E străvezie colega mea de matematică de când i-a murit soțul și-a rămas să-și crească singură cei trei copii. Cel mai mic n-are decât 4 ani iar ea, singură, fără mamă , fără tată , trebuie să dea dovadă de multă putere.
„ Ce faci ?”
Mă bucur atunci când o văd printre rafturile magazinilui .
„ Vin de la examen.”
„Gata, l-ai terminat ? ” E vorba de examenul de gradul al doilea în învățământ.
„Nu, n-am terminat dar mă simt obosită. Mai am de dat orarul vineri.”
„ Bun, de ce arăți așa ?”
„ Eu am promovat scrisul dar 4 colege de-ale mele n-au luat nota cinci. M-au impresionat cu plânsul lor. ”
Mă gândesc la faptul că și eu, tot astăzi, am lăsat patru elevi repetenți dar nu m-au impresionat niciunul dintre ei cu toate că au fost și au rămas în clasa a VII a.
Istericale tot timpul anului, agitați mereu, cu ochii veșnic după băieți, fără teme făcute, fără lecții învățate, obraznici fără pereche și cu mult tupeu, nici măcar în cele două săptămâni de când îi meditez zilnic la școală nu au considerat că este de datoria lor să învețe ceva.
Ieri după ce au dat proba scrisă au ținut să mă întrebe :
„Ce se aude cu Damian ? ”
„ De ce mă întrebați ? ” Damian este elevul din clasa a VII a care a fost declarat repetent în luna iunie și pe care directorul școlii, domnul profesor Nicolae Cursaru , voia să –l promoveze în clasa a VIII a.
„ Ne- a spus că domnișoara profesoară o să-l treacă pe 31 august. Domnul director face o altă comisie. ”
„ Notele pe care le-ați luat la proba scrisă sunt mici. Mergeți acasă și învățați ! Mâine vom da proba orală.”
„ Să mai facem câteva exerciții. ”
Îmi cer câțiva dintre ei uitând să folosească o formulă de politețe.
Cum aproape n-am avut concediu vara asta, sunt foarte obosită dar încerc să mai fac câteva exerciții.
Spre deosebire de elevii din clasa a X a care au învățat cu seriozitate în perioada de pregătire suplimentară, elevii din clasa a VII a care au văzut cum toți cei 6 elevi rămași repetenți au fost promovați de o altă comisie , cu câteva excepții, sunt total dezinteresați.
„ Vinovații sunt cei maturi !” mă gândesc fără a spune ceva.
Mărturisesc cu mâna pe inimă că sunt foarte îngrijorată în legătură cu acești elevi. Mă rog la Dumnezeu, îmi fac multe cruci când trec pe lângă biserica Sfântul Ioan, și sper ca să fie limpezi toate.
„ Doamne, te rog ajută-mă să fiu corectă ! Să nu greșesc în fața Ta ! ”
Se întâmplă minuni. Elevii cuminți de la care, cu toată bunăvoința mea nu mă așteptam să -și rezolve exercițiul și problema de pe biletul tras la orar, ies timid la tablă și mă surprind plăcut. Știu.
Mă refer la D A care știe să se folosească de metoda figurativă, au învățat-o de la mine în săptămânile acestea, și la micuța L M care pur și simplu mi-a reținut rezolvarea problemei.
V A a învățat toată vara și asta se cunoaște, părinții l-au „ pisat” la cap tot timpul, și ce îmi place la el este că se ambiționează să rezolve ambele subiecte.
NS e emoționat, știu că a învățat pentru că la pregătire ieșea des la tablă și rezolva singur problemele de geometrie, și îl trec lacrimile dar face efortul de a se concentra. Sunt sigură că alta va fi atitudinea sa în noul an școlar ce începe peste câteva zile și mă bucur.
Patru dintre ei însă nu reușesc să rezolve nici cea mai simplă ecuație.
Sunt elevii care s-au manifestat cu istericale tot timpul anului, s-au agitat mereu, fetele au fost cu ochii veșnic după băieți, fără teme făcute, fără lecții învățate, obraznici fără pereche și cu mult tupeu, mai ales băiatul dar nici A S nu s-a lăsat mai prejos plângându-se mereu că o discriminez etnic și social.
Mă despart de colega mea după ce-i urez mult succes încurajând-o din toată inima.
Primesc un telefon și din politețe răspund.
E bunicul elevei L I.
Mă întreabă, la început în mod politicos și încercând să mă sensibilizeze cu boala sa, despre nepoata sa.
Îi răspund cu răbdare.
„ Nu vreți să o treceți clasa ? ”
„Nu pot. A rămas repetentă. Nu se mai poate face nimic. ”
Este o elevă care fumează împreună cu elevii, o tânără care lipsește nejustificat de acasă și care nu a învățat nici măcar teorema lui Pitagora pentru promovarea examenului de corigență.
Nu mă simt vinovată cu nimic și mai ales nu-mi este teamă de faptul că bătrânul își încheie conversația bletemându-mă.
Într-o societate în care asistații ne hotărăsc soarta țării, se consideră că este normal să se promoveze la școală fără a se învăța.
Dictatura justitiei 