” Te rog frumos, să mă ierți ! ”


I Această formulă simplă de politețe se pare c-a dispărut din viața noastră. Nu e singura.
Vă mai amintiți de ” sărut-mâna pentru masă, c-a fost bună și gustoasă ” ? Dar de … ? Lista puteți s-o faceți fiecare.
Mulți consideră că aș cere iertare este un act de mare umilință , unii, iar alții chiar dacă o fac, pur formal, au grijă să primească ceva în schimb.
Cel care trebuie să ierte , la rândul său, cade –n păcatul de-a păstra supărarea , undeva ascunsă într-un ungher al minții sau, mai rău, al sufletului său, contabilizând cu grijă derapajele celorlalți.
Păcat !
Câți cunosc faptul că iertarea pe care-o acordăm celorlați de fapt ne-o dăm nouă. Pentru că pe noi ne scutim de bolile născute în mod firesc din supărare.

Să nu cădeți în păcatul de-a crede că eu sunt înțeleaptă. Nici pe departe. Sunt doar norocoasa care -a citit și-a crezut.
Dac-aș fi fost o fire care să cred făr-a cerceta, Biblia mi-ar fi fost de-ajuns, m-aș fi scutit de multă suferință și de multă boală.
Sunt bucuroasă că, măcar în ceasul al doisprezecelea, am înțeles că mai importantă pentru mine este viața și nu ranchiuna cuibărită în suflet.
Nu vrem să iertăm, justificându-ne alegerile cu argumente solide, pentru că , gândim noi, nu meritam o astfel de purtare din partea celor care ne-au supărat. Poate avem dreptate poate nu, doar Dumnezeu este cel care știe adevărul.

II Poate că toți avem norocul de–a primi informații , nu știu cu exactitate de unde anume, îmi place mie să cred că de la Domnul prin îngerii săi.
Înaintea unor evenimente majore visez. Nu sunt simple înlănțuiri de imagini datorate subconștientului ci sunt vise premonitorii.
Știu că ele urmează să se realizeze , asta mă-ncurajează mult de tot, dându-mi speranța că voi depăși și obstacolele respective.
Din același motiv, atunci când postesc și mă rog, dacă mi se indică iertarea ca remediu al bolii respective nu mă indoiesc nicio clipă de faptul că aceea ar fi calea cea bună și nici nu mă încăpățânez să rămân supărată pentru fapte pe care le-am considerat altădată ca fiind de neiertat.

Despre

Iertarea 

am mai scris Diriga Psi și aș putea să mai scriu multe. Cu cazuri concrete.

Au scris însă și Redski, almanahe   Altcersenin, psi(c),
cerroşu,
sara,

34 de gânduri despre „” Te rog frumos, să mă ierți ! ”

    1. ”Scuze” nu-mi pare a fi ” iartă-mă ! ” și cred că într-adevăr poate să fie doar de complezență. Scuze implică mai puțin decât ” te rog, iar-mă !” care este aproape o autoumilire. Poate mă înșel dar cam așa văd eu lucrurile.

      Apreciază

  1. nimeni nu cred că este înţelept atunci când este vorba de iertare. dar putem încerca mereu. ştii, e ciudat cum spun unii că iartă dar nu uită. mie mi se pare că de fapt nu seamănă deloc a iertare ci a amânarea ei…

    Apreciază

    1. Nu știu ce să zic. Am impresia că mă ironizezi.
      În cărți scrie, inspirația provine din Biblie care este plină de multă înțelepciune, că este bine să ierți și se accentuează pe faptul că aceasta , adică iertarea, este benefică pentru cel care-o practică.

      Apreciază

  2. acuma, între intenţie şi făcute există tonul cu care spui un lucru, şi-acela te conduce, instinctual către o reacţie…cum în aceste comentarii nu încape şi vocea celui care zice, evident că încap erori; dacă ai crezut că te ironizez, aş putea să-mi cer iertare că n-am găsit o formulă mai potrivită să comentez, astfel încât să nu-ţi trezească acest sentiment cu care mi-ai replicat; te asigur că nici urmă de ironie în acel comentariu şi nici în ăsta…eu doar visam cu ochii deschişi, iar acest gând pe care ţi l-am lăsat e atât de vechi în mine…dacă ai şti dozele, nici iertarea n-ar mai trebui practicată, căci am fi toţi numai atenţie…

    Apreciază

    1. Te cred în ceea ce privește orice dorință de ironie. Cât despre ce gândești tu de ani de zile cred, pot foarte bine să n-am dreptate, că doar într-o lume ideală , ceea ce niciodată nu va fi, toți am fi atenți la ce facem și ce spunem. Până și mașinile cele mai sofisticate se strică .

      Apreciază

  3. am observat si eu ca teama de ridicol este mult prea mare si lumea refuza sa-si deterioreze orgoliul prin acest simplu cuvant „Iarta-ma”. E trist. Numai ca, daca tot s-a ajuns aici, ma intreb ce mai e de facut?

    Apreciază

  4. Cand iubesti ,ierti mult mai usor. Nu poti sa tii „pica” mult timp . Eu cel putin asa sunt. Chiar daca o ruda apropiata , sau un prieten imi face un rau , nu pot sa tin supararea mult timp. Incerc sa imi aduc in minte si binele care l-a mi l-a facut si apoi il vad cu alti ochi.
    Stii in 1997 o matusa de-a mea pe care o iubeam mult m-a suparat atat pe mine cat si pe parintii mei . In momentul acela parca totul s-a rupt , tot trecutul s-a intunecat si atat noi cat si ea ne aduceam aminte doar de relele facute si cat bine ne facusem unii altora , si binenteles fiecare din noi credeam ca numai noi facusem bine. Prin anii 2001-2002 acea matusa a trecut in lumea celor drepti , in momentul acela am uitat de cele rele si parintii mei au mers 400 Km pt ai aduce un ultim omagiu si a-si cere si da iertarea. De atunci in fiecare an pe data de 27 noiembrie , ziua ei de nastere, (culmea tot in noiembrie a plecat la ingeri),apridem o lumanare si ne aducem aminte de ea , asa cum era in zilele ei bune, fara ranchiuna , fara interes .
    Sincer sper ca si ea de acolo de sus sa ne fi iertat si cine stie poate „sa stea la un pahar de vin” cu tatal meu , au multe amintiri frumoase , si si-au facut mult bine unul altuia.
    Tot in anii aceia o buna prietena de-a mea a gresit fata de mine. M-am suparat pe ea , dar am continuat sa ii fiu alaturi. Dupa aproape un an Crina,a venit la mine si si-a cerut iertare ” te rog frumos sa ma ierti, eu am gresit fata de tine…..” cu piosenie si umilinta. M-a uimit si din momentul acela parca mi s-au sters din memorie momentele de tristete.
    De ce ne este greu sa recunostem ca gresim ?Offfff….. mandria ne „omoara” sufletul.

    Apreciază

    1. Răspund cu întârziere pentru că nu mă simt prea bine. O răceală banală.
      Dacă e să ne amintim de faptul că mătușa Boby s-a supărat cândva, tu ai venit chiar cu cel mai bun exemplu. Faptul că n-a putut să ierte incidentul ultim, au fost ele mai multe, i-a fost fatal. A omorât-o efectiv .
      Eu aș fi ales să iert decât să mor de furie .
      Dar fiecare își alege singur drumul.
      Spui un mare adevăr ”De ce ne este greu sa recunostem ca gresim ?Offfff….. mandria ne “omoara” sufletul.”
      În ceea ce privește iertarea eu , cu lupte mari sufletești, reușesc să o acord dar nu reînnod o astfel de prietenie.
      Nu mai pot acorda încrederea aceea oarbă cuiva care mi-a înșelat-o.

      Apreciază

  5. hola,prietena(mi-a facut observatie nora mea ca de ce nu scriu corect,dar la oamenii astia cum nu se pronunta litera h,am zis mai bine sa scriu cum se pronunta),invatind sa zimbim, sa ridem si chiar sa plingem si multa dragoste in suflet ptr tot ce ne inconjoara putem sa si iertam,dar romanii sint mai complexati, au o mindrie de da pe laturi, multi merg pe ideea cum pot sa iert eu pe x daca imi este inferior,sau se da superior mie, mama mea D-zeu s-o ierte avea o vorba: fa largeste burta ca in viata o sa ai multe probleme, si nu o sa poti sa le faci fata, stii ca la noi in OLTENIA ,la tara se vorbeste cu FA,bine ca eu cind lucram in tara aveam colege inginere ,economiste si cind le vedeam foarte suparate le luam cu apelativul FA DOAMNA,iti dai seama ca le pufnea risul.Da si pe mine pe moment m-au durut in suflet gesturi urite ale persoanelor din viata mea dar eu tot timpul le-am platit cu reversul bunatate si ajutor cind au avut nevoie,si cum spune Isabella mai sus si eu am o matuse de i-a facut mamemei si noua multe zile fripte cum zicea mama mea,dar acum la batrinete o farfurie de mincare, un pahar cu vin,si chiar cadouri de aici i le ofer cu multa placere,prin felul ei de a fii si-a dezbinat proprii fii,dar exista judecata divina ptr fiecare,ASA HAI SA ZIMBIM SI CIND PLINGEM.PUPICI.

    Apreciază

  6. soţul meu, pe vremea când eram prieteni, era uimit că eu pot să spun atât de repede – iartă-mă şi că mă schimb imediat, dacă îmi arată clar că greşesc… eu nu fac lucrul acesta din obligaţie, ca principiu dificil pe care trebuie să-l pun în practică, ci pur şi simplu mi se pare normal…
    nu consider că e o înjosire dacă-mi cer scuze, pot sta şi în genunchi, dacă îmi dau seama că am jignit pe cineva… şi sufăr dacă supăr pe cineva…
    recunosc: e mult mai uşor să trăieşti ca mine, pentru că nu mă interesează cât ar râde alţii de mine sau cât par de stupidă, ci liniştea care mi se lasă în inimă.
    mi-a plăcut tare această postare. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s