Confesiunile unei traseiste … politice

Pentru cineva crescut într-un cartier de case, dacă noaptea toate pisicile sunt negre ,toate blocurile sunt la fel !

Abia ieşiţi din comunism, exaltată fiind, m-am înscris prin februarie –martie 1990, îmi amintesc că pe străzi mai era zăpadă necurăţată încă, în partidul unuia Nica , fost deţinut politic, pe care îl văzusem la televiunea română şi liberă!

În drumul meu de la Vălenii de Munte la Craiova, unde locuia mama, m-am oprit în Bucureşti, am căutat adresa partidului care avea sediul într-un bloc de pe Calea Victoriei, şi am bătut la uşa respectivă.
Mi-a răspuns chiar soţia fostului deţinut politic şi m-a invitat înăuntru.
Camera era lată şi lungă cât un peron de gară, cel puţin astfel mi-a părut mie. M-am gândit imediat, că aceea familie persecutată politic, după cum afirmase soţul doamnei, o ducea mult mai bine decât mulţi dintre noi cei care nu ne puteam lăuda că am fost nedreptăţi în vreun fel.

Mi s-a părut destul de dubios şi modul în care insista în privinţa cotizaţiei şi, cum sunt tare zgârcită când este vorba să dau bani pe nimic, am terminat-o cu înrolarea mea într-un partid politic.

Anunțuri

2 gânduri despre „Confesiunile unei traseiste … politice

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s