Scrisori parfumate de vreme

dictaturajustitiei

Scrisorile , scrise cu lacrimi de sânge, stau strânse , legate cu o sfoară subțire, și ascunse într-un sertar de sus al scrinului șubred de atâția ani și de la atâtea mutări.
Siropul dulceag cândva existent printre cuvintele scrise din suflet, și oja sidefie aplicată precum un sigiliu, s-au uscat de jumătate de secol.
Doar parfumul de mucegai se simte, senzația de vechi are mereu acest parfum, atunci când, răsfirate pe satenul cearceafului , sunt recitite din nou și din nou.
Sentimente uitate de vreme , cu sau fără de voie, sau ascunse cu dibăcie printre silnicia zilelor ce trec una câte una într-un stol al cărui sfârșit nu-l dorim și nu vrem să-l știm.
Epistole , cine mai folosește astăzi un astfel de cuvânt plin de sensuri romantice când nici scrisori nu se mai scriu ci sms-uri grăbite , îngălbenite cu serenitate dar care amintesc de vechile scandaluri izbucnite de multe ori samavolnic și care , prin însăși existența lor, se vor a fi un prilej de împăcare.
Scrise în spitalul acela cu pereți scorojiți, după ce personalul cu halate spălăcite dispărea într-o sală liniștită de unde nu mai auzea vaietele celor spitalizați.

Scrise cândva cu gândul la moartea ce dădea târcoale subtil, dar care ar fi avut meritul să păstreze iubirea intactă, scrijelite mai mult cu sentimentul că doar ele vor supraviețui după noi , personaje anonime ca oricare altele , nimănui nu i-ar fi dat prin gând că viața salvată va fi compensată de sucombarea oricărui sentiment duios.
Să le recitesc acum, să retrăiesc momentele ce-au spulberat întreaga fericire, ce sens ar mai avea ?
Leg sfoara de mătase, iau teancul în mână și stau o clipă pe gânduri.
Să le păstrez, poate va sosi vremea vreodată , poate voi avea puterea s-o fac din nou, să le recitesc fără a dezgropa duhurile adormite ale amintirilor dureroase, sau să le arunc pe foc ca să-mi încălzesc mădularele înghețate?

Publicat în Fără categorie

26 de gânduri despre „Scrisori parfumate de vreme”

  2. ola, draga mea, eu am mostenire un teanc carti postale, din timpul razboiului din 44, de la fratele lui tatal meu, care a murit pe frontul cu rusii la virsta de 24 de ani, bunica mea le tinea legate cu o sfoara, ea a murit iar eu intr-o seara fiind p`lictisita cu mina tremurind am desfacut sfoara si am reusit sa citesc mai putin de jumatate am plins toata noaptea cind vedeam cum un tinar pe front isi fecea planuri de viitor cind se va termina razboiul , cum era de fericit ca mai este putin si vine acasa.Da acasa a venit o carte pòstala care ii anunta pe bunicii mei ca le-a murit fiul ptr tara ,si era declarat EROU, iar bunicii mele i -a ,povestit un camarad de al lui care a scapat cu viata ca l-a vazut ultima data intrind intr-un lan de porumbi cind i-au atacat rusii, ptr asta nu-i suport pe rusi, care au distrus vieti omenesti si care tot timpul ptr tara noastra au avut un clenci,plus destine tatal meu care era la gimnaziu bunicul meu la terminare la luat la tara ca are pamint de muncit si nu mai are cu cine, si uite asa pamintul ramine iar oamenii mor, si cei care traiesc ramin doar cu amintiri fie fericite fie dureroase, scuze iti scriei despre acestea ca eu nu am primit scrisorii de dragoste ,pupici

    Apreciază

    Răspunde

    1. Ola !
      Prietena mea, ca o pasăre în zbor, e drumul tău. Poposești, o țâră , după care-ți urmezi calea.
      Poveștile tale își au farmecul lor deosebit și dau oricărei postări autencitate. Le fac mai palpabile și le dă și o dimensiune istorică.
      Îți mulțumesc mult pentru ele ! Pupici!

      Apreciază

      Răspunde
  4. Pingback: scrisoarea lui Alexandru Vlahuţă către fiica sa « Rokssana's Blog

  7. Carmen, ma bucur foarte mult ca ai revenit, cu scrisul tau grav si plin de sensuri, cu seriozitatea si nostalgia unei vieti traite la maxim…Cu acest text de o frumusete dureroasa, tocmai pentru ca este plin de un adevar care doare, dar care face parte din viata. Ca aceste scrisori cu iz de mucegai, care asteapta atat de tacute…Iar tacerea lor vorbitoare poate ar da frau liber unei emotii care te-ar elibera, la randu-i, de amintiri care dor. Toti avem si scrisori care ne dor, sa stii!
    Saptamana viitoare tema parfumata va fi Povestea unui colt de stea, un parfum al stelelor la care am ajuns, la care ravnim sau la care, poate, nu vom ajunge niciodata…Depinde de fiecare. Sa ai o seara placuta! 🙂

    Apreciază

    Răspunde

    1. Mirela, eu nu v-am părăsit cu sufletul nicio clipă. Doar că , în ultimile luni am fost teribil de ocupată. Vă doresc vouă, întregului grup parfumat , multă tenacitate și să existați la infinit ca eu să am unde să mă întorc mereu și mereu. Ca într-o matcă.

      Apreciază

      Răspunde
  8. Pingback: Scrisori parfumate « Mirela Pete. Blog

    1. Bună ! Am pornit să scriu ceva despre articolul tău. Apoi mi s-a oprit curentul și s-a rupt firul.
      Ai dreptate cu stropul de istorie.
      Scrisorile, cuvântul scris în general, cred că pot să ascundă multe. Autocenzura este mai mare decât în cazul vorbirii.

      Apreciază

      Răspunde
  11. Pingback: Parfumul unei scrisori temporale | innerspacejournal

  12. Cu siguranta unele scrisori au si un iz mai putin placut, dar ne amintim mereu doar emotiile puternice pe care le-am trait la primirea lor si parfumul lor proaspat de atunci. Ele sunt o parte din trecutul nostru si ne asteapta tacute sa le recitim, atunci cand suntem pregatiti!

    Apreciază

    Răspunde
  13. Pingback: Scrisorile-şi revendică parfumul « • Gabriela Elena •

Lasă un comentariu