Încrederea

http://www.toxel.ro/Inspire/Trebuie-sa-le-vezi-22-de-poze-extraordinare-_2516/pagina-11.html

După ce, ani de zile, ai simțit pe pielea ta trădarea persoanelor iubite, rudelor celor mai apropiate, prietenilor, colegilor, celor cărora le-ai făcut de-a lungul timpului mult bine, simți că, încet, încet îți pierzi încrederea în cei din jurul tău.
Și totuși…

Acum aproape 10 zile voiam să scriu despre încredere. Cum politica este mult mai palpitantă m-am lăsat dusă de val și am uitat.
Aseară, Rokssana , prietenii știu cine este, a scris despre încredere.
Chiar așa : Încrederea.
Mi-am dat seama, a nu știu câta oară că, pe net , există o empatie care face ca , aproape în același timp, să ne preocupe aceleași gânduri.

Dar, să o iau cu începutul.
Acum vreo 10 zile , cheltuitoare cum sunt, am depășit bugetul alocat acelei ieșiri la cumpărături. Îmi lipseau 0,5 lei pentru ca să cumpăr niște plăcințele. Ar fi trebuit să merg acasă, să iau banii necesari și să mă reîntorc în centrul orășelului meu ca să cumpăr plăcințele. Era cald, era deja prânzul și nu prea aveam niciun chef.
– Aveți încredere în mine că mâine vă aduc 5000 ? E deja cald și nu aș vrea să mă întorc acasă pentru o sumă atât de mică . Am întrebat-o eu pe vânzătoarea simpatică.
– Vai, dar cum aș putea să nu am încredere în dvs. ? m-a întrebat la rându-i ea. Mă supărați punându-mi o astfel de întrebare.
Suma e modică dar răspunsul ei m-a încântat și m-am întors acasă foarte voioasă. Cât de mult contează când cineva îți arată încredere !

Tot atunci, mi-am amintit de un gest de- al meu de încredere.

Acum aproape 30 ani, când munceam și locuiam într-un sat uitat de lume la o margine de județ în Prahova, trebuia să trimit la Craiova un mandat poștal urgent.
Era vorba de 800 lei , bani ce reprezentau o jumătate din salariul meu lunar.
M-am dus la o poștă și am completat formularul. Când i-am dat tinerei de la ghișeu, pe care o vedeam pentru prima oară, aceasta mi-a spus că îi va trimite dar nu mai avea foi în chitanțier și , ca urmare, nu putea să-mi dea o dovadă că i-am lăsat acești bani.
– Când vă întoarceți mâine de la școală treceți pe aici și găsiți chitanța.
Nu am avut curajul să o jignesc, spunându-i că nu o cunosc, și că nu am încredere în ea să-i las banii fără nicio dovadă. Mi-am zis că e mai important să nu lezez demnitatea unui om decât să pierd niște bani. Am lăsat banii și am plecat. A doua zi am găsit chitanța și, din acele momente, ori de câte ori o întâlneam pe Marina, astfel o chema pe tânăra domnișoară, mă bucuram și schimbam amândouă câteva cuvinte.

Au trecut anii, m-am măritat și m-am mutat în Vălenii de Munte. Voiam să-mi instalez telefon fix, cele mobile încă nu apăruseră în țară. Am mers la poștă și, mirare mare și plăcere de asemenea, o reîntâlnesc pe Marina. Ne îmbrățișăm, doar nu ne văzusem de amar de ani, și îi povestesc că îmi doresc mult un telefon.
– Fă cerere și te ajut. Mătușa mea e șefă.
Cred că am avut prioritate, nu știu. Dar știu că nu m-a costat niciun leu în plus și că totul a fost doar din pură amiciție.

Ce importantă poate fi , câteodată, încrederea acordată !

Publicat în Fără categorie