Cu duioșie depre Mircea Geoană ! partea I

Când mă întorc de la ” Sorbonica ” , astfel își tachina un fost elev de-al meu fosta iubită pentru cultura și educația pe care-o primise în liceul pe care-l terminase și unde acum eu încerc să-mi desfășor activitatea, vă voi povesti despre întâlnirea mea cu domnul Mircea Geoană. Caricatura prietenului de la Bricada mi-a adus în suflet  câteva momente de duioșie.
” Alte vremuri, domnule ! ”

http://baricada.wordpress.com/2011/11/08/mircea-geoana-pa-pa-i-am-going-to-a-spa/

UPDATE

Era prin toamna anului 2004 când mă aflam la redacția unui ziar prahovean împreună cu o tânără și frumoasă jurnalistă, doamna Daciana Ilie. Discutam despre spargerile date de hoți școlilor din mediul rural când,  cineva, a sunat-o că vine domnul Mircea Geoană în campanie electorală la UPG Ploiești.

Pentru că ne simpatizam , eram amândouă împotriva PSD-ului, m-a întrebat dacă vreau să merg împreună cu ea și o altă colegă să-l văd pe ministrul de externe.

N-aveam ce face în Ploiești până la ora la care plecam spre București, la cursurile de master, și de aceea am acceptat invitația lor.

 

De obicei,  nu-mi tace gura atunci când se discută un subiect despre care am habar dar,  în aceea zi, eram hotărâtă să nu vorbesc pentru că nu voiam să le creez probleme ziaristelor ce care eram. Sunt pasionată de politică și ca urmare eram atentă la tot ce se discuta în amfiteatrul UPG-ului unde studenții au fost chemați aproape obligatoriu de către conducerea universității și profesorii lor de stânga.

Eram frig cam cum e acum, puține grade peste 0  , iar eu tremuram toată .

 

Domnul Mircea Geoană era susținut de către președintele pe-atunci și astăzi al Consiliului Județean Prahova, domnul Mircea Cosma un comunist care are tupeul să-i numească pe toți cei care îl contrazic staliniști, și mie mi-a reproșat c-aș fi astfel, nu atunci ci cu vreo patru ani în urmă, de întreaga conducere județeană de partid, parcă președinte era ministrul de interne Marian Săniuță, și de conducerea universității.

Rectorul, când i s-a adresat domnului Geoană, avea atâta emoție în glas că te așteptai să-l vezi că-i dau lacrimile ca unei tinere îndrăgostite.

La aceea vreme mi-era simpatic fostul ambasador al României la Washington pentru că nu-mi părea un communist închistat. Încă nu rostise celebra propoziție ” nu se știe câți mai suntem ”, referitor la numărul celor din structurile de securitate, și parcă nici domnul Iliescu nu-l gratulase cu epitetul ” prostănacul ”.