Mă uit la televizor , mă gândesc la cei care sunt la butoane şi sunt tot mai înspăimântată de puterea lor uriaşă de manipulare. Este adevărat că au ajuns să nu cunoască nicio limită, măcar a bunului simţ, atunci când interesul lor politic şi material o cere.
Ne tot repetă de binefacerile regimului trecut bucurându-se, în sinea lor, de necazurile provocate de actuala criză economică.
E ca şi cum ne-ar repeta:
,,V-am spus noi? Aţi vrut libertate, libertate de exprimare, ei bine o aveţi şi nu sunteţi mulţumiţi. Ce vă trebuie vouă libertate de exprimare? Vouă vă era mai bine cu frigiderele pline. Vă era de ajuns. ,,
Mă minunez cât de uşor au uitat cu toţii umilinţele pe care am fost nevoiţi să le îndurăm ca să ce, ca să avem frigiderele pline?
Au uitat până şi soţii care şi-au îngropat nevestele de tinere pentru că au murit în urma unui avort provocat, copiii care au crescut fără să cunoască dragostea necondiţionată a unei mame, răpuse de un sistem care ne obliga să procreem planificat precum animalele de prăsilă, şi care acum se plâng că mor de foame regretând regimul ceauşist.
Cum este posibil ? Cât egoism mizerabil poate să fie în noi ca să putem uita atrocităţile comise de un regim criminal?
Cum putem ierta doar pentru o bucată de pâine? Cum putem să ne vindem conştiinţa pe mai puţin de treizeci de arginţi ?
În astfel de momente, nu sunt mândră de faptul că aparţin acestui popor. M-am săturat de faptul că ne ghidăm, ca popor, după ,, capul plecat sabia nu-l taie,, iar acum după câtă pâine avem pe masă.
Dictatura justitiei 