Istoria se repetă cum vrea ea !

I . Cu toate că Iulius și Gigel nu erau prieteni defel, ca elevi de liceu, îi vedeai nesdespărțiți mereu.
Nu găsesc vreo explicație pentru asta, nu știu ce le dădea elan legăturii lor de nezdruncinat dar ceva abscons îi făcea să petreacă cel mai mult timp împreună.
Până și familiile lor se deosebeau structural. Gigel era fiu de milițian naționalist, rămas țăran neaoș lipsit de orice eleganță dobândită în timp, iar Iulius dintr-un mediu de intelectuali , elita orășelului, cum îi plăcea mamei sale, manichiuristă de lux, să se laude prietenilor.
 Echilibrul relației lor, nu îl pricep nici astăzi oricât m-aș gândi, părea a fi de neclintit . Niciunul dintre ei nu eclipsa prin deșteptăciune dar amândoi se considerau deosebit de inteligenți și de spirituali.
Nu era greu de dedus pentru nimeni faptul că atunci când fugeau împreună de la ore era ca să fumeze în WC-ul școlii sau să bea o bere la „ gura calului ”.
Tainele legate însă de legăturile lor intime erau păstrate , în acele vremuri , în modul cel mai ermetic posibil.
Într-o seară, Iulius enervat, că una dintre fetele cu care ieșea de obicei îi trântise franc în față că-I prost și are mintea ca de elefant, nici măcar nu-și amintea bine ce cuvânt folosise ea, îi propuse prietenului său Gigel să violeze împreună o colegă .
„ Băi, nu mai pot. M-aș …! Uite acum ! ”
Gigel, la fel de grobian a găsit idea bine venită.
„ S-o facem lată, să fie pentru eternitate ! Trebuie însă să alegem una mai bleagă ca să fim siguri că nu- i vin părinții la școală sau, și mai rău, la miliție la tata să se plângă. ”
„ I-o facem Anișoarei, că-I amărășteancă rău .”
La sfârșitul orelor au păcălit-o pe Anișoara făcând-o curioasă cu destăinuirea unui secret, ceea ce nu puteau ei să facă, ziceau ei, în plină stradă.
Gigel ținea ușa blocată , un gest inutil pentru că femeia de serviciu mătura abia dimineața clasele de curs, în timp ce Iulius siluia fata pe podea.
Era modul său, în acel moment, de exprimare a bărbăției sale.
În timp ce Iulius nădușit a luat în primire postul de la ușă, Gigel a încercat să o fericească, din nou, pe fata rămasă țintuită pe jos.
„ Cred că mai vruia măcar vreo doi ca noi ! Ai văzut ? N-a plans. ” Hâhâii încântat Iulius.
Nu se cunoaște ce ecou a avut, întâmplarea din aceea seară, în sufletul Anișoarei pentru că de a doua zi nimeni n-a mai văzut-o vreodată.

II. Erau vremuri bune pentru cei care nu se omorau cu învățatul dar aveau șansa de a mitui pentru a avea acces la facultate.
La Agronomie prețul fiind modic, 5000 lei, mulți au intrat cu ușurință.
Cei doi prieteni , Gigel și Iulius, aveau părinți care nu precupețeau nimic pentru fiii lor iar suma cerută nu era în măsură să-I sperie.
Au terminat facultatea fără niciun elan intelectual, n-au ajuns în elita cercetătorilor, modul lor de exprimare a rămas la fel de necioplit, nimic din educația primită prin școli nu avusese asupra lor vreun ecou , iar cum eleganța în purtare a rămas ca un ideal de neatins și-au zis că-I mult mai macho să rămână în continuare bădărani.
E greu să-I ceri unui elefant să meargă pe o pânză de păianjen.
În schimb fiecare dintre ei eclipsa pe cei din jur cu bunăstarea materială și de aceea le-a fost ușor să-și întemeieze propria sa familie
, cine nu-și dorea un agronom în familie când țara se zbătea în lipsuri și în foamete.
Se părea că echilibrul vieții și siguranța lor materială era asigurată pentru o eternitate, nici o boare de vânt nu îi deranja.
A căzut regimul politic, multe cariere s-au distrus, inginerii agronomi au fost printre primii afectați de schimbarea produsă, visele multora s-au destrămat.
George, nu mai era Gigel de la Gheorghe de mult, s-a făcut profesor ca mulți alții , învățământul românesc este ca un fel de cimitir al elefanților, cum îmi place mie mereu să spun, în timp ce Iulius nereușind să se adapteze noilor reguli încet, încet, a dat în darul beției.
Singura lui alinare era fata sa Dariana, din a doua căsătorie pentru că farmacista cu care avea un băiat se privatizase și divorțase de el considerând că nu –i mai este folositor, o fată delicată și tăcută care era nevoită să-I asculte zilnic tiradele sale bahice.
Zilele treceau greu , anii se scurgeau însă rapid, și cu tot egoismul său, Iulius nu făcea nimic altceva decât să-și plângă soarta, într-o bună zi realiză că fata sa nu mai venea să-i spună lui niciun păs.
„ Are sufletul închis parcă ermetic ! N-am ce să-I fac. ” Își spuse Iulius enervat.

Câteva luni mai târziu când îi văzu pântecul umflat, Dariana fusese abuzată de un coleg mai mare ce susținea în gura mare că fusese cu acordul ei tacit, avu în sfârșit o explicație .

În loc de epilog
Un coleg , în cancelarie, ne-a povestit amuzat cum , fiind elev de liceu, împreună cu un altul au abuzat o colegă care-a consimțit actul deoarece n-a plâns. Restul este pură …imaginație.

Din păcate și între noi cei care ar trebui să -i ocrotim pe elevii noștri se găsesc „ oameni ” precum cel descris de fata

Mărturia șocantă a uneia dintre fetele abuzate de profesorul … – B1.ro

psi, cu multă tandrețe ne alege cuvintele, iar prietenii mei scriu cu multă iubire :

1.	anacondele	2.	carmen pricop
3.	dagatha	4.	La Fee
5.	dor	6.	Dictatura Justitiei
7.	Dia na	8.	Scorpio
9.	Max	10.	cita
11.	lili3d	12.	incognito
13.	cammely	14.	Gara pentru doi

Călător printre stele

     „ Cancelaria școlii este amplasată într-o cămăruță , doar vreo 12 metrii pătrați, în care mobilierul principal constă din două mese vechi de lemn masiv așezate în formă de T și înconjurate de 10 scaune netapisate .
Pe podeaua goală parchetul la fel de vechi este îmbâcsit de la motorina turnată în exces peste murdăria strânsă peste ani. Nu există decât un bec, pentru luminat, agățat de un fir de sârmă , iar totul denotă o sărăcie lucie.
Cele două fișete metalice , necesare pentru diversele dosare și documente ale școlii, pentru că au broaștele defecte de ani de zile se închid cu ajutorul unor lacăte, stau mai mult deschise.
Lângă fereastră, un bărbat care are în jur de 55-56 ani, încă frumos cu tot părul său grizonat, stă așezat la masă și scrie ceva. Tricoul de o culoare spălăcită de la multele spălări și decolorat de la arșița soarelui îi pune în evedință umerii lați și torsul încă armonios.

Simina este cu ceva ani mai tânără decât Sandu iar atunci când îl vede pe acesta i se luminează chipul.

– Sandu, cât mă bucur că te-am găsit singur !

– Gata, s-a terminat concediul ? Ai venit ?

Sandu o privește în ochi, ochii săi albaștrii devin lăcrimoși , se gândește că așa cum arată acum, o femeie scundă și grăsuță, este încă plăcută la vedere. Parc-ar simți în inimă, nu este însă sigur dacă nu-i de vină boala sa, un ecou al sentimentelor sale de mult trecute.

– S-a terminat și concediul ăsta. Nici nu m-am odihnit, parcă trebuia să mai  fie, dar abia așteptam și să vin la școală . Mi-era dor.
– Cum ți se pare că arată școala ?

Își luă libertatea de a schimba subiectul că doar îi era superior, ce naiba !

– Tu ai fost întotdeauna un director bun !  Arată bine!

Simina nu găsi de cuvință să-I spună adevărul, ce gândise atunci coborâse din autobuz. Gardul de sârmă, rupt în zeci de locuri , nu era potrivit pentru o școală.

„ Parcă –aș merge la pușcărie! ”

își zisese ea dar acum spuse cu totul altceva.

– Ar fi greșit inspectoratul dacă nu te repunea în funcție. Papagalul nu era bun pentru asta.

– Nu sunt lămurite toate, răspunsul inspectorului, știi tu care, a fost Incert. O să am nevoie de ajutorul tău. Vreau să te am alături de mine.

– Nu te-am susținut totdeauna ? Nu ți-am fost un sprijin adevărat de fiecare dată ? Experiența pe care a căpătat-o în lungii ani în care a condus școala, teama de a nu o îndepărta și pe ea îl face să fie precaut.

– Simina, așa a fost să fie !  Așa ne-a fost soarta !

– Da, așa ne-a fost soarta dar poate nici tu nu ai vrut altceva.

– E târziu pentru reproșuri. Simina , sunt nevoit să am o Atitudine Onorabilă, sunt dator să-mi păstrez familia mai ales acum când copiii mi-au crescut mari. Vizibil deranjată de panta pe care alunecaseră , pierdea teren mereu în astfel de situații, Simina se replie brusc.

– Să știi că și eu îmi iubesc familia cu toate că nu o arăt într-un mod atât de fățiș ca tine.
Vasile –al meu este un soț pe care nu l-aș schimba cu nimeni.

Se auzeau pașii cuiva, se apropiau grăbiți de cancelarie , și de aceea Sandu se ridică grăbit și se apropie de fereastră în timp ce Simina își scotea din sacoșa de plastic câteva caiete.
– Bună ziua ! Să ne trăiți mulți ani, dom’director ! Acum știu și eu că avem un director adevărat în școală.
Încearcarea, noii venite, nereușită de a -și face glasul mieros, vorbele i-    au ieșit șuierate, n-a părut să o deranjeze.
– Doamna învățătoare, se adresă directorul Ruxiței și pentru că o cunoștea bine și o știa că nu-i place să gândească abstract, va fi un an greu ! Trebuie să fim uniți cu toții !
Făcând ochii mari, Ruxița întreabă mirată :
– Ce se întâmplă dom’director ? Papagalul ne face iar probleme ?
– Pe el îl potolește inspectoratul, îi sării în ajutor Simina, nu trebuie să fim îngrijorați din pricina lui, vor veni cadre noi în școală, o învățătoare, s-a înființat un post nou anul acesta, și o profesoară de matematică, una Livia Petrescu.
Mie una, nu-mi plac profesoarele de matematică !
Bunătatea nu era punctual ei forte și nimeni dintre apropiați nu o condamna pentru asta. Știau cu toții de ce ea nu le înghițea defel pe profesoarele de matematică. Cu mulți ani în urmă predase matematica ca suplinitoare, lumea vorbea că la un moment dat ar fi fost studentă în capitala țării dar , brusc se îndrăgostise de Vasile și, un eveniment solar cum este căsătoria pentru majoritatea dintre tineri, devenise un impediment pentru realizarea ei profesională.
– Da, la fel am auzit și eu. Ruxița confirmă cele spuse de Simina.
– Ce vreți să spuneți doamna învățătoare ? Ca director el ar fi trebuit să știe tot ce mișcă. Faptul că erau informații pe care nu cunoștea, le afla ultimul, îl irita.
Ruxița, era destul de versată ca să realizeze că greșise rănindu-i orgoliul exacerbat al directorului.
– E, am zis și eu așa, chiar sunteți atent la tot ce se spune ? Ce om capabil sunteți !
– Am și eu ceva experiență, atâta tot ! Orice formă de lingușeală îi pica bine făcându-l să se înfoieze ca un curcan.
-Ce cunoașteți, ce coloratură are ?
– Cine ? Se grăbi să întrebe Ruxița .
– Învățătoarea ?
– Învățătoarea ? E de-a noastră, FSN-istă ! Lămuri simplu Simina lucrurile.
Erau în toamna anului 1990 și aproape toți românii erau feseniști. ”

Livia reciti de mai multe ori minunându-se de cât de repede trece vremea, nouă ani se scurseseră de atunci, și de fiecare dată mai găsi de schimbat câte ceva, ba un cuvânt pentru că nu voia să se repete, ba o virgulă pentru că era conștientă că nu se pricepea ca un umanist adevărat. Mereu era ceva de adăugat , mereu uita ceva.
„ Sunt la fel ca personajul din „Ciuma” , vreau să fie totul perfect și risc să nu termin niciodată de scris.” Râse singură autoironizându-se. „ Nu mi-aș fi închipuit vreodată că, din tot romanul , acesta va fi personajul pe care-l voi reține.”

Sorbi din cafea uitându-se cu nostalgie pe geam. „Tare mi-e teamă că voi începe să-i compătimesc pentru dramele lor. Care dintre ei a fost cândva călător printre stele ?”

Au călătorit printre stele : psi  printre nori căutând  lumina,  Tiberiu Orasanu ,tibi o data, tibi ?nca o data 🙂 adică de 2 ori, prețios de fiecare dată,Some Words, carmen pricop , anacondele, dor,Scorpio,  Mitzabiciclista,  Cita, Dia na

Crime prea mult premeditate

I   Stătea cu picioarele  strânse la gură, îi era frig sau tremura doar de neputință, nici ea nu știa prea bine, simțindu-se total lipsită de vlagă. De mult timp nu-și mai luase libertatea de a se odihni, cădea în fiecare noapte frântă de oboseală,  și mai ales aceea de a se gândi la cum să iasă din situația în care era.  Niciun gând abstract, cum făcea deseori odinioară, n-o bântuia.

Erau doar imagini din viața sa cotidiană și imediată, multe nuanțe de griuri lipsite de coloratura caldă a belșugului.  Bunătatea unei vieți conjugale, fericirea pe care ți-o dă traiul în cuplu, pe care o visa altădată  revărsându-se peste ea ca niște norișori rozi, precum vata din zahăr așa cum citise cândva  într-o carte că trebuie să-și imagineze ca să se realizeze , nu voia să apară în viața sa.

Făcuse ceva greșit, nu știa bine ce anume, dar nimic nu-i plăcea. Of, ba mai mult, ajunsese să-l urască pe omul lângă care ducea  onorabila viață de femeie măritată, sclavagism în toată regula, și asta nu din cauza  iubirii, un sentiment nobil și solar,  ci a unor conveniențe învechite.

După ce că era nevoită să muncească  până la epuizare sa fizică, serviciu, bucătărie, copii, baie,  mașina de spălat rufe i se stricase ca o încununare a ghinionului său, aspirator,  șters praf, era obligată  să –l asculte perorând ore în șir despre experiența sa în profesie, despre cum, ca un laș, nu a luat atitudine când  i  s-au încălcat drepturile cuiva,  un oarecare.

Se sufoca ca într-o închisoare fără să aibă cui să-i spună, cui să se plângă .

Un gând ascuns, incert la început, ecou al vremurilor când citea pe nerăsuflate romane polițiste, i-a luminat mintea surescitată.

Ciuperci otrăvite ! Este singura mea soluție!

II
– Onorată instanță, înțeleg că am greșit atunci când n-am luat atitudinea cuvenită dar mi s-a părut a fi un diagnostic incert și în mintea mea neștiutoare n-a avut ecou. Știu, sunt vinovat pentru că, deși eram căsătoriți, i-am lăsat libertatea de a dormi separați și astfel n-am putut să o supraveghez pe timpul nopții. Vă rog să mă condamnați, nu merit compasiunea Curții, vă spun pentru că vă cunosc bunătatea, dar n-am avut experiența necesară să înțeleg că suferea de o depresie atât de gravă. Pentru mine, până la acest moment de un tragism inimaginabil, a fost doar un termen abstract din dicționar. Soția mea, vă rog , cu lacrimi în ochi să mă credeți, a fost un dar solar !
Nimeni nu va bănui mâine dimineață, când o vor găsi moartă pe caldarâmul din fața blocului că o omorâse el. Fără urme, doar învățase și el ceva la cursurile de criminalistică. Chipul roșiatic, coloratură pe care-o căpăta ori de câte ori se îmbăta, I s-a luminat de fericire .Va avea un discurs de om îndurerat ce o să impresioneze în mod sigur instanța.
– Procesul acesta îl voi câștiga sigur ! S-a sinucis din cauza depresiei.

Epilog
– Ia să văd, ce mi-a gătit proasta de nevastă-mea!

Duzina este de la psi iar ideea mi-a venit citind Mitzaa Biciclista cu a ei Aniversarea

La Fee, tibi 1, tibi 2, Vero, cita, dor, Dunia, Dictatura Justitiei, Andreotti, Scorpio, cammely, anacondele, Max, vavaly, incognito, dagatha

DUZINA DE CUVINTE Țara lu’ Căcărău

Prima lecție
Am aflat, încă de când aveam doar 24 ani, că un om puternic cu adevărat, nu este neapărat  cel care deține o funcție , director, inspector, prim-ministru sau președinte de țară , are curajul să recunoască atunci când a greșit.
Bănuiesc că la baza multor minciuni stă teama. Teama de ridicol, teama de a nu fi pedepsit, teama de a nu fi considerat prost sau doar neinformat.
Încă nu știu dacă cel ce minte este de fiecare dată conștient, mă gândesc că mulți se amăgesc singuri că lucrurile chiar s-au desfășurat astfel, că faptele și vorbele sale sunt scrise undeva, în Cer, pe un papirus imaginar și că fiecare rostire a sa va avea un ecou cândva.

Sărmanul primar Sandu Nedelcu, să-I fie țărâna ușoară, avea toată dreptatea din lume să nu se bucure de venirea mea la ședința cu scriitorul Ion Lăncrăjan.
Crezuse la început, fiind o tânără ca oricare alta, că voi reacționa cu cadența obișnuită și că nu voi ieși din ritmul curent.
Două dacă nu trei luni mă plimbase pe drumuri, dacă nu zilnic la două – trei zile în mod cert, promițându-mi de fiecare dată că-mi va elibera un amărât de bon în baza căruia puteam să-mi cumpăr un metru cub de lemne de foc.
Bănuind că sunt păcălită , mi-au trebuit câteva săptămâni ca să realizez reaua lui credință, când déjà răcisem și aveam febră mare l-am rugat pe directorul școlii, cel cu limba mare de nu putea să și -o țină în gură, să mă sprijine.

Doctorul de la dispensarul sătesc îmi prescrisese câteva tuburi de medicamente, febra –mi ajunsese la 40, când i-am spus domnului Roman, cu lacrimi în ochi , că mă voi duce la minister.
M-a privit mai mult ironic decât cu compasiune și mi-a răspuns râzând :
„ Dacă ți s-a făcut dor de ducă , du-te ! ”
Asistasem toată toamna la procesul de desfrunzire a pădurilor ce se vedeau pe dealurile comunei cu un sentiment de mare tristețe. Urma să vină iarna iar eu nu aveam lemnele de foc necesare. Nimic romantic.
Cum nici eu nu păream , slabă , alintată și miorlăită cum eram, dură ca iridiu , nimeni nu m-a luat măcar o clipă în seamă.
Ținându-mă de ziduri, am ajuns la ajuns la sediul ministerului.
Am cerut o audiență la ministru, doar nu mă încurcam cu orișicine la temperatura pe care-o aveam.

„ De unde sunteți ? Din ce județ ? ”
„ Din Prahova. ”
„Acolo trebuie să mergeți. Trebuie să vă adresați într-o ordine ierarhică. ”
Știam , dar tot la fel bine cunoșteam că fiecare dintre șefii mei aveau pe cineva , acolo la județ, care-i ținea în brațe.
„Nu cred că vor vrea să-mi rezolve, am nevoie de cineva important. ” I-am spus funcționarei din minister.
„Spuneți-le că noi v-am îndrumat să mergeți la ei. ” Mi-a aruncat o vorbă bună un domn impresionat de paloarea feței mele.

Sediul Inspectoratului Școlar Prahova se găsea la etajul 7 al clădirii numite și atunci „ Casa Albă ” și, așa cum bănuisem încă de la început, nu voia nimeni să mă primească în audiență.
„ Cei de la minister mi-au spus să vin la dumneavoastră cu toate că-mi închipuiam eu, le-am și spus de altfel, că nu vreți vrea să mă primiți. ”

Ca un „ sesam deschide-te ” au fost vorbele mele spuse , mă repet, pe un ton leșinat.
„Așa v-au spus la minister ? ”
„ Da. ”
„ Așteptați, vă rog, să văd ce pot face. ” mi-a zâmbit doamna secretară, un adevărat tartor cum aveam să aflu mai târziu.
Primirea a fost peste așteptări.
De frig, aveam în continuare temperatură mare, de nervi, avusesem nevoie de toate resursele ca să fac acele drumuri , m-am așezat ostenită pe un scaun.
Le-am povestit toată tărășenia după care un domn mi-a spus foarte mirat :
„Astăzi am fost la voi în comună și tovarășul director Roman mi-a spus că nu lipsește nimeni. M-a mințit. ”
N-a fost singura sa minciună. Când distinsul tovarăș din minister l-a sunat și întrebat de ce nu am primit bonul de lemne el i-a răspuns că habar nu avea că eu am nevoie de lemne.
Câte ore mi-au trebuit să fac din Ploiești până în Star City ? Nu mai știu.
Ajunsă acasă, acolo unde stăteam cu chirie, am văzut cu bucurie lemnele din curte.
Le- am pipăit cu plăcere peste nervuri și mi-am imaginat ceaiul fiebinte băut într-o cameră încălzită.
Întorcându-mă, ca un saltimbanc , în timp pot să afirm că nu m-a mirat nicidecum minciuna actualului meu director.

Minciuna spusă jurnalistului de la „Academia Cațavencu ” că   noi, adică el, domnul Ghencea Nicolae,  și cu mine,   „Am avut consultări prealabile cu doamna Amza, dânsa ştia deja de intenţia înfiinţării unei comisii de reexaminare, dar nu era de datoria mea să o anunţ şi când anume se va desfăşura reexaminarea! ” îmi demonstrează faptul că nu întotdeauna și în fața oricui are curajul de a spune : „ Eu sunt managerul școlii și eu hotărăsc ! ”

 Citatul îl găsiți în articolul de mai jos și a fost înregistrat pe reportofom.

În România există un liceu făcător de minuni … – Academia Catavencu

Nu înțeleg de ce nu pot să ajung la psi, dar cum nu mă sperii ușor, merg mai departe. Au scris deja :almanahe , psi, cammely, Vero,   dordefemeie ,  Scorpio , virusverbalis , irealia, jora, incognito

DUZINA DE CUVINTE Curios !

Votați, pentru a ne conduce singuri țara fără amestecul în treburile interne ale capitaliștilor europeni !

Citesc pe diverse bloguri diferite păreri, e freamăt mare în blogosferă, pentru că fiecare dintre noi, în mod voluntar sau plătit într-un fel anume, ne spunem părerea argumentând mai bine sau mai rău, cu mult bun simț sau presărat cu numeroase invective.
Minciuna are haine împărătești cusute cu fir de aur, chipul ei infantil ne zâmbește cu nonșalanță .
Inexorabil pare să ne fie viitorul pentru că , deși nu este deloc adevărat, pare să depindă de masa mută de oameni săraci manipulată zilnic și temeinic pe banii furați de la ea.
Când naționalismul a ajuns la cote maxime, un popor sărac nu are o altă alternativă, pare desuet și bizar să ceri apărarea Constituției Române.
S-ar crede că ne despart ideologii de coloratură diferită. Distanța dintre diferitele opinii s-a adâncit mai ceva decât Groapa Marianelor și un gol imens ne separă.
Un ecou pierdut printre crestele munților e glasul celor care cer disperați lumină.

A ales duzina  psi iar noi ceilalți am urmat-o :

VERO, ch3815h, almanahe, anacondele, dor de femeie , vanessa, carmen pricop, scorpio, virusache,

Tiberiu Orasanu