Maria Dinulescu, tovarășa inspectoare a ISJ Prahova

În aceea zi de decembrie a anului 1989, la Consfătuirile ce se țineau în Vălenii de Munte, veniseră mai toți inspectorii pe care, de obicei, îi vedeam doar la „ Casa Albă ” în Ploiești.
Printre ei se afla și inspectorul Antonescu, cel care răspundea de sectorul învățământ al Văii Teleajănului, un bărbat înalt, cu trăsături armonioase și cu o privire mereu luminoasă ceea ce mă face să cred că avea ochii albaștrii.
Nu ne puteam plânge de el, niciunul dintre noi, pentru că înafara faptului că era obsedat de curățenie, în sensul că-l irita praful așezat aproape ostentativ peste tot, nu avea mari pretenții de la noi și nici nu ne bătea la cap, din bun simț, cu directivele partidului.
Ca de obicei, ne-am prefăcut cu toții că ascultăm niște bazaconii pe care ni le îndrugau cei de la prezidiu în timp ce șușoteam despre cele întâmplate la Timișoara.


Ar fi fost mai simplu pentru ei să nu ne adune împreună ca să nu putem comenta evenimentele dar , se pare, singura persoană care ar fi putut lua măsura de a contramanda această întâlnire printr-o circulară nu a avut în minte ipoteticele urmări.
N-am să vă afirm acum, n-ar fi real, că am aflat despre evenimentele ce zguduiseră lumea întreagă de la orice colegă sau coleg pe care-l întâlneam și cu care discutam.
În acele vremuri , anumite comentarii le făceam doar cu cei foarte apropiați și în care aveam o mai mare încredere.


Am primit bucuroși o pauză și ne-am repezit , îmbulzindu-ne cu toții , la mesele întinse pe care am descoperit uimiți cârnați prăjiți.
Stând la coada ce apucase să se facă în fața mea mi-am făcut pe dată socoteala câte bucăți aveam să cumpăr.
Dragostea pentru cărțile frumos rânduite pe alte mese , ce se găseau și ele expuse în fața Casei de Cultură, nu m-a oprit din drumul meu victorios spre cârnații ce miroseau îmbietor.
Regimul comunist îmi părea ca o întindere fără sfârșit , un drum lung, anevoios și plin de obstacole de tot felul, pe care trebuia să o străbat în mod solidar alături de familia mea.
Iar pentru a supraviețui ne era necesară și până și hrana fizică.
După cum era de așteptat , am întârziat fericită de faptul că acei cârnați prăjiți nu s-au terminat înainte de a apuca eu să-I cumpăr pe cei ce aveam să-I duc familiei mele înfometate.

Casa de Cultură Vălenii de Munte după douăzeci de ani de la evenimente
Casa de Cultură Vălenii de Munte după douăzeci de ani de la evenimente

La intrarea în sala de ședințe a Casei de Cultură m-au întâmpinat domnul inspector Antonescu și o altă persoană care, m-am interesat apoi și am aflat că se numea Maria Dinulescu, privindu-mă , atât pe mine cât și cartonul pe care erau aliniați frumos cârnații prăjiți , cu un mare dispreț , ca și când cine știe ce aveam acolo, a spus :
„ Uitați-vă , pentru ce a găsit de cuvință să întârzie tovarășa ! Nu vă este rușine ? Nu putem relua ședința din cauza unor elemente ca dumneavoastră. Ar trebui să fiți sancționată. Cum vă numiți ? ”
Iertător, inspectorul Antonescu m-a luat protector de mână și m-a introdus în sală.
„ Poate că-I era foame ! Să fim mai îngăduitori ! ”

psi am încercat să nu lipsesc de la întâlnirea de azi pentru a nu rata întâlnirea cu voi : psi, almanahe, dordefemeie, cristiangheorghe, virusverbalis, Sebastian, Scorpio, haiku-dor?, abisurile

2012 Anul Revoluției anti- capitalism și anti-muncă

Înainte de a trece la analizarea propriu-zisă a diferențelor și asemănărilor dintre cele așa zisele revoluții aș dori să vă amintesc, că în cei 50 ani de comunism , când statul se făcea că ne plătește iar noi ne făceam că muncim, ne-am învățat cu o DULCE lene.
Sigur, veți sări ca arși de atâta furie ce clocotește în pieptul vostru, de atâta revoltă din SÂNGE.
Îmi pare rău dar voi sunteți cei care plângeți după FANTOME. În cazul de față cea a comunismului.
La fel ca voi aș fi gândit și eu, poate, acum ceva ani când aș fi fost de părere că toate instuțiile mici își au și ele un ROST.
Între timp, experiența mi-a arătat că mă înșelam imens.
După ce mi-am pierdut funcția de director de școală, mică din mediul rural, și-am revenit la catedră, timp de 3 ani, m-am simțit ca într-o continuuă vacanță. Atunci am început să gândesc, nu mințeau sărmanii muncitori ce scandau ” noi muncim, nu gândim ”, mai profund ca un mic FILOSOF.
Aveam în clasă cel mult 20 elevi și, cu toate că predau matematica, munca mea era lejeră. Singurul lucru care mă deranja era lipsa oricărei bucurii. Nicio FĂRÂMĂ. Oricât m-aș fi chinuit eu , aș fi repetat la nesfârșit teoria și aș fi făcut sute de exerciții, rezultatele erau mediocre pentru că , din păcate, IQ-ul atât le permitea.

Din păcate, n-am auzit c-ar exista vreun VINDECĂTOR pentru prostie.

Abia acum, când lucrez într-o școală foarte mare, cu elevi numeroși în fiecare clasă, vin de la serviciu obosită.
Vă rog să faceți o socoteală sumară pentru că ceea ce vă povestesc eu nu-i o excepție. Dacă într-un județ sunt peste 400 școli micuțe , cum sunt 40 județe , în toată țara sunt în jur de 16 000 de astfel de școli. 

   Dacă veți face un calcul asemănător și în ceea ce privește spitalele țării, veți observa că nu este același volum de muncă într-un spital județean de urgență ca într-unul din cele orășenești, mă refer strict la cele precum Slănicul din Prahova, atunci veți înțelege că a fost nevoie de reorganizarea din sănătate.
Nu discut despre modul în care s-a făcut. Nu se putea ca PDL-iștii să dea dovadă de mai multă integritate decât PSD-iștii sau PNL-iștii. Doar suntem în țara în care au fost morți dar niciun terorist prins, e corupție generalizată dar nu avem corupți !
LUMEA se face că uită.

În justiție am senzația că nici măcar n-au avut curajul să înceapă reorganizarea și acest fapt nu mă miră.
Doar scrierea și votarea unor coduri nu înseamnă că e vorba despre începerea unei lupte SOLIDE cu infracțiunile.
Doar trăim într-un regim al dictaturii justiției care se ascunde sub vălul inamovibilității fiecărui element al ei !
LEGĂTURA dintre ei și noi este realizată prin mita pe care unii o dau și alții o primesc.

Președintele Traian Băsescu a dorit , în spiritul aceleași optimizări, o reorganizare teritorială pe care, din nou, toate partidele nu și-au dorit-o. E drept că mie mi s-a părut cel mai vocal UDMR-ul. Poate că mă înșel deși nu cred.
Pensiile recalculate și diversele ajutoare sociale obținute de foarte multe ori în mod ilegal au provocat nemulțumiri uriașe.
Să-i amintesc doar pe pensionarii orbi ce-și conduceau mașinile pe drumurile patriei sau pe falșii revoluționari și consider că-i de ajuns. 

În anul 1989 trăiam într-o cruntă dictatură. Atât revolta din anul 1977, mă refer la greva minerilor din Petroșani , cât și cea din anul anul 1987 fusesră rapid dezamorsate iar conducătorii lor dați dispăruți. Poate în închisori sau poate în spitale psihiatrice.
Pentru că aproape nimeni nu mai scrie sau vorbește despre internările foțate în spitalele psihiatrice din timpul regimului totalitar vă aduc aminte de domnul Vasile Paraschiv.
Vă amintesc de asemenea de cazul inginerului Gheorghe Ursu omărât în închisoare pentru că avea un carnet în care-și însemna despre nedreptățile pe care le observa în jurul său.
A veni astăzi și a afirma că trăim într-o dictatură este o mare prostie sau o mare manipulare cu toate că, și în prezent la fel ca în trecut, PIESELE cele mai puțin importante am rămas noi.

Va urma.

Au mai repus în pagină vorbe de-n trecut psi .  tibi, anaveronica . cita .

Eu am folosit doar o duzină veche.

DUZINA DE CUVINTE Cu duioșie despre Mircea Geoană ! partea a II a

Cum FILOZOF nu cred că voi ajunge vreodată, mă mărginesc doar a vă povesti cum văd eu LUMEA aceasta în care trăim. Vă aduc argumente care mie –mi par SOLIDE dar, nu exclud deloc, posibilitatea ca eu să fiu aceea ce greșesc.

Dar, cu o întârziere de 2 zile , de vină fiind calculatorul virusat de un mesaj [No Subject], să revenim la domnul Mircea Geoană.


Sindicatele amenințau cu greva. Nu era nicio FĂRÂMĂ de risc ca aceasta să înceapă, știut fiind că, într-ascuns liderii sindicali colaborau și susțineau puternic guvernul pesedist, pedeserist, fesenist sau cum s-o mai fi numit, făceau asta pentru a mai obține vreo afacere pentru ei personal .
Ca să nu mă contraziceți vă reamintesc că marile greve care au zguduit țara au fost întotdeauna atunci când susținătorii domnului Ion Iliescu s-au găsit în opoziție. Dosarele din justiție ale liderilor sindicali care au dobândit averi nemăsurate sunt dovezi ale celor ce afirm.
Tănărul și diplomatul Mircea Geoană crezând , pe bună dreptate, că nici FANTOME de dascăli de țară nu se găsesc în amfiteatrul UPG-ului darămite vreo directoare de școală rătăcită , vorbind fără ROST, fiind anesteziat de atâta vorbărie goală și DULCE a celor care-i aduceau osanale, s-a trezind spunând că profesorimea de la țară nu muncește și, din acest motiv, ar face bine dacă n-ar mai amenința cu greva generală în cazul în care nu obține revendicările cerute.

Eu stăteam cumințică în banca mea, hotărâtă să tac orice s-ar vorbi, și mă distram văzându-i pe mai marii județului cum se întreceau în a-l lăuda pe ministrul de externe până-n momentul în care, auzindu-l cum ne critica pe noi , corpul profesoral din mediul rural , am simțit cum furia mă cuprinde instantaneu.
Poate, dacă în loc de SÂNGE aș fi avut apă, și aceea ar fi început să clocotească precum într-un vas aflat sub presiune.
Ca nu cumva să le creez probleme jurnalistelor cu care venisem m-am ridicat în picioare și m-am îndepărtat de ele. În mod inutil mi-au spus mai târziu acestea.


Între timp o doamnă a încercat să se plângă de ceva. Nu-mi amintesc despre ce anume era vorba, eu eram atentă la discursul pe care mi-l pregăteam în minte ca să-l spun, dar știu c-au sărit precum vulturii asupra ei, figurativ bineînțeles , și-au făcut-o praf lăsând asistența să creadă că respectiva era o nebună.
” Ce periculoși sunt !” mi-am zis în sinea mea.
Blândul și diplomatul Mircea Geoană a intrat în jocul acela murdar fără nicio urmă de regret pe chipu-i frumușel la vreamea aceea.
” Gata ! . Mai răspund doar la o singură întrebare . ” Ne-a anunțat invitatul de onoare.
Ca un elev cuminte eram cu mâna ridicată și cu cele două degete unite.
” Domnule ministru , vă rog, dați-mi voie să vă pun eu această întrebare ! ” Zâmbeam șăgalnic pentru că dacă-ar fi bănuit ce am de spus nu mi-ar fi permis.
” Vă rog ! ”
” Domnule ministru ați afirmat în alocuțiunea dumneavoastră că profesorii din mediul rural nu-și fac datoria și cer în mod nejustificativ mărirea salariilor.
Îmi permit să vă întreb, ați fost vreodată într-o școală și aceea să nu fie de protocol ?
Ați văzut în ce condiții muncim noi ? În săli neincălzite în care tremurăm de frig și unde pereții sunt plini de igrasie. Ați văzut grupurile sanitare care se reduc doar la niște wc-uri țărănești ?
Știți că elevii noștri n-au toți manuale, că nu există material didactic, că n-avem bibloteci școlare iar de medic școlar nu se pune în niciun caz problema.
De ce nu vreți să veniți în școala unde muncesc pentru că, atunci, sunt convinsă de faptul că n-ați mai face astfel de declarații ?
Memulțumirea mea era AUTENTICĂ și toți cei de față au realizat că aveam dreptate. N-a încercat nimeni să mă contrazică. Auditoriul era mut. Mircea Geoană și-a revenit primul din uimire, probabilitatea de a fi cineva acolo din afara mediului universitar era mică, și mi-a propus, luînd ca martori niște studenți, că o să vină în vizită la Școala cu clasele I-VIII Poiana Copăceni.
LEGĂTURA dintre noi aveam s-o ținem prin unul dintre consilierii săi sau șeful său de cabinet. Aveam pe undeva cartea sa de vizită.
PIESELE de teatru, pe care le vedem, sunt copii palide ale unor realități mult mai crude decât putem noi să ne imaginăm și care colcăie de minciuni sfruntate.
Vă întrebați cumva dacă domnul Mircea Geoană s-a gândit măcar o clipă să-și țină cuvântul dat în fața a sute de persoane ?
Adevărul este VINDECĂTOR doar în Biblie, cel puțin, astfel gândesc cei care nu mai știu ” câți mai ” sunt.

 

Ca întotdeauna psi  mă va înțelege c-am virusat calculatorul și că acesta a fost motivul pentru care am întârziat la întâlnirea pe care-o aștept de fiecare dată cu multă plăcere. Cerând înțelegere pentru faptul că onorez atât de tardiv jocul nostru vă amintesc că alții sunt mult mai harnici decât mine :    abisuri, sara, grig, tibi, scorpio, valentina, cristian, cita