DUZINA DE CUVINTE Țara lu’ Căcărău

Cum v-am povestit deja, când m-a zărit primarul Nedelcu, pe chipul său s-a văzut o oarecare tulburare amintindu-și , mă gândesc eu acum, de necazul perpetuu pe care il provocam.
„ Cât de prost am putut să fiu ! Trebuia să dau ordin ca astăzi să nu se coacă pâine furageră.
Dacă o fi luat asta vreuna cu ea, ce mă fac ?”


N-am să intru în detalii astăzi dar vreau să știți că am descoperit încă de tânără că nu totdeauna dacă te porți frumos ți se va răspunde cu aceeași monedă. E o constatare tristă, la care este posibil să fii ajuns și mulți alții înaintea mea, dar, în urma ei, mi-am schimbat „ tactica și strategia” găsindu-mă mai tot timpul pe picior de război.
Uneori, mă gândesc cu melancolie cum ar fi fost dacă rămâneam copila plângăcioasă și delicată din adolescență care -și rezolva problemele dovedind sensibilitate , dar realizez , de fiecare dată când încerc să fiu de treabă, că nu mi-ar fi fost de niciun folos să arăt slăbiciune.
Dacă am urma cu toții unul dintre sfaturile lui Talleyrand, niciodată să nu ne purtăm ascultând de primul impuls pe care-l avem pentru că acesta este cel plin de compasiune, n-ar mai fi atâtea persoane amăgite și păcălite.


Să vă spun ce-am pățit mai zilele trecute.
Pe 9 august trebuia să dau examenul de corigență cu elevii mei. pâinea mea. Cu vreo două zile înainte mă oprește o femeie în stradă și , plină de tulburare , nimic nou la părinții elevilor corigenți, intră în tipar, îmi spune că are copila în spital.
„ Faceți o cerere la director pentru o reprogramare !”
„ Se poate ? ”
„ Se poate, e legală. ”

29 august, ziua în care am programați doi elevi de clasa a șasea și adolescenta dintr-a zecea, cea bolnavă și reprogramată.
O văd pe mama sa așezată timid cu o mână la tâmplă.
„ Sărmană mamă, speriată de consecințe! ” îmi zic gândindu-mă, pentru a câta oară , că părinții își amintesc de propriile progenituri abia când aceștia ajung pe margine de prăpastie.
Același gest teluric, încercarea de a mă mitui cu cafeaua pe care n-apuc s-o văd pentru că-I opresc mâna rămasă suspendată în poșetă.
„ Doamnă, mulțumesc ! N-am nevoie de nimic. ”
Cunosc obiceiul altora de a atrage , precum un magnet, tot felul de nimicuri care nu-I îmbogățește, nici pe mituitori nu-I sărăcește, dar care le diminuează orice autoritate în fața elevilor pe care ar trebui să-I educe în spiritual integrității morale.
Le dau subiectele elevilor, cele două variante, după care privesc spre eleva dintr-a zecea.


Ochii săi albaștrii seamănă , în mod ciudat, cu mulți alții, cei bovini , din picturi renascentine.
Nu e nevoie să-mi spună cineva, fata asta n-a priceput nimic dac-a citit cumva ceva !

Ies, intru, nu mi-e teamă c-ar îndrăzni să mă copieze , nici n-ar avea de unde.
Un tip, îmbrăcat prea modern pentru a bănui că-I este tată, mă întreabă nemulțumit, văd asta după cum își mișcă un picior, cât mai durează examenul de corigență.
Cum eleva privește perpetuu cu melancolie foaia de scris fără a schița că vrea să termine mă gândesc că ar fi timpul să opresc chinul inutil.
„ Doamnă, fata n-a învățat . ”
Îi spun mamei chemate de la ușa ce-o păzea cu străjnicie împreună cu individul ce nu se încadra în peisaj.
Lacrimile încep să se prelingă pe obrazul mamei îndurerate în timpul ce ochii fetei nu devin umani.
„ Asta mică e proastă de adevăratelea! ” Îmi spun în mintea mea.
„A fost bolnavă, a fost internată și în spital. Știți și dvs. ”
„ De ce a fost internată ? ” Îmi amintesc eu s-o întreb.
„ Violată. În urma unui viol. Putea să moară.
În câteva secunde , cu ochii minții, revăd scenele tulburătoare , din filme, cu fete violate.
„ Bine, o trec. Dar, la anul, să învețe ! ”
De pe chipul mamei dispare îngrijorarea.
„Cine-I domnul ? ”
Eleva îmi spune că nu –l știe dar mama recunoaște adevărul.
„E polițist. Madi trebuie să dea declarații. ”
Vorbesc cu individual între patru ochi.
„ Comisarul X , de la „ Crimă Organizată” . ” Mi se recomandă respectivul arâtându-mi o insignă ca în filmele polițiste.
„ Ați terminat ? Nu învățase nimic, i-a spus maică-sii înainte de a intra.”
„ Nu, dar sărmana a fost violată. ”
„Violată, pe naiba !”
Cineva, un șef îl sună pe mobil.
„Vin imediat doamna procuror. Le iau și pe celelalte fete și în 5 minute plecăm spre Ploiești.
„Crimă Organizată ”, „Crimă Organizată ”, despre ce poate fi vorba ?
Vreți să știți ?


Pe de altă parte, nu știu ce și cum pățesc ceilalți dar recunosc că eu atrag , ca un magnet, tot felul de întâmplări care necesită din partea mea atitudini „ războinice ” ce ies din obișnuitul tipar.
Cum v-am mai spus primarul Nedelcu , dându-și cu mâna peste tâmplă și privind tâmp spre ei le-ar fi spus :
„Voi nu știți cum e să ai acasă o nevastă olteancă și , culmea ghinionului, să mai ai și-o olteancă mereu în coastă la servici ‘! ”

Ce pățise primarul cu Mariana sa, după povestea cu răvașul de dragoste rătăcit, nu știa nimeni să povestească coerent , datele se băteau unele cu altele în cap, dar despre necazurile pricinuite de mine vorbea tot satul .
Erau distorsionate mult și atât de exagerate încât aveau farmecul basmelor, lipsite de total de teluric, spuse șoptit pe înserat.
Considerată ca fiind tupeistă de oraș, majoritatea consătenilor se mirau revoltați când auzeam că iar le-a fost primarul lor sunat , de către cineva mare de prin vreun minister din capitală , pentru că rația de pâine e neîndestulătoare și atât de proastă încât cineva , neînvățat cu ea, ar putea chiar să moară.

psi ne delectează cu două duzini  la alegere, eu , mai exigentă, cu două duzini obligatorii !

almanahe,jora,dordefemeie, Dragos , Verovers ,Vero, tibi, cammely, Scorpio, virusverbalis,

irealia

Anunțuri

36 de gânduri despre „DUZINA DE CUVINTE Țara lu’ Căcărău

  1. sI pe vremea mea era un fel de mita.Profesoara facea meditatii cu cei mai buni si le dadea note foarte mari,chiar daca nu meritau..Cei ce erau slabi erau nevoiti sa faca si ei meditatii cu ea ca sa ia note mari.
    „daca nu faceti meditatii cu mine,o sa aveti note mici,sau nu va trec”.

    Apreciază

    1. Dacă am făcut meditații cu elevii mei, niciodată nu le-am dat o notă mai mare decât meritau. Mai degrabă de milă , copilul nu putea să învețe, am închis ochii.
      Știu profesori care procedează astfel dar nu realizează că-și pierd respectul propiilor elevi și ai părinților lor. Elevul vede și înțelege totdeauna asta.

      Apreciază

    1. şi eu o consider o victimă!
      părinţii nu sunt deschişi când vine vorba de sex şi nu le suflă o vorbă odraslelor, despre cum, când, unde, în ce condiţii şi-au pierdut ei virginitatea, dar au câştigat în schimb respect, şi un alt om alături…toţi lasă timpul să treacă, „las’ ca io-i zice eu câte ceva, da’ să mai crească”, şi tot aşa, până când se trezesc cu pocinogu’-ntâmplat, ca-n cazul povestit de tine.

      Apreciază

      1. acum înţeleg eu la ce te refereai, Carmen, în comentariul lăsat la mine; dar să ştii că acolo, acţiunea se petrece în cu totul alt an, altă dimensiune, nu în timpurile noastre, şi de-aceea ziceam că violul e doar subiect scritoricesc.

        Apreciază

      2. Lasă timpul să treacă, dacă-s acasă. Unii se duc cu anii şi lasă copiii cu vreo bunică obtuză care ar muri de ruşine numai la gândul că nepoata sau nepotul ar şti câte ceva la subiect… Apoi vin complicaţii cu dureri de cap (dacă au în dotare) şi remuşcări… Dar pentru cei tineri e târziu când se trezesc vârstnicii în cauză.

        Apreciază

    2. Bună !
      Tibi, tot victimă o consider și eu dar nu una inocentă.
      Le văd și chiar dacă nu stau să mă gândesc pe loc la ele, imaginile lor mă urmăresc pe drum, acasă și în somn . Ce este cu ele ? Mă întreb tot timpul. Părinții lor, diriginții lor , nu -i văd ?

      Apreciază

    3. Oli, nu știu, sunt convinsă că este greu să ai grijă de niște fete, să le educi corespunzător.
      Eu am preferat să-mi țin din scurt băieții. Să-i bat la cap cu explicații, nu legate neapărat legate de sex , cu tot felul de exemple negative, cu tot felul de povești.
      E greu să crești copii, mai ușor se face o facultate, dar nici nu este recomandat să ți-i uiți la școală în grija altora.

      Apreciază

  2. Of, draga mea si eu am fost la catedra, stiu ca nu e usor, dar intotdeauna inainte de a vedea care e puterea lor de memorare sau intelegere a lucrurilor imi aminteam ca am in fata mea suflete si ma rugam sa ni le armonizam.
    La cate copilarii furate am intalnit, se pare ca noi adultii suntem cei care am ramas repetenti, poate si de aceea am cedat si am lasat locul altor cadre didactice care sunt destul de puternice spre a le modela. Nu-mi pare rau, iubesc cea ce fac acum si daca vad ca am reusit sa ajut inseamna ca m-am facut utila si sunt multumita.
    Nici acum nu respect mai mult profesorii care au cei mai multi olimpici, ci pe cei care lucreaza in scoli cu „copiii problema” si isi pun toata intelepciunea si dragostea lor in slujba formarii acestora.

    Apreciază

    1. Ai mare dreptate ! E mult mai ușor să lucrezi cu elevi buni decât cu cei care pricep mai greu raționamentele. Iar în privința hotărârilor pe care le iau, îl rog pe Dumnezeu să mă lumineze și să facă de așa manieră încât eu să nu nedreptățesc pe vreunul.
      Marea mea bucurie este atunci când , după ce au trecut mai mulți ani, le văd respectul în priviri.
      E o mare compensare.

      Apreciază

  3. „Fiinta umana este educabila” ; asa ca, a lasa corijenti este de fapt esecul demersului instructiv educativ.
    A face meditatii pe bani cu proprii elevi este imoral: munca educativa cu acesti elevi este platita prin salariu.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s