Bufonul regelui Crin

De când am descoperit binefacerile internetului recunosc cu tristețe, cu amărăciune chiar, că nu mai deschid nicio carte,  fie că e cea de bucate, moștenire, singura de fapt de la soacră mea , sau DEX-ul greu, amintire scumpă și dragă  de la mama , așezat sus de tot în bibliotecă, ca să nu ajungă în ghiarele motanului,  și cu scrisul mărunt pentru a cărui folosire ar trebui să fac rost de o lupă.
De aceea, și astăzi ca și în alte zile, mă voi referi Wikipedia.

Acolo veți găsi scris cum că Bufonul era, la origine, un personaj comic, îmbrăcat în haine grotești, care era ținut fără niciun risc pentru el „ la curțile medievale să distreze un suveran sau un senior feudal , cu glume, gesturi, strâmbături, denumit și măscărici, paiață, nebun.
„ În Evul Mediu nebunul regelui era autorizat să spună ” cu curaj adevărul,

luându-l în râs pe suveran , fiind singurul care avea dreptul să spună tot ce un om normal nu-i putea spune regelui, fără grave consecințe punitive.”
În prezent, și aici pot să afirm în liniște , fără să mă tem de consecințe, că Wikipedia greșește prin omisiune , „ bufonul este un actor îmbrăcat caraghios, care interpretează roluri de un comic exagerat” , cu replici imposibile în viața cotidiană cea care este plină totuși de o agitație nesănătoasă , „ pentru a amuza publicul spectator, om care stârnește râsul cu glumele, faptele sau strâmbăturile sale.”


Am putea să adăugăm, fără să greșim, la descrierea Bufonului ,  mă refer la cea din Wikipedia, că mai există categorii , deghizate în patroni sau politicieni , de cetățeni care joacă cu multă plăcere rolul de bufoni.
Se rotesc în„ cercuri înalte ”crezând că bogăția, datorată de multe ori afacerilor necurate, le conferă un statut de rege , neînțelegând că nu tuturor viețuitoarelor le este posibilă etapa de crisalidă, când de fapt ei au rămas la stadiul de bufoni.


Cred că n-au trecut trei zile de când un oier ajuns boier , mă refer la distinsul domn Gigi Becali, i-a trântit în față unei doamne, este vorba de Adriana Săftoiu, un adevăr pe care nimeni n-ar fi avut neobrăzarea să o facă.
Toți cei care erau martori, realizatoarea emisiunii și politicienii prezenți, au tăcut făcându-se , precum nobilii altă dată, că nu aud.
Gigi Becali este un bufon modern , un măscărici bogat, pentru care încă nu s-a inventat  antidotul  (Gigi Becali, acuzat ca a dat o teapa de proportii: ”E strigator la cer ce-a facut!”)  sau pe care nimeni nu vrea să il aplice în iarna politicii românești.

Limba lui Becali, biciul lui Antonescu (Opinii)

  psi ne-a lăsat duzina și ne-a dăruit imaginea unui castel de pe vremea când bunul gust și refinamentul erau încă la mare valoare. Carmen Pricop, dordefemeie, virusverbalis, Scorpio, vavaly,  irealia,  psi, Vero, almanahe, cammely, Some Words, Raftul cu ganduri,Mariana,

Vant de toamna

Anunțuri

DUZINA DE CUVINTE Țara lu’ Căcărău

Am intrat râzând în sala de ședințe a primăriei cu-n surâs blând pe buze, îmi amintesc toate de parcă s-ar fi întâmplat ieri.
Să intru eu undeva în liniște, ar fi fost ca și cum uraganele și tornadele s-ar fi pocăit plecându-se în fața noastră , a muritorilor de rând, iar marea învolburată s-ar fi făcut căuș pentru marinarii rătăcitori.
Aceste jocuri nevinovate , de sâmbăta, le consider ca o fereastră spre trecut , încercare timidă de restabilire a unui adevăr unic, cel al percepției mele.

Nu o să mă credeți, ce-i tineri și care n-ați apucat să trăiți acele vremuri, dar comuniștii aveau mare grijă ca ședințele lor să pară că sunt democratice și că tu, ca umil individ , aveai dreptul la propria-ți opinie și , de aceea , cu toate că sunt anticomunistă convinsă, câteodată mă gândesc la ele cu nostolgie și dor.
Că mulți, ca și acum , nu abuzau de acest drept este însă altceva.
Cum la mine singurul lucru statornic este firea-mi rebelă vă voi povesti, o mică digresiune ca o pauză de o țigare e bună chiar pentru nefumători, cum i-am fentat eu odată pe distinșii comuniști.
Am să sar vreo câteva luni, sau poate chiar ani, înainte sau în urmă și am să vă descriu ședința în care noi, cetățeni ai României comuniste, am devenit proprietari ai unor instituții.
La prezidiu se găseau directorul școlii, secretarul de partid, responsabilul cu educația politică pe școală și, cred eu, pentru că atunci nu exista un consiliu de administrație, lidera de sindicat.
Președintele nostru iubit, soare al Carpaților, se gândise, în marea-i genialitate , cum să ne mai ia niște bani din salariul amărât, și atunci ca și acum,  pe care-l primeam și pentru asta inventase o formă de acționerat a noastră la fabricile și uzinele patriei.

 

Decret, Hotărâre de Guvern, Lege, nu știu cum se numea pe-atunci o Ordonanță de Urgență dar, vă asigur, erau pentru noi precum frunza ce cade din pom uscată.
Directorul ne-a citit materialul cu pricina noi urmând să luăm cuvântul și să ne spunem părerea.
Membrii de partid, n-aveau alternativă precum liberalii astăzi în fața lui Mugur de Crin, și-au arătat deplina lor adeziune.

 

Colegii mei, cu toții, se așteptau ca eu să am un discurs contrar. Să mă revolt. Ei, aș, eram nebună !
„ Vreau să vă spun că apreciez ca fiind normală și bine venită această inițiativă. Atâta timp cât nu suntem proprietari ai bunurilor pe care le folosim, le întrebuințăm zilnic, nu avem grijă de ele. Nu ne doare sufletul și nu  le păstrăm. ”
Dacă știam să scriu poezii le-aș fi zis eu și-un vers dar cum sunt incapabilă de astfel de realizări m-am rezumat la proză.
Un coleg, profesorul de fugă PM, mult mai târziu , ehe, acu’ după „Revoluție ”, am aflat cum ne turna cu acte-n regulă la secu’ , Doamne, parcă-l văd cum mă privea cu ură nemulțumit de ce auzea iar eu, în sinea mea, mă distram văzându-l în penumbra sălii.
„ Vă dați seama ? Fiecare muncitor din fabrică, banii noștri urmau să meargă la Fabrica de Mătase din Vălenii de Munte, noi ca dascăli aveam atâta legătură cu fabrica câtă este între … și ștampila primăriei, va fi tot timpul conștient că , fiind proprietar, trebuie să fie grijuliu, atent, cu mașinile și alte obiecte din dotare. Ați consemnat în procesul verbal ? ” am avut eu grijă să întreb.
„ Da.” Mi s-a răspuns și vedeam pe chipul lor că se așteptau să scot eu cartoful fierbinte. ”

„ Vă rog , atunci să mai adăugați și următoarele ! Cu toate că sunt de acord cu inițiativa tovarășului Nicolae Ceaușescu, și o găsesc bună, pentru că avem dreptul să hotărâm singuri ce să alegem, eu neavând un salariul prea mare, prefer să nu devin proprietară.”
Am rămas cu banii în buzunar, nimeni nu putea să treacă peste voința mea, nu mai eram prin anii ’50 ci ajunsesem în deceniul ‘ 80 când totul avea o pojghiță subțire de democrație, dar mă ștergeam pe bot, pentru a n a oară, de o eventuală ascensiune pe scara socială .
 Dar , să revin la întâlnirea de la primărie. 

Aveam o șansă nesperată, aceea de- al vedea în carne și oase pe scriitorul romanului la care tocmai citeam.

psi, almanahe, anaconde, virusverbalis, dragos ne revedem după ce vin de la biserică.

carmen pricop, Irealia, altcersenin, Some Words, dordefemeie, Lolita.

DUZINA DE CUVINTE Țara lu ‘ Căcărău

Am, în sfârșit, în suflet o liniște care-mi permite să vă povestesc , gândurile-mi sunt limpezi, continuarea pe care –o așteptați de ceva timp.


Atitudinea primarului Nedelcu, teama sa de reacțiile mele, erau perfect justificate. Ajunsese sărmanul de el să mă cunoască atât de bine încât să prevadă faptul că, indiferent cât de languros m-ar fi privit, eu tot ce știam aș fi făcut.
Of ! Să nu mă înjurați decât cel mult în gând , să nu condamnați cu toate că v-ar plăcea, dacă vreți să ajungem vreodată la limanuri, de voi proceda la fel ca și scriitorii ce-și editau acum o sută și mai bine  de ani , în jurnalele vremii , povestirile lor în mai multe foiletoane.
În fiecare toamnă, când fructele coapte se legănau a cade în fiece livadă, soseau „prospăturile” la școală.
Fiecare fustangiu, oare nu zace-n fiecare bărbat în Don Juan, aștepta lacom să vadă care, dintre tinerele absolvente proaspăt repartizate , merita să fie asaltată precum o cetate dorindu-și , în secret, ca feciorelnica duduie să nu necesite un efort mai mare decât o colibă dintr-un orășel lacustru.

Primarul Sandu Nedelcu, un liric în viața-i cotidiană sau mai bine zis un om ce-și făcea din propria-I viață o poezie, îmbătat de –o licoare pe care-o cunosc toți cei cu funcții, aștepta și el, latent, o pradă nouă .
Larmă mare se iscase cândva când , cuprins fiind de sentimentalism , într-o dimineață când simțea că se plictisesște rău de tot în primărie, îi scrisese o epistolă iubitei sale.
„ Măi Vasilică , ia vino aici! ”
„ Să trăiți ! Am venit domn’ primar. ”
„Ia biletul ăsta și du-l repede Marianei ! ”
„Gata! Am fugit ! ”

Prăpăditul de Vasilică, avea minte cât un licurici, fugise cât putuse el de repede să-i ducă biletul de dragoste, răvaș răvășit de emoții puternice și dorințe fierbinți, nevestei . O chema tot Mariana.
Lacrima de pe obrazul femeii ce a înțeles trădarea …

Duzina „dictată ” de   psi apare   in  alături de alte duzini :carmen pricop, almanahedordefemeie,Vero,  tibi, virusverbalis, Drugwash, Scorpio, almanahe, Altcersenin, Griska, anacondele,

dagathacammely

Povești de spus dumineca după Liturghie

Mi-am luat cei doi plozi de mână și-am plecat acasă , la Craiova. În aceea perioadă ar fi trebuit să mă bucur în LINIȘTE de fericirea că, încă , toată familia-mi trăia. Dar așa cum suntem toți , ne plângem de toate nimicurile cotidiene de care ne lovim fără a ne gândi la adevăratele necazuri ce urmează să vină, la fel de neprevăzut ca orice PERICOL, abracadant ca într-un FILM.

Am avut mare noroc să-ntâlnesc în drumul meu o familie prietenă ce mergea la București. Au oprit, fără ca eu să fi schițat vreun semn, și ne-au invitat în mașină. LĂUDABILA lor purtare mi-a adus un real folos. MAJORA realizare, pe lângă faptul că am scutit ceva bani, a fost că am ajuns cu mult mai devreme decât ora fixată pentru plecarea trenului. Ne-au lăsat în plin centru lângă Biserica Sfântul Gheorghe Nou. Mi-am amintit brusc despre norocul purtat de CĂMAȘA lăsată cândva la biserica din sat , o altă poveste la care altădată voi reveni, și-am hotărât c-ar fi bine să intrăm ca să aprind vreo două lumânări.

Am văzut mai multă lume strânsă lângă un perete anume și, fiind curioasă din fire, m-am apropiat și am întrebat despre ce era vorba.
Mi s-a spus că se obișnuiește ca, după ce în prealabil se pune o dorință, fiecare să lipească un ban de acel perete. Dacă moneda metalică se lipește urmează ca dorința pusă să se îndeplinească.
Cum nu mi s-a părut nimic NECURAT mi-am pus și eu vreo trei dorințe pentru fiecare dintre ele lipind câte un ban. Doi dintre ei au rămas , lucru curios, pe perete, în schimb, cel pe care l-am pus după ce m-am rugat pentru vindecarea mătușii mele Marta s-a desprins și-a căzut zgomotos pe podea.
Noaptea târziu am ajuns acasă. Așa cum ne era obiceiul, am stat la taifas cu mama până când ceilalți toți au adormit. Abia atunci i-am povestit despre obiceiul de la biserică, ceva nemaiîntâlnit de mine până în acel moment, și despre dorințele puse de mine.

Era o noapte plăcută de septembrie . Școala nu începuse încă .

– Nu cred că Marta nu se va vindeca. Obiceiuri păgâne. Superstiții prostești. Zilele trecute a venit medicul de familie la noi în vizită. Este foarte mulțumit de modul în care s-a recuperat după accidentul vascular cerebral avut.
Mama se uita cam mult la telenovele sud- americane și începuse să folosească un limbaj ca în filmele vizionate.

M-am bucurat s-o aud pe mama vorbind astfel iar mătușă-mea într-adevăr mi se părea că arăta bine. Peste o zi sau două mi-am luat băieții și-am venit la Văleni. Urma un nou an școlar să-nceapă atât pentru mine cât și pentru Băiatul cel mare.

Cred că era 5 octombrie, dormeam deja de câteva ore bune în noaptea acea în care a sunat strident telefonul.
În primul moment n-am răspuns gândind că doar un PSIHOPAT poate să mă trezească din somn ca să-mi spună vreo inepție. Telefonul a continuat să facă gălăgie până când, exasperată de zgomot am răspuns.
– A murit nășica. Mi-a spus cineva în receptor. Te așteptăm la înmormântare.
” Voi SOLUȚIONA mâine problema asta! ”Mi-am zis și spre rușinea mea am adormit imediat. Așa-i sistemul meu nervos.
Dimineața m-am gândit la INEXACTA eventuală informație.
” Nu se poate ca mătușă-mea Marta să fi murit. Nu e deloc ETIC din partea lor să facă o astfel de glumă . ”
Am telefonat la Craiova . Voiam să fiu sigură de faptul că nu înțelesesem greșit mesajul.
– A murit Marta. Mi-a reconfirmat nepoata mea, fina mătușă-mii.

Cum era și firesc, mi-am luat din nou plozii și-am plecat acasă. De data asta la o înmormântare. Am mers doar cu trenul, n-am mai avut norocul de a ne lua cineva la ocazie.
Le-am povestit toate acestea și unor tipi foarte curajoși și încrezători doar în forțele lor proprii și care nu erau prea duși la biserică. Niște SALVAMONTIȘTI.

Mi-am făcut tema cu întârziere, aștept să fiu iertată de  psi  

Au fost mult mai serioși decât mine :

 tiberiu, vero, blueriver,carmen sima Cita

http://experimentesiexperiente.wordpress.com/2011/09/11/cuvinte-din-trecut-4/