Călător printre stele

IMG0053A

     „ Cancelaria școlii este amplasată într-o cămăruță , doar vreo 12 metrii pătrați, în care mobilierul principal constă din două mese vechi de lemn masiv așezate în formă de T și înconjurate de 10 scaune netapisate .
Pe podeaua goală parchetul la fel de vechi este îmbâcsit de la motorina turnată în exces peste murdăria strânsă peste ani. Nu există decât un bec, pentru luminat, agățat de un fir de sârmă , iar totul denotă o sărăcie lucie.
Cele două fișete metalice , necesare pentru diversele dosare și documente ale școlii, pentru că au broaștele defecte de ani de zile se închid cu ajutorul unor lacăte, stau mai mult deschise.
Lângă fereastră, un bărbat care are în jur de 55-56 ani, încă frumos cu tot părul său grizonat, stă așezat la masă și scrie ceva. Tricoul de o culoare spălăcită de la multele spălări și decolorat de la arșița soarelui îi pune în evedință umerii lați și torsul încă armonios.

Simina este cu ceva ani mai tânără decât Sandu iar atunci când îl vede pe acesta i se luminează chipul.

– Sandu, cât mă bucur că te-am găsit singur !

– Gata, s-a terminat concediul ? Ai venit ?

Sandu o privește în ochi, ochii săi albaștrii devin lăcrimoși , se gândește că așa cum arată acum, o femeie scundă și grăsuță, este încă plăcută la vedere. Parc-ar simți în inimă, nu este însă sigur dacă nu-i de vină boala sa, un ecou al sentimentelor sale de mult trecute.

– S-a terminat și concediul ăsta. Nici nu m-am odihnit, parcă trebuia să mai  fie, dar abia așteptam și să vin la școală . Mi-era dor.
– Cum ți se pare că arată școala ?

Își luă libertatea de a schimba subiectul că doar îi era superior, ce naiba !

– Tu ai fost întotdeauna un director bun !  Arată bine!

imag0042[1] Simina nu găsi de cuvință să-I spună adevărul, ce gândise atunci coborâse din autobuz. Gardul de sârmă, rupt în zeci de locuri , nu era potrivit pentru o școală.

„ Parcă –aș merge la pușcărie! ”

își zisese ea dar acum spuse cu totul altceva.

– Ar fi greșit inspectoratul dacă nu te repunea în funcție. Papagalul nu era bun pentru asta.

– Nu sunt lămurite toate, răspunsul inspectorului, știi tu care, a fost Incert. O să am nevoie de ajutorul tău. Vreau să te am alături de mine.

– Nu te-am susținut totdeauna ? Nu ți-am fost un sprijin adevărat de fiecare dată ? Experiența pe care a căpătat-o în lungii ani în care a condus școala, teama de a nu o îndepărta și pe ea îl face să fie precaut.

– Simina, așa a fost să fie !  Așa ne-a fost soarta !

– Da, așa ne-a fost soarta dar poate nici tu nu ai vrut altceva.

– E târziu pentru reproșuri. Simina , sunt nevoit să am o Atitudine Onorabilă, sunt dator să-mi păstrez familia mai ales acum când copiii mi-au crescut mari. Vizibil deranjată de panta pe care alunecaseră , pierdea teren mereu în astfel de situații, Simina se replie brusc.

– Să știi că și eu îmi iubesc familia cu toate că nu o arăt într-un mod atât de fățiș ca tine.
Vasile –al meu este un soț pe care nu l-aș schimba cu nimeni.

IMG0053A

Se auzeau pașii cuiva, se apropiau grăbiți de cancelarie , și de aceea Sandu se ridică grăbit și se apropie de fereastră în timp ce Simina își scotea din sacoșa de plastic câteva caiete.
– Bună ziua ! Să ne trăiți mulți ani, dom’director ! Acum știu și eu că avem un director adevărat în școală.
Încearcarea, noii venite, nereușită de a -și face glasul mieros, vorbele i-    au ieșit șuierate, n-a părut să o deranjeze.
– Doamna învățătoare, se adresă directorul Ruxiței și pentru că o cunoștea bine și o știa că nu-i place să gândească abstract, va fi un an greu ! Trebuie să fim uniți cu toții !
Făcând ochii mari, Ruxița întreabă mirată :
– Ce se întâmplă dom’director ? Papagalul ne face iar probleme ?
– Pe el îl potolește inspectoratul, îi sării în ajutor Simina, nu trebuie să fim îngrijorați din pricina lui, vor veni cadre noi în școală, o învățătoare, s-a înființat un post nou anul acesta, și o profesoară de matematică, una Livia Petrescu.
Mie una, nu-mi plac profesoarele de matematică !
Bunătatea nu era punctual ei forte și nimeni dintre apropiați nu o condamna pentru asta. Știau cu toții de ce ea nu le înghițea defel pe profesoarele de matematică. Cu mulți ani în urmă predase matematica ca suplinitoare, lumea vorbea că la un moment dat ar fi fost studentă în capitala țării dar , brusc se îndrăgostise de Vasile și, un eveniment solar cum este căsătoria pentru majoritatea dintre tineri, devenise un impediment pentru realizarea ei profesională.
– Da, la fel am auzit și eu. Ruxița confirmă cele spuse de Simina.
– Ce vreți să spuneți doamna învățătoare ? Ca director el ar fi trebuit să știe tot ce mișcă. Faptul că erau informații pe care nu cunoștea, le afla ultimul, îl irita.
Ruxița, era destul de versată ca să realizeze că greșise rănindu-i orgoliul exacerbat al directorului.
– E, am zis și eu așa, chiar sunteți atent la tot ce se spune ? Ce om capabil sunteți !
– Am și eu ceva experiență, atâta tot ! Orice formă de lingușeală îi pica bine făcându-l să se înfoieze ca un curcan.
-Ce cunoașteți, ce coloratură are ?
– Cine ? Se grăbi să întrebe Ruxița .
– Învățătoarea ?
– Învățătoarea ? E de-a noastră, FSN-istă ! Lămuri simplu Simina lucrurile.
Erau în toamna anului 1990 și aproape toți românii erau feseniști. ”

imag0043[1]

Livia reciti de mai multe ori minunându-se de cât de repede trece vremea, nouă ani se scurseseră de atunci, și de fiecare dată mai găsi de schimbat câte ceva, ba un cuvânt pentru că nu voia să se repete, ba o virgulă pentru că era conștientă că nu se pricepea ca un umanist adevărat. Mereu era ceva de adăugat , mereu uita ceva.
„ Sunt la fel ca personajul din „Ciuma” , vreau să fie totul perfect și risc să nu termin niciodată de scris.” Râse singură autoironizându-se. „ Nu mi-aș fi închipuit vreodată că, din tot romanul , acesta va fi personajul pe care-l voi reține.”

Sorbi din cafea uitându-se cu nostalgie pe geam. „Tare mi-e teamă că voi începe să-i compătimesc pentru dramele lor. Care dintre ei a fost cândva călător printre stele ?”

Au călătorit printre stele :   printre nori căutând  lumina,  Tiberiu Orasanu ,tibi o data, tibi ?nca o data 🙂 adică de 2 ori, prețios de fiecare dată,Some Words, carmen pricop , anacondele, dor,Scorpio,  Mitzabiciclista,  Cita, Dia na

33 de gânduri despre „Călător printre stele

  1. Interesante personaje. Feseniste toate, dar chiar si asa, parca nu functiona ceva. Matematica o fi fost de vina. Ori poate guvernul. Fotografia aceea e recenta? Cum se poate invata intr-o scoala care arata asa? Ce director trebuie sa aiba si ce primar o fi in Parimaria din localitatea aceea?

    Apreciază

    1. Nu este recentă Gabriela, este de atunci când se întâmplau cele povestite de Livia. Mă bucur că tu ți-ai pus niște întrebări pertinente. Când am luat-o în primire, ca director de școală, peste 100 de geamuri erau sparte ceea ce însemna aproape 50 % din ele. 😦

      Apreciază

  2. Sub ei m-am privatizat si m-au lasat 5 ani in pace,adica nu am platit impozit.M-a avantajat mult sistemul conceput de ei.Alti privati au dat faliment,dar domeniile mele au fost sprijinite.
    Nu a fost rau nici sub pdl.Nu au distrus sistemul aducator de bani spre mine.
    In fond suntem privatizati imediat dupa revolutie.S-au adunat niste bani.
    De aia spun,nu ma intereseaza cine e la putere………daca ma intereseaza doar de mine,nu ii injur nici pe aia,nici pe ceilalti.Dar au facut mult rau altora.
    Nu imi place sa ies la bar,restaurant cu cineva ce imi spune ca nu are bani,ca nu stiu ce.Nu ii port pica,dar nu imi place asa ceva.
    Niste prieteni nu aveau bani de bere,cumparam lazi de bere.As vrea sa aiba si ei bani.Totusi cativa traiesc decent,au fost slugi la stapani pe afara.
    Ei sunt mult mai saraci decat mine,desi au muncit pe mii de euro afara,avand totul asigurat.
    M-a lasat FSN sa ma imbogatesc?M-a lasat.M-au lasat taranistii sa ma imbogatesc?M-au lasat.M-a lasat pdl sa ma imbogatesc?Da.Daca as fi egoist,ar trebui sa dau mana cu ei. Bravo,m-ati imbogatit tovarasi!

    Apreciază

  3. De ce cunosc foarte multi saraci?Stiu si bogati……dar prea putini.Pentru ca in tara asta peste 90% sunt saraci.
    Cati fumatori avem?Un raport depasit spunea ca avem 1 fumator la 5 nefumatori.Acum pot sa spun raportul vazut de mine.Eram 6 insi la bairam,5 fumau,eu nu fumam.Raportul e exact invers.

    Apreciază

    1. Psi, doar câte unul dintr-o sută vedeam ce se întâmplă. În gară la Craiova prin anul 1990 erau să mă bată oltenii mei, e o exagerare artistică de data asta, pentru că nu țineam cu minerii. 😆 După ce au spart și distrus minerii și la noi în Bănie, cum făcuseră și în București, s-au dezmeticit oltenii. 😆

      Apreciază

    1. Ești un om bun și îi aperi pe cei care sunt lipsiți de libertate de aceea sunt convinsă de faptul că poți să înțelegi că Tibi, Nora -cea care scrie comentariul de mai jos- , Cita, ea este ceva mai sus, eu și mulți alții suntem împotriva oricăror constrângeri de regim cum a fost comunismul la noi sau fascismul. Băsescu are în ochii mei și a altora meritul de a fi denunțat comunismul ca regim totalitar. Greșelile băsesciene, râsul său colorat, n-au importanță în fața istoriei.

      Apreciază

      1. Basescu a condamnat comunismul…..a tradat,pentru ca daca tatal sau nu era mare in armata si el nu era securist si comunist nu ajungea nicaieri.Era un neica nimeni.
        Basescu a profitat din plin de regimul comunist.A condamnat ca sa manipuleze….uite,a condamnat comunismul.Ce om de omenie!
        Cum a castigat alegerile?Prin smecherie…….in primul mandat ca o sa aiba grija de moguli….in al doilea ca va reduce numarul de parlamentari.Mai degraba a dublat numarul.
        FMI vroia ca salariile sa se reduca doar cu 10%,Basescu a zis cu 25%…..Basescu a imprumutat Romania cu 20 miliarde euro.Mintea,ca nu vor scadea salariile,ca nu va creste tva,Cand spunea ca nu va fi asa,era de fapt opusul.El cand spune un lucru este exact pe dos.
        PS: Cu Tibi am ce am,cu doamnele inca nu m-am contrat. 😆

        Apreciază

Lasă un comentariu