Povești din bătrâni


Am ȚESUT astăzi o poveste veche de pe vremea când abia stăteam în ȘEZUT.
Aveam doar vreo 4 ani când mi-a murit bunicul din partea mamei dar am CRESCUT cu amintirile din timpul său.
Ca urmare, niciodată n-am auzit cu propriile urechi vorbele lui, cele ce vă voi povesti, dar le veți afla cu SÂRG.

Cam de două ori pe ani, de Paști sau Crăciun , se revenea în casă, aproape obsesiv, la a se repeta vorbele spuse de bunicul meu.
Mama, mătușile mele și bunica o făceau cu admirație și respect pentru el.
Acesta, bunicul meu, refuza de fiecare dată atunci când erau mari sărbători, să facă cheltuieli mari.
Le dădea celorlalți din familie ca exemplu , negativ bineînțeles, ceea ce se întâmpla în familia unor vecini de-ai noștri care locuiau pe aceeași stradă cu noi.
Erau țigani romanizați, ele nu purtau fustele acelea largi ci haine asemănătoare nouă iar bărbații se deosebeau doar prin culoarea pielii, nici mustață nu-mi amintesc să fi avut. Faptul că, de primăvara devreme până toamna târziu, se așezau în bătătura lor direct pe pământ era singurul amănunt ce ne amintea de etnia lor.
Greșesc.


   Mai erau și scandalurile numeroase , pline de umor pentru noi cei care asistam întâmplător la ele, când eram acasă la APUS . Babele făceau mâinile CĂUȘ, în loc de CANĂ, ca să bea apă de la cișmeaua din stradă și trăgeau cu urechea .
    Cum eu eram prietenă , printre alții, și cu nepoții lor n-am să dau prea multe amănunte despre ei ca să nu poată fi întâmplător recunoscuți.

   Vecinii aceștia cumpărau de la TÂRG pe datorie cu ocazia Crăciunului câte doi porci iar de Paști mai mulți curcani, băutură multă. Odată au cumpărat chiar un cal MURG cu o BLANĂ lucioasă. După ce chefuiau, cu muzică și tâmbălău mare, la sfârșitul zilelor de sărbătoare creditorii se arătau pe strada noastră.


Rudele mele povesteau, acum s-au DUS cu toții, că în timp ce păgubașii se rugau de vecinii noștri să le dea banii datorați pe mâncare și băutură aceștia stăteau ascunși în spatele ușilor închise, ferecate bine cu lanțuri și lacăte. Doar câte o PANĂ rătăcită prin bătătură mai amintea de curcanii mâncați.
După mai multe zile în care băteau inutil la poarta vecinilor, păgubașii plecau afurisind și blestemând de zor.
Bunicul spunea că el nu vrea să se facă de rușine, să păcătuiască chiar, și să mânânce din munca altuia fără s-o plătească. De fiecare dată, el insista ca petrecerile din familia noastră să fie făcute cu mare cumpătare.


Privind retrospectiv, nu cred că mama și mătușa mea au ținând cont de sfatul bunicului dar nici n-au cumpărat niciodată fără să plătească.
Eu în schimb sunt aproape zgârcită în ceea ce privește mesele zilnice sau cele din timpul sărbătorilor.

Vă întrebați , pe bună dreptate, ce rost are să vă povestesc astăzi , când țara este înzepezită, despre ceva petrecut cu un secol înainte ?
Cum care ?
Ați uitat sărbătorile cu fasole, mici, sarmale, ciolan afumat, bere , țuică sau vin fiert ?
Ați uitat de artificiile ce străbat văzduhul de mai multe ori pe an ?
De ce au fost banii cheltuiți pe astfel de petreceri și nu s-au achiziționat mașini pentru dezăpezire ? Am înțeles că sunt din anul 1968 cele existente.
Poate pentru că astfel de mașinării nu sunt aducătoare de voturi.
Mă înșel cumva ?

Eu am folosit cuvintele din DUZINA a șaptesprezecea , vă amintiți că am sosit la start mai târziu, dar ceilalți colegi de club au  repostat :    psiblogvistalolita. mitzaabiciclista, tibi,