Pe margine, în mijloc


Cine-ar vedea scrise aceste cuvinte, cine n-ar cunoaște cum ne ” chinuiește ” Diriga Psi  cu duzina ei de cuvinte fără nicio legătură s-ar gândi automat că-i vorba o mică nebunie și că –i vorba de-un non-sens în alăturarea lor.
Dar vă întreb, în mod naiv dar totuși politicos, ce-i plin de sens în tot ce ne-nconjoară ?


   Într-o seară, pe când eram obosită și sictirită, da, nu faceți ochii mari pentru că mi s-a părut că-mi exprimă mai bine starea acest cuvânt din jargon, stăteam în fața calculatorului încercând să răspund măcar tardiv la e-mail-urile primite și la comentarii și , ca să nu mă simt singură cum de altfel și eram în imensitatea apartamentului de două camere, ascultam un post de televiziune on-line.
Printre frunzele stufoase ale unei flori s-a auzit, încet și blând, soneria telefonului fix.
”Iar l-a dat la minim. Puteam foarte bine să nu-l aud.” Mi-am zis singură intinzând mâna după receptor în timp ce micșoram volumul televiziunii on-line.
” Bună seara! Mă numesc XXXX….. Pot să vă deranjez cu un telefon ? ” M-a întrebat o voce feminină. ” Aștia toți se prezintă atât de repede ca să n-ai timp să înțelegi ce nu nume au. Dar nici nu te poți plânge. Se pune că s-au prezentat. Am gândit ca de fiecare când sunt abordată astfel.
” Da. Cine ziceți că sunteți dumneavoastră ? ”
Se face că nu înțelege ce-am întrebat și-mi pune placa :
” Facem un sondaj. Ați fi amabilă să vă pierdeți câteva minute ? ”
Între timp încerc să înțeleg ce scrie în postarea ce-am reușit s-o deschid dar nu înțeleg mare lucru.


” Da. ”
” Am vrea să știm cine din familie s-a născut în luna februarie. ”
” Fiul meu. Pe 13. ”
” A trecut. Altcineva.”
” Cum a trecut ? Azi e în 13 februarie după câte știu eu. ”
” Aveți dreptate ! Mi-l puteți da la telefon ? ”
”Nu. N-o să vă răspundă. ”
” Atunci cine s-a născut în lunile următoare ? ”
” În martie. Celălalt fiu .”
” Puteți să mi-l dați la telefon ? ”
” Nu. Nu-i acasă. ”
” Altcineva ? ”
” Îmi pare rău dar cred că doar eu v-am mai rămas. ”
” Atunci vă voi întreba pe dvs. ” Simt o undă de nemulțumire în glasul ei.
” Dacă peste trei săptămâni trebuie să vă prezentați la vot vă duceți ? ”
” Da. ”
” Dacă vor candida Ioniță din partea PDL, Bebe Moacă PSD sau Gheorghe PNL , cu cine veți vota ? ”
” Păi, cu cine să votez dacă toți sunt pesediști ? Cu niciunul !”
” Dacă candidează Bebe Moacă sau Mărgărit din partea PSD ? ”
” Cu Mărgărit că-i femeie. În orașul nostru de misogini n-are nicio șansă ! ”
” Cine credeți că va câștiga ? ”
” Un pesedist . Nu-i Văleniul un oraș roșu ? ”
” Vă amintiți cumva cu reprezentantul cărui partid ați votat la primaria Vălenilor în anul 2008 ? ”
”Doamne ferește, cum să uit ? Cu reprezentantul PNL-ului. ”
” Dar la Consiliul Județean ? ”
” Cu reprezentantul PDL-ului. ”
” Vă mulțumesc ! Cum vă numiți ? ”
După ce mi-am spus numele, ne-am luat la revedere și am închis.
”Ori ne cred pe noi naivi ori chestionarul e făcut de un nepriceput. ”
Mi-am zis zâmbind în sinea mea și m-am întors la o ocupație mai plăcută.
Bloggeritul.

II Suntem pe marginea vieții politice , așa ne place sau așa se întâmplă să fie e o altă discuție, dar ne trezim că suntem în mijlocul luptelor dintre ei , cei care ne conduc așa cum vor nu cum cer procedurile, metodologiile și legile.
Suntem pe marginea vieții sociale, majoritatea dintre noi, cei care suntem talpa țării cum îmi place mie să spun, dar ne simțim asvârliți în mijlocul unei vâltori economice pe care n-am dorit-o și n-o vrem.
Suntem pe marginea vieții civice, totul se învârte în jurul nostru cu mișcări astronomice și n-apucăm să-I înțelegem uneori sensul, dar câți dintre noi se găsesc în mijlocul evenimentelor ?
Aici vreau să-mi arăt respectul pentru cei care, precum almanahe, au protestat împotriva ACTA.

Stăm acasă pe marginea unui fotoliu sau canapele, cât mai comod posibil, și asistăm , ne spunem noi măgulindu-ne , în mijlocul unor evenimente cruciale. Nimic mai fals. Suntem bombardați cu informații contradictorii fiind nevoiți să deslușim singuri care-i adevărul. N-o vom face niciodată pentru că propria vrere ne conduce, precum altădată sirenele , acolo unde vrea ea.

Ne situăm de fiecare dată pe marginea comodă a vieții noastre cu toate că am avea datoria morală, civică, politică, socială , familială sau măcar emoțională să fim în mijlocul tornadei alături de ceilalți membrii ai ei.

Au venit azi în Clubul  psiredskyOlimpiascorpiovirusacheCita ,tibi

 cerroşucăţărătoareaabisurile, cuvânticel, vero

Anunțuri

49 de gânduri despre „Pe margine, în mijloc

  1. Bine zis „mişlocul” tornadei…ei se hilizesc de pe margine, uitându-se la noi şi adăugând zerouri conturilor lor.
    Sondajele sunt nişte porcării. Până şi acolo libertatea de a alege este limitată. N-am văzut o singură întrebare care să mă îmbie să propun eu ceva, căci politicul ar trebui să fie în slujba cetăţeanului şi nu invers.
    Tot sistemul ar trebui să fie în slujba mea, nu invers…Fiscul e încă o bancă, impozitele nu-s justificate, căci statul nu-mi prestează mie nimic, nicio muncă în slujba mea…ba dimpotrivă, îmi pune beţe-n roate…
    Dacă mai trecea şi ACTA eram mâncaţi….oricum nu cred că s-a terminat. În America deja s-au închis site-uri; eu, la primul post, în almanahe, aveam o fotografie de pe un server american; în locul ei a apărut asta….vor ajunge şi la noi într-un final, căci noi, mulţimea suntem în mijloc iar ei, puternicii lumii, pe marginea chestiunilor care ţin de umanitate.

    Apreciază

  2. Aşa spun şi eu: nu mai votez că nu am pe cine. Apooooi, în preajma alegerilor, se întîmplă să mă enerveze cine ştie ce catindat şi votez contra. Aşa a fost pînă acum. Ce voi face la următoarele alegeri, încă nu ştiu. Tare mi-ar plăcea să fiu indiferent. Dar, ştiu de pe acum că nu voi putea. Eu cu cine votez? 🙄
    Probabil, cu NR. Să mai vedem şi ce catindat va fi alocat în circumscripţia mea electorală. Să mai vedem… Că tot degeaba va fi. Sau nu?

    Apreciază

      1. Tehnic, suspendarea este foarte puţin probabilă în urma amendamentului Şova dar, mă enervez cumplit cînd văd cu cîtă uşurinţă se vehiculează această ticăloşie, unică în toată lumea civilizată.

        Apreciază

  3. Pingback: Altruism | Caius
  4. io ştiu cu cine nu votez şi nu am votat vreodată. 🙂
    cât despre acel sondaj, din câte ştiu eu nu se cere numele persoanei intervievate, considerându-se că omul este mai obiectiv sub pledul anonimatului. cam ciudat telefonul acela, pe cuvânt cam ciudat…

    Apreciază

    1. Psi, și eu știu la fel. Or fi vrut să cunoască … Oricum eu am făcut politică activă, președinte de organizație, am fost candidată la Primărie. Nu mi-era teamă și nu mi-este. În mod sigur sondajul e comandat de organizația locală PSD ca să știe pe cine urmează să desemneze ca și candidat.

      Apreciază

    1. Nici eu n-am fost fraieră să spun cu cine votez ci doar le-am încurcat ițele. Sondajul a fost comandat de cel care deține bani mulți și din contracte cu primăria. Adică de Bebe Moacă. Cât despre cea care m-a chestionat mi-am dat seama că nu-i profesionistă încă de la început .

      Apreciază

  5. Sondajul facut a fost facut cu o mare smecherie .
    Noi nu putem schimba nimic , decat doar prin voturi la alegerile de anul asta.
    Se anunta un an greu electoral .
    Nu stiu daca vom fi pe marginea prapastiei sau mingea va fi in mijlocul terenului .
    Depinde foarte mult ce partid va iesi , ca sa vedem cum ne vom situa .
    Sunt si eu contra ACTA .
    Asta mai ne-ar trebui , sa mai avem : CONTRABANDA CU PRODUSE CONTRAFACUTE SI PIRATERIE DIGITALA . . .

    Apreciază

  6. Seara bună 🙂 Carmen îşi fac de lucru, probabil pusi de sefii lor, dacă tot nu lucrează. Ar fi mai interesant să răspundă ei, de ce stau în grevă pe banii nostri şi cum cred că-i privim ca cetăţeni. Au inceput s-apară listele rusinii. Cea cu chiulăii plătiţi de la Sibiu am pus-o pe blog.

    Apreciază

  7. Pingback: Snow « schtiel

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s