DUZINA DE CUVINTE


Câteodată firea asta a mea, empatică, îmi creează mari probleme. Eram relativ bine dispusă, reușisem să scriu câteva rânduri, toate cuvintele prindeau ușor FORMA dorită și un CONTUR acceptabil


La mine pe scară e nuntă. Muzica populară se aude până la mine. Vecinii au făcut ARCADE din baloane de culori diferite. S-ar putea spune că toată lumea venită , cunoscută sau STRĂINĂ mie e plină de veselie. Florile așezate în ghivece la ușă, ÎNSÂNGERATE la culoare , ca simbol al unei iubiri mari , mă salută de câte ori, inevitabil, urc sau cobor.

Am în MEMORIE însă atâtea amintiri, MĂNUNCHI de clipe fericite , legate de bunica unei alte fete care acum , sunt convinsă , suferă în tăcere.
Mirele i-a fost ani de zile iubit, i-a jurat dragoste veșnică până-ntr-o zi când FLACĂRA ei, dacă a existat cu adevărat, s-a stins.
De câte ori ne întâlnim, mierele și cu mine, simt cum e cuprins de o NELINIȘTE difuză și confuză.
Sunt LUCRURI pe care este bine să le îngropăm, CENUȘĂ să facem din ele.
Ca un făcut, nu știu ce FĂURARI ai sorții hotărăsc asta, o prietenă a venit să-mi vorbească despre cât de firavă și imprevizibilă e viața. A sosit direct de la o înmormântare.
E a doua, persoană apropiată de ea, care s-a dus în veșnicie în această lună octombrie.

Diriga Psi îmi pare rău că nu pot să mă detașez de cele ce se întâmplă lângă mine.

marina abisuri grig anavero redsky altcersenin Gina gangureli rokssana

virusache scorpio cita carmensima valentina cristiangheorghe redsky  sara

 

Parfumul nobleții


I    Mama mea era o republicană înfocată. Să nu vă gândiți cumva, să nu vă bată ideea absurdă, că nu mai putea de dragul republicii române, aia comunistă, în care trăia. Nu. Citise cu mare emoție cărțile franțuzești despre Revoluția Franceză , despre căderea Bastiliei și eliberarea pușcăriașilor cu aceeași ocazie , a acelor nevoiași închiși pentru furtul unei pâini. Lăcrima emoționată pentru orice poveste de genul acesta. Lăcrima la auzul Marseiezei.
Ca urmare , să nu vă imaginați că eu am fost crescută ca o adeptă necondiționată a monarhiei constituționale sau, mai grav, a celei absolutiste.

      Cu toate astea, mama, în adâncul sufletului său, îi admira pe adevărații nobili, îi recunoștea atunci când îi întâlnea și le arăta respectul cuvenit, iar celorlalți li se adresa corespunzător. Rar le spunea altfel, în spatele lor, decât ” cocoane ” femeilor cu care se intersecta iar bărbaților nici măcar atât.
Atitudinea dânsei, neînțelegând-o de fiecare dată, de multe ori vă mărturisesc sincer că mă irita .

Dar știa mama ce știa !

Odată, după anul 1990, când i- am spus, după ce avusesem cu un fost coleg de-al meu de liceu o discuție pe tema aceasta , că este un ” oraș muncitoresc ” Craiova , mama a sărit ca arsă.
” Cum poți să spui așa ceva ? Comuniștii sunt de vină pentru că orașul este acum atât de pestriț și cu o lume atât de necivilizată. Craiova a avut atâta lume bună, atâția nobili. În niciun caz nu e un oraș muncitoresc ! ”

Replica mamei m-a lăsat mută pentru că eram obișnuită cu firea republicană a dânsei.

După ce-am pierdut-o pe mama, abia atunci am început să reflectez mai mult , m-am gândit și la alte întâmplări despre care știam, le auzisem povestite în casă de mai multe ori dar pe care nu le prea luasem în seamă la timpul respectiv.

În una dintre despărțirile de tata, mama lucrase la o seră de roșii. Acolo veneau și doamnele , foste mari bogătașe ale Craiovei, să muncească. Purtarea lor delicată și nobilă o impresionase pe mama mea , o tânără și voluntară femeie la aceea vreme, povestise mai târziu familiei și de mai multe ori faptul, că fostele servitoare ale doamnelor în cauză se simțeau datoare să le ajute pe acestea în continuare și să le facă norma zilnică pe care ele, ființe neajutorate nu erau capabile să le realizeze.
Ascultam și, cu toate că citisem și în romanul ” Pe aripile vântului ” despre o scenă asemănătoare, nu înțelegeam comportamentul celor în cauză.

    Prima mea întâlnire cu o purtare nobiliară a fost într- o zi de Paști luminoasă , cea în care, cred , eram strânși aproape un million de oameni veniți din întreaga Românie, ca să-l vedem pe regele Mihai. Împreună cu soțul meu și cu cei doi băieți ai noștri am stat o zi întreagă în picioare așteptând să-l auzim.
Mărturisesc că mă dusesem doar dintr-o pură curiozitate , cum te duci la un muzeu să vezi schelete de mamut sau resturi dintr-un asteroid, republicană pur-sânge, și că, impresionată fiind de mulțimea aceea care venise toată nechemată și mai ales neforțată de nimeni, așa cum eram obișnuită din vremurile comuniste, o lume de oameni bine crescută , plecasem înapoi acasă monarhistă convinsă. Regele Mihai, tânăr, încă n-avea împliniți 90 ani, maiestos și frumos vorbise puțin dar convingător. Se deosebea fundamental de orice politician român și, de aceea, îmi plăcuse enorm.

În lumea aceasta vulgară în care trăim, cu tot felul de țopârlănisme și mârlisme care ne invadează zilnic prin intermediul mass-mediei, până și spațiul sacru  al căminului nostru, simțim , unii dintre noi , nevoia unei altfel de societăți mai elititiste, poate exagerez , dar oricum mai educată și mai rafinată. Ne refugiem în spațiul on-line căutând să legăm prietenii virtuale cu persoane care, ca și noi, obosite fiind, de atâta moloz fizic și moral întâlnit în viața reală, se purifică prin ignorare sa și prin construirea unei lumi mai bune, mai  frumoase dar fictive.

II

Nu , n-am propus ca titlu de poveste ” parfumul nobil ” ci ” parfumul nobleții ” având în vedere un anumit scop. Am vrut  să ne amintim, nu neapărat de ținuta înțepenită, rigidă și distantă , de discursuri seci și reci , mă gândeam azi noapte că dictatorii au discursuri lungi care pot să țină chiar și ore în șir, ci de fapte pline de noblețe. E oare posibil ?

Am auzit de la o prietenă o poveste ce m-a impresionat. Undeva, la țară , trăia o familie numeroasă cu 5-6 copii. Doar tatăl muncea și aducea un venit stabil în casă fiind angajat controlor bilete la CFR. Mama avea grijă de copiii lor și de gospodărie plină de animale domestice.

La un moment dat, tatăl plimbat aproape zilnic pe ruta Măneciu –Ploiești și, vezi Doamne emancipat, și-a dat seama că femeia cu care avea copii acasă și o gospodărie n-ar mai fi corespuns idealurilor sale înalte. Nimic deosebit până aici. Și-a luat o cameră cu chirie în Ploiești , devenise prea grea și naveta, după care și-o amantă nurlie.

A durat povestea lor, de iubire mare și pătimașă vreo trei ani, până în aceea zi în care bărbatul s-a îmbolnăvit de cancer și necesita o îngrijire atentă. Amanta a fugit. Nu știu dacă și cu ceva bani sau nu. Un vecin, de acolo de la țară, a adus vestea soției de care nu apucase să divorțeze.

Rudele și consătenii femeii au fost categorici 

   ” Lasă-l să moară ! Noi n-o să mai vorbim cu tine dacă ai grijă de el după ce ți-a făcut tot răul și rușinea de a te părăsi. ”

” Nu pot ! ” Ar fi spus femeia fetei, prietena care mi-a povestit toată tărășenia. ” E tatăl vostru. ”

 

S-au dus după el, l-au luat și femeia sa  l-a îngrijit ceva timp până ce și-a dat obștescul sfârșit.

 

” 30  ani sunt de când mama trăiește cu pensioara de urmaș după tata. Nu s-a gândit la ea, nu i-a păsat de bârfa celor din jur,  atunci când l-a iertat și l-a îngrijit pe tata. Nu cred că eu aș fi avut puterea să trec peste ranchiuna pe care i-aș fi purtat-o unui astfel de soț. Uite,  Dumnezeu i-a apreciat gestul său nobil și-a răsplătit-o dându-i ani liniștiți la bătrânețe! ”

Mirela a propus acest joc minunat despre parfumuri iar noi îl jucăm săptămânal .

Au scris :Mirela , Enigmatica g1b2i3, Rokssanaיּ.s. blog, Sara, Lili ,Vero