Miercurea fără cuvinte

Pentru că deja este joi, pot să vă spun că mi-aș fi dorit să văd fântâna cântătoare din Craiova și, pe aceea, s-o postez în loc de fotografii.

N-am reușit nici s-o văd nici s-o postez. Am văzut însă că mai există prietenie, omenie, respect și pisicuțe iubite. Și mai există și încredere.

PS Fântâna cântătoare există. La comentariul I și , bineînțeles, la Craiova.

Vă mulțumesc că existați :

Agatha, Alecu Racoviceanu, Alex Mazilu, Coolnewz, Cristi, Drum spiro, spero, Few stuff, G1B2I3, Luna Patrata, Mesterul Manole, Nea Costache, Papornita, Romanian stamp, SoriN, Stropi de suflet, Supravietuitor, Stiinte, Theodora,  Vania.  zamfirpop.com, zamfirpop.wordpress.comblogulise, zamfirpop.over-blog.com, zam-fir, filumenieaefcfoto, zoltybogata, colectionaramodoro, aliceee-traveler, alicegeorgiana, androxa, coolnewz, costin-comba, cristi-raraitu, danvaideanu, fewstuff, g1b2i3, ganduripebigudiuri, graphis-artwork, incertitudini, liarebelyell, linkping, lunapatrata, mirelapete, napobloghia, ninulescu, redsky2010, rokssana, scorpio72, se-cret-blognotes, teonegura, tu26dor, vis-si-realitate-2, rontziki.ro, poze-nascollector-blogolog 

Carmen Androxa    Teo Negură  fly2sky  Max Peter  Vera    abbibal  Rontziki  Costin Comba se-cret  IULISA   Zamfir    Filumenist  Lumea lui Alexandru   Zodrac  Redsky2010 pandhoraa    Fosile   Vero   Zina   Acuarele   Scorpio  Cristi Milla    Mirela Pete   Mircea Florescu  rokssana  Daurel Ana Marin     Carmen Negoiță  Gabriela Elena altcersenin

Îl așteptăm să participe alături de noi și pe prietenul Alioșa:

http://aliosapopovici.wordpress.com/2011/08/08/stadionul-%e2%80%9e-arena-nationala-%e2%80%9d/

Dragi imi sunt și  prietenii mai vechi :

http://tiberiuorasanu.wordpress.com/2011/09/01/dragostea-nu-moare/#comment-11642

Anunțuri

Se duce vara …

Vara vieții mele ! În care am urcat, am coborât, ...

Dacă mă gândesc bine, doar dacă o fac, iar voi în general și diriga Psi în special mă obligați săptămână de săptămână , viața mea a ajuns încet, încet, să se îndrepte către dulcea și bogata toamnă.
Oare nu toamna suntem învățați să adunăm recolta verii ?
Știu, sunt aproape sigură, că vă veți aștepta să vă enumăr cine știe câte realizări de-ale mele la fel ca în CV-urile moderne. Cât mai multe . Îmi face o așa mare plăcere să v-o spun, dacă cumva ați făcut greșeala să cădeți în capcana asta, că vă înșelați .

Nu am decât două realizări cu care mă laud și cu care mă voi mândrii și în fața lui Dumnezeu , la Judecata de Apoi. Atât.
Cei doi băieți ai mei.
Ei sunt fructele.
De dragul lor aștept liniștită toamna și apoi iarna vieții mele.

TiberiuCamelia, psipsina, redsky

Sper ca toamna vieții mele să fie la fel de înflăcărată precum restul ei

Cum m-a manipulat pe mine academicianul Gheorghe Vrânceanu post-mortem

Ha! Ha! Ha!
Să-mi spună și mie cineva că nu a luat o ” plasă ” în viața sa că nu-l cred. Minte.

Că nu a aranjat o întâlnire cu un un tip , frumusețe de Adonis sau de macho, sau o tipă , frumusețe de Veneră sau frumușică gen Julia Roberts ,fiecare după caz și după gust, și că , deși i s-a promis categoric, cu jurăminți fierbinți , că nici măcar, acesta sau aceasta nu va intârzia, a așteptat zadarnic și sfertul academic și înc-un sfert și înc-un sfert până, într-un târziu, și-a dat seama că a fost păcălit.
La fel am pățit și eu odată cu ” Ne-am intalnit la Mogador ”. Așa îl botezasem pe studentul de la medicină care, îmi cita , făcându-mi declarații mincinoase de dragoste , din replicicile unor personaje ale serialului de televiziune ce tocmai se desfășura încet și sigur la televiziunea publică și singura existentă la aceea vreme . Atenționarea este pentru cei tineri care n-au apucat din binefacerile comunismului românesc autohton .
Dar ziua de astăzi nu e dedicată lui ” Ne-am intalnit la Mogador ” ci primei întâlniri cu calculatorul.   Rokssana. a scris , ( leapșa a preluat-o de la  http://mikaprojects.com/prima-intalnire-cu-calculatorul-lepsa/   ) în mod surprinzător ne-a făcut destăinuri aproape intime despre cum s-au cunoscut și s-au plăcut, acum au ajuns de nedespărțit , spune ea în alți termeni dependentă de el. De calculator.
Ei bine, sunt convinsă că bănuiți, după lunga și plictisitoarea introducere, că la prima mea întâlnire cu Calculatorul am luat plasă pentru că el, don Juan , nu s-a prezentat.
Eram prin anul 1976 studentă la matematică și trebuia să facem în primii doi ani un curs Introducere în informatică. Ni se preda despre calculatoare, programare, biți, ….
– Domnיִ professor, nu prea pot să înțeleg doar după scheme. Aș vrea să văd un calculator. Mi-am făcut curaj și i-am spus asistentului sau poate chiar profesorului de la curs.
– Nu se poate. E SECRET DE STAT. Nici chiar eu nu am văzut un calculator cum arată.
Am rămas mirată și fără replică.
Era în vremurile acelea minunate când nu cunoșteam gustul băuturii numite Coca –Cola. Băutură imperialistă, aspru criticată și-nfierată, pe care își puteau permite s-o bea , drept sacrificiu suprem, doar mai marii partidului communist. Pe noi ne fereau de toate aceste pericole cum era și folosirea unui calculator.
Prin anul școlar 1978-1979 moare academicianul Gheorghe Vrânceanu. Profesorul Valentin Boju, plecat după evenimentele din decembrie 1989 în Canada, vine în sala de curs și ne întreabă :
– Cine se descurcă în București ? Ridic mâna. Copilărisem în București pentru că tatăl meu avea casă acolo.
– Eu.
– A murit domnul academician Vrânceanu și a rămas o ultimă casetă înregistrată cu el. Tu vei merge să iei de la familie acea casetă. Te descurci ?
M-am descurcat . L-am sprijinit pe profesorul meu să o transcrie și mi-am luat în anul următor ca temă de licență un subiect despre academicianul Gheorghe Vrânceanu. Persoană importantă, nu-i contest meritele matematice ci mă mândresc cu ele, dar care era dedicat regimului communist. Poate trebuia plătit un preț pentru locul din Academie. Poate.
Avea un articol care m-a marcat profund : ” De ce nu știe Jonh să socotească ? ” .

Era un atac îndreptat împotriva calculatorului și folosirii lui. Ca urmare, ani de zile am fost împotriva calculatorului. Nu mi-a trebuit. Am făcut și fac în continuare calcule cu creionul pe hârtie.

PS Dragostea pentru băiatul meu, azi inginer IT, a fost mai puternică decât orice manipulare chiar și cea venită din partea unui un mare geometru român precum Gheorghe Vrânceanu, și când era elev în clasa a X a i-am cumpărat un calculator. Cel de pe care trimit on-line gândurile mele.

 Tibi  DevHell merge către Gabi, analfabetul, MIKA 

androxa, theodora0303, vis-si-realitate-2,

stropidesuflet, papornitacuvorbe,

mikaprojects, poorbuthonest, carmen,

robert, cristi, neacostache

Publicat în Fără categorie

Povești noi cu DUZINA DE CUVINTE veche

4 Cuvintele impuse: absolute, categorie, defect, dibacie, elocventa, franceza, masca, mucoasa, neg, salariu, servita, utopie

Am aflat mai zilele trecute că dulcea Roza , diminutivul de la mai bătrâna doamnă Scleroza, și-a făcut o operație de schimbare de sex și , mai nou, își zice Aly de la străinul și recele Alzheimer.
Poate că vrea ca să mă bântuie și pe mine, n-o NEG ca pe o simplă UTOPIE ideea asta. Încerc să o gonesc cu multă DIBĂCIE, să-i spun cu ELOCVENȚA mea recunoscută sub MASCA unei tinere fără DEFECT :
– Roza ! Roza, Mon amour jur c-o sa te fur. Nu e plagiat, e doar rap…

 

http://www.youtube.com/watch?v=blKVKx-mi6Y  

FRANCEZA mea de baltă e un DEFECT . Norocul meu e
că nu primesc SALARIU pentru modul în care o vorbesc.
– MUCOASA asta crede că suntem o CATEGORIE de persoane needucate și necultivate . Se adresează Aly Rozei, se pare, într-o criză gravă de dublă personalitate.
– Ba, mai pardon, te rog să admiți că a cam venit vremea….
-SERVITA, aservita, ce mama Rozei de cuvânt e ăsta ! Se rovoltă, culmea, Aly.
– Ce vreme a venit ? Mi-amintesc să întreb eu ?
– Cum care vreme a venit ? Vremea bătrâneței ABSOLUTE când , inevitabil , persistent și zilnic îți amintești trecutul mult mai îndepărtat.

5 Cuvintele impuse: negrii, farsa, decoruri, bijuterii, minusuri, anosta, smoching, predominanta, patetic, defileze, inutile, insorita

– Rușine să vă fie ! Roza, Aly sau cum o să vă mai cheme . Rușine ! ANOSTA viață care-o duc mă face să evadez în mult mai ÎNSORITA mea memorie. Rușine să vă fie ! Rușine pentru FARSA pe care vreți să mi-o jucați. BIJUTERII pierdute sau vândute, ce importanță sau relevanță are, DECORURI prăfuite și uitate, sunt amintiri pe care recunosc smerită că-s INUTILE, le las să DEFILEZE , PATETIC o să spuneți, voi cei ce stați doar MINUSURI să numărați.
– Nori NEGRII vin asupra ta ! În SMOCHING , Aly , tunător m-anunță.
Mă uit la el și, culmea , râd. Râd zgomotos, râd nervos , râd mult, râd cu lacrimi.
– Veselia e PREDOMINANTA vieții mele. Nu mă sperii.

 
6 Cuvintele impuse: stop, concedii, sugestiva, cazuri, latitudinea, profund, urma, viata, devastat, avantajos, micute, urechi


– STOP ! Degeaba tot îmi susuri în URECHI ce DEVASTAT va fi concediul meu ce va URMA . Te rog să înțelegi, să lași totul, chiar totul la LATITUDINEA mea.
– AVANTAJOS ar fi să te gândești !
– Roza, Roza, ce tot te bagi în VIAȚA mea ? N-am hotărât noi oare ca în CONCEDII să mă lași cu planurile mele, mai MICUȚE, și doar în CAZURI rare să apari ? Mă necăjești PROFUND ! SUGESTIVA ta părere nu vreau deloc s-o mai aud.

http://www.youtube.com/watch?v=QVAdmYzWTlU

Au fost mult mai harnici , nu-i bântuie Roza sau Aly ca pe mine, și au postat deja :

http://experimentesiexperiente.wordpress.com/2011/08/28/cuvinte-din-trecut-2/

http://anaveronica.wordpress.com/2011/08/28/cuvinte-din-trecut-1-octombrie-2007/

http://pisica07.wordpress.com/2011/08/28/cuvinte-din-trecut-salzburg-cuibul-vulturilor/

http://tiberiuorasanu.wordpress.com/2011/08/27/re-venire/

DUZINA DE CUVINTE

corner-deauville-basin
II Copilărie comunistă
Bunica nu avea nicio legătură cu un ÎNGER. După ce născuse 8 copii și mai avortase tot atâția nu-i mai păsa de aparențe. Avea o ROCHIE, același model de fiecare dată, modestă , lucrată de croitoreasa din cartier, părul nu și-l mai lăsa de mult FLUTURÂND în vânt ci, și-l ținea strâns într-o coadă groasă pe care o răsucea deasupra capului, astfel putea să și-l pieptene mai rar, ea având zilnic de spălat MALDĂRE de rufe , deh, 8 copii, iar SACOȘA cu care venea de la piață era croită și cusută de ea ca să fie rezistentă și încăpătoare. De unde atâta răbdare la bunica să-i mai aducă drăgăstos , dumineca, mâncarea la pat cu TAVA ?
Dacă stau bine și mă gândesc , ea, bunica era VERTEBRA casei chiar dacă vorbele nu-i erau , aproape niciodată, blânde și nu aveau pretenția să te ridice sufletește la CER.
Bunicul , în felul său blând, îi PASA aproape toate responsabilitățile lăsând rezolvarea lor pe SEAMA ei. Bunica trebuia să ducă până la CAPĂT corabia familiei și s-o ancoreze în PORT.

S-au grăbit să scrie : http://labulivar.wordpress.com/2011/08/26/duzina-de-cuvinte-en-gross/

http://anaveronica.wordpress.com/2011/08/26/intoarcerea-vrajitorului-%e2%80%93-1-poveste-cu-12-cuvinte-impuse-inclusa-in-al-douazeci-si-saselea-episod-din-elucubratia-cu-12-zombi/

motanulalberto, pisicaru, anaveronica, labulivar , agatha

redsky2010, tiberiuorasanu, scorpio72, sara,

Publicat în Fără categorie

PARFUMul UITAT, DE VERDE CRUD al prazului

”Am greșit atunci când am invitat pe oricine să scrie.” Zise Mirela.

”Tipa asta își bate joc de noi. ” continuă ea.

”Uită-te ce frumos  ați scris voi ! ”

 

http://incertitudini2008.blogspot.com/2011/08/parfum-uitat-de-verde-crud.html

http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2011/08/parfum-uitat-de-verde-crud-poveste.html 

http://g1b2i3.wordpress.com/2011/08/25/poveste-parfumata-parfum-uitat-de-mar-verde-crud/

http://daurel.wordpress.com/2011/08/25/pe-cand-eram-mai-verde-la-minte/

”Te înșeli Mirela . Nu-i fată rea. Eu am mai fost pe blogul ei.” Ii luă apărarea Gina. De data aceasta avea certitudini.

” Să nu-i facem proces de intenție . Cu toate că ea e procesomană. ” scrise și Carmen pe blogul Mirelei.

” Eu n-am niciun chef .” se exprimă  Daurel

” Să citim ce scrie ! ” fu Gabi cea care îi îndemnă să citească.

PARFUMul UITAT, DE VERDE CRUD  al prazului

 

Pentru că bunica mea era bolnavă și de mult timp nu mai plecase de acasă băieții, mă refer la copiii ei  , propuseră  să mergem și noi două la pescuit. Unchii mei urmau să prindă pește iar noi două am fi stat la taclale pe îndelete. Așa ne-au ademenit ei. S-a plecat cu două sau trei mașini. Nu-mi mai amintesc nici eu prea bine. Îmi iubeam bunica dar nu aveam niciun chef să stau ore în șir și să tac ca să nu se sperie peștii. Știam că ne păcăliseră. Ajunși acolo , în mod sigur, ne vor cere să tăcem.

  În plus aveam să dormim o noapte pe malul apei.

 ”Cine știe câți țânțari vor fi !” mă gândeam eu pe drum bosumflată. Bunica avea obiceiul de a-mi  spune întâmplări pline de învățăminte dar lipsite de orice farmec. Așa consideram eu pe atunci.

Am mers pe niște șosele pline de hârtoape și gropi, acum peste 40 de ani când nu se accesau banii UE ca acum, cred că erau drumurile   din vremea  romanilor , praful ne intrase în gură , în nări iar hainele se albiseră ca în deșert.

În sfârșit am ajuns. Nu ne-am oprit lângă liziera de pruni, nu ne-am oprit lângă vreo pădurice sau măcar vreun arbore oarecare. Nu o să mă credeți, nici eu nu aș fi făcut-o, dar unchii mei au ridicat cortul lângă un lan de … praz ! Imaginați-vă scena dacă puteți.

Am râs cu bunica în hohote după ce unchii mei au plecat să pescuiască undeva mai departe de noi. Nu, nu știu care era parfumul prazului verde. Nu îmi mai amintesc dacă am simțit vreun miros anume, în schimb, îmi amintesc că bunica mea a fost ca niciodată plină de sentimentalism.

Știam că era de la Padeș. Fiind curajoasă ca orice muntean,  plecase de foarte tânără de acasă pentru că ducea , bănuiesc eu , o viață grea având mamă vitregă . Nu povestea despre copilăria sau tinerețea sa  niciodată. De fapt , realizez acum, nu  ne destăinuia nimic despre viața ei.

În acea seară de vară, când stăteam pe malul unei ape , bunica și-a amintit de parfumul uitat de verde crud al ierbii din Padeș.

” Am fost peste tot în țara asta. Am fost plecată și în alte țări. Nicăieri , să ții minte fata mea, nu miroase atât de parfumat iarba verde ca la mine la Padeș. ”

Cerul înstelat , aerul curat, povestea bunicii , totul mi-a plăcut.

Când, mult mai târziu, ca studentă am ajuns la Padeș bunica nu mai era printre noi. Dorul de ea sau vocea sângelui, nu știu sigur ce a fost, dar știu că mirosul ierbii de pe munte , de la Padeș, mi s-a părut a fi ceva Dumnezeiesc .

În România este apreciată nemunca, hoția și delațiunea ! I

Nu știu nici acum dacă mi-a fost prieten sau dușman când mi-a povestit ce manevre se făceau
Primarul liberal al comunei comunei Gura Vitioarei, domnul Gheorghe Tirifon, ca să-și asigure ajutorul PSD-ului în campania electorală din anul 2008 a pus la cale un mic complot. Eu fiind directoarea școlii Gura Vitioarei și adepta președintelui Traian Băsescu , nu avea relevanță pentru el că promovasem un concurs pentru ocuparea funcției și eram, și sunt în continuare, singura absolventă a unui master în mangement educativ, trebuia să fiu determinată să-mi dau demisia sau să fiu demisă pentru ca postul meu să fie ocupat de profesorul Ciubuc Dumitru, șeful organizației PSD al satului Gura Vitioarei.
Munca murdară avea să fie făcută de un subaltern, domnul Dinu Dumitru, muncitor de întreținere care , în schimbul strângerii de semnături pe o petiție în care erau scrise tot felul de neadevăruri , avea promisă funcția de director al Căminului Cultural. Ca să înțelegeți ce caracter are acest domn Dinu aflați că , în timp ce el punea la cale toate acestea cu primarul, colegii mei și sătenii , eu îi angajam nevasta ca îngrijitor la grădiniță.

În 13 februarie 2008 era planificată o ședință cu părinții pe școală. M-am trezit în fața unui colectiv de oameni furioși , unii beți, care-mi cereau demisia.

Degeaba și tardiv, mai târziu, au fost părinți care mi-au spus că știau ce urmează să se întâmple , cunoșteau pe colegii implicați , că mă apreciau dar le-a fost teamă să vină la ședință și să mă sprijine.
” Ați furat imprimanta !” urla una dintre mămici la mine. Tatiana delapidase fondurile primăriei cu ani în urmă. Fostul primar , domnul Alexandru Neacșu, o retrogradase la funcția de îngrijitor al Primăriei Gura Vitioarei. Actualul, Gheorghe Tirifon, și-o apropiase și, pentru a și-o fideliza, îi dăduse o funcție mai bună în primărie promovând-o.

” Multifuncționala . Cum care imprimantă ?”
” E în cancelarie. Mergi și te convinge! ”
Nu știu cum am făcut față la noianul de injurii. Ajunsă acasă, pe la ora 20.00 , am realizat că nu-i cumpărasem fiului meu, a cărui zi de naștere era, nici măcar o prăjitură. ” Am făcut față ! Cu brio . ” Mi-am zis. Am fost calmă și le-am răspuns la toate întrebările. Am detensionat situația.

Noaptea, din somn , m-am trezit speriată că mor sufocată. Nu puteam să mai respir. Nu mi se întâmpla pentru prima oară dar niciodată nu fusese atât de pregnantă starea.

A doua zi au apărut doi domni. ” Suntem din Corpul de Control al Prefecturii ”. Doar auzind titulatura și mă îngrozeam.
Faceți , vă rog , calculul cât timp a trecut de atunci și aflați că mă cutremur toată și acum când îmi amintesc prin ce-am putut trece.
Nu mi s-a dat , așa cum era normal și legal, o copie a plângerii celor 20 de persoane care scriseseră împotriva mea.
” La sfârșitul anchetei, faceți dumneavoastră o cerere. ” A fost răspunsul lor.
Nu uitați că la putere erau liberalii. Prefectul Nicolae Alexandri, fost coleg de partid de-al meu, cunoștiință veche, de când era în opoziție, inspectorul general școlar Gheorghe Matei, finul deputatului Horia Toma, și primarul Gheorghe Tirifon erau cu toții membrii PNL-ului.
Multe au fost acuzele dar în acea zi m-a durut cel mai mult faptul că a trebuit să le explic, celor doi domni din Corpul de Control al Prefecturii de ce fiul meu mai mic a fost școlarizat în școala unde fusesem directoare.
”Cum v-ați permis să înscrieți un copil bolnav într-o școală normală ? ”
Domnul inspector școlar general adjunct Gheorghe Borovină era de față.
Le-am explicat că , grație noilor reglementări ale UE , este recomandat ca în școlile normale să fie integrați și copii cu deficiențe, că băiatul meu nu era singurul din Școala Poiana Copăceni în această situație și că, pentru ca directorii reticenți să fie de acord, se considera că un astfel de elev valorează cât doi elevi normali.
” Nu am făcut nimic ilegal. Am avut încuvințarea inspectorului de specialitate domnul Lică Zaharia . ” Era adevărat pentru că mă sfătuisem cu el în luarea deciziei.

Am avut senzația că inspectorul general școlar adjunct nu se pricepea la astfel de situații dar nu m-a contrazis.
Tot el , domnul Gheorghe Borovină, a fost cel care mi-a povestit cum , în prima zi când au venit , oamenii prefectului l-au întrebat pe primar dacă este de acord cu numirea profesorului Ciubuc în funcția , cea ocupată de mine, de director. Asta se întâmpla inaintea oricărui control. Se cunoștea de la început care va fi rezultatul anchetei și soluționarea sa.

Cei doi bărbați au venit de mai multe ori. Au vorbit și cu restul cadrelor didactice. Acestea , cu toate că le cerusem să-și facă datoria la serviciu și erau nemulțumite de mine din acest motiv, nu s-au exprimat împotriva mea în fața celor doi. Excepție a făcut doar o colegă, profesoara de istorie Alexe Anișoara. Ea , pentru că preferasem să numesc pe altcineva profesor coordonator , a cerut în mod expres să să scrie împotriva mea vreo două foi.

Nu au încetat să vină până nu a fost trimisă și o brigadă disciplinară.
În acest timp domnul Dinu, muncitorul de întreținere, se lăuda în întreg satul că va deveni director de Cămin Cultural și umbla țanțoș ca un eliberator.
Își salva colegii de la muncă.

Va urma.

Pentru ca să se înțeleagă mai bine cum am ajuns eu o procesomană ratată voi scrie în serial în ordinea desfășurării :
http://sareinochi.wordpress.com/2011/08/25/de-cariera-asta-puteam-sa-mi-iau-mai-multe-mantale-poate-chiar-doua/ 

E greu de înțeles ce se întâmplă în România pentru cineva care trăiește în străinătate.

http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2011/08/101.html