Blogspot, cenzura deceniului 2 !

DanBadea-p1[1]

Săptămâna trecută, sau poate cea anterioară ei, am„ auzit strigătul de deznădejde ” , cel prin care ne cerea ajutorul , al lui Dan Badea, blogger ca și noi, și mi-am spus că ar fi bine să iau și eu atitudine. Atitudine civică.
La fel ca toți ceilalți, știu că nu-I o scuză, mi-am văzut însă liniștită de treburile mele cotidiene amânând momentul în care aș fi semnalat un grav act de cenzură. Ceva similar pot păți și eu oricând dar I se poate întâmpla și oricui altcineva.
Astăzi de dimineață, în reluare fiind dată emisiunea „By Alexa ” am aflat că déjà se întâmplase dispariția blogului domnului Dan Badea. Cum am fost totuși precaută am salvat unul dintre ultimile sale articole.

„APEL pentru salvarea dezvăluirilor de pe acest blog, a cărui eliminare a fost cerută de patronatul ziarului de șantaj CURENTUL

Update, orele 15:30: La orele 15.31 am fost sunat și amenințat telefonic, de data aceasta cu bătaia, de un alt angajat al ziarului Curentul, GEORGE RONCEA (care umbla, de regulă, înarmat cu mai multe arme albe într-un rucsac), de la numărul de telefon 0756566779. Dețin înregistrările amenințărilor pe care le voi preda poliției.
Roncea a fost reangajat la Curentul după ce a scris despre mine un material mizerabil, în stilul care l-a consacrat, o mizerie la care nu am considerat că este de demnitatea mea să mă cobor pentru a răspunde. Omul a fost bătut în cap de mineri, în 1990 și a rămas cu sechele. Asta nu înseamnă însă că poate amenința pe oricine.

UPDATE, orele 15:00: În urmă cu câteva minute am fost sunat de numitul MIHAI BELU de la numărul de telefon 0728.112.401, finul soților Iacob, unul dintre jurnaliștii folosiți în diverse investigații de familia șantajiștilor de presă, care m-a înjurat și amenințat telefonic pentru că am preluat una dintre imaginile NAȘEI Mirela Iacob postate de el pe Facebook. Am scos, desigur fotografia postată, dar individul a revenit cu amenințările. Familia Iacob e disperată!

Fac un apel la comunitatea bloggerilor din România, la jurnaliștii refugiați în online și la avocați specializați în legile internetului și ale dreptului de autor să sprijine menținerea dezvaluirilor de pe acest blog în condițiile în care mai cred în dreptul la libera exprimare a adevărului prin cuvântul scris si la solutionarea oricaror conflicte prin intermediul instantelor de judecata si nu printr-un glonț în ceafă.

Mirela Iacob, patroana ziarului de șantaj și de trafic de influență CURENTUL, face presiuni uriașe pentru a închide acest blog din cauza dezvăluirilor făcute cu privire la șantajul de presă practicat prin cotidianul Curentul, la teroarea instaurată în redacție, precum și la traficul de influență practicat pentru inducerea în eroare a autorităților statului român (cazul lui Codruț Olaru, șeful DIICOT, intoxicat printr-o campanie dusă de Curentul), toate materialele importante aparute in ziar, cel putin cele scrise de mine, fiind strict controlate de patronat.

Nu exista libertate de exprimare la Curentul, în probleme importante pentru soocietatea românească, (dealtfel nici chiar la pagina de sport unde s-a intervenit in numeroase randuri!), indiferent ce spun ceilalti angajati ai redactiei, care cunosc diferența dintre a fi șomer și a avea un loc de munca. Recent, pentru că n-a reușit să-mi închidă gura după ce l-a pus pe un derbedeu infiltrat în presă să mă atace pe un blog insalubru, a trecut la ce știa ea mai bine: turnătoria și reclamațiile.

Am demonstrat deja pe acest blog, prin cazul Transmir, șantajul practicat, iar aceasta i-a înnebunit pe soții Iacob care s-au adresat serviciului blogger solicitand scoaterea de pe blog a dezvaluirilor mele sau eliminarea blogului.

Desi aveau la dispozitie calea legală, adică să mă dea în judecată (cum a procedat Răzvan Petrovici, chiar daca el a pierdut razboiul cu mine) pentru ca o instanță să decidă dacă am încalcat legea dezvaluind practicile ilegale ale conducerii acestui ziar de șantaj, soții Iacob (fie personal, fie printr-un interpus) s-au adresat celor care administrează platforma ce susține acest blog si care nu au verificat legislația in domeniu sau continutul celor publicate.

Inițial, ei au cerut să fie scoase de pe blog articolele scrise și semnate de mine în ziarul Curentul și preluate ulterior aici. Le-am scos pentru că am înțeles legea drepturilor de autor.

Am adaugat insa, apoi, materiale care desi aparusera ȘI in Curentul, erau publice – deci nu se supun legii drepturilor de autor ale procurolui sau ale parlamentarului care le-a consemnat – si pe care le detineam prin documente pe care le-am reprodus pe blog. Eu nu am vîndut ziarului Curentul documente, iar declaratiile oficiale din dosare aflate in instanta sau in cercetarea unor comisii parlametare nu fac obiectul dreptului de autor, asa dupa cum a invocat conducerea ziarului de santaj Curentul în reclamatiile făcute serviciului Blogger.

Iată reclamatiile anterioare:

11 ianuarie 2012: Au fost eliminate materialele ce fuseseră publicate în Curentul dar pe care le preluasem pe blog, caz în care am înțeles să nu le mai postez:
Adresele URL afectate:

[http://badeadan.blogspot.com/2009/11/victor-roncea-santajul-chirieac-rosca.html, http://badeadan.blogspot.com/2010/09/expertul-din-dosarul-fna-era.html, http://badeadan.blogspot.com/2010/09/sov-si-presedintele-pdm-marian-lupu.html, http://badeadan.blogspot.com/2010/10/regimentele-civile-ale-lui-vintu-ataca.html, http://badeadan.blogspot.com/2010/11/nevasta-lui-crin-antonescu-este-platita.html, http://badeadan.blogspot.com/2010/12/constantin-manea-fostul-sef-de-cabinet.html, http://badeadan.blogspot.com/2010/12/gheorghe-ratiu-revolutia-de-la.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/01/de-teama-procurorilor-dna-lui-vintu-i.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/01/decembrie-1989-ultima-piesa-diversiunii.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/01/mafia-sindicala-vaneaza-pentru-vintu.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/01/vintu-operatiunea-accident-casnic.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/02/afacerile-necurate-ale-secretarului-de.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/02/liviu-luca-refuza-sa-si-declare-averea.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/02/pentru-ca-risca-puscaria-nistorescu.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/02/vintu-isi-ascunde-urmele-cumparandu-l.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/03/cum-isi-negocia-marius-petcu-rata-la.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/03/eroii-nu-se-nasc-si-nu-mor-prin-decret.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/03/escrocheriile-pseudosindicalistului.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/03/fostul-procuror-ion-diaconescu-rusinea.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/03/trosca-decapitat-doua-oara.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/03/tu-esti-mircea-nu-sunt-felix.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/04/lectia-de-onoare.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/05/actiunile-lui-elan-la-realitatea-nu-ies.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/05/catalin-chelu-acuzat-ca-devalizeaza.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/05/cum-facut-bani-familia-lui-mircea-badea.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/05/jurnalistii-sclavi-pe-plantatia-intact.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/06/postul-publika-tv-din-moldova-fost.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/06/turnatorul-ordinar-felix-si-felicitat.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/07/cristoiu-tare-n-gura-nistorescu-tare-n.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/07/nistorescu-administrator-la-rodipet-ul.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/08/controlorii-anaf-dezvaluie-grupul-uti.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/08/faraonul-sawiris-sponsor-mascat-pentru.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/08/inspectorii-anaf-au-descoperit-tun-de.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/08/nistorescu-implicat-in-noul-dosar-fni.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/08/victor-dombrovschi-asociatul-fratilor.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/09/mafia-spatiilor-comerciale-de-pe.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/09/neamul-voiculestilor-la-arat-si-semanat.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/09/romprest-dat-un-tun-de-10-milioane-de.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/10/alison-mutler-corespondent-associated.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/10/turnatorul-bogdan-chirieac-il-da-in.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/11/baietii-destepti-din-energie-se-misca.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/11/fathi-taher-agent-mossad-scris-de-dan.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/11/justitia-la-mana-lui-vintu.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/11/partidul-poporului-dan-diaconescu.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/11/rusii-isi-baga-din-nou-coada-in.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/11/ultimele-zvacniri-ale-slugilor-lui.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/11/vintu-si-cu-luca-arestati-pentru.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/12/asa-cum-am-semnalat-in-urma-cu-doua.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/12/de-teama-sa-nu-fie-asasinat-ceausescu.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/12/diversionista-alison-mutler-trimisa-de.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/12/extremistii-olandezi-din-tarile-de-pe.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/12/general-bucurescu-gianu-pe-22-decembrie.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/12/general-maior-nicolicioiu-victor.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/12/generalul-gaichuk-bologa-arestat-la.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/12/generalul-lucescu-de-la-avocatul-lui.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/12/gheorghe-goran-diversiunea-de-la-hotel.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/12/mafiotul-sindical-marius-petcu-nu-poate.html, http://badeadan.blogspot.com/2011/12/stadiul-recuperarii-creantelor-romaniei.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/01/bloggerii-pnl-au-declansat-inca-din-14.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/01/deputatul-liberal-relu-fenechiu-intrat.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/01/generalul-gusa-grupul-pro-rus-era.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/01/liviu-negoita-tehnologica-radion-un.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/02/corneliu-dobritoiu-general-corupt-cu.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/02/evaziune-fiscala-la-tvr-dupa-modelul.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/02/mama-deontologului-striblea-complice-la.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/02/ministrul-laszlo-borbely-acuzat-de.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/02/radu-cristescu-protectorul-grivco-pe.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/02/sarind-sa-l-apere-pe-felix-gadea-si.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/03/chirieac-si-cei-75-de-santajisti-de-la.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/03/femina-un-proiect-de-5-milioane-de-euro.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/03/generalul-locotenent-ilie-botos.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/03/orin-rosca-stanescu-din-informator-la.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/03/studiourile-felix-lanseaza-diversiunea.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/04/dna-si-cuscra-dauneaza-grav-imunitatii.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/04/triunghiul-cupru-min-senatorul-sova.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/05/blondinul-si-pustanul-cele-doua-cocote.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/05/executat-de-fisc-pentru-30-de-milioane.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/05/intaiul-musulman-din-cluj-este-crestin.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/05/minciunile-pesedistului-robert-negoita.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/05/psd-istul-evazionist-robert-negoita.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/05/psd-istul-robert-negoita-si-adus.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/06/extremism-si-antisemitism-ca-politica.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/06/matematica-pe-limba-lui-ctp-22-fac-jos.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/06/un-de-inchisoare-pentru-vintu.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/06/unde-e-masteratul-lui-dottore-ponta.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/07/victator-ponta-sperie-europa.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/08/fostul-colonel-dogaru-un-pion-cu-aere.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/08/marius-pieleanu-recidiveaza-fost-prins.html, http://badeadan.blogspot.com/2012/11/mihai-david-omul-lui-sov-din-fruntea.html%5D

Văzând că orice reclamație făcută este acceptată de cei de la Blogger, Mirela Iacob a plusat și a cerut încălcarea legii de către cei ce de la Blogger. Care s-au conformat.

Astfel, camarilla din fruntea ziarului de șantaj și de trafic de influență Curentul, a cerut scoaterea de pe acest blog a dezvaluirilor mele despre șantajul practicat de ei și despre umilințe, la care am fost supus vreme de doi ani, și pe care le-am suportat pentru că am considerat ca este mai important pentru mine sa fiu calcat in picioare decat ca fiul meu să nu poata sa-si plateasca taxele la una dintre primele 8 universitati din lume, Imperial College London, o performanta pe care fiica Mirelei Iacob, oricati ati bani are, n-a reusit s-o atingă cu toate insistentele disperate ale mamei ei. Dintr-un copil cu fițe nu poți face un student la Imperial College.

Personal, deși sunt acuzat pe bună dreptate că am tăcut vreme de doi ani, am ales să fiu slugă la escrocii Iacob pentru fiul meu, la fel cum, in urma cu 26 de ani, am ales să mă opun în mod public regimului Ceaușescu, printr-o scrisoare extrem de critică trimisă Europei Libere, pentru ca fiul meu să nu-mi reproșeze mai tarziu că n-am făcut nimic pentru viitorul lui, sau că n-am fost o legumă cum au fost milionele de români îndobitociți, lași și fricoși, din care fac parte și cei care încearca acum să-mi închidă gura!

În dimineața aceasta am primit o ultimă notificare ”de eliminare” a acestui blog de la serviciul blogger, fiind blocate dezvaluirile mele referitoare la situația de la ziarul de șantaj Curentul.

Mi se pare un abuz și o decizie incalificabilă luată de cei care administreaza această platformă și un atac extrem de grav la libertatea de exprimare a unui jurnalist – blogger care nu are posibilitatea să se exprime într-un ziar.

Dacă la simpla reclamație a unui neica-nimeni esti cenzurat fără să ti se puna la dispozitie motivele cenzurii, inseamna ca ti se incalcă drepturile constitutionale, dreptul la liberă exprimare.

Încerc din ianuarie să aflu ce mi se reproșează, la adresa indicată de mai-marii Blogger.com, dar atât de buni sunt ei încât nu sunt nici măcar capabili să facă să funcționeze un motor de căutare. Și mai aprțin și Google!
Iata cum sunt întâmpinat de la prima reclamație a șantajiștilor de la Curentul, încercând să accesez adresa indicată de Blogger.com ( http://www.chillingeffects.org/search.cgi), pentru a intelege unde am incalcat legea dreptului de autor si a ma corecta.

                                                                        
Blogger.com nu este capabil să repare de luni de zile un   motor de cautare! În schimb face abuzuri incalificabile.

Iata explicația furnizată de stăpânii platformei pe care am acest blog, urmată de materialele care mi-au fost cenzurate astazi, complet ilegal si abuziv, de serviciul Blogger.com, sub amenințarea eliminării blogului ADEVARURI NECESARE PRIN INVESTIGAȚII LA CHEIE.

Explicația:

Serviciul Blogger a fost notificat cu privire la faptul că, în conformitate cu prevederile legii Digital Millennium Copyright Act (DMCA), un anumit conţinut de pe blogul dvs. face obiectul unei presupuse încălcări a drepturilor de autor ale altor părţi. Prin urmare, am resetat starea postărilor la \„schiţă”\. (Dacă nu procedăm astfel, riscăm să se depună o reclamaţie împotriva noastră pentru încălcarea drepturilor de autor, indiferent de fond. Adresele URL ale postărilor despre care se pretinde că încalcă drepturile de autor sunt disponibile la finalul acestui mesaj.) Aceasta înseamnă că postarea dvs., inclusiv toate imaginile, linkurile şi alte tipuri de conţinut, nu a fost eliminată. Puteţi să modificaţi postarea pentru a elimina conţinutul în cauză şi o puteţi republica, după care postarea va redeveni vizibilă pentru cititori.

Context: DMCA este o lege din Statele Unite ale Americii cu privire la drepturile de autor, care prevede reguli pentru răspunderea furnizorilor de servicii online în cazul încălcării drepturilor de autor. În cazul în care consideraţi că aveţi dreptul să postaţi conţinutul în cauză, puteţi să depuneţi o cerere reconvenţională. Pentru completerea unei cereri reconvenţionale, consultaţi http://www.google.com/support/bin/request.py?contact_type=lr_counternotice&product=blogger.

Notificarea pe care am primit-o, din care au fost eliminate informaţiile de identificare personală, va fi postată online de un serviciu numit Chilling Effects la adresa http://www.chillingeffects.org. Această măsură este luată în conformitate cu DMCA. Puteţi să căutaţi notificarea DMCA asociată cu eliminarea conţinutului dvs. accesând pagina de căutare Chilling Effects la adresa http://www.chillingeffects.org/search.cgi şi introducând adresa URL a postării de blog care a fost eliminată.

Dacă ni se aduce la cunoştinţă faptul că aţi republicat postarea fără să eliminaţi conţinutul/linkul în cauză, vom şterge postarea dvs. şi o vom considera o încălcare în cadrul contului dvs. Încălcările repetate ale Termenilor şi condiţiilor pot duce la măsuri corective suplimentare luate împotriva contului dvs. Blogger, inclusiv ştergerea blogului şi/sau închiderea contului. De asemenea, notificările DMCA referitoare la conţinutul de pe blogul dvs. pot duce la măsuri luate împotriva oricăror conturi AdSense asociate. Dacă aveţi întrebări de natură juridică în legătură cu această notificare, contactaţi consilierul dvs. juridic.

Cu stimă,

Echipa Blogger

http://badeadan.blogspot.com/2012/11/chiulangiul-crin-antonescu-are-boala.html
http://badeadan.blogspot.com/2012/12/printr-o-campanie-mediatica-mizerabila.html
http://badeadan.blogspot.com/2010/10/stenograme-vintu-sergiu-toader-despre.html
http://badeadan.blogspot.com/2010/10/stenogramele-din-dosarul-lui-vintu.html
http://badeadan.blogspot.com/2013/01/in-atentia-diicot-si-dna-santaj-taxa-de.html
http://badeadan.blogspot.com/2010/12/revolutie-1989-col-dumitru-rasina.html
http://badeadan.blogspot.com/2013/02/mirela-iacob-si-revolutia-bunului-simt.html
http://badeadan.blogspot.com/2010/12/gheorghe-ratiu-revolutia-de-la.html
http://badeadan.blogspot.com/2013/01/terorizda-mirela-iacob-stapana.html
http://badeadan.blogspot.com/2010/10/stenograma-vintu-bogdan-chirieac.html
http://badeadan.blogspot.com/2009/11/dupa-ce-fost-santajat-de-ciripoi-seful.html

       
Somația primita de la serviciul Blogger   (suport@blogger.com)

Protestez împotriva acestei măsuri și am repostat aceste materiale la locul lor pe blog, iar acum aștept eliminarea acestuia.

Fac un apel la comunitatea bloggerilor din România, la jurnaliștii refugiați în online și la avocați specializați în legile internetului și ale dreptului de autor să sprijine menținerea dezvaluirilor de pe acest blog în condițiile în care mai cred în dreptul la libera exprimare a adevărului prin cuvântul scris.

Dan Badea,
jurnalist de investigații

PS. Am primit deja, de la prietenul AVP Viorel Padina, cateva argumente legale ca se face un mare abuz prin eliminarea acestui blog. Imi permit sa le reproduc aici, desi ele apar si la rubrica de comentarii.

România stat polițienesc da, dar din alte motive decât cele enunțate de Frunzăverde

Au fost mulți cei care au citit ieri articolul România, stat polițienesc ! cu toate că puțini au avut ceva de comentat.
Oare de ce ? Poate pentru că mulți, în sinea lor, cred că am ajuns în acel stadiu.

Le e teamă să comenteze sau se gândesc că nu merită s-o facă ?
N-am de unde să știu atâta timp cât nu scriu nimic.
Pe cei care demonstrează sau mai bine zis au făcut-o în luna ianuarie nu prea pun mare preț. Da, au fost unii cu care chiar am fraternizat în sufletul meu. Aceia care s-au arătat dezamăgiți de întreaga clasă politică.
În rest, sunt convinsă că au fost, ca în cazul orașului în care locuiesc, oameni ai opoziției. Cei care scandau până mai ieri împotriva domnului Frunzăverde iar astăzi îl îmbrățișează ca pe un erou. Ce credibibilate pot să aibă ? Nici una.
Să revenim la statul polițienesc numit România.
Cum poți să numești un stat în care salariile cele mai mari le au polițiștii, procurorii , judecătorii și militarii și în care profesorimea și medicii se găsesc în pragul disperării ?
Cum se numește un stat în care se are grijă doar de cei care sunt uneltele coercitive ale guvernului ? Cum se numește un stat în care cei care pot apăra acest stat , în care gulerele albe sunt de cele mai multe ori infractori șantajați și șantajabili dar în marea lor majoritatea scăpați de oamenii legii , n-o fac decât în detrimentul celor săraci și care nu pot să-i mituiască ?

Și mai am o întrebare , când a început România să devină un stat polițienesc ? Ieri sau alatăieri ?