Comunitatea Politeia, care nu a facut niciodata rabat de la apararea statului de drept, a suprematiei Constitutiei si legilor, a angajamentelor europene si euro-atlantice,
luand act de votul talharesc din Senatul Romaniei, care a decis cu un scor de 32 la 23 (10 abtineri) ca, desi exista o decizie a ICCJ de constatare a incompatibilitatii senatorului Mircea Diaconu, acesta trebuie mentinut in Parlamentul Romaniei chiar cu pretul incalcarii articolului 16 al.1-2) din Constitutie :
(1)Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări; (2)Nimeni nu este mai presus de lege;
Astăzi oricât mi-aș fi dorit, ca și sâmbătă de altfel, n-am avut când să merg pe „drumul gândurilor”…
Vă rog să citiți o poezie scrisă de un licean. Tema eseului pe care le-am propus-o era alta dar , la fel cum procedăm și noi, el a scris ce a simțit.
„ Decepţiile naţiunii!
Copilăria, pentru mulţi, singurul paradis pierdut!
Pentru alţii s-ar numi iadul pe pământ..
Dese- ori gândul îmi zboară,
Ca o muscă bețivă
Într-un pahar cu apă chioară.
E normal ca un copil
Să tragă fum… dintr-o țigară?
Să uite de scrumiere
Și să-şi pună scrumu’ în bere?
La nici 18 ani,
Să bea alcool prin cafenele?
Ceea ce se infiripă in gândurile mele
E că toți acești copii nu-s nimic,
Decât lichele!
Se feresc de soare si ochii curioşi,
După umbrele…
Fumează țigară de la țigară
Și beau bere după bere..
În timp ce părinții lor muncesc
Să strângă câte-o avere,
Ei işi distrug copilăria
Cu nimicuri efemere…
Nu știu ce- or să-nţeleagă
Din versurile mele …
N-am scris asta de nevoie,
Ci din pură plăcere!
Fiindcă-n România,
Nimeni nu mai scrie,
Toți „ fac ” muzică
Și nimeni poezie!
Am auzit un puşti spunând o dată
C-ar prefera să-i dau o bere
Decât să-i întind o îngheţata
C-are nevoie de:
„ Alinare, îndurare, mângâiere,
Si n-are cin’ să I le ofere…
D’aia își îneacă sentimentele’n bere,
Că aceasta nu-i cere prea multe lovele
Şi-l trece cu uşurinţă peste momentele grele.”
Atunci i-am spus cu glas răstit „nu cere!”
Ceea ce poate alcool-ul să-ti ofere,
E o scurtă stare de bine,
Ce dispare, ca o plăpândă adiere
Fii bărbat , strânge din dinţi cu putere
Și vei vedea că întodeauna,
„Amintirile frumoase sunt intâmplările grele!” ”
Vă aștept pe toate , psi ca proaspătă câștigătoare a unui premiu literar , pentru care te felicit din nou,
Ca mai toți oamenii, am și eu elefantasme în inocentima mea. Visez cu ochii deschiși, ca mai apoi să sufăr amarcus , să trăiesc printre persoane deschise , sincere și prietenoase, al cărui cuvânt să nu trebuiască să fie niciodată veridicat .
E oare posibil să întâlnesc astfel de ființe ?
Acum, în acest moment tufalnic, mi-e clarid , ca niciodată , că telin în mod absurd la niște soludic imposibil.
Încă de la Abel și Cain sentimentul pistatic există , niciodată el nu a fost mai rosuar,
iar acum, în zilele noastre, eu mă calanod să văd , fantasmagorii elefantasme, cum în viitor voi întâlni , sfidând trecercuri sarece, ființe ideale , bune și total dezinteresate .
Pentru a scăpa de dezamăgirile cotidiene m-am refugiat în derivate și integrale, până am descoperit că și ele pot să-mi dea coșmaruri nocturne, iar acum , spășită, vin alături de voi psi, almanahe, Scorpio
, pe care „ vă văd ” îngeri de vis, și vă destăinui elefantasmele mele cotidiene.
Cu toate că nu-mi plac nunțile cu dar, pot să înțeleg ce anume îi face pe oameni să aleagă ca în locul sărbătoririi unui eveniment unic , căsătoria sa sau a copiilor săi, pentru că de cele mai multe ori părinții sunt cei care hotărăsc în locul mirilor , să facă o afacere gen loterie sau un fel de CAR țigănesc.
Înțelegând că nunta devine astfel , dintr-un fapt de o mare însemnătate sentimentală, o activitate aducătoare de profit ca orice tranzacție la bursă nu mă miră că lipsesc dulcegăriile dintre musafirii veniți, nu ca la o petrecere de inimă ci ca la îndeplinirea unei datorii de onoare, și organizatorii ei.
Și totuși…
Dacă te duci la cineva într-o vizită de curtoazie și dacă observi că amfitrionul este rece, rezervat chiar, te gândești că nu este prea bucuros să te vadă și atunci te hotărăști să scurtezi cât mai mult șederea.
Dacă mergi la o nuntă cu dar și realizezi că niciul , dintre cei care sunt reprezentanți ai gazdelor, nu-ți spune „Bine ai venit ! ” sau mă „Bucur că ai venit ! ”, orice formulă banală de politețe, expresie uzuală despre care știi că nu este neapărat sinceră , te încăpățânezi să rămâi ?
Dacă ai mers la o nuntă cu dar și socrii, mirii au doar 26-28 ani și nu cunosc regulile, bănuiești tu, sau sunt preocupați de respectarea datinelor păgâne iar nașii îți sunt foști elevi care găsesc că fiind normală venirea ta nu mai este necesară o formulă de politețe, sunt pe cale să dea peste tine , asta este o exagerare din partea mea ca să se înțeleagă cât de aproape sunt de tine, de circa 20-25 de ori și cu toate acestea nu-ți aruncă nici măcar un zâmbet complice, ce faci ?
Te încăpățânezi să rămâi în acel mediu pe care-l consideri ostil ? Și asta pentru că ți se tot spune că este timpul iubirii ?
Nu, nu este vorba de darul pe care oricum urmează să-l dai ci doar de prezența ta pur fizică.
Ce faci ?
În urma descoperirii faptului că mass-media nu este decât cea de-a patra putere în stat care urmărește , la fel ca și celelalte puteri, deținerea controlului asupra celorlalte, în interes propriu, am decis să mă exprim direct prin intermediul unui blog pe care l-am denumit „Dictatura Justiției ”.
Acest blog, a fost încă de la început deschis cu scopul de a denunța minciuna, manipularea, abaterile de la normele etice și deontologice și acela de a promova edevărul.
Pot să greșesc în afirmațiile pe care le fac în baza convingerilor mele, idei pe care le susțin nu doar pe blogul meu personal ci și în viața mea socială, dar cred că este necesar dialogul întotdeauna cu argumente logice.
Orice urmă de bănuială că aș minți sau dezinforma mă jignește și mă determină să mă gândesc intens dacă merită efortul de a construi relații cu persoane care se îndoiesc de buna mea credință.
Înțeleg bine că, într-o lume în care totul, sau aproape totul, este o minciună ambalată în vorbe frumos meșteșugite, oricui îi este greu să acorde încrederea sa unei entități necunoscute și că este normală orice îndoială dar poate că tocmai acesta este darul pe care-l primim.
Oamenii dar. “Cunoaste adevarul, si adevarul te va elibera – Iisus Hristos”
„Fericiti insa, cei care au gasit adevarul, si au ales sa mearga pe adevaratul drum… caci a lor este deja, si aceasta lume, si ceea ce urmeaza.”
Pentru că nu mi-am revenit complet am copy-paste totul de la psi.
Sper să aveți înțelegere pentru mine și să nu mă condamnați pentru că , of, am plagiat și v-am postat niște îngeri pentru îndulcirea acestor zile pline de frământări cel puțin sufletești.
În aceea zi de decembrie a anului 1989, la Consfătuirile ce se țineau în Vălenii de Munte, veniseră mai toți inspectorii pe care, de obicei, îi vedeam doar la „ Casa Albă ” în Ploiești.
Printre ei se afla și inspectorul Antonescu, cel care răspundea de sectorul învățământ al Văii Teleajănului, un bărbat înalt, cu trăsături armonioase și cu o privire mereu luminoasă ceea ce mă face să cred că avea ochii albaștrii.
Nu ne puteam plânge de el, niciunul dintre noi, pentru că înafara faptului că era obsedat de curățenie, în sensul că-l irita praful așezat aproape ostentativ peste tot, nu avea mari pretenții de la noi și nici nu ne bătea la cap, din bun simț, cu directivele partidului.
Ca de obicei, ne-am prefăcut cu toții că ascultăm niște bazaconii pe care ni le îndrugau cei de la prezidiu în timp ce șușoteam despre cele întâmplate la Timișoara.
Ar fi fost mai simplu pentru ei să nu ne adune împreună ca să nu putem comenta evenimentele dar , se pare, singura persoană care ar fi putut lua măsura de a contramanda această întâlnire printr-o circulară nu a avut în minte ipoteticele urmări.
N-am să vă afirm acum, n-ar fi real, că am aflat despre evenimentele ce zguduiseră lumea întreagă de la orice colegă sau coleg pe care-l întâlneam și cu care discutam.
În acele vremuri , anumite comentarii le făceam doar cu cei foarte apropiați și în care aveam o mai mare încredere.
Am primit bucuroși o pauză și ne-am repezit , îmbulzindu-ne cu toții , la mesele întinse pe care am descoperit uimiți cârnați prăjiți.
Stând la coada ce apucase să se facă în fața mea mi-am făcut pe dată socoteala câte bucăți aveam să cumpăr. Dragostea pentru cărțile frumos rânduite pe alte mese , ce se găseau și ele expuse în fața Casei de Cultură, nu m-a oprit din drumul meu victorios spre cârnații ce miroseau îmbietor.
Regimul comunist îmi părea ca o întindere fără sfârșit , un drum lung, anevoios și plin de obstacole de tot felul, pe care trebuia să o străbat în mod solidar alături de familia mea.
Iar pentru a supraviețui ne era necesară și până și hrana fizică.
După cum era de așteptat , am întârziat fericită de faptul că acei cârnați prăjiți nu s-au terminat înainte de a apuca eu să-I cumpăr pe cei ce aveam să-I duc familiei mele înfometate.
Casa de Cultură Vălenii de Munte după douăzeci de ani de la evenimente
La intrarea în sala de ședințe a Casei de Cultură m-au întâmpinat domnul inspector Antonescu și o altă persoană care, m-am interesat apoi și am aflat că se numea Maria Dinulescu, privindu-mă , atât pe mine cât și cartonul pe care erau aliniați frumos cârnații prăjiți , cu un mare dispreț , ca și când cine știe ce aveam acolo, a spus :
„ Uitați-vă , pentru ce a găsit de cuvință să întârzie tovarășa ! Nu vă este rușine ? Nu putem relua ședința din cauza unor elemente ca dumneavoastră. Ar trebui să fiți sancționată. Cum vă numiți ? ” Iertător, inspectorul Antonescu m-a luat protector de mână și m-a introdus în sală.
„ Poate că-I era foame ! Să fim mai îngăduitori ! ”
Doamne, cât de prost , am avut în intenție să scriu tălâmb dar sună prea dur din cauza apropierii celor două consoane mb, să fie un om încât să pună un subaltern , de neîncredere , care să-i plagieze o lucrare de doctorat iar aceasta să fie copiată în mod vulgar ?
Doamne, cât de prost poate poate să fie un om încât să desemneze ca miniștrii doar plagiatori, falsificatori de CV-uri , tipi care să declanșeze scandaluri internaționale legate de Holocaust, incompatibili sau chiar viitori pușcăriași ?
Tândală din capul … guvernuluiDoamne, cât de prost poate să fie un om, ajuns printr-o conjunctură premierul unei țări, încât să încalce o hotărâre a Curții Constituționale pe față și să o mai și recunoască în mod public în direct ?
Doamne, cât de prost poate să fie un om încât să arunce o țară întreagă într-un haos politic după ce era deja în haos economic ?
Doamne, cât de prost poate să fie un om încât să recunoască singur, cu subiect și predicat, că 75% din timpul acordat guvernării îl pierde luptându-se cu președintele țării ? Doamne, cât de prost poate să fie un om care nici măcar nu mimează faptul că este preocupat de seceta ce ne-a ars pământurile ?
BonusDoamne, cât de prost poate să fie un om care nu este în stare nici măcar o privatizare , cu șpaga sau comisioanele aferente obișnuite de 22 ani, să finalizeze ? Doamne, cât de prost poate să fie un om încât să intre în conflict deschis cu un om de televiziune , Croitorașul cel Viteaz de la Caracal care nu se laudă că a omărât 7 muște dintr-o lovitură ci că o găsește pe Elodia, când orice nătărău cunoaște adevărul, rămas valabil chiar și pe cheiurile Dâmboviței, că nu este bine să te pui cu presa ?
Comunitatea Politeia, care nu a facut niciodata rabat de la apararea statului de drept, a suprematiei Constitutiei si legilor, a angajamentelor europene si euro-atlantice, 
Dictatura justitiei 