Povești de spus dumineca după Liturghie

Mi-am luat cei doi plozi de mână și-am plecat acasă , la Craiova. În aceea perioadă ar fi trebuit să mă bucur în LINIȘTE de fericirea că, încă , toată familia-mi trăia. Dar așa cum suntem toți , ne plângem de toate nimicurile cotidiene de care ne lovim fără a ne gândi la adevăratele necazuri ce urmează să vină, la fel de neprevăzut ca orice PERICOL, abracadant ca într-un FILM.

Am avut mare noroc să-ntâlnesc în drumul meu o familie prietenă ce mergea la București. Au oprit, fără ca eu să fi schițat vreun semn, și ne-au invitat în mașină. LĂUDABILA lor purtare mi-a adus un real folos. MAJORA realizare, pe lângă faptul că am scutit ceva bani, a fost că am ajuns cu mult mai devreme decât ora fixată pentru plecarea trenului. Ne-au lăsat în plin centru lângă Biserica Sfântul Gheorghe Nou. Mi-am amintit brusc despre norocul purtat de CĂMAȘA lăsată cândva la biserica din sat , o altă poveste la care altădată voi reveni, și-am hotărât c-ar fi bine să intrăm ca să aprind vreo două lumânări.

Am văzut mai multă lume strânsă lângă un perete anume și, fiind curioasă din fire, m-am apropiat și am întrebat despre ce era vorba.
Mi s-a spus că se obișnuiește ca, după ce în prealabil se pune o dorință, fiecare să lipească un ban de acel perete. Dacă moneda metalică se lipește urmează ca dorința pusă să se îndeplinească.
Cum nu mi s-a părut nimic NECURAT mi-am pus și eu vreo trei dorințe pentru fiecare dintre ele lipind câte un ban. Doi dintre ei au rămas , lucru curios, pe perete, în schimb, cel pe care l-am pus după ce m-am rugat pentru vindecarea mătușii mele Marta s-a desprins și-a căzut zgomotos pe podea.
Noaptea târziu am ajuns acasă. Așa cum ne era obiceiul, am stat la taifas cu mama până când ceilalți toți au adormit. Abia atunci i-am povestit despre obiceiul de la biserică, ceva nemaiîntâlnit de mine până în acel moment, și despre dorințele puse de mine.

Era o noapte plăcută de septembrie . Școala nu începuse încă .

– Nu cred că Marta nu se va vindeca. Obiceiuri păgâne. Superstiții prostești. Zilele trecute a venit medicul de familie la noi în vizită. Este foarte mulțumit de modul în care s-a recuperat după accidentul vascular cerebral avut.
Mama se uita cam mult la telenovele sud- americane și începuse să folosească un limbaj ca în filmele vizionate.

M-am bucurat s-o aud pe mama vorbind astfel iar mătușă-mea într-adevăr mi se părea că arăta bine. Peste o zi sau două mi-am luat băieții și-am venit la Văleni. Urma un nou an școlar să-nceapă atât pentru mine cât și pentru Băiatul cel mare.

Cred că era 5 octombrie, dormeam deja de câteva ore bune în noaptea acea în care a sunat strident telefonul.
În primul moment n-am răspuns gândind că doar un PSIHOPAT poate să mă trezească din somn ca să-mi spună vreo inepție. Telefonul a continuat să facă gălăgie până când, exasperată de zgomot am răspuns.
– A murit nășica. Mi-a spus cineva în receptor. Te așteptăm la înmormântare.
” Voi SOLUȚIONA mâine problema asta! ”Mi-am zis și spre rușinea mea am adormit imediat. Așa-i sistemul meu nervos.
Dimineața m-am gândit la INEXACTA eventuală informație.
” Nu se poate ca mătușă-mea Marta să fi murit. Nu e deloc ETIC din partea lor să facă o astfel de glumă . ”
Am telefonat la Craiova . Voiam să fiu sigură de faptul că nu înțelesesem greșit mesajul.
– A murit Marta. Mi-a reconfirmat nepoata mea, fina mătușă-mii.

Cum era și firesc, mi-am luat din nou plozii și-am plecat acasă. De data asta la o înmormântare. Am mers doar cu trenul, n-am mai avut norocul de a ne lua cineva la ocazie.
Le-am povestit toate acestea și unor tipi foarte curajoși și încrezători doar în forțele lor proprii și care nu erau prea duși la biserică. Niște SALVAMONTIȘTI.

Mi-am făcut tema cu întârziere, aștept să fiu iertată de  psi  

Au fost mult mai serioși decât mine :

 tiberiu, vero, blueriver,carmen sima Cita

http://experimentesiexperiente.wordpress.com/2011/09/11/cuvinte-din-trecut-4/

Anunțuri

1. „ Nimic fără voia lui Dumnezeu ”

Sunt ca mulţi români creştin -ortodoxă. Nu merg foarte des la biserică, mă simt împovărată pentru acest fapt, nu am de gând să comentez citate din Biblie pentru că nu am calitatea, nu am de gând să încerc să fac preozelitism sau să critic pe cineva sau ceva ci, cu umila mea experienţă, să povestesc cum am ajuns să fiu convinsă că există Dumnezeu , să am încredere oarbă în puterea Sa şi să-L iubesc.

Domnului nostru mă adresez cel mai des

Mulţi au citit pe blogul meu sau pe altele comentarii de- ale mele. O fostă colegă îmi tot scrie mesaje , Alexandra îţi mulţumesc, crezând că eu sufăr cumplit pentru ce am păţit.

Mult timp, nu am înţeles de ce mesajele ei sună astfel.
De vină sunt doar eu.
Nu am fost destul de clară.
Povestesc ce mi se întâmplă pentru a evidenţia faptul că se fac abuzuri de către funcţionari ai statului sau de către magistraţi.
Nu ştiu de ce mi s-au întâmplat toate acestea.

M-am gândit că un rost a fost acela de a-mi deschide ochii cu ceea ce se întâmplă lângă mine. Pentru că eu am fost o persoană fericită care, până în anul 2008, nu am fost victima unor abuzuri şi, din acest motiv, aveam o mare încredere în instituţiile statului şi în cei care le conduc.

Acum am un ţel, care mie mi se pare măreţ, acela de a lupta în felul meu , împotriva oricăror abuzuri săvârşite împotriva altor semeni de- ai mei.

Revenind la Alexandra, ea trebuie să ştie, la fel ca şi ceilalţi, că eu am acceptat de mult tot ce am păţit şi, în sufletul meu, ştiu că a fost voia Domnului. Care a fost planul Lui nu îl cunosc. Pentru că , se ştie, cărările Domnului sunt întortochiate.