,,Năstase a găsit motivul pentru suspendarea lui Băsescu „

Oare chiar atât de proști ne crede domnul Adrian Năstase ? Oare chiar crede că vom fi de acord cu suspendarea președintelui pentru a putea el și toți corupții din România să scape de procese și de condamnare ?

Mai bine aruncă țara în haos decât să accepte că infracțiunile înfăptuite de oamenii politici trebuiesc pedpsite la fel ca și cele ale oamenilor simplii ?

Aceasta este democrația pe care o vrea impusă României ?

TRAIAN BĂSESCU , Sursa Codrin Prisecaru
,,Preşedintele Consiliului Național al PSD, Adrian Năstase, a susținut ieri că Traian Băsescu nu avea dreptul să modifice proiectul de modificare a Constituţie trimis de Guvern în aprilie 2010. În opinia sa, gestul preşedintelui este „fals în acte publice” şi un posibil motiv de suspendare. Adrian Năstase a afirmat că revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de către preşedintele României la propunerea Guvernului, iar Guvernul a trimis deja de un an la Cotroceni proiectul. „Întrebare pentru distinşii jurnalişti: este acest proiect de lege de revizuire identic cu cel trimis la Consiliul Legislativ de Traian Băsescu? Răspuns: în mod evident, nu. Evident, Traian Băsescu a schimbat acest proiect şi a introdus diverse alte poveşti pentru a crea mai multă agitaţie publică. Nu intru în detalii, vă rog să luaţi cele două texte şi comparaţi-le”, a spus liderul PSD.”
Am citat din :
http://www.evz.ro/detalii/stiri/presedintia-ii-rapunde-lui-nastase-seful-statului-poate-initia-revizuirea-constitutiei-9325.html