Suspendarea președintelui Traian Băsescu și planul ultra-secret al USL-ului.

A mai îmbătrânit și Eminența Cenușie a PSD-ului. Dă rateuri.
   Sunt foarte atentă la programele de guvernare pentru că , fiind bugetară sunt la mâna guvernului, oricare ar fi acela.
Dac-aș fi auzit ceva plauzibil din partea USL-ului, chiar dacă eu sunt jurată că nu mă murdăresc votându-i, nu vreau să apun apoi precum distinsa doamna Doina Cornea că am mâinile mânjite de sânge, m-aș fi bucurat în sinea mea. Adevărul de necontestat este că, de peste douăzeci și unu de ani, cu câteva luni în plus sau în minus,  guvernele se schimbă, alternează care va să zică, ca să plece niște hoți și să vină alții. În general fiind spus , afirm cele de mai sus,  iar în particular nu bag mâna în foc că n-ar exista unul -doi primari sau miniștri care nu s-au lins de miere pe mâna băgată în borcan  până la cot.
   Ca urmare, ca să revin la subiectul principal, și știind și ei , la fel ca noi toți,   că ”odată vede nașul …finei ” politicienii opoziției și-au dat singuri seama că nu pot să păcălească pe nimeni că, odată veniți ei la putere, va curge lapte și miere peste tot românul.

Când nu suntem în stare să facem un plan viabil pentru România alegem suspendarea
 
     Cum să-și atragă atunci voturile ?
Simplu.
  Poporul este secătuit de criză și de tăierile ce s-au făcut și, așa cum a dorit domnul președinte atunci când și-a asumat măsurile de austeritate, toată ura se răsfrânge asupra sa.
    A făcut-o conștient pentru a-i apăra pe politicienii de la putere.
      Un act de mare curaj  și responsabilitate pe care i l-am apreciat de la bun început.
      Pentru a strânge voturile nemulțumiților, impotenții politici, mă refer strict  la USL-iști,   în loc de a veni cu idei constructive, opoziție constructivă era idealul tovarășului Iliescu în anii 90 nu și a lor , propun o nouă suspendare.
      Mă întreb dacă vor fi destui hrăpăreți care vor prefera  să arunce țara în haos decât să piardă ei ipoteticul ciolan.
  
 
 
Să nu uităm și  că prin arestarea primarului de la Cluj multora li s-a arătat pisica.

Adevărat că cine se aseamănă se adună !

 

  PS . Căutând postere pe la toți prietenii mei am descoperit, așa în fuga mare că și Victor are cam aceleași păreri ca și mine. De unde se deduce că nu doar la ei cine se aseamănă se adună dar și la noi. A se vedea ce a scris prietenul Sareîn Ochi pe tema aceasta.

Cu ochii închiși

Lăcrimăm citind dar trecem pe lângă dramele cotidiene ale celorlalți fără să le vedem

Stau în pat, cu ochii închiși , sub plapuma grea dar atât de călduroasă și mă gândesc, unde-aș putea oare decât la ea, la Diriga Psi și la tema dată pentru astăzi, adică pentru luni.
Lunea este , pentru cei care nu cunosc încă, dumineca, adevărată zi de odihnă și mană cerească, profesorilor de matematică.
Lunea nu ne trezim în fugă, ziua e atât de lungă, nu ne îmbrăcăm având adevărate dureri de cap în legătură cu alegerea unei ținute elegante , ca să nu fim mai prejos decât profele de română , arte sau , mai rău de atât, decât tinerele domnișoare frumoase, elevele noastre, care sunt ca niște adevărate manechine venite la școală doar cu scopul précis de a -și găsi un partener vremelnic sau pe viață.
Stau în pat, cu ochii închiși, și mă gândesc cu durere că n-am bani să-mi cumpăr un laptop ieftin măcar, laptop Toshiba îmi pare acum un vis la fel de irealizabil precum ieșirea din criză, ca să lenevesc în continuare și , în același timp , să navighezez pe la adresele dragi mie.
Sigur, mi-ar place, în acest moment și în acest loc, în gând, și doar în gând, am voie să încalc orice convenție , chiar să trec strada pe roșu zburând pe deasupra bolizilor, să existe un computer ce poate fi manevrat doar cu gândul , cuvintele așezându-se calme pe ecranul său, iar eu , leneșă precum o pisică alintată , să stau sub așternutul meu cald cu ochii închiși.

Doamne, îți mai amintești când nu voiai să stai deloc liniștită cât era ziulica de lungă ?
Când a sta cu ochii închiși în pat era o corvoadă ?

Mi-a adus porecla de Liana- Blana

       Ce repede trec anii !
     Ce repede trec deceniile !
Ce repede trece o jumătate de secol !
Ce repede ne trece viața !
Parcă ar fi fost ieri…..

 

  Nu știu exact cât a durat curățenia generală. Poate câteva zile, poate o săptămână sau chiar două.

Toate obiectele au fost spălate, apretate, călcate, șterse sau lustruite. Pe alocuri, unde era imperios necesar s-a dat cu var proaspăt sau vopsea.

  Avea să vină în vizită la noi soacra mamei adică bunica mea din partea tatei. Mărturisesc că nu mă dădeam în vânt după ea și nici chiar vreo undă cât de mică de dor nu mă stăpânea.

Îmi părea o femeie rece și rea. Nu cred că aveam un limbaj foarte nuanțat la vremea aceea și de aceea nu vreau să vă mint acum cu fraze frumoase și întortocheate ca să demonstrez ce copil precoce și inteligent eram.

Mama mea, măncuța îi spuneam eu, îmi lăsase o libertate aproape totală. Până când am mers la școala obligatorie, nu cred c-am dat pe la grădiniță, adunate toate zilele, o singură lună.

Mă trezeam la ce oră voiam, mama umbla ușor prin casă ca să nu  mă trezească, îmi mâncam în fuga mare micul dejun după care aveam voie, până la masa de prânz , să mă cațăr în orice pom, pe orice gard sau orice pod , să mă joc cu fete sau băieți, cu copii de țigani, macedoneni, turci, tătari, unguri, nemți, lipoveni sau români, care puteau să fie bogați sau săraci , bine crescuți sau nu. Adică cu mucii șiroind de la nări spre botic sau cu batistuța în buzunar. După prânzul luat în mare fugă până seara aveam din nou program de voie. Alte garduri, alți pomi, alte noroaie sau gropi.

Mama mea era o mare democrată pentru că lăcrima încă atunci când își amintea de Jean Valjean, Cosette, Gavroche și cine mai vreți domniile dumneavoastră .

Ei bine, Mimia, nu se putea obișnui cu ideea de a i se spune bunică,  bucureșteancă ce fusese măritată forțat cu ofițerul regal, cu dota necesară și aferentă, cu toate că era membră a PMR, comuniștii se numeau cred astfel pe vremea lui Dej, avea încă obiceiuri burgheze.

După ce s-a desfășurat ritualul venirii, cu pupături și desfacere de cadouri, atunci am primit și hăinuța albă din poză, făcută pe comandă la o casă de modă din București, nu mă laud, o țin minte pentru că fiind singura din sat care aveam așa ceva, comuna Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, mi-am primit porecla de Liana-Blana, a început coșmarul meu.

Mamei i s-au făcut reproșuri că eu am o libertate prea mare, cum este posibil să mă joc cu toți nespălații străzii, iar eu timp de o săptămână, cât a durat vizita, a trebuit să stau musai la prânz două ore în pat cu ochii închiși.

Să vă spun ce gânduri de răzbunare îmi făceam în acele ore ?

Mi-e rușine.

Sper s- apuc suta de ani ca atunci ,

psi-words
redsky2010
tiberiuorasanu
scorpio72
sara

voi toți fiind mai îngăduitori cu mine, să vă destăinuiesc grozăviile care-mi treceau prin gând, cu ochii închiși.

Ce vor spune oare  Carmen Sima,Rokssana ,anaid ? Vor să ne întâlnim peste o juma de secol ?

„Aveam sentimentul că de mult n-am mai citit ceva scris de tine și mă întrebam de ce. Te rog trimite-mi și mie pingbacks-uri  pentru că, fiindcă ești pe blogspot , nu reușesc să primesc acele e-mail -uri zilnice. Îmi place sinceritatea și sensibilitatea cu care scrii.”

Acest mesaj aș fi vrut să apară la INCERTITUDINI pe http://incertitudini2008.blogspot.com/2011/11/sinceritatea-absoluta.html#comment-form