examen. Fiind îndrăgostită de fostul meu soț, prietenele mele râdeau copios pe tema aceasta, mărturisesc că nu citisem nimic din cursurile de pedagogie necesare promovării. Eram încă tânără și …

Examenul era la Universitatea București.
Lângă ea este o biserică. Am mers și m-am rugat la Sfânta Paraschieva cu lacrimi în ochi și cu mare încredere.
” Sfânto, tu știi bine de ce n-am învățat, știi că te iubesc și am mare încredere în tine, știi că sunt serioasă în general dar, acum, recunosc că am păcătuit și n-am învățat nimic, de fapt n-am repetat, te rog mult, ajută-mă să iau acest examen ! Tu mereu ai avut grijă de mine, ajută-mă și acum ! ”

Am aprins lumânări, m-am închinat și m-am reîntors încrezătoare printre colegii cu care dădeam examenul. Le ascultam pe cele care ieșeau din sală și care povesteau ce-au scris.

  Mi-a venit rândul și ,nu mică mi-a fost surpriza , când am citit întrebările. Le cunoașteam răspunsul. Am luat nota 10 și îi mulțumesc,  de fiecare dată când îmi amintesc, Sfintei Paraschieva pentru ajutorul dat.

     Rugați-vă, cu încredere, și sfinții vă vor auzii   și ajuta !