Avem o nouă directoare!

images[1]

Mă uit peste tot căutând vreun om căruia să-i cer ajutorul  dar  nu reușesc să zăresc pe cineva. Mă miră faptul că străzile sunt pustii  neînțelegând unde au dispărut cu toții, aș vrea să-mi ascund spaima ce m-a cuprins dar nu cred că voi reuși.

-Tată! Tată, unde ești?

Privesc spre blocul cu multe etaje și mă întreb în spatele cărei ferestre se ascunde tatăl meu.

-Tată!

Nu-mi răspunde, ce să fac ? Sunt într-un oraș străin mie. Să-l sun.

Caut în memoria telefonului numărul de telefon al tatălui meu și apăs pe tastă.

-spunzi ?

-ta!

-Mama m-a trimis la tine. Nu vă mai înțeleg. De ce nu vreți să vorbiți cu mine? Unde vă ascundeți?  images[6]

Miauuuu! Miauuuu!

Deschid ochii și pentru prima oară sunt fericită că motanul meu m-a trezit din somn.

„ Iar mă plimb printre morții mei !”

De câte ori sunt grav bolnavă mă întânesc cu mama, cu mătușa Marta, bunica Domnica sau cu tatăl meu. Toți au trecut în neființă de ani buni dar în momentele mele de cumpănă vin la mine retrăind astfel aceleași stări sufletești ca atunci când viețuiam  cu toții și eram o familie.

„ Sper să nu ajung iar în spital!”

Încerc să mă ridic din pat și,  cu toate că au trecut mai mult de 12 ore de când m-am acoperit cu păturile de lână peste pilota devenită brusc prea subțire pentru a-mi ține de cald, descopăr că nu reușesc.

„Mai stau câteva minute. ”

Cele câteva minute devin ore, ore în care mai adorm de vreo câteva ori.

„ Trebuie să anunț școala, trebuie să-l sun pe domnu’ doctor! ” îmi zic când reușesc să mă trezesc .

„Mai stau câteva minute. ”

Îmi amintesc  de ultimul scandal iscat pe tema îmbolnăvirii mele, nu sunt eu vinovată pentru faptul că aproape de fiecare dată după ce fac de serviciu pe școală mă îmbolnăvesc din cauza curentului de pe holurile reci și întunecoase ale școlii, îmi caut ochelarii și sun la secretariatul școlii.

„Sunt prea bolnavă ca să mai suport și vreun glas antipatic ! ” îmi zic singură. „Vreau să mă lupt doar cu propria-mi boală.”

Cum bănuiam,  secretara șefă are un timbru plăcut urechii mele și este și politicoasă. Îi explic că nu mă pot ridica din pat și că-l aștept pe medicul de familie să vină să mă vadă. Vizita la domiciliu este legală și îmi amintește de medicul evreu pe care-l aduceam acasă  atunci când se îmbolnăvea mama.

Bunica Domnica  prefera să mă trimită pe mine după doctor  pentru că aveam obiceiul mai mult  să fug pe stradă decât să merg normal și știa că nu mă întorc fără el.

Pomii pe care nu-I văd decât în fotografii
Pomii pe care nu-I văd decât în fotografii

„ Doamne, când au trecut anii? Am anii bunicii mele și nu știu cum mi-a trecut viața. Școală- casă, casă-școală ! ”

Medicul de familie  este plin de încredere, e prima oară când mă enervează cu optimismul său, dar eu mă simt sfârșită. Mă doare capul, nu-mi place gustul nici măcar al unei portocale, mi-e greață, mi-e silă, mi-e lehamite.

„Vin simulările și eu m-am îmbolnăvit.” Sunt supărată pe mine, sunt supărată pe …toată lumea.

Vreau să mă fac bine cât mai repede, elevii din clasele terminale  știu că mă așteaptă,  și accept să iau un antibiotic .

De la prima pastilă simt cum mi se încălzec neplăcut călcâiele dar mă încurajez singură. Mi se pare.

După a doua pastilă mă cuprinde o căldură care ar plăcută dacă nu mi-ar lua și somnolența specifică bolii. După a treia devin nervoasă iar după  a patra deja mă sufoc. După o noapte în care la fiecare 5 minute mă sucesc de pe stâga pe dreapta și de pe dreapta pe stânga mă hotărăsc să renunț a mai lua antibiotice.

„ Sute de lei, gândesc în bani vechi, aruncați degeaba. Mai bine nu le cumpăram. ”

Simt cum îmi iubesc starea de boală, moleșala aia calmă, mai mult  decât starea indusă de medicamente.

„Mai bine mor din cauza bolii decât datorită medicamentelor! ”

Nu mai știu de câte zile nu mănânc dar nu mă îngrijorează asta. Îmi iubesc corpul care se luptă de 60 de ani cu toți microbii vieții cotidiene.

De câte ori mă îmbolnăvesc am timpul necesar să reflectez.

„ Mor și rămân după mine haine nepurtate, va trebui să mă opresc din a mai cumpăra ceva. Vor știi băieții mei să le dea de pomană? ”

images[2]

II

N-am prietene prea multe. Telefonul sună rar dar nu sufăr din cauza asta. N-am chef de vorbă, mi-e lene și să gândesc dar realizez că îmi dedic cel mai mult timp al meu elevilor. Ei mă sună.

„Ce-ați pățit doamna? ” , „Ne e greu fără dvs. ”, „N-a venit nimeni astăzi la orele de matematică.”, „ Ne-am obișnuit cu dvs. ”

Mă surprinde plăcut telefonul de la domnul Toni Guerini pe care nu am reușit să-l cunosc încă. Mă întreabă dacă am nevoie de ceva. Îl refuz politicos dar nu pot să nu remarc că mi-a făcut plăcere gândul său.

„Ce înseamnă să fii umblat prin lume printre artiști, oameni civilizați nu  șăibari ! ” Îmi amintește de prietenul nostru de familie  Mihai Smântânescu, cântăreț cunoscut pe vremuri în lumea boemei  din Bănie, îmi amintește de serile în care se cânta la noi în curte sub dud.

Oftez după tinereațea ce-a trecut ca un vis.

Luni 2 martie merg la doctor la cabinet ca să mă consulte din nou.

„ Se mai aud niște hârăituri în plămân, vă mai dau câteva zile de concediu? ” mă întreabă domnu’ doctor Toma.

„ Prefer să merg la școală ca măcar mâine, marți,  să mai repet cu elevii pentru simularea de miercuri.

„Să aveți grijă, să vă îmbrăcați bine! Să nu vă întoarcă boala să faceți ca atunci cu hernia de disc.”

Are dreptate doctorul meu să mă certe. După ce îmi cedaseră durerile, avusesem o formă ușoară,  mă hazardasem să plec la Poiești. Am stat 5 săptămâni în concediu medical pentru că nu-l ascultasem și nu stătusem la pat.

Marți vorbesc până nu mai am salivă dar îi văd pe elevi dornici să repete și asta parcă îmi dă putere. Mă minunez și eu în sinea-mi de unde am atâta forță să stau în picioare după mai mult de o săptămână de când beau apă cu lămâie dar continui să le tot răspund la întrebări.

Când o văd îi spun Nicoletei că nu risc să mă îmbolnăvesc a doua zi și să stau în școală de la 7 dimineața până la 7 seara pentru că eu va trebui ca, după ce elevii dau examenul de simulare, să corectez lucrările elevilor de la cele 3 clase ale mele.

Nu știu dacă mă înțelege dar este mult prea fină să mă teoretizeze. N-aș avea destulă vlagă să –i aduc argumente și-i rămân datoare pentru asta.

Eram încă în pat pe la ora 10 când fetele, colegele mele profesoare de matematică, mă sună.

„ Carmen, ne pare rău că nu ești cu noi. Noi aici suntem trei și râdem într-una. Tu cum te simți ? ”

„ Mă simt destul de confuză și îmi pare rău că nu sunt cu voi dar mi-a fost teamă să nu mă întoarcă boala. Ne vedem la prânz. ”

Cum ajung la școală mi se spune să merg la director ca să-mi dea un înscris prin care-mi cere să dau notă explicativă.

N-am ce să-i reproșez pentru că mi-a vorbit într-un mod civilizat și politicos.

Dana cu mine mergem într-o sală de clasă , Marina și Daniela au ales o clasă răcoroasă și întunecată, luminoasă și care emană căldură. Până să vină baremurile amândouă rezolvăm subiectele date. Mă bucur că Dana este cu mine pentru că eu sunt încă amețită și am o mare teamă să nu greșesc. Iuliana ni se alătură și își vede și ea de treabă în liniște.

Apare și șefa noastră plină de viață și guralivă. Și-a cumpărat niște pantofi și ne amețește, pe mine una sigur,  vorbind despre despre ei. Politețea mă oprește să-i spun că nu mi-e bine, sunt totuși în convalescență, și că nu stau în școală decât pentru că sunt datoare să o fac și nu de plăcere. Se încalță cu pantofii cei noi , se plimbă cu ei prin sală, nu cred că stă acolo lângă noi decât ca să ne păzească. Nu înțeleg de ce pentru că noi încercăm să ne corectăm lucrările date.

Sunt supărată încă de ieri pe ea pentru că s-a certat cu o colegă pe care eu o respect mult și mă gândesc că de aceea nu-mi face plăcere prezența ei. Mă controlez, este cu douăzeci de ani mai mică decât mine dar încerc să-i înțeleg infantilimul de care dă dovadă, și nu spun nimic. Nu mai rezistă în schimb ea și mă face nesimțită.

„ Eu am venit de la ora 7 și uite și acum sunt în școală. E o nesimțire să nu veniți!”

Îmi stă pe limbă să o întreb de ce pierde vremea și dacă tot nu are o trebă anume de ce nu se duce acasă  dar mă abțin.

„ De câte ori fac de serviciu pe școală eu mă îmbolnăvesc dar nu ți-am reproșat vreodată că tu de trei ani nu faci de serviciu. ”

„Dacă pe mine m-au ales colegii în consiliul  de administrație, poate dvs. m-ați tăiat de pe listă. Dacă sunt apreciată ce să fac ?”

Tac. S-a certat cu  Podumneaca Daniela de mai multe ori, am asistat cu toate, s-a certat cu Marina. N-am puterea să ripostez și nici nu vreau să mă enervez prea rău.

„ Ce să facem dacă avem o nouă directoare ? ”

„Tu !? N-ai voie să vorbești! ”

La fel de hotărât mi-l imaginez și pe directorul meu când le cerea colegilor să mă izoleze
La fel de hotărât mi-l imaginez și pe directorul meu când le cerea colegilor să mă izoleze

Condiția suplinitorului din educație este un pic mai bună decât cea a celor angajați din  mediul privat. Condițiile de muncă sunt sensibil mai ușoare dar, în schimb , cel care nu a găsit o catedră pe care să se poată titulariza trebuie „să joace  cum I se cântă”. Adică, atunci când niciun titular nu poate să fie obligat să îndeplinească o anumită sarcină aceasta este adusă la îndeplinire de către suplinitor.

Cunosc situații când o persoană a primit sarcina de a susține „un cerc pedagogic” cu toate că abia reușise să se angajeze pentru prima oară ca profesoară  sau , când o alta, a susținut lecții deschise în fața unor inspectori veniți din minister. Când titularii lipsesc cine oare credeți că-i înlocuiesc la ore ? Pe mine mulți colegi  s-au supărat , pe când eram directoare, că n-am mai admis ca bibliotecara să intre la ore în locul celor care ani de zile fuseseră plătiți pentru ore pe care nu le făcuseră ei .

Sunt situații comune  multor școli și au devenit, ca și în alte cazuri cum ar fi necinstea,  normale .

Anul trecut însă până și eu am rămas interzisă în momentul în care o titulară care îndeplinește o funcție minoră, avea exemplu de la șeful nostru,  i-a spus unei profesoare suplinitoare:

„ Tu ?! N-ai voie să vorbești!” Abia ajunsă acasă am realizat că viața suplinitorilor calificați, la 24 ani de la căderea regimului totalitar, este mult mai aspră. Eu, una, nici măcar atunci n-am fost martora unei astfel de exprimări deplasate.

Marțea trecută  s-a susținut o lecție deschisă de către șefa comisiei din care fac și eu parte. Lecția a fost una normală, ceva previzibil, pentru o clasă bună.

La discuții , crezând că trăim într-o democrație PSD-istă, fiecare ne-am exprimat părerile. A îndrăznit să vorbească și colega care este suplinitoare în școala noastră. Cea căreia i se spusese cu un  an înainte că nu are voie să vorbească. Urmarea ?

A doua zi a fost asistată de către „șefa noastră. ”

Pe mine nu m-a mirat purtarea ei , mulți dintre colegi au fost stupefiați, deoarece am pățit același lucru în  luna aprilie a anului  2013.

Norocul ei , dacă pot să mă exprim astfel, a fost că directoarele adjuncte, fiind bolnave amândouă , nu erau la școală. În cazul meu i-am găsit în clasă, nu fusesem anunțată în prealabil,  pe directorul școlii, pe directoarea adjunctă și pe șefa comisiei de matematică. Detașamentul  de forță care încerca să mă sperie   se întreabă încă, câtă inocență din partea lor,  de ce nu trec peste episodul respectiv și nu mă opresc din dezvăluirea  abuzurilor la care sunt martoră.

PS  Cred că marea greșeală a colegei mele, cea care are statutul de suplinitoare, este aceea că a îndrăznit să vorbească cu mine cu toate că exista o cerere expresă, din ziua de 17 noiembrie,  în acest sens din partea directorului liceului nostru. Liderul de sindicat, cel care în mod normal ar trebuie să ne apere de abuzurile patronatului, nu-mi mai vorbește din aceea zi! Cât de repede sindicatul a redevenit „curea de transmisie” a partidului de guvernământ! Cât de repede!

România este în recesiune dar premierul afirmă că este creștere economic

Să nu se supere pe mine nimeni , indiferent ce reprezentant al puterii citește aceste rânduri, că n-am chef și nu admit ca să fiu mințită și acum într-un mod ordinar ca pe vremea lui Ceaușescu.

N-aveam mâncare, galantarele erau goale, n-aveam lumină, ori se oprea periodic de la uzină ori  kilovatul  se scumpise într-atât de mult încât în multe familii stinsul ei devenise o obsesie, n-aveam căldură, dictatorul ne învăța să mai punem o haină pe noi, numărul de paturi în spitale era insuficient pentru câți bolnavi eram, presa nu era liberă, ziarele care apăreau erau pline de informații care dezinformau  încât se foloseau în locul hârtiei igienice care lipsea,…

Am aflat de la premierul României că țara, condusă de domnia sa, este într-o ușoară creștere economică, că țara merge pe drumul cel bun.

Foarte bine mi- aș  zice în sinea mea dar atunci cum se explică faptul că deși a trecut mai bine de un an de la pensionarea unor îngrijitoare, de la Liceul Tehnologic Agromontan „Romeo Constantinescu ” din Vălenii de Munte, posturile sunt blocate ? Creșterea economică nu necesită măsuri de austeritate, nu-I așa?  10616082_762045330525878_7323032921570458355_n[1]

La secretariatul liceului se muncește în disperare. Secretarele școlii noastre nici concediul de odihnă , absolut legal,  nu și l-au făcut.

Astăzi aflu că postul doamnei secretare șef, care se pensionează anticipat de la 1 octombrie, se blochează. Nimeni nu ne-a spus „mot a mot” asta dar cât de prost să fie cineva încât să nu înțeleagă, din măsurile prezentate de director că ar vrea să le ia conducerea liceului, că urmează ca alții să preia sarcinile de serviciu ale doamnei Ioniță ?

Cu toate că în obligațiile de serviciu ale Secretariatului este și „descărcarea ” mediilor elevilor în Registrul matricol al școlii noi , toate cadrele didactice, suntem nevoite să le trecem. Toți înțelegem situația , munca obositoare a secretarelor noastre, și niciunul dintre noi nu se plânge.

Prin blocarea postului rămas liber ce sarcini urmează să ne mai fie date nouă ? Sigur predarea și educarea este ceva secundar pentru conducerea ministerului educației, fiecare dintre factorii de conducere își amintește  de rolul cadrelor didactice doar atunci când presa este cu „ochii ” pe rezultatele de la examenele naționale.

Blocați tot, aveți nevoie de alegători analfabeți!

 

 

 

Chiuliți, chiuliți elevi, directorul Nicolae Ghencea vă este avocat pro bono !

Cum bănuiați iar am probleme cu direcția școlii unde profesez. Bănuiesc că în forul său intim, cine altul decât directorul care a promovat în toamnă o elevă rămasă repetentă în urma examenului de corigență, articolul cu pricina îl găsiți mai jos, nu dorea să fie doar un amărât de profesor ca noi toți, dânsul are specializarea în agricultură, ci ditamai avocatul. Pentru că altfel n- am cum să înțeleg de ce domnul director Nicolae Ghencea ține mereu să-mi spună că se consideră ca fiind avocatul elevilor năpăstuiți de mine.

3361661_01[1]

Pentru că eu, ca un om rău ce sunt și lipsit de orice urmă de omenie, am pretenția absurdă de altfel ca elevii să învețe, să-și facă temele, să fie civilizați și să nu chiulască de la nicio oră.
La sfârșitul primului semestru elevii clasei a XII a I unde mi s-a dat dirigenția, în mod firesc ar fi trebuit să fii fost numită la o clasă început de ciclu dar am acceptat pentru că erau alte persoane care-și doreau să ia un colectiv de la început ca să-l formeze, am numărat 840 absențe la o clasă de numai 26 elevi.
6 elevi se evidențiau prin numărul foarte mare, eu număram absențele și-mi făceam cruce :
„Doamne, ce- a ajuns învățământul românesc ! ”
Unul dintre cei șase elevi a fost exmatriculat chiar de atunci.  Avea 161 absențe și doar 14 motivate.  Ceilalți, mai bogați, și-au cumpărat scutiri medicale și astfel unul dintre ei a ajuns de la 146 absențe la doar 38. Dacă doctorul eliberează o scutire medicală cine poate să o conteste ? Cineva mi-a spus că până și poliția locală ar cunoaște situația dar nu au forța de a lua vreo măsură coercitivă împotriva celor care-și fac avere speculând lenea elevilor, viitorul luminos al țării.
„5 lei costă o scutire! ”
Mi-a spus cu naivitate un elev de la o altă clasă.
Bănuiam eu ceva dar nu realizasem cât de gravă este situația, acum însă am priceput de ce elevii din liceu nu-și mai amintesc nici ce- au învățat în învățământul gimnazial , numărul enorm de absențe de la ore este principala cauză a golurilor din cunoștințele lor.
Am înțeles și de ce domnul Daniel Funeriu, când încă era ministru al educației, a cerut ca lună de lună să fie descărcate toate absențele elevilor pe o platformă MECT-ului.
Nu mă simt bine sufletește atunci când sunt nevoită să iau o măsură de o mare gravitate ca lăsarea unui elev repetent, scăderea drastică a mediei la purtare sau, în acest caz, exmatricularea unor elevi dar nu pot să nu observ că o faptă de așa zisă bunătate din partea cadrelor didactice este de fapt un semnal dat elevilor că „ se poate” orice, să nu învețe și totuși să fie promovați, să nu frecventeze cursurile dar să primească certificate de absolvire a douăsprezece clase.

În ziua de 12.03.2013 am rugat elevii , pe cei 5 care au reușit să scape ne-exmatriculați în luna decembrie 2012, să semneze un tabel , toți au 18 ani împliniți și ca urmare majori și responsabili în fața instanțelor, prin care recunosc că au primit înștiințarea că urmează să fie exmatriculați pentru numărul de absențe .
Din data de 12 martie până ieri 2 aprilie, în fiecare zi le-am amintit că trebuie să-și aducă scutirile pe care le au ca să le pot motiva absențele.
Trei dintre elevi, au crezut că glumesc.
Unul dintre ei, cel care a rămas cu 70 absențe nemotivate, mi-a râs în nas și mi-a spus că :
„ Vă arăt eu că nu mă exmatriculați ? Nu faceți dvs. ce vreți! ”
Părinții niciunuia nu a binevoit să mă sune sau să mă caute la școală. Le rezolvă directorul școlii pe toate ! Doar a făcut ad-hoc o comisie și a promovat o elevă repetentă !

Cu toate scutirile, aduse mie de către elevi,  au mai rămas următoarele absențe:

Elevul I:
Ianuarie :limba română 23, geografie 15, religie 25, :limba franceză 18, 25.
Februarie : limba română 1,8,15; matematică 1, 7 ; geografie 11; limba engleză 7,7; limba franceză 7,8,14,15
Martie : chimie 8,22, 29; geografie 11; TIC: 13, 20, 27; limba franceză 1; MOD I 27, 27: MOD II 8, 15,22; MOD VI 1,15,22. limba engleză7,28.
Adăugați și cele 36 absențe nemotivate din semestrul I.
Elevul II:
Februarie: limba română 25,25, matematică 1,6,7,22;biologie 14,18,25; chimie 22; istorie 18,25: economie 8; TIC:3,27: limba franceză 8,22; MOD I 6, MOD II 20, 27.
Martie : limba română 1, chimie 15,22,29, biologie21,28; geografie 18, economie 29, TIC: 20, 27; limba franceză 1, limba engleză 21, 27. MOD I 27.
Adăugați și cele 38 absențe nemotivate din semestrul I.

Eleva III,

 Care spre deosebire de anul trecut a avut o atitudine mai civilizată și cooperantă , cea despre care este vorba în articolul de mai jos, a considerat că eu sunt o persoană total neglijabilă și că le rezolvă domnul director toate problemele ei cu orice preț.

În România există un liceu făcător de minuni pentru corijenţi

Februarie: limba română 4,16 ; biologie 14,18, MOD I 20; MOD II I7,14: MOD VI 1,8,15,
Martie : 6; biologie 21,28, geografie 4, 25; TIC:6, MOD II 27, limba engleză 7.
Adăugați și cele 36 absențe nemotivate din semestrul I

Vă amintesc faptul că un elev de liceu, din clasa a XI a sau a XII a, se exmatriculează la 40 absențe nemotivate.
Astăzi domnul director Ghencea Nicolae m-a amenințat că voi fi dată în judecată, bănuiesc că la sfatul său de avocat pro bono, ca elevii să nu fie exmatriculați.

Unul dintre colegi mi-a furat telefonul mobil din cancelaria școlii !

Mulți s-au întrebat de ce am preferat să stau la țară și m-am transferat în oraș atât de târziu.
Unul dintre motive a fost și faptul că la școala unde profesam nu mi s-a furat niciodată niciun un capăt de ață.
Am fost nevoită, numărul de ore s-a diminuat pentru că efectivele de elevi s-au micșorat an de an, ca înainte cu doar câțiva ani până la pensionare să mă mut în oraș.
Dacă în mediul rural încă mai întâlnești oameni cu mult bun simț și cu frică de Dumnezeu în mediul urban dezrădăcinarea îi face pe mulți să-și piardă rușinea.
Acum vreo trei săptămâni am uitat pe o masă în cancelarie o cremă pe care abia o cumpărasem. Mi-a dispărut. Costa doar 14 lei și pot spune că nu m-am amărât prea rău.

Aseară am uitat un telefon mobil, un Nokia pe care-l țineam doar pentru a face fotografii și a înregistra video, în cancelaria liceului .
Nu l-am mai găsit.
Eram puține cadre didactice la aceea oră. Mai puțin de 10.
Cele două îngrijitoare care au intrat târziu în cancelarie după cum afirmă , pe la ora 21, mi-au spus, s-au jurat, că telefonul meu nu mai era acolo. Nu știu cine a fost paznicul de ieri seară și de azi noapte, nu a ținut să-mi spună ceva cu toate că azi toată ziua m-am agitat prin școală, dar , Dumnezeu să mă ierte, îl bănuiesc și pe el ca și pe ceilalți care au fost prezenți.
„ Hoțul cu un păcat, păgubașul cu o mie! ”
Nu mă mir deloc că mi s-a întâmplat așa ceva atâta timp cât în societatea noastră hoții sunt considerate victime politice și, mai grav, îi vedem pe mulți dintre ei ajunși primari, președinți de consilii județene sau parlamentari.
Ne-au furat țara de sub ochii noștri iar noi am admis asta.