“Mi-e prieten ”Platon ”, dar mai prieten mi-e adevarul. “

Platon Ammonius Saccas cel ce a spus :"Mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevarul."

Ați remarcat de ceva vreme, mai précis de când îmi faceți onoarea de a mă considera colega voastră, de bloggereală, că am obiceiul de a spune adevărul.
Da, am avut și eu în tinerețe plăcerea de a minți, de a înflori sau denatura faptele, și o făceam cu o așa mare voluptate cum nici nu vă puteți imagina , până în ziua în care –am descoperit cât de dificil este să reții tot ce-ai inventat și cât de obositor este să te descurci printre meandrele minciunilor .
Este mult mai simplu să spun adevărul și, de aceea, de când am renunțat să mint mă străduiesc să fiu corectă chiar dacă, uneori, adevărul nu îmi înmulțește prietenii pe care-i am și , ce este chiar mai grav, nici nu mă ajută în obținerea unor funcții sau foloase.
Vreau să cred că nu greșesc alegând acest drum anevoios care nici pe departe nu pare că este atât de eliberator cum scrie în Biblie.
Am zeci de ani de când piatră cu piatră, cuvânt cu cuvânt , construiesc propria-mi imagine.

Renunț mai bine la ” Platon ” și la toate avantajele materiale și spirituale ce le-aș putea avea cu el ca prieten decât să părăsesc cărarea îngustă a adevărului.

Un singur amănunt ar mai fi de adăugat, unii scriu Dumnezeiesc de frumos iar Diriga Psi știe să aprecieze pentru că la rându-i e talentată :

Vero   Griska
  scorpio   virusverbalis
  anacondele   Some Words
  Carmen Pricop   genovevadans

Le mulțumesc tuturor celor care mă acceptă așa cum sunt.

Prietenie

M-am hotărât, în fine, să privesc dintr-o altă perspectivă relația de prietenie. Am fost înspirată , poate, nu sunt sigură, de o carte pe care-am citit-o în adolescență. ” N-a dansat decât o vara ” e o poveste de dragoste plină de sensibilitate. Dar care poveste de iubire nu e ?

Suntem tentați, de fiecare dată când ne despărțim de o prietenă, prieten sau un iubit, să considerăm că totul a fost o minciună, o plăsmuire a minții noastre dornice de înțelegere și iubire. Că am fost păcăliți.
Dar oare e adevărat ?

Pentru că ne-am despărțit de o prietenă, pentru că s-a frânt în două o relație care cândva era frumoasă, e oare necesar să negăm întreg trecutul comun ?


De unde știm că altcineva, mai sensibil și mai slab decât noi, n-are nevoie de o relație nouă în care fosta noastră prietenă să-și pună mai bine în valoare calitățile sale ? În care și ea să se simtă mai împlinită.
Sunt întrebări pe care mi le pun și ale căror răspunsuri cred că pot schimba tristețea ce ne cuprinde atunci când o prietenie se destramă.

 Psi ne-a propus această temă și deja au scris  Psi,Virusverbalis,Cita,anavero,Tiberiu,Gina

Așa cum se întâmplă mereu în viață, Tomi se pregătește să mă părăsească !

Așa cum se întâmplă mereu în viață, Tomi se pregătește să mă părăsească !
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
      Cu toate că mai avea doar  un singur dinte în gură, toată vara, ca orice mascul feroce , a plâns după Tățica, o pisică pe care-o vedea pentru prima oară și care-a stat în gazdă la noi, vreo două luni, exact timpul necesar pentru spitalizarea stăpânului ei.Doamne ce-i mai dădea târcoale și ce mai ofta după ea ! Apoi  Țățica a plecat iar el și –a revenit . Ba, mai mult a început să doarmă șmecherul de el cocoțat pe suportul de rufe întins cu hainele mele sau pe pernele mele de mătase abia scoase din ghiarele fiului meu mai mic. Oase domnești amândoi, aleg ce-i mai bun !Luată cu gândurile, preocupată până și noaptea în somn, cum să- i fac pe noii mei elevi să învețe, unul, din clasa a IX a , m-a întrebat nevinovat, după 3 săptămâni în care-am rezolvat în clasă exerciții de matematică, ce materie predau iar altul, de data aceasta din clasa a XI a, mi-a spus foarte revoltat ” da, ce trebuie și să învățăm ? ”, n-am observat moleșeala ce l-a cuprins pe Tomi și lipsa poftei sale de mâncare.

Am mers cu el la doctor, am sperat că este vorba doar de vreo gripă luată de la mine, dar în urma analizelor am aflat că este grav bolnav și n-are șanse de supraviețuire.

Cum, de fiecare dată când m-a părăsit una dintre persoanele dragi mie, mi-am făcut mari mustrări de conștiință că n-am stat mai mult timp lângă ea, acum, când revin acasă, mă așez lângă Tomi prietenul meu drag și credincios știind că aceasta era marea lui plăcere. N-am uitat de promisiunile  făcute, de a continua poveștile începute dar,  recunosc,  că n-am starea sufletească s-o fac.

Vania.

  Pentru prietenii mei on-line un semn de viață din partea mea ca să știe că nu i-am părăsit.
 
 
 
 
 
 

Cine ești tu, necunoscuto ?

I
Cine nu cunoaște zicala ” cunoști bine un om abia după ce ai mâncat un sac de sare împreună ”, oricum ceva în genul acesta, își poate închipui că poți să știi cu adevărat cum este în realitate o persoană pe care nu o cunoști decât după ce vrea să-ți arate că ar fi.

Trăiești zeci de ani alături de o persoană pe care o stimezi și o iubești și, deodată , tam –nesam, descoperi că este găunoasă, plină de ranchiună și de resentimente.
O să vă gândiți repede că mie mi se întâmplă toate nenorocirile, că doar eu am parte de astfel de experiențe.
O, nu.
Dar un mă pot abține să vă povestesc o întâmplare deosebită.

O femeie fără copii s-a gândit că surplusul de iubire pe care-l avea de dăruit să-l reverse asupra nepoatelor sale. Zis și făcut. Două surori ale ei, moarte tinere, lăsaseră în urma lor două fete. Pe amândouă le crescu femeia cu aceeași dragoste la început. Una dintre ele nu o contrazicea defel lăudându-i orice gest chiar și unul minor. Cealălaltă însă avea mereu de comentat câte ceva. Orgolioasă, ca orice om, femeia se simțea atinsă în amorul său propriu și, încet , încet începu să o prefere pe cea care îi cânta mereu în strună. Ajunsese să-i reproșeze ceilalte că e rea, că nu o iubește îndeajuns. Cârcotașa realiză ce se întâmplă, femeia care le crescuse, mătușa lor, nu avea întotdeauna dreptate și mai era și orbită în sentimentele ei, dar se gândi că nu are cum să-i demonstreze și se retrase.

Trecuseră ceva zeci de ani. Fiecare dintre nepoate se măritase și își avea proprii copii.

Când nimeni nu se aștepta , mătușa căzu la pat bolnavă și ca să fie totul rău intră într-o comă profundă. Nepoata preferată se grăbi să meargă la ea și să o păzească . Doctorii încercară să o îngrijească dar erau foarte sceptici în ceea ce privește însănătoșirea. Credeau că va muri. Trecură zile , trecură săptămâni și bolnava părea că nu îți va reveni vreodată.
Nepoata cea preferată , când nimeni altcineva nu mai era de față , plictisită îi spuse soțului :
– Nu vrea să mai moară și asta odată ! Am suportat zeci de ani toate tâmpeniile ei, nu am crâcnit lăudându-i toate prostiile sperând că-mi va lăsa mie casa moștenire. Acum stau ca proasta la capul ei așteptând să moară și ea, încăpățânată ca întotdeauna nu se hotărește să moară. Haide acasă ! Poate dă Dumnezeu și până mâine moare hoașca asta !

Au plecat.

Ca o minune, să știți că mai există așa ceva, a două zi au găsit-o cu ochii deschiși.

– Mătușico, în sfârșit , te-ai făcut bine. Ce mult ne bucurăm !
Nepoata preferată a îmbrățișat-o, a sărutat-o și a mângâiat-o. Toți cei ai ei au făcut la fel.

Au trecut vreo câteva luni și nepoata cealălaltă venise în concediu la mătușa care îi fusese ca o mamă.
Chinuindu-se să lege cuvintele mătușa ia cerut iertare.
– Te-am nedreptățit atâția ani spunându-mi că nu mă iubești. Am greșit amarnic cu tine. Oare mă vei putea ierta vreodată ?
– Mătușico, nu te mai necăji acum. Ai văzut și tu cum adevărul a ieșit la iveală. Nu am sperat niciodată că îl vei putea afla. Dumnezeu a văzut că nu am fost falsă cu tine și a făcut o minune ca tu să poți auzi cu urechile tale. Degeaba ți-aș fi spus eu ceva . Nu m-ai fi crezut.

II

– Tu ești ușor de păcălit . Îmi spune prietenește , mai mereu, o colegă.

E adevărat. Prefer ca rudele mele, prietenii și cunoscuții mei să mă considere fraiera de serviciu care are încredere în oameni decât să rănesc pe cineva arătându-i că mă îndoiesc de buna sa credință.

Cât de încântată am fost într-o bună zi când, întorcându-mă acasă și deschizându-mi poșta electronică, am descoperit cu uimire că o persoană absolut necunoscută mie mi-a apreciat ce scrisesem și , culmea nesperării, se abonase la postările mele.

Ura ! Mi-am zis eu bucuroasă. Am intrat, în sfârșit, în lumea bloggerilor.
E drept că nu era ce sperasem eu, o adeptă a luptei împotriva corupției din orice domeniu dar mai ales al justiției, al ” dictaturii justiției ” române, ci mai degrabă părea o ființă sensibilă, bună, dornică de cunoaștere și foarte împăciuitoare.
Până la urmă, mi-am zis în continuare, până și eu m-am plictisit să tot atac , să tot fiu voit –agresivă și nimeni să nu-mi răspundă. Măcar o înjurătură, măcar o minimă contrazicere care să-mi dovedească , toți visăm asta, că nu a fost doar un clic și că, o persoană , oricare ar fi ea, și-a pierdut din timp și a citit ce-am scris.

Rude , prieteni și colegi aflaseră că am un blog personal și niciuna sau niciunul nu se abonase la postările mele.
” Nimeni nu-i profet în țara sa ! ” m-am amăgit singură.
Ca o datorie de onoare am citit aproape fiecare postare a celei care-mi făcuse safteaua.
Nu era nimic personal rămând ermetic necunoscută mie și celorlalți. Nici măcar răspunsurile la comentarii nu aminteau de stările, trăirile sau întâmplările din viața ei care rămânea total privată.

Și, totuși, din tot ce alege să posteze răzbate o bunătate nesfârșită , o sensibilitate deosebită și o dorință de cunoaștere la care nu te-ai aștepta din partea unei persoane atât de tinere. Nici la atâta înțelepciune.

Cine ești tu, necunoscuto venită din lumină, tu ființă blândă și iertătoare care nu vezi în noi și în faptele noastre întunecate și pline de păcate decât voia lui Dumnezeu ?

Cine ești tu cea care ne conduci cu blândețe pe cărări nebătute de noi ?
Iar dacă sunt cunoscute, drumurile prăfuite de atâția pași, tu ești cea care ne arăți frumusețea lor. Cine ești ?

Au mai scris pe această temă :TiberiuOrăşanu, psipsina, Redsky2010

Ziua în care mor prieteniile

Se întâmpla prin 2008, înainte de Paşte.

Fiecare greşim într-un fel. Greşelile pot fi de mai multe feluri, mai mici sau mai mari, capitale sau nu. Orice duhovnic, de la vreo mânăstire, o să vă spună că nu-i aşa. Că păcatul este la fel pedepsit. Dar să revin la greşelile omeneşti, greşeli pe care nu le spunem la spovedanie.

Am descoperit abia târziu că este o mare greşeală să crezi, că este de ajuns, să fi corect, să-i apreciezi şi , de ce nu , chiar să-i iubeşti pe cei din preajma ta şi să ai încredere în ei. Mai ales, să ai încredere în ei.

Se împlinesc anul acesta trei ani, de când tot întorc pe o parte şi pe alta această problemă, încercând să văd unde am greşit. Am greşit că m-am purtat corect cu oamenii cu care am colaborat sau am greşit când am vorbit prea mult şi cu prea multă sinceritate?

Mi-am cunoscut prietenele înainte de a deveni directoare la şcoală.
De una dintre ele m-am apropiat mai mult. Cu douăzeci de ani mai mică decât mine, frumoasă, inteligentă şi mai ales foarte ambiţioasă. Am respectat-o de la început pentru tenacitatea de care dădea dovadă să îşi depăşească condiţia socială. De o sărăcie lucie, fără lumină această tânără terminase liceul şi se angajase la noi în şcoală ca suplinitoare necalificată. Mi-era tare dragă şi mie şi băieţilor mei care au îndrăgit-imediat. Prietenele mele, celelalte au plăcut-o şi ele şi ,cu toate,  am încercat să o sprijinim ori de câte ori a avut nevoie de noi şi ne-a cerut.
Am considerat că este fiica mea pe care nu o am, sora mea mai mică şi prietena mea. I-am dat sfatul să se califice şi a urmat colegiul calificându-se ca învăţătoare.
A rămas însărcinată şi, cum nu aveau bani, ştiţi cum se obişnuieşte pe la noi creştinii ortodocşi, eu cheltuiesc ca naş atât dar, şi tu, trebuie să-mi cumperi cutare şi cutare, ca să nu se facă o afacere proastă, iar cum  sarcina ajunsese deja în luna a opta,  o prietenă a insistat să-i propun din nou să-i cunun religios. Mă mai refuzase, eu voiam să fim rude, aşa că i-am propus din nou. Copilul era mai bine gândeam eu, să aibă ambii părinţi trecuţi pe certificatul de naştere. Au fost bucuroşi de noua propunere şi am făcut nunta , unde se putea în altă parte , dată fiind situaţia financiară, decât în casa mea. Apartament la bloc cu două camere. Am amânat internarea băiatului, avea o boală ciudată, ceva cu boala sărutului, şi împreună cu el le-am ţinut lumânările în biserică. Ca un făcut băiatul zăcea în sufragerie , unde era masa întinsă şi musafirii iar eu am stăteam în dormitor pentru că orice vedeam, mâncare sau sucuri îmi provoca  greaţa. Mai mult, rudele finului meu fumau iar eu nu suport fumul de ţigări. Când s-a născut fata lor am botezat-o. La fel , fără a participa la masa ce a urmat ceremoniei de la biserică.

A fost angajată de către inspectoratul şcolar în şcoala unde ajunsesem între timp directoare. Era mai obraznică decât celelalte tinere iar mie mi se reproşa de către acestea că-i permit.

,, Cum să vă răspundă ? Nu-i sunteţi doar directoare ci şi naşă. ,,

 Băiatul meu mai mare, naşul lor, îi lua apărarea considerând că este o trăsătură de caracter frumoasă, că nu-i o persoană care aceptă să muncească fără să crâcnească. Mă deranja că Otilia, pentru că astfel se numeşte, nu-mi spunea nemulţumirile sale între patru ochi ca să nu existe comentarii răutăcioase din partea celorlalte colege care mi se păreau că sunt mai serioase. Dar pentru că au fost doar două incidente minore nu am făcut mare caz de ele.
În vara următoare am rugat-o ca, la repartizare, suplinitorii calificaţi dau examen de titularizare până reuşesc să ocupe un post definitiv, să aleagă o altă şcoală pentru că eu preferam ca o fostă elevă de-a mea, mai conştiincioasă , să ocupe respectivul post de învăţătoare. Otilia s-a supărat pe mine şi, nu ştiu de ce, care i-a fost adevărata motivaţie, a preferat să revină în şcoala pe care o conduceam. După câteva luni de răcire a relaţiilor, ne-am împăcat cu toate că nu ne certasem una cu alta ,iar ea s-a purtat mult mai corect.

Ne-am întâlnit într-o zi la inspectoratul şcolar. I-am prezentat-o inspectorului general cu care aveam nişte relaţii de serviciu foarte bune, ţinând cont că eu eram ţărănistă iar el pesedist.

Peste un timp ducându-mă cu treburi la inspectorat, inspectorul general mă vede şi mă cheamă la el în birou.
Titulara postului pe care suplinea fina mea, considerase că e mai bine pentru ea să plece să muncească în Spania şi postul devenise vacant.
,, Ştii că mi-ai prezentat într-o zi pe fina ta?
Îmi amintesc că mi-ai vorbit frumos despre ea.,, Am făcut ochii mari. nu ştiam unde vrea să ajungă.

,, M-a căutat şi m-a rugat să-i dau o numire definitivă pe post. Ce părere ai ?,,

,, Domnule general, e fina mea, e prietena mea şi o iubesc ca şi pe copiii mei dar ce a propus este ilegal. În sat este un tip care nu face altceva decât să urmărească ce se întâmplă,   pentru că are o fiică care vizează acelaşi post. Vă va face reclamaţie în mod sigur.Respectivul a reuşit să dea afară un judecător din Vălenii de Munte. I-a întins o cursă, i-a băgat bani în buzunar iar cei de la procuratură au venit şi l-au prins cu mita în buzunar. Este foarte periculos. ,,

Nu eu eram cea în măsură să hotărăsc ce să facă inspectorul general dar, aşa cum am mai afirmat, era o persoană cu care colaborasem bine.

I-am povestit şi fiului meu cele întâmplate spunându-i în modul sincer că şi dacă ar fi fost vorba de el la fel aş fi procedat. Mi-a dat dreptate.

Postul a fost ocupat de către altcineva şi astfel fina mea s-a văzut nevoită să îşi continue studiile. Cum matematica nu prea îi plăcea, postul de profesoară de limba română i se potrivea mai bine.

Am sărbătorit realizarea sa iar, în aceeaşi vară,  s-a titularizat ca profesoară de limba română în şcoala în care eram în continuare directoare.
Era serioasă ,conştiincioasă şi mă bucuram din plin pentru realizarea ei.
I-am povestit scena petrecută cu ani de zile înainte ,cea dintre mine şi inspectorul general şcolar. Nu a zis nimic, nu am avut impresia că s-ar fi supărat pe mine. Poate titulară fiind nu s-ar mai fi ambiţionat să înveţe şi să îşi continue studiile.

Au venit liberalii la putere. Eu am ocupat funcţia de director de coordonare iar pe ea am propus-o ca profesor coordonator. Merita. A acceptat greu responsabilitatea, afirmând că îi este teamă să nu se facă de ruşine. Am încurajat-o cât de mult am putut şi  i-am dat încredere în ea.

Am intrat în conflict cu liberarii, am fluierat în biserică, adică l-am susţinut pe faţă pe preşedintele suspendat, făcându-i campanie lui Traian Băsescu.

Cu câteva zile, doar două, înainte de a nu mai fi directoare, fina mea m-a îmbrăţişat şi mi-a mulţumit.

,, Naşa mea, câte am putut să învăţ de la tine, cum m-ai sprijinit în toţi aceşti ani. Îţi mulţumesc. Nici nu ştii cât de mult pot să te iubesc!,,

Peste două zile urla în cancelarie:

,, M-am săturat de dictatoarea asta! Cum de şi-a permis să aducă un elev în şcoală fără să ne întrebe ?Vă rog să semnaţi că nu sunteţi de acord cu venirea acestui elev.,,

Toţi colegii mei au semnat o hârtie. A semnat şi învăţătorul care, mă rugase doar cu o lună înainte să-i primesc copilul în şcoală, pentru ca să nu-i scadă nota la purtare în şcoala unde învăţa. Nu făcusem nimic altceva decât să duc o politică de mărire a efectivului de elevi , prin aducerea de elevi de la alte şcoli , elevi repetenţi sau cu probleme de comportament, pentru că riscam să se desfiinţeze şcoala.

Ceea ce se va întâmpla probabil peste doi ani.

Ziua în care au murit prieteniile mele, a fost cea în care eu nu am mai deţinut funcţia de director.

Cum în fiecare lucru rău este şi ceva bun cu această ocazie am aflat care îmi sunt prietenii adevăraţi.

PS. Fina mea atunci când nu am mai fost ddirectoare mi-a reproşat că nu am susţinut-o să ocupe , în mod ilegal, postul de învăţătoare.