Parfumul Povestii parfumate

Alintatul Lotd Pip

Stau în pat, ghemuită sub plapuma grea de lână, obosită și înfrigurată. Fiecare fibră mi-este încordată deși îmi doresc cu ardoare să reușesc să mă relaxez pentru câteva ore. Îmi doresc să adorm, să- mi odihnesc mintea ca mai apoi să mă pot ridica din pat și să merg în fața calculatorului ca să scriu povestea aniversară. Nu reușesc și pace. Gândurile îmi zboară doar la școală și elevii mei.
Cearceaful încă de mult șifonat de atâta răsuceală, de pe stânga pe dreapta și de pe dreapta pe stânga, stă strâns undeva pe la picioarele mele. Perna pare că ia foc încălzindu-mi și fizic capul încins.
De câte ori mi se pare că totul se dărâmă și se răstoarnă peste mine procedez la fel. Mă culc și dorm ore în șir. La fel vreau să fac și acum. Voi ieși eu într-un fel și din această încurcătură.  Salonul în care are loc petrecerea e unul de lux. Bănuiesc că și prețul este pe măsura somptuozității sale. Uși batante cu geamuri fumurii la intrare, pereți cu tapet mătăsos, oglinzi venețiene uriașe, canapele din holul mare care sunt toate îmbrăcate în piele , nu tradiționala mușama numită pretențios piele ecologică, au picioarele din lemn sculptat iar palmierii ornamentali sunt uriași.
Bețișoarele parfumate, răspândite discret încât doar se simt fără însă a se vedea, sunt din belșug.
Noi, oaspeții sosiți cu toții la petrecere, suntem toți îmbrăcați elegant într-un mod neostentativ. Se vede clasa.


    Sărbătorim un an de când s-a înființat

 ” Clubul Poveștii Parfumate ” și avem motive serioase să ne bucurăm. În sfârșit, după atâta timp în care doar ne-am bănuit trăsăturile chipului și caracterul , ne vom vedea față-n față.
  Eu trebuia , ca și ceilalți de altfel, să scriu un articol aniversar.

       N-am avut timp, n-am avut inspirație,

    n-am avut dispoziția necesară.

   Ajung la ora fixată dar sunt emoționată și am o mică strângere de inimă. Mi-e rușine că n-am fost în stare să-mi îndeplinesc sarcina dată.

Amfitrioana , -Mirela    mă privește în ochi și, fără să-mi spună nimic la început , își mișcă, într-o parte și alta, capul arătându-mi dezaprobarea ei. Mi-a reproșat apoi cu glas încet , cred eu sau mi se pare, Dumnezeu mai știe, că și-ar fi dorit să scriu și eu o poveste , doar aniversăm un an, iar eu nu reușesc să gândesc ce să-I răspund ? Ceva plauzibil . Ce-i de făcut ? Sau doar mi-a urat ceva de bun venit ? Sunt emoționată, auzul îmi joacă feste, dar știu că starea asta ușor confuză îmi vine bine pe chip.

-Mirela  e inteligentă, cultă, plină de talent în meseria sa și dornică să învețe mereu câte ceva răspândește în juru-i un parfum de bună calitate. Îi lipsește tupeul ală infect de-l găsești pe toate drumurile și, tocmai de aceea, mi-e rușine de ea. Îmi las rușinată ochii în jos.
Deși e împreună cu noi în aceeași încăpere, CARMEN ,  o altă blondă , e atât de preocupată, să le răspundă tuturor celor care-au participat la ” Miercurea fără cuvinte ”, deh, politețea întruchipată, încât n-are timp să observe privirea Mirelei . O recunosc ușor după degajarea specifică celor obișnuiți să trăiască prin țări străine.
Distant și calculat, mie îmi pare chiar rece, Daurel ,  este la rându-I o persoană deosebită. Are ceva al lui, nu știu ce anume, ce-l face să se deosebească de ceilalți și să-l definească. Introvertit cum îmi pare, sunt convinsă că știe bine ce se întâmplă în odaie, suntem cu toții prezenți în salonul elegant al Clubului, dar se arată nepăsător.
Vai! Văzui pe Doru . . Teamă mi-e de pana lui, văru-miu virusverbalis  e plecat la pescuit, și de ”Grupul „porcilor abjecti” . Mă pot trezi caricaturizată una două. Ce mă fac ?

Rokssana , draga de ea mă ia protector după umeri și mă conduce prin încăpere. ” Ce m-aș face dacă n-ar fi și ea aici ? ” Gândesc în sinea mea dar nu fac niciun comentariu.”

Gabi, my heart to your heart, ” g1b2i3 îmi zâmbește blând încurajându-mă din priviri. Parcă mi-ar spune că mă place și acceptă așa cum sunt, bună sau rea, talentată sau nu. Îi mulțumesc la rându-mi zâmbindu-i cât de galeș pot.
Mai tânăra Gabriela Elena

, cea care -și realizează visul și, cu toate că-I ocupată cu facultatea, își găsește timp să vină alături de restul membrilor. Ea, psiholog fin, mă înțelege pentru că-i pregătită să fie tolerantă cu toți.

Lili3D . ” Nu mă tem de zâmbetul tău.” scrii tu, nu mă tem de zâmbetul tău, zic eu, pentru că te simt sensibilă și plină de iubire. Nu mi-e teamă de tine și de judecata ta blândă !
 

Lolita .e harnică, sensibilă și n-are obiceiul de a face calcule meschine.Mi-ai citit articolul, ți-l citesc și eu. O simt alături de mine, posibil să mă-nșel dar cine n-o face oare ?

Sara , o copilă minunată, delicată și sensibilă, pe care te-ai aștepta s-o vezi jucându-se cu păpușile ne uimește cu perseverența cu care stă alături de noi.
Sara are în fața ei un sirop natural de fructe semn clar că Mirela o iubește și apreciază.

Rokssana  e tot timpul alături de mine fără să dea vreun semn de gelozie atunci când vede că mă înțeleg bine și cu celelalte fete. Mă simt bine în preajma ei, în preajma lor.
Sunt conștientă tot timpul de faptul că ne despart multe, convingeri politice, convingeri religioase, dar ne leagă dragostea comună pentru parfumul trecut al poveștilor frumoase într-o lume măcinată de vulgaritate și vicii.
Ni se alătură Aurora Georgescu , o doamnă cu umor, talent și umor. Ea e foarte blândă și ne privește cu multă duioșie.

Karma Police,  Florentina,  Vanessa și .Xaba  îmi sunt necunoscute dar
nu mă sperie perspectiva de a le cunoaște.

Atmosfera s-a încălzit, pe chipul tuturor ni se citește bucuria , iar parfumul acela suav, de la început , a devenit pregnant și mă îmbată de plăcere.

Fostul maidanez Pepe, acum LORDUL PIP

 

 

  ” Miau ! Miau ! Miau ! ”
Mă trezesc brusc din somn. Lordului Pip îi este foame și, așa cum s-a obișnuit, mă anunță.
După ce deschid ochii, e întuneric în cameră, descopăr că totul a fost doar un vis.
Nu, n-am reușit să ne întâlnim și să ne cunoaștem. A fost doar un vis de-al meu. Atât.

Anunțuri

Parfumul fructelor exotice ?

  Când eram mică , în zilele frumoase de vară, ne așezam o pătură pe iarba crescută între rândurile de porumb puse undeva mai în spatele curții noastre și, în timp ce vrișoara mea blondă, cu cosițe galbene precum pepenele copt și ochii veșnic senini îmi citea câteva povești dintr-o carte îngălbenită de vreme numită atât de inspirit ” Cele o mie și una de nopți ”, eu ronțăiam de zor, rupând direct de pe vrej, teci de fasole. Și azi îmi place s-o mănânc crudă când încă nu s-a întărit teaca .

Pentru cei care n-au avut o copilărie ferictă , veșnic printr-un pom, acesta e un ” Dud ocrotit din strada Batiştei nr.13 ”
Atunci îmi închipuiam, visând cu ochii deschiși, ce parfum degajă o rodie. Lămâia nu mi se părea ceva deosebit pentru că aveam în casa noastră doi sau trei lămâi care creșteau alături de o datură uriașă și alte flori puternic mirositoare. Portocale mâncam de Crăciun și Anul Nou. Oricum nu sufeream prea mult pentru că , ori de câte ori eram bolnavă și aveam temperatură mare, ceream struguri ca o condiție să mânânc și altceva.

Ne plăcea atât de mult să ne cățărăm în pomi și să ne culegem singuri poamele încât, duda e oare poamă, nu cred că vreunul dintre cei care ne jucam zilnic împreună, suferea după fructe exotice.

Smochinele apucam să le mănânc, îmi plăceau și îmi plac încă, înainte de a descoperi mama o rețetă miraculoasă pentru facerea vinului în casă.

Și acum mă apucă râsul amintindu-mi cum a fost când mătușa Marta a cumpărat pentru prima oară banane. Erau verzi, crude, crude, și n-aveau niciun gust.

” Ai cheltuit banii degeaba! ” i- a spus mama și noi am aprobat-o tacit. Câtva timp nimeni n-a mai cumpărat banane în casa noastră. Asta până într-o zi când cineva a învățat-o tot, pe Marta, ca să le țină în ziar până la coacere.

După aceea au început să ne placă și chiar să ne certăm pe ele.

Rodia din poveste

Am o colegă care mănâncă zilnic câte o banană. Nu știu ce mi-a venit și am întrebat-o într-o zi , crezând că-mi va răspunde afirmativ, dacă-I plac mult.
” Nu, chiar deloc. Dar am gastrită . Trebuie să ronțăi ceva. ”

       Când băieții mei erau mici, cum salariile în învățământ au fost mici întotdeauna, nu-l credeți pe domnul Ciorbea că vă minte, le spuneam răzând :

” Am crescut cu dude și ia uitați-mă la mine ce mare sunt ! ”
N-am crescut cu dude ci cu lapte de vacă neîndoit cu apă, miere nesintetică, unt nu margarină, carne din animale netratate genetic și multe fructe românești care nu erau la fel de scumpe ca acum. Prețul unui măr românesc te duce cu gândul că e adus din țările calde.

La fel de frumoase erau și gutuile din pomul nostru

      

      
 
  Îmi place mult parfumul lămâii și mă simt bine când miroase în odaie a portocală proaspăt desfăcută dar mă emoționează mult mai mult parfumul de gutuie. Îmi amintește de bunica, de Marta , de mama și de zilele de odinioară când toate trăiau. Poate că sunt din secolul al XVII a și de undeva dintr-o țară necivilizată, așa ne tachinează Mihai, dar nu simt nimic special în preajma unui fruct exotic. Poate doar să-mi amintească de poveștile de odinioară când , încă, verișoara mea cu părul bălai și ochii blânzi, avea timp să mi le citească.
 
Povestea parfumata inceputa la  Mirela continua cu tema propusa de Carmen.
Am citit și mi-a plăcut :
 

Parfumul sincerității


Of, prieteni, la grea încercare ne-a pus Lolita !
Cu toate că sunt o persoană ce inspiră frământările mute pline de teamă, resentimente și alte frustrări ale celorlalți și expiră sinceritate cu tona, fiind o fire extrovertită, o sinceritate debordantă , nu pot să affirm cu mâna pe inimă că-mi permit obrăznicia de a spune adevărul mereu.

Sinceritatea poate să fie o calitate dar, uneori , poate să devină o armă în mâinile celorlalți, întotdeauna a rudelor apropiate și a prietenilor, îndreptată împotriva ta, al celui naiv , ce ai avut nesăbuința să-I acorzi atâta încredere și să-I faci destăinuiri pline de dragoste sau, de cele mai multe ori, doar ca semne de amiciție sau , și atunci mi se pare mult mai grav, împotriva unui alt suflet care suferă.

Locuiam într-un bloc , select pentru zona respectivă, unde se găseau doar două apartamente pe scara noastră. Unul ocupat de mine iar celălalt de o familie tot de dascăli. Cu ea aveam o relație aproape de prietenie, spun asta pentru că nu ne făceam confidențe de suflet, respectându-ne intimitatea una alteia. Îmi plăcea și mie și ei faptul că nu dădeam buzna una în casa alteia, cum au prostul obicei de a face unele vecine , văd și eu, și nici una în sufletul celeilalte. Ne spuneam fiecare ce voiam și știam că nici una dintre noi nu va pune vreo întrebare indiscretă pentru a intra în amănunte dar și că totul va rămâne între noi două ca un mare secret.

Știam că soțul o înșeală, o știa întregul sat , dar tocmai pentru acest motiv mă împrietenisem , simțind o mare compasiune pentru ea.

Într-o zi , tulburată fiind, m-a întrebat :
” Ești prietena mea, se spune că bărbatul meu mă înșeală. Tu știi ceva ? ”

Știam. Știam și cu cine .


Am privit-o și i-am spus, poate că dacă n-ar fi așteptat din partea mea o infirmare ar fi sesizat glasul meu stins, că totul e o minciună și o răutate din partea dușmanilor soțului ei care , în aceea vreme , era director de școală.

Nu mi-a părut și nu-mi pare rău nici astăzi că n-am fost sinceră în răspunsul meu. Destul de rar, la distanță de ani , ne mai întâlnim din întâmplare și bărbatul ei, care câți ani am fost vecini a tremurat la gândul că eu eu voi face vreo indiscreție referitoare la aventurile sale mai mult sau mai puțin galante, se bucură din tot sufletul văzându-mă. Ea e deja pensionară, au doi nepoți pe care și-I iubesc din tot sufletul , și se sprijină unul pe celălalt.

Sinceră , ca de obicei, am să vă povestesc o pățanie de-a mea petrecută în urmă cu 26-27 ani și care este prescrisă acum. Nu mă întâlnisem cu iubitul meu decât doar de câteva ori și cu toate acestea rămăsesm însărcinată. Pentru că nu exista perspectiva unui serviciu , absolvent de drept cu dosar la secu΄ nefavorabil, deh, sinceritatea exprimării unor opinii politice ale tatălui său se răsfrângea și asupra lui, s-a gândit c-ar fi mai bine dac-aș avorta .
Ghinion, considerat în acel moment un mare noroc, l-a întâlnit în drumul său pe un farmacist care i-a făcut rost pe loc de medicamente necesare unui avort.

Le-am luat c-o strângere de inimă uitând, pentru o clipă, faptul că sunt alergică la medicamente.
Am făcut șoc analfilactic neștiind nici până în ziua de azi cum de-am scăpat cu viață.

Rămăsese o singură soluție. Să obțin un certificat medical, illegal, care să ateste faptul că nu pot să nasc pentru că altfel riscam să dau naștere unui monstru.

Am găsit înțelegere la un medic care mi-a promis ajutorul sfătuindu-mă să nu-I spun nimic iubitului meu. Ceea ce n-am făcut orbită fiind de iubire.

Totul a decurs bine iar eu m-am căsătorit cu persoana iubită.


Au trecut anii, au fost evenimentele pe care le-am considerat revoluționare, soțul meu a ajuns avocat iar purtarea sa s-a schimbat. Cine mai era ca el ? Am ajuns la un inevitabil divorț în care se punea problema încredințării unor copii.

După cum vă așteptați domnul avocat a vrut să se folosească de orice chichiță favorabilă sie și , uitând că fusese principalul vinovat în administrarea unor avortive , mă șantaja cu faptul că va face cunoscut un certificat care ne salvase la timpul potrivit.

N-am povestit astăzi această întâmplare dintr-o mare slăbiciune sau pentru c-aș simți nevoia să mă destăinui. Nu. Mă gândesc doar că poate, cândva, cuiva îi va fi de folos pățania mea.

Sinceritatea mi se pare o perlă rară care încă mai miroase a apa mării, un diamant neșlefuit emanând parfum de curaj, respect de sine și noblețe dar cred că doar anumite persoane știu să prețuiască astfel de nestemate.

mirela gazduieste povestile parfumate , ca să o imit pe  Rokssanaיּ.s. blog ,

lolita a propus această temă,  ce m-a frământat de ieri când am aflat eu , și au mai scris :

carmen ,lili, vizualw, schtiel, vania, coltulcumuzica, androxa, gabriela

Parfumul nobleții


I    Mama mea era o republicană înfocată. Să nu vă gândiți cumva, să nu vă bată ideea absurdă, că nu mai putea de dragul republicii române, aia comunistă, în care trăia. Nu. Citise cu mare emoție cărțile franțuzești despre Revoluția Franceză , despre căderea Bastiliei și eliberarea pușcăriașilor cu aceeași ocazie , a acelor nevoiași închiși pentru furtul unei pâini. Lăcrima emoționată pentru orice poveste de genul acesta. Lăcrima la auzul Marseiezei.
Ca urmare , să nu vă imaginați că eu am fost crescută ca o adeptă necondiționată a monarhiei constituționale sau, mai grav, a celei absolutiste.

      Cu toate astea, mama, în adâncul sufletului său, îi admira pe adevărații nobili, îi recunoștea atunci când îi întâlnea și le arăta respectul cuvenit, iar celorlalți li se adresa corespunzător. Rar le spunea altfel, în spatele lor, decât ” cocoane ” femeilor cu care se intersecta iar bărbaților nici măcar atât.
Atitudinea dânsei, neînțelegând-o de fiecare dată, de multe ori vă mărturisesc sincer că mă irita .

Dar știa mama ce știa !

Odată, după anul 1990, când i- am spus, după ce avusesem cu un fost coleg de-al meu de liceu o discuție pe tema aceasta , că este un ” oraș muncitoresc ” Craiova , mama a sărit ca arsă.
” Cum poți să spui așa ceva ? Comuniștii sunt de vină pentru că orașul este acum atât de pestriț și cu o lume atât de necivilizată. Craiova a avut atâta lume bună, atâția nobili. În niciun caz nu e un oraș muncitoresc ! ”

Replica mamei m-a lăsat mută pentru că eram obișnuită cu firea republicană a dânsei.

După ce-am pierdut-o pe mama, abia atunci am început să reflectez mai mult , m-am gândit și la alte întâmplări despre care știam, le auzisem povestite în casă de mai multe ori dar pe care nu le prea luasem în seamă la timpul respectiv.

În una dintre despărțirile de tata, mama lucrase la o seră de roșii. Acolo veneau și doamnele , foste mari bogătașe ale Craiovei, să muncească. Purtarea lor delicată și nobilă o impresionase pe mama mea , o tânără și voluntară femeie la aceea vreme, povestise mai târziu familiei și de mai multe ori faptul, că fostele servitoare ale doamnelor în cauză se simțeau datoare să le ajute pe acestea în continuare și să le facă norma zilnică pe care ele, ființe neajutorate nu erau capabile să le realizeze.
Ascultam și, cu toate că citisem și în romanul ” Pe aripile vântului ” despre o scenă asemănătoare, nu înțelegeam comportamentul celor în cauză.

    Prima mea întâlnire cu o purtare nobiliară a fost într- o zi de Paști luminoasă , cea în care, cred , eram strânși aproape un million de oameni veniți din întreaga Românie, ca să-l vedem pe regele Mihai. Împreună cu soțul meu și cu cei doi băieți ai noștri am stat o zi întreagă în picioare așteptând să-l auzim.
Mărturisesc că mă dusesem doar dintr-o pură curiozitate , cum te duci la un muzeu să vezi schelete de mamut sau resturi dintr-un asteroid, republicană pur-sânge, și că, impresionată fiind de mulțimea aceea care venise toată nechemată și mai ales neforțată de nimeni, așa cum eram obișnuită din vremurile comuniste, o lume de oameni bine crescută , plecasem înapoi acasă monarhistă convinsă. Regele Mihai, tânăr, încă n-avea împliniți 90 ani, maiestos și frumos vorbise puțin dar convingător. Se deosebea fundamental de orice politician român și, de aceea, îmi plăcuse enorm.

În lumea aceasta vulgară în care trăim, cu tot felul de țopârlănisme și mârlisme care ne invadează zilnic prin intermediul mass-mediei, până și spațiul sacru  al căminului nostru, simțim , unii dintre noi , nevoia unei altfel de societăți mai elititiste, poate exagerez , dar oricum mai educată și mai rafinată. Ne refugiem în spațiul on-line căutând să legăm prietenii virtuale cu persoane care, ca și noi, obosite fiind, de atâta moloz fizic și moral întâlnit în viața reală, se purifică prin ignorare sa și prin construirea unei lumi mai bune, mai  frumoase dar fictive.

II

Nu , n-am propus ca titlu de poveste ” parfumul nobil ” ci ” parfumul nobleții ” având în vedere un anumit scop. Am vrut  să ne amintim, nu neapărat de ținuta înțepenită, rigidă și distantă , de discursuri seci și reci , mă gândeam azi noapte că dictatorii au discursuri lungi care pot să țină chiar și ore în șir, ci de fapte pline de noblețe. E oare posibil ?

Am auzit de la o prietenă o poveste ce m-a impresionat. Undeva, la țară , trăia o familie numeroasă cu 5-6 copii. Doar tatăl muncea și aducea un venit stabil în casă fiind angajat controlor bilete la CFR. Mama avea grijă de copiii lor și de gospodărie plină de animale domestice.

La un moment dat, tatăl plimbat aproape zilnic pe ruta Măneciu –Ploiești și, vezi Doamne emancipat, și-a dat seama că femeia cu care avea copii acasă și o gospodărie n-ar mai fi corespuns idealurilor sale înalte. Nimic deosebit până aici. Și-a luat o cameră cu chirie în Ploiești , devenise prea grea și naveta, după care și-o amantă nurlie.

A durat povestea lor, de iubire mare și pătimașă vreo trei ani, până în aceea zi în care bărbatul s-a îmbolnăvit de cancer și necesita o îngrijire atentă. Amanta a fugit. Nu știu dacă și cu ceva bani sau nu. Un vecin, de acolo de la țară, a adus vestea soției de care nu apucase să divorțeze.

Rudele și consătenii femeii au fost categorici 

   ” Lasă-l să moară ! Noi n-o să mai vorbim cu tine dacă ai grijă de el după ce ți-a făcut tot răul și rușinea de a te părăsi. ”

” Nu pot ! ” Ar fi spus femeia fetei, prietena care mi-a povestit toată tărășenia. ” E tatăl vostru. ”

 

S-au dus după el, l-au luat și femeia sa  l-a îngrijit ceva timp până ce și-a dat obștescul sfârșit.

 

” 30  ani sunt de când mama trăiește cu pensioara de urmaș după tata. Nu s-a gândit la ea, nu i-a păsat de bârfa celor din jur,  atunci când l-a iertat și l-a îngrijit pe tata. Nu cred că eu aș fi avut puterea să trec peste ranchiuna pe care i-aș fi purtat-o unui astfel de soț. Uite,  Dumnezeu i-a apreciat gestul său nobil și-a răsplătit-o dându-i ani liniștiți la bătrânețe! ”

Mirela a propus acest joc minunat despre parfumuri iar noi îl jucăm săptămânal .

Au scris :Mirela , Enigmatica g1b2i3, Rokssanaיּ.s. blog, Sara, Lili ,Vero

Parfum de lună

" Un pas mic pentru om un salt urias pentru omenire "

 

  ” Bunico ! Mă mai ajuți ? ”

    Nicio mișcare.

  ” Știu că nu dormi. Nu te preface că nu mă auzi doar tu ești aceea care m-a chemat. ”

   Neavând ce mai face bunica reală îi răspunse nepotului său imaginar.

” Doar ce am terminat exercițiul de relaxare și, deja , ți -ai făcut apariția ! ”

” Bunico, știe toată România că voi, dascălii , aveți câteva zile de odihnă. V-ați terminat hârțogăria , aia pe care n-o citește nimeni, cine-i fraierul s-o facă, și până le vine o nouă idee nu mai ești stresată. Dar acum sunt eu. ”

”Dragul bunicii, ce-ai ? ”

” S-ar zice că nimic deosebit numai că,  nu pot să înțeleg , nu știu cum miroase luna ? ”

” A ! Doar atât ? Vrei să-ți spun o poveste ? ”

” Aha ! ”

Bunica își imagină cum îl ia în brațe pe nepotul său favorit și începu să-i povestească molcom.

Luna , fotografie denumit[ luna istoriei
 

” Aveam doar 13 ani când ne-am adunat cu toții, familie și prieteni de-ai noștri , să privim stupefiați și mândrii totodată cum primii oameni au ajuns pe lună. Eram fascinați, nu ne venea să credem că era posibil ca niște oameni să ajungă să pună  piciorul pe o planetă nelocuită. Noi toți cei care ne strânsesem laolaltă  eram  fericiți de două ori.

 

Odată pentru că, în sfârșit, Cosmosul  fusese cucerit și , a doua oară , pentru că nu rușii fuseseră aceia. E drept că îl simpatizam cu toții pe Yuri Gagarin pentru că era tânăr, frumos și brav, păcat că era sovietic, că făceam glume pe seama cățelușei Laika, dar ne creștea inima-n piept că un american temerar , din aceia pe care noi îi așteptam de decenii să vină să ne salveze de bolșevism, putuse să spună niște vorbe memorabile : ” Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire. ” Pentru că astfel a spus   astronautul american Neil Armstrong  în momentul în care a devenit primul om ce a pus piciorul pe Lună.

Trăiam momente ce aveau să râmână în istorie iar noi eram contemporani cu ele. Care a fost parfumul Lunii ? Nu-mi amintesc să ne fi spus cineva atunci dar,  bănuiesc,  că avea același parfum ca acel al măreției umane care,  prin inteligență, îndrăzneală și tenacitate , a descoperit noi lumi. Suav precum parfumul florilor abia deschise, curat precum ozonul munților înzepeziți , dulce precum dragostea și tare precum curajul celor care privesc cu încredere spre viitor. ”

Mirela a venit cu ideea iar tema de astăzi e propusă de Innerspacejournal. Au mai scris : Incertitudini, Enigmatica g1b2i3, Daurel, Vero, Sara , Lili

Viața de sclav pe domeniul ministrului Funeriu mă duce cu gândul la o PLIMBARE PARFUMATĂ LA MARGINEA PĂDURII

Ca și viața ce-o duc acum, alb-negru !
 Din fatidica zi de 12 septembrie , cea în care a început școala, nu fac altceva decât muncesc. Nu mă refer la orele de curs , nici la pregătirea mea pentru ele, ci la restul documentelor pe care trebuie să le prezint direcțiunii. Nu sunt cerute de director că așa vrea el, îl înțeleg și -i înțeleg și culoarea roșie din obraji, semnul unei tensiuni mărite,  ci pentru că și lui îi cer alții. Mă îndoiesc însă  că are cineva atâta timp încât să le și citească dar , cum birocrația e-n floare , mă supun.Marți, m-a trezit cutremurul. La început am fost speriată dar  apoi m-am gândit că mi-a folosit trezitul atât de matinal cu toate că aveam ore de la prânz. Mi-am dat seama că voi putea să muncesc mai mult timp. Și am muncit neîntrerupt  22 de ore . E un record pentru mine. Am fost la școală după care seara m-am așezat în fața calculatorului și, dă-i și scrie. Până a doua zi, miercuri  la ora 3:40. La 6:30 a sunat ceasul. Începea o nouă zi de muncă.N-am sâmbătă liberă, n-am duminecă liberă din 12 septembrie. Astăzi și mâine trebuie să corectez cele 240 de lucrări de EVALUARE INIȚIALĂ. In timpul săptămânii n-am timp.Vă gândiți cumva că de la începutul școlii fac și altceva ? Cum ar fi gătitul sau , eu știu, vizionarea unui film ? Vă înșelați. Nu fac decât să muncesc pentru școală și să adorm atunci când nu mai rezist de atâta oboseală.O să vă spuneți că o fac pentru bani. E și asta adevărat. Fiul meu plătește lunar 300 euro chiria la București  iar eu sunt retribuită după 31 ani vechime și după toate gradele luate cu mai puțin de 400 euro. Vreo 350.                                           
Păduricea la care mă gândesc mereu cu drag
 

Mi-ar face plăcere să  navighez pe internet, să citesc ce-au scris despre NOUA REPUBLICĂ,  comentariile celor ce scriu pe Politeia, să merg în Grădina de hârtie ca  măcar să le dau binețe Norei și celorlalți, să –l citesc pe  Sareîn Ochi, pe Blue când atacă OTV-ul , Balbekיּ Blog când le ia apărare unor prieteni  să aflu ce mai este pe ,Oltenița Live  , să-i transmit respectul meu constant  lui Alioșa, să mă bucur de articolele lui Snake de pe NO JUSTICE, să mă emoționez de articolele lui Cristian Botez, .. , să râd singură de comicul din de schițele lui Vania

, de posterele lui Baricada și ale lui karicatura politika, să citesc ce mai scriu cei nemulțumiți de actuala putere  supraviețuitor , Daurel, Răzvan Rinder,Madi și Onu Blog,Lăcătuș Marius.., să ascult muzichia lui Teo Negura și a Papornita cu vorbe , să văd postările cu titlul Miercurea fără cuvinte ale  Despre sufletul meu , Gânduri rupte din mine, Stropi de suflet la vedere, Altcersenin, Blog Dיּ AgathaRokssanaיּ.s. blog….,  să răspund la comentariile de pe blogul meu. Dar mai pot ?Oare ce mi-ar spune

banifarabani ? Dar  sufletdefluturas ?

 De un film bun recomandat de către Cămăraș de lumini nici nu se pune problema.

 

Castelul din Zăbala. Acolo am locuit în clasa a opta
Dacă aș fi avut starea necesară v-aș fi povestit despre această pădure de vis cea în care , din cauza faptului că în adolescență am fost bolnavă de plămâni, am petrecut ore în șir.

V-aș fi povestit despre acest castel pe care comuniștii l-au transformat în Preventoriul de copii Zăbala și unde eu am întâlnit pentru prima dată unguri, oameni buni , darnici și omenoși, nu așa cum ni-i descrie cei care sunt extremiști. Dar câte nu v-aș fi povestit dacă nu m-ar fi așteptat cele 240 lucrări.

V-aș fi povestit despre parfumul cel mai drag mie, după cel al copiilor mei, parfumul acelor de brad.

Sper ca Mirela și ceilalți, toți la fel de dragi mie, Luna Pătrată, Lolita, lili3d, Enigmatica g1b2i3,Tiberiu Orasanuיּ blog, Rokssanaיּ.s. blog,   să nu fie supărați.

http://mirelapete.dexign.ro/2011/10/plimbare-parfumata-prin-padure-poveste-parfumata-intre-bloggeri/#comments

http://sarabesleaga.blogspot.com/2011/10/plimbare-parfumata-prin-padure.html

http://innerspacejournal.wordpress.com/2011/10/07/padurea-cu-arome-de-vis/

http://romanianstampnews.blogspot.com/2011/10/parfumul-roadelor-toamnei-poveste.html

http://incertitudini2008.blogspot.com/2011/10/coboara-toamna.html

http://lunapatrata.wordpress.com/2011/10/08/padure-padure-nebuna/

http://rokssana.wordpress.com/2011/10/08/cand-intru-in-padure/

http://g1b2i3.wordpress.com/2011/10/08/povestea-parfumata-a-plimbarilor-prin-padure/

http://octocat.org/2011/10/plimbare-prin-padure-cu-iz-de-parfum/

http://www.blogulucimpoca.ro/personale/acopera-mi-inima-cu-ceva/

http://lolitamyinnerthoughts.blogspot.com/2011/10/pe-carari-tomnatice-prin-padure.html

Parfumul vântului

leeds_lush_green

”Bunico, nu-mi place școala asta ! ” îi spune nepotul imaginar bunicii sale la fel de ireală ca și el.
” Vreau la o școală normală ! Cu copii normali .”
” Știi că nu se poate. Tu ești doar o creație de-a mea. ”
” Greșești sau vrei să mă păcălești. Tu care exiști aici și ești bunica mea cum poți să mergi la o școală normală ? ”

Bunica își dădu seama că, dacă i-ar fi spus adevărul , că el nu exista decât în visele și imaginația sa , acesta s-ar fi supărat și mai mult. Încercă să abordeze altfel problema.

” Cum crezi că se întâmplă în lumea reală ? Ce anume te-a necăjit ? ”
” Păi elevii nu primesc teme ca astea : PARFUMUL SUFLETULUI , PARFUMUL PLOII, PARFUMUL VÂNTULUI . Ei au activități mult mai folositoare. Așa cred eu. ”

”Ha ! Ha ! Ha ! Ți-ai aruncat cumva vreo privire să vezi ce se întâmplă în lumea lor ? Nu. Te-ai jucat pe internet, nu-i o surpriză pentru mine, toți adolescenții fac asta, ba, nici copiii nu se mai văd jucându-se șotron sau țurca , ș-ai crezut tot ce-ai citit sau văzut acolo. ”

Bunica avu mare grijă să nu se plângă nepotului de greutățile cu care se confrunta ea în lumea reală. Nu voia ca el să afle că elevii ” normali ” nu-și fac temele , că nu sunt atenți în timpul orelor, fiind preocupați de orice altceva decât de cea ce predă sau doar spune dascălul. Încercă o subtilă schimbare a subiectului spre ceva ce știa că-i va face plăcere.

”Știu că ești un hacker bun, intră pe rețelele de socializare și-o să vezi cu ochii tăi cum se plâng cu toții de școala normală. Normală ți se pare doar ție dar, aceea e anormală, nu asta. Nu știi tu care este parfumul vântului ?
Nu l-ai simțit niciodată ? ”
Lăsând ochii în jos rușinat nepotul continuă : ” Păi, nu prea știu despre ce să scriu. ”

” Bănuiam eu că acesta e adevăratul motiv al revoltei tale. Toți faceți la fel. Și în viața reală și în cea imaginară. Când vedeți că este mai greu fugiți. De fapt, n-ar trebui să te cert , și noi cei mari, adică și eu, facem la fel. Fugim. Fugim în ireal. ”

Nepotul își lăsă privirea în jos și , cu un glas dulce, o rugă :

” Bunico, spune-mi tu o poveste ! ”

Pe ea o trecură fiori de plăcere pe șira spinării.
La fel se ruga și ea de bunica ei.

” Bine. E ultima oară când te mai ajut la teme. Promiți ?”
” Promit.” Știau amândoi că nu se va ține de cuvânt dar niciunul nu-și dorea asta.

Îl luă imaginar în brațele ei și începu.

Neuschwanstein

” A fost odată, ca niciodată, nu chiar atunci când purecii se potcoveau cu 50 ocale de fier ci , mai pe aproape, dar nu foarte , pe când nu era descoperit curentul electric, de calculator, telefoane mobile sau camere web nici nu se punea problema, niște oameni care nici sărăntoci nu erau dar nici înstăriți.

S-au luat din dragoste mare la început dar , cum trec toate , parcă și iubirea lor se mai răcise.

Femeia a rămas însărcinată și într-o noapte a avut un vis ciudat. Se făcea că avea un deget însângerat și cu el scria numele Alexandru.
S-a trezit tare tulburată. Ce putea să însemne ? Se tot întreba ea.
Când s-a trezit și bărbatul i-a povestit și lui visul.

” Cred că o să avem un băiat și că trebuie să-l numim Alexandru. ” Bărbatul a fost imediat de acord. Apoi au uitat visul și și-au văzut de viața lor.

A venit sorocul și a născut un băiat sănătos și frumos. L-au botezat Alexandru. Apoi au observat cei doi că foarte mulți copii se numeau Alexandra sau Alexandru. Oare de ce ? Se întreba mama lui. Or fi avut același vis ?

La început toate mergeau ca pe roate până-ntr-o zi când băiatul se îmbolnăvi grav. Vraciul , ca și medicii din zilele noastre, neglijent, încurcă plantele tămăduitoare. Băiatul a orbit și a surzit dar a scăpat cu viață.

Doamne, ce-a mai plâns mama lui, ce s-a mai văicărit, ce s-a supărat pe vraci și pe toți zeii știuți și neștiuți ! Nu mai era nimic de făcut.

Alexandru era păzit și îngrijit cu mare dragoste de către mama sa. Tatăl n-o putea ierta, găsind că ea era de vină pentru nenorocirea ce se abătuse asupra copilului lor, și nici nu-l prea iubea pe Alexandru. Băiatul crescuse mărișor și , pentru că nu vedea și nici nu auzea, se orienta după miros. Își recunoștea rudele apropiate după mirosul pe care-l degaja fiecare.

” Fiecare are un parfum al lui. ” Îi explica mamei sale băiatul. Ea nu reușea să înțeleagă de unde îi veneau ideile respective dar îl iubea mult și avea mare încredere în el.

Era pe zi ce trece mai frumos dar nu avea niciun prieten fiind muncit de gândurile sale. Într-o zi s-a abătut o nenorocire și mai mare asupra familiei. Alexandru a dispărut de-acasă. Oare ce s-a întîmplat ? Își puneau toți întrebări.

În timp ce tatăl s-a îmbătat de supărare mama sa a plecat în lume să-l caute.

”Unde o fi copilul meu ? Cum să-l găsesc ? ” Vorbea ea , fără să-I fie teamă că ar fi râs cineva auzind-o vorbind de una singură.
” Copilul meu, unde ești ?”

Multe zile, multe săptămâni a pribegit pe drumuri. Aflase că fusese văzut împreună cu niște bandiți cunoscuți. Unde dispăruseră , ce se întâmplase , nimeni nu știa.
S-a întors acasă supărată tare și epuizată de atâta căutare. Bărbatul ei nu reușea să se trezească din beție așa că ea nu avea în cine să-și găsească sprijinul.
A venit iarna, a trecut și în sfârșit a sosit și primăvara. Mama se gândea în continuare la copilul ei , obsesia nu avea cum să-i treacă, dar începuse să-și piardă orice speranță.
Într-o zi , se apropiau zilele de vară, la poarta ei a găsit un tânăr nespălat și cu hainele rupte și murdare. Inima i-a spus imediat că e băiatul ei.
” Alexandru !”
Băiatul a îmbrățișat-o cu dor și cu lacrimi în ochi.
”Cum ai reușit să găsești drumul ? ” nu s-a putut abține ea să-l întrebe.

” Am venit adus de parfumul vântului. ” i-a răspuns el râzând pentru prima oară.

 

” Bunico, cine a înfințat școala aceasta ? ”

” Nu știi ?  Mirela. Iar tema de azi e propusă de Rokssanaיּ.s. blog. Acum gata.  Scrie-ți tema și lasă-mă să-mi văd de treaba mea.

Hopa ! Au scris deja :  Rokssanaיּ.s. blog,  Luna Pătrată,

http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2011/10/parfumul-vantului.html