Politeía

Redactat de @ Cetatean

Comunitatea Politeia, reunind romanii cu adevarat patrioti, din tara si din afara granitelor, pentru care Constitutia, respectarea legilor, a angajamentelor euro-atlantice si a parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii sunt valori ce merita aparate pana in ultima clipa, saluta cu bucurie revenirea Presedintelui ales al Romaniei la Cotroceni si reluarea exercitiului atributiilor constitutionale.

In acelasi timp, Comunitatea ia act cu desebita satisfactie de incetarea interimatului unui senator, care, vremelnic, a detinut locul Presedintelui ales si a reusit sa arate unei tari intregi cat de necesar este un consult psihiatric inainte de ocuparea unei demnitati in statul roman (chiar si atunci cand te clasezi pe locul al II-lea intr-un colegiu uninominal).

Vezi articolul original 439 de cuvinte mai mult

Publicat în Fără categorie

Bărbații din viața mea : dacă m-ai cunoaşte…


Chiar dacă aș fi vrut din tot sufletul să fiu o Marilyn Monroe sau o Brigitte Bardot în variantă românească, mai degrabă mă vedeam în rol de amazoancă, n-aș fi putut niciodată să fiu o astfel de creatură blondă și delicată.

Prea băiețoasă, veșnic în mișcare , ba într-un pom, ba urcată pe vreun gard atunci când nu mă găseam ascunsă în podul casei, prea directă și deloc mieroasă și miorlăită , nu-mi dau niciodată ochii peste cap fâlfâind din gene, mulți se așteptau să devin cel mult o feministă înfocată

Născută în alte vremuri , probabil aș fi sfârșit prin a ajunge o sufragetă mai mult sau mai puțin celebră , dar cum și drepturile astea au fost déjà obținute…

Îndrăgostită până peste cap de iubitul meu, mă purtam nefiresc de blândă și de îngăduitoare cu el.
O lună uriașă ne privea, mirată până și ea de felul meu de a fi în ultima vreme, atunci când el mi-a zis :
„ Am crezut că te voi iubi până la moarte dar doar în șapte luni m-am plictisit. Ești prea banală, lineară și previzibilă ! ”

M-am uitat spre fereastra larg deschisă, noaptea blândă și răcoroasă ne învăluia cu dragoste, luna se ascunsese după un nor rușinată să audă astfel de prostii rostite de iubitul meu cu o nonșalannță tipic masculină.
„ Eu banală, eu lineară și total previzibilă ? Doamne, chiar tu n-ai văzut cât de greu mi-a fost să-ți dau mereu dreptate ? Tu n-ai realizat ce cumplit a fost totul pentru mine ?
Of ! O adevărată eliberare au fost vorbele tale ! La revedere ! Plec.”

Dragă psi,

 Te-am căutat, tabelul nu l-am găsit, nu-i bai, mai căutăm.

psi almanahe, Vero,  Scorpio,   floarea de loldilal, jora,  dragoş, carmen pricop, tineriudor, virusache,

vă aștept !