Pe vremea când boicotul nu era condamnat ca o crimă de război, e drept că puțini aveau curajul necesar să-l facă , circa 0,01 % dintre cetățeni , dar niciodată nimeni nu și-l asuma public, eram profesoară de ceva ani într-o comună de la marginea județului „ patriei hoților ” ai căror localnici îi spuneau „Star City ”.
Cum și pe atunci aveau loc „ alegeri libere ” ne-am trezit într-o seară de iarnă rece, cred că era prin anul 1984, cu cei doi candidați la „ Marea Adunare Națională ”.
Mă doare capul tot gândindu-mă cine a fost cel de-al doilea candidat venit, în satul uitat de lume de la granița județului, în campanie electorală . În mod sigur, singurul important pentru mine , tovarășul Ion Lăncrăjan , a fost cel care , cu toate că știa bine ce urma , că nu avea să ajungă deputat și că doar trebuia să joace rolul de contracandidat pentru a demonstra că în România lui Nicolae Ceaușescu au loc „ alegeri libere ” „ prin vot universal, egal, direct și secret ”
Nu ne-a anunțat nimeni pentru că n-aveau nevoie de noi ca nu cumva să creem evenimente. Cadrele didactice , ca orice altă categorie de intelectuali , erau considerate ca fiind periculoase. Eu am aflat absolut întâmplător de la niște angajate de la „ Cooperativă” care mi s-au plâns că aveau să-și piardă iar timpul degeaba.
„ Altă plictiseală ! ”
Cum citeam în acele zile cu nesaț „ Fiul secetei ” am fost mânată de curiozitate , în limitele normale pentru mine, să-l cunosc pe scriitor mai ales că aveam și niște nemulțumiri pe care voiam să mi le exprim în mod liber și cu publicul aferent.
Mi-am pus o bluză cu multe volănașe, danteluțe și șnurulețe legate cochet la baza gâtului, mi-am strâns părul într-un coc a la Connie Francis , mi-am lăsat niște șuvițe subțirele – subțirele pe care le-am răsucit pe deget , m-am fardat cât să pară că n-aș fi , m-am parfumat bine după care-am coborât scările cântând și dansând. Se întâmpla în sfârșit ceva!
Sala de ședințe de la primărie ar fi rămas aproape goală dacă nu ar fi fost aduse tinerele țărăncuțe cu japca. Ele ocupau mai mult decât jumătate din locurile existente.
Dintre profesori a fost chemat doar fostul director, profesorul de limba română Roman, comunist cunoscut și recunoscut pe toată valea Teleajănului. Acesta a venit însoțit de un grup de elevi care citeau sau învățaseră pe dinafară, naiba mai știe după atâția zeci de ani , citate dintr-o prefață a cărții „Cordovanii ” sau „Caloianul ”.
Cred că eram singura persoană, din întreaga adunare , care venisem bucuroasă că aveam să-l cunosc pe scriitorul unei cărți ce se vindea pe ascuns și cu bacșișul aferent în acele zile.
În încăpere era tare frig, vă mai amintiți coșmarul hainelor în plus, dar eu n-aveam pe umeri decât un șal elegant adus de dincolo.
Ascultam tăcută bazaconiile spuse de ceilalți , îmi păreau vorbe fără miez dar eram déjà obișnuită cu astfel de„ mărgăritare ” specifice epocii comuniste.
„ Fiul secetei ” ultima carte a lui Lăncrăjan îmi păruse, mie și altora , scrisă cu mult curaj pentru acele vremuri în care și în vis îți era teamă să nu fi ascultat și turnat. Umbra vreunui informator , reală sau imaginară, ne urmărea pas cu pas.
Era în ea un personaj, descris ca fiind un membru important, la nivel județean, în PCR, un oarecare Popescu care se lupta cu propria sa poreclă „Cacă-te Ioane ! ” .
Tatăl eroului secundar , într-o dimineață , stătea pe vine în propria-i ogradă.
Întâmplarea și ghinionul său a fost că preotul satului s-a nimerit să treacă pe ulița sa în aceea zi fatidică pentru el.
„ Ce faci Ioane ? l-a întrebat , așa cum se obișnuiește , din politețe preotul.
„ Mă cac, părinte .” a răspuns promt tovarășul Popescu fără să se gândească prea mult.
„Cacă-te Ioane ! ” i-a replicat preotul pufnind în râs.
Și uite așa s-a născut porecla tovarășului Popescu.
Ajuns într-o funcție importantă la județ, praduind o energie uriașă pentru a șterge din memoria oamenilor o poreclă intrată în istoria colectivă a satului, personajul Popescu a fost invins de o vorbă aruncată aiurea de un membru al familiei sale.
VA URMA
psi ne-a dat o DUZINĂ de cuvinte, eu am scris mai multe și mărunte, dar ceilalți membrii ai
„Clubului psi ” au scris minunat : dordefemeie,tibi, Scorpio, irealia, verbalis, almanahe, Vero
Dictatura justitiei 