În România este apreciată nemunca, hoția și delațiunea ! I

Nu știu nici acum dacă mi-a fost prieten sau dușman când mi-a povestit ce manevre se făceau
Primarul liberal al comunei comunei Gura Vitioarei, domnul Gheorghe Tirifon, ca să-și asigure ajutorul PSD-ului în campania electorală din anul 2008 a pus la cale un mic complot. Eu fiind directoarea școlii Gura Vitioarei și adepta președintelui Traian Băsescu , nu avea relevanță pentru el că promovasem un concurs pentru ocuparea funcției și eram, și sunt în continuare, singura absolventă a unui master în mangement educativ, trebuia să fiu determinată să-mi dau demisia sau să fiu demisă pentru ca postul meu să fie ocupat de profesorul Ciubuc Dumitru, șeful organizației PSD al satului Gura Vitioarei.
Munca murdară avea să fie făcută de un subaltern, domnul Dinu Dumitru, muncitor de întreținere care , în schimbul strângerii de semnături pe o petiție în care erau scrise tot felul de neadevăruri , avea promisă funcția de director al Căminului Cultural. Ca să înțelegeți ce caracter are acest domn Dinu aflați că , în timp ce el punea la cale toate acestea cu primarul, colegii mei și sătenii , eu îi angajam nevasta ca îngrijitor la grădiniță.

În 13 februarie 2008 era planificată o ședință cu părinții pe școală. M-am trezit în fața unui colectiv de oameni furioși , unii beți, care-mi cereau demisia.

Degeaba și tardiv, mai târziu, au fost părinți care mi-au spus că știau ce urmează să se întâmple , cunoșteau pe colegii implicați , că mă apreciau dar le-a fost teamă să vină la ședință și să mă sprijine.
” Ați furat imprimanta !” urla una dintre mămici la mine. Tatiana delapidase fondurile primăriei cu ani în urmă. Fostul primar , domnul Alexandru Neacșu, o retrogradase la funcția de îngrijitor al Primăriei Gura Vitioarei. Actualul, Gheorghe Tirifon, și-o apropiase și, pentru a și-o fideliza, îi dăduse o funcție mai bună în primărie promovând-o.

” Multifuncționala . Cum care imprimantă ?”
” E în cancelarie. Mergi și te convinge! ”
Nu știu cum am făcut față la noianul de injurii. Ajunsă acasă, pe la ora 20.00 , am realizat că nu-i cumpărasem fiului meu, a cărui zi de naștere era, nici măcar o prăjitură. ” Am făcut față ! Cu brio . ” Mi-am zis. Am fost calmă și le-am răspuns la toate întrebările. Am detensionat situația.

Noaptea, din somn , m-am trezit speriată că mor sufocată. Nu puteam să mai respir. Nu mi se întâmpla pentru prima oară dar niciodată nu fusese atât de pregnantă starea.

A doua zi au apărut doi domni. ” Suntem din Corpul de Control al Prefecturii ”. Doar auzind titulatura și mă îngrozeam.
Faceți , vă rog , calculul cât timp a trecut de atunci și aflați că mă cutremur toată și acum când îmi amintesc prin ce-am putut trece.
Nu mi s-a dat , așa cum era normal și legal, o copie a plângerii celor 20 de persoane care scriseseră împotriva mea.
” La sfârșitul anchetei, faceți dumneavoastră o cerere. ” A fost răspunsul lor.
Nu uitați că la putere erau liberalii. Prefectul Nicolae Alexandri, fost coleg de partid de-al meu, cunoștiință veche, de când era în opoziție, inspectorul general școlar Gheorghe Matei, finul deputatului Horia Toma, și primarul Gheorghe Tirifon erau cu toții membrii PNL-ului.
Multe au fost acuzele dar în acea zi m-a durut cel mai mult faptul că a trebuit să le explic, celor doi domni din Corpul de Control al Prefecturii de ce fiul meu mai mic a fost școlarizat în școala unde fusesem directoare.
”Cum v-ați permis să înscrieți un copil bolnav într-o școală normală ? ”
Domnul inspector școlar general adjunct Gheorghe Borovină era de față.
Le-am explicat că , grație noilor reglementări ale UE , este recomandat ca în școlile normale să fie integrați și copii cu deficiențe, că băiatul meu nu era singurul din Școala Poiana Copăceni în această situație și că, pentru ca directorii reticenți să fie de acord, se considera că un astfel de elev valorează cât doi elevi normali.
” Nu am făcut nimic ilegal. Am avut încuvințarea inspectorului de specialitate domnul Lică Zaharia . ” Era adevărat pentru că mă sfătuisem cu el în luarea deciziei.

Am avut senzația că inspectorul general școlar adjunct nu se pricepea la astfel de situații dar nu m-a contrazis.
Tot el , domnul Gheorghe Borovină, a fost cel care mi-a povestit cum , în prima zi când au venit , oamenii prefectului l-au întrebat pe primar dacă este de acord cu numirea profesorului Ciubuc în funcția , cea ocupată de mine, de director. Asta se întâmpla inaintea oricărui control. Se cunoștea de la început care va fi rezultatul anchetei și soluționarea sa.

Cei doi bărbați au venit de mai multe ori. Au vorbit și cu restul cadrelor didactice. Acestea , cu toate că le cerusem să-și facă datoria la serviciu și erau nemulțumite de mine din acest motiv, nu s-au exprimat împotriva mea în fața celor doi. Excepție a făcut doar o colegă, profesoara de istorie Alexe Anișoara. Ea , pentru că preferasem să numesc pe altcineva profesor coordonator , a cerut în mod expres să să scrie împotriva mea vreo două foi.

Nu au încetat să vină până nu a fost trimisă și o brigadă disciplinară.
În acest timp domnul Dinu, muncitorul de întreținere, se lăuda în întreg satul că va deveni director de Cămin Cultural și umbla țanțoș ca un eliberator.
Își salva colegii de la muncă.

Va urma.

Pentru ca să se înțeleagă mai bine cum am ajuns eu o procesomană ratată voi scrie în serial în ordinea desfășurării :
http://sareinochi.wordpress.com/2011/08/25/de-cariera-asta-puteam-sa-mi-iau-mai-multe-mantale-poate-chiar-doua/ 

E greu de înțeles ce se întâmplă în România pentru cineva care trăiește în străinătate.

http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2011/08/101.html