Parfumul sincerității

Of, prieteni, la grea încercare ne-a pus Lolita !
Cu toate că sunt o persoană ce inspiră frământările mute pline de teamă, resentimente și alte frustrări ale celorlalți și expiră sinceritate cu tona, fiind o fire extrovertită, o sinceritate debordantă , nu pot să affirm cu mâna pe inimă că-mi permit obrăznicia de a spune adevărul mereu.

Sinceritatea poate să fie o calitate dar, uneori , poate să devină o armă în mâinile celorlalți, întotdeauna a rudelor apropiate și a prietenilor, îndreptată împotriva ta, al celui naiv , ce ai avut nesăbuința să-I acorzi atâta încredere și să-I faci destăinuiri pline de dragoste sau, de cele mai multe ori, doar ca semne de amiciție sau , și atunci mi se pare mult mai grav, împotriva unui alt suflet care suferă.

Locuiam într-un bloc , select pentru zona respectivă, unde se găseau doar două apartamente pe scara noastră. Unul ocupat de mine iar celălalt de o familie tot de dascăli. Cu ea aveam o relație aproape de prietenie, spun asta pentru că nu ne făceam confidențe de suflet, respectându-ne intimitatea una alteia. Îmi plăcea și mie și ei faptul că nu dădeam buzna una în casa alteia, cum au prostul obicei de a face unele vecine , văd și eu, și nici una în sufletul celeilalte. Ne spuneam fiecare ce voiam și știam că nici una dintre noi nu va pune vreo întrebare indiscretă pentru a intra în amănunte dar și că totul va rămâne între noi două ca un mare secret.

Știam că soțul o înșeală, o știa întregul sat , dar tocmai pentru acest motiv mă împrietenisem , simțind o mare compasiune pentru ea.

Într-o zi , tulburată fiind, m-a întrebat :
” Ești prietena mea, se spune că bărbatul meu mă înșeală. Tu știi ceva ? ”

Știam. Știam și cu cine .

Am privit-o și i-am spus, poate că dacă n-ar fi așteptat din partea mea o infirmare ar fi sesizat glasul meu stins, că totul e o minciună și o răutate din partea dușmanilor soțului ei care , în aceea vreme , era director de școală.

Nu mi-a părut și nu-mi pare rău nici astăzi că n-am fost sinceră în răspunsul meu. Destul de rar, la distanță de ani , ne mai întâlnim din întâmplare și bărbatul ei, care câți ani am fost vecini a tremurat la gândul că eu eu voi face vreo indiscreție referitoare la aventurile sale mai mult sau mai puțin galante, se bucură din tot sufletul văzându-mă. Ea e deja pensionară, au doi nepoți pe care și-I iubesc din tot sufletul , și se sprijină unul pe celălalt.

Sinceră , ca de obicei, am să vă povestesc o pățanie de-a mea petrecută în urmă cu 26-27 ani și care este prescrisă acum. Nu mă întâlnisem cu iubitul meu decât doar de câteva ori și cu toate acestea rămăsesm însărcinată. Pentru că nu exista perspectiva unui serviciu , absolvent de drept cu dosar la secu΄ nefavorabil, deh, sinceritatea exprimării unor opinii politice ale tatălui său se răsfrângea și asupra lui, s-a gândit c-ar fi mai bine dac-aș avorta .
Ghinion, considerat în acel moment un mare noroc, l-a întâlnit în drumul său pe un farmacist care i-a făcut rost pe loc de medicamente necesare unui avort.

Le-am luat c-o strângere de inimă uitând, pentru o clipă, faptul că sunt alergică la medicamente.
Am făcut șoc analfilactic neștiind nici până în ziua de azi cum de-am scăpat cu viață.

Rămăsese o singură soluție. Să obțin un certificat medical, illegal, care să ateste faptul că nu pot să nasc pentru că altfel riscam să dau naștere unui monstru.

Am găsit înțelegere la un medic care mi-a promis ajutorul sfătuindu-mă să nu-I spun nimic iubitului meu. Ceea ce n-am făcut orbită fiind de iubire.

Totul a decurs bine iar eu m-am căsătorit cu persoana iubită.

Au trecut anii, au fost evenimentele pe care le-am considerat revoluționare, soțul meu a ajuns avocat iar purtarea sa s-a schimbat. Cine mai era ca el ? Am ajuns la un inevitabil divorț în care se punea problema încredințării unor copii.

După cum vă așteptați domnul avocat a vrut să se folosească de orice chichiță favorabilă sie și , uitând că fusese principalul vinovat în administrarea unor avortive , mă șantaja cu faptul că va face cunoscut un certificat care ne salvase la timpul potrivit.

N-am povestit astăzi această întâmplare dintr-o mare slăbiciune sau pentru c-aș simți nevoia să mă destăinui. Nu. Mă gândesc doar că poate, cândva, cuiva îi va fi de folos pățania mea.

Sinceritatea mi se pare o perlă rară care încă mai miroase a apa mării, un diamant neșlefuit emanând parfum de curaj, respect de sine și noblețe dar cred că doar anumite persoane știu să prețuiască astfel de nestemate.

mirela gazduieste povestile parfumate , ca să o imit pe  Rokssanaיּ.s. blog ,

lolita a propus această temă,  ce m-a frământat de ieri când am aflat eu , și au mai scris :

carmen ,lili, vizualw, schtiel, vania, coltulcumuzica, androxa, gabriela