Oameni pe care-i respect : astăzi inspectorul şcolar Tudor Iancu

Un om pe care-l respect, inspectorul scolar Tudor Iancu

Nu cunosc cine a avut aceasta idee, aceea de a-i fotografia maiinile. Mi s-a parut geniala !

Poate pentru că, a început postul, simt nevoia să scriu şi altceva decât povestiri legate de corupţie, ilegalitate , prostie, dictatură.

Trăim într-o societate plină de putregaiuri care ajung în posturi importante datorită apartenenţei politice, sindicale,de clan sau de gaşcă.

Trăim într-o societate învăţată să fure orice se poate, într-o societate în care o regulă de aur în sistemul bugetar este nemunca .

Spune-i unui bugetar că este dator să muncească pentru banii care-i primeşte ca salariu si, de cele mai multe ori, bugetarul respectiv se va supăra dacă nu chiar va prinde duşmănie. Cum să muncească când este aşa de prost plătit ? Această reacţie nu se datorează micşorării cu 25% a veniturilor, la fel reacţiona şi când duduia industria şi veniturile erau substanţial mai mari.

Ei bine într-o astfel de lume, nu nebună, nebună, nebună ci foarte cinică, într-o astfel de lume există şi oameni care merită respectul nostru.

M-am gândit mult cu cine să încep şi, am hotărât că poate cel mai potrivit dintre cei pe care eu îi cunosc, ar fi domnul inspector şcolar Tudor Iancu .

Nu mai ştiu exact momentul în care l-am cunoscut. Să fi fost în 1991 sau 1992? Chiar nu-mi mai amintesc.
Ne-am cunoscut în urma a numeroase plângeri anonime trimise la INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN PRAHOVA de către părinţi sfătuiţi de o colegă de-a mea, învăţătoare, şi care aveau scopul să ducă la dispariţia unui post de învăţător ocupat de o colegă mai tânără şi mai bine pregătită.

Ştiu doar că, la un moment dat, pentru că directorul şcolii Poiana Copăceni îşi dorea foarte mult să mă facă să părăsesc şcoala, făcând presiuni diverse asupra mea, de care eu mă săturasem, m-am dus la domnul inspector Iancu şi i-am spus că aş vrea să mă transfer la o altă şcoală . Era vorba de o şcoală specială cu copii cu dizabilităţi.

Omul dur, aşa îmi părea atunci acesta , mi-a spus şi m-a surprins : ,,Dumneavoastră nu veţi putea face faţă la o astfel de şcoală.Sunteţi prea sensibilă !.,,

A fost momentul în care m-a cucerit.

Prin anul 1998 am ajuns directoare la Şcoala Poiana Copăceni.
Credeam că singurele îndatoriri ale unui director sunt acelea de a schimba becurile arse, geamurile sparte şi achiziţionarea cu combustibil pentru încălzirea sălilor de clasă. Nu dădusem niciodată prea mare importanţă acestei funcţii şi, de aceea, habar nu aveam despre Legea Învăţământului , Statutul Cadrelor Didactice şi Regulamentul de funcţionare. Marea majoritate a dascălilor ies la pensie şi nu au deschis vreodată broşurile ce conţin aceste legi.

Din primele momente şi până în ultima mea zi de director de şcoală am avut în domnul inspector şcolar un sprijin, un adevărat mentor.

Timp de zece ani , ori de cate ori am avut o nelamurire in legatura cu legislatia scolara, ori de cate ori i-am cerut ajutorul sau sfatul acesta nu m-a refuzat , fiind persoana la care am apelat de cele mai multe ori pentru de fiecare data a dovedit mult profesionism si pentru ca ajutorul sau niciodata nu a fost conditionat de obtinerea unor foloase personale.

Il respect pentru serozitatea de care mereu si mereu da dovada, il respect pentru inteligenta sa, pentru puterea sa de munca, pentru integritatea sa si pentru umorul sau spontan. Din pacate intalnesti in viata foarte putini oameni asemenea lui.