Cum m-a manipulat pe mine academicianul Gheorghe Vrânceanu post-mortem

Ha! Ha! Ha!
Să-mi spună și mie cineva că nu a luat o ” plasă ” în viața sa că nu-l cred. Minte.

Că nu a aranjat o întâlnire cu un un tip , frumusețe de Adonis sau de macho, sau o tipă , frumusețe de Veneră sau frumușică gen Julia Roberts ,fiecare după caz și după gust, și că , deși i s-a promis categoric, cu jurăminți fierbinți , că nici măcar, acesta sau aceasta nu va intârzia, a așteptat zadarnic și sfertul academic și înc-un sfert și înc-un sfert până, într-un târziu, și-a dat seama că a fost păcălit.
La fel am pățit și eu odată cu ” Ne-am intalnit la Mogador ”. Așa îl botezasem pe studentul de la medicină care, îmi cita , făcându-mi declarații mincinoase de dragoste , din replicicile unor personaje ale serialului de televiziune ce tocmai se desfășura încet și sigur la televiziunea publică și singura existentă la aceea vreme . Atenționarea este pentru cei tineri care n-au apucat din binefacerile comunismului românesc autohton .
Dar ziua de astăzi nu e dedicată lui ” Ne-am intalnit la Mogador ” ci primei întâlniri cu calculatorul.   Rokssana. a scris , ( leapșa a preluat-o de la  http://mikaprojects.com/prima-intalnire-cu-calculatorul-lepsa/   ) în mod surprinzător ne-a făcut destăinuri aproape intime despre cum s-au cunoscut și s-au plăcut, acum au ajuns de nedespărțit , spune ea în alți termeni dependentă de el. De calculator.
Ei bine, sunt convinsă că bănuiți, după lunga și plictisitoarea introducere, că la prima mea întâlnire cu Calculatorul am luat plasă pentru că el, don Juan , nu s-a prezentat.
Eram prin anul 1976 studentă la matematică și trebuia să facem în primii doi ani un curs Introducere în informatică. Ni se preda despre calculatoare, programare, biți, ….
– Domnיִ professor, nu prea pot să înțeleg doar după scheme. Aș vrea să văd un calculator. Mi-am făcut curaj și i-am spus asistentului sau poate chiar profesorului de la curs.
– Nu se poate. E SECRET DE STAT. Nici chiar eu nu am văzut un calculator cum arată.
Am rămas mirată și fără replică.
Era în vremurile acelea minunate când nu cunoșteam gustul băuturii numite Coca –Cola. Băutură imperialistă, aspru criticată și-nfierată, pe care își puteau permite s-o bea , drept sacrificiu suprem, doar mai marii partidului communist. Pe noi ne fereau de toate aceste pericole cum era și folosirea unui calculator.
Prin anul școlar 1978-1979 moare academicianul Gheorghe Vrânceanu. Profesorul Valentin Boju, plecat după evenimentele din decembrie 1989 în Canada, vine în sala de curs și ne întreabă :
– Cine se descurcă în București ? Ridic mâna. Copilărisem în București pentru că tatăl meu avea casă acolo.
– Eu.
– A murit domnul academician Vrânceanu și a rămas o ultimă casetă înregistrată cu el. Tu vei merge să iei de la familie acea casetă. Te descurci ?
M-am descurcat . L-am sprijinit pe profesorul meu să o transcrie și mi-am luat în anul următor ca temă de licență un subiect despre academicianul Gheorghe Vrânceanu. Persoană importantă, nu-i contest meritele matematice ci mă mândresc cu ele, dar care era dedicat regimului communist. Poate trebuia plătit un preț pentru locul din Academie. Poate.
Avea un articol care m-a marcat profund : ” De ce nu știe Jonh să socotească ? ” .

Era un atac îndreptat împotriva calculatorului și folosirii lui. Ca urmare, ani de zile am fost împotriva calculatorului. Nu mi-a trebuit. Am făcut și fac în continuare calcule cu creionul pe hârtie.

PS Dragostea pentru băiatul meu, azi inginer IT, a fost mai puternică decât orice manipulare chiar și cea venită din partea unui un mare geometru român precum Gheorghe Vrânceanu, și când era elev în clasa a X a i-am cumpărat un calculator. Cel de pe care trimit on-line gândurile mele.

 Tibi  DevHell merge către Gabi, analfabetul, MIKA 

androxa, theodora0303, vis-si-realitate-2,

stropidesuflet, papornitacuvorbe,

mikaprojects, poorbuthonest, carmen,

robert, cristi, neacostache