Je suis Charlie, niciodată Ana, Melania, Bogdan, Dan, … Ion, Mircea, Tudor sau Vasile

combo[1]

Sunt una dintre persoanele care cred în minuni, în puterea sfintelor moaște și în calea lungă și a anevoioasă  a  pelerinajului dătător de viață , în Dumnezeul meu atotputernic  dar și îi accept cu ușurință pe Allah sau Buddha pentru că, nu-i așa, sunt de fapt unul și același.

Sunt convinsă de faptul că orice ziarist s-ar distra pe seama mea iar dacă un caricaturist m-ar auzi și m-ar vedea cât de luminată sunt la chip atunci când vorbesc de El m-ar încondeia pe loc.

Nu mi-au plăcut niciodată poeziile lui Tudor Arghezi cu ale   lui „ Flori de mucigai ” , nu cred că m-am dat în vânt nici după Charles Baudelaire  cuLes Fleurs du Mal” ,  dar am priceput atâta și eu  că arta înseamnă  inovație și nou chiar dacă nu are imaginea Raiului și parfum de portocaliu.

Charles Baudelaire  nu putea să fie decât francez, nu mi-l pot imagina englez sau de orice altă nație, pentru că doar într-o Franță, leagăn al Iluminismului , se putea creea ceva contrar luminii.

Nu cred  că aș fi vreodată  leșinată  după caricaturile celor de la „ Charlie Hebdo ” dar  înțeleg necesitatea diversității .

În România , din păcate, suntem învățați cu jurnaliști care se vând pe ei, conștiință nu cred că au, care șantajează sau care preferă să asculte ordine, n-avem oameni dispuși să moară pentru idei.

Sunt prea intelectuali, cerebrali vezi Doamne, sau doar comozi și lași ?

Imagini pentru charlie hebdo

CHARLIE HEBDO, revista care a scandalizat adeptii tuturor …

20 de caricaturi-omagiu pentru victimele atentatului de la …

Cum i-a apărat “Charlie Hebdo” pe românii din Franța                                     

Cum i-a apărat “Charlie Hebdo” pe românii din Franța

Sunt liberă !

Cum spuneam, mai zilele trecute, am reușit  Evadarea « Dictatura justitiei iar acum sunt liberă. După ce mi-am întins picioarele în pat, având grijă să nu-mi deranjez motanul, am adormit cu un zâmbet , enigmatic mi-aș fi dorit eu, pe chip. Dar somnul meu n-a fost de lungă durată.

Mă gândesc la durerea ei de spate
Mă gândesc la durerea ei de spate

„ Sunt liberă ! Sunt liberă ! ” Am gândit cu voce tare.
Mă bucuram ca un copil lipsit de o minimă maturitate.
„ A sosit momentul să trec la acțiune! Ce s-a întâmplat până acum nu se pune!

A fost în clandestinitate ! Acum pot să mă bucur de o deplină libertate.
M-am mai sucit cu grijă în pat , mă doare rău spatele și mă gândesc că de vină sunt tocurile înalte pe care stau cocoțată în ultimul timp pentru a-mi pune în valoare picioarele, după care m-am dat jos și m-am îmbrăcat în hainele de lucru.

la gândurile ce o macină,
la gândurile ce o macină,

M-am încălțat în ghetele de piele întoarsă , am o sensibilitate la tot ce este înlocuitor, apoi am deschis larg toate ferestrele pentru ca aerul curat să intre în casă.

La fel procedează orice gospodină, se știe doar.

la disperarea în fața singurătății,
la disperarea în fața singurătății,

„ Să aruncăm tot ce ne amintește de trecut ! Vreau să schimb totul.”
Haine, încălțăminte, peturi, diverse bibelouri de prost gust sau abțibilduri, măr al discordiei de fiecare dată, lipite cu ostentație peste tot, au ajuns în coșul de gunoi.

Cât de fericită aș fi fost dacă aș fi putut să le arunc de sus.

la resemnarea în fața sorții !
la resemnarea în fața sorții !

Sunt o femeie modernă dar și civilizată și de aceea am dus frumos , singură, singurică, gunoiul la ghenă.

„ Mi-ar plăcea să am alături o voce caldă de bărbat iubitor. Cred că se potrivește un Joe Dasin. Știu, încă nu m-am adaptat la noile ritmuri. Sunt prea … ” Am citit tot ce s-a hotărât marți seară, doar sunt total liberă să fac ce vreau, am înțeles mesajul și m-am alăturat celorlalți prieteni virtuali : tibi, lili3d, dor, tibidoi,  Gara pentru doi, La Fee, Max, cita, Vero,Scorpio, Dia na

M-am ținut de cuvânt și-am furat linkurile următoare  de la Scorpio           . Sper să fie în termen de garanție.  Gara pentru doi, La Fee, Max

Pe tine  nu te-am uitat dar cum se știe deja cei din urmă vor fi primii!

Candidatul ”Plici de Muște ”


A fost o vreme când asistam , pe programul vesperal , la certurile, ca o nouă repetiție la o piesă de teatru absurdă , dintre Adriana Bahmuțean și Silviu Prigoană.
Adriana, cea în cauză, cu un glas ce nu era deloc catifelat, ne vorbea despre îngrădirile la care era supusă în mod sălbatic. Își dorea cu atâta ardoare să trăiască în libertate încât ai fi putut crede că Silviu Prigoană, eroul piesei, o ținea legată în lanțuri.
Cromatica limbajului lor, al amândurora , nu era defel incolor și inodor dar în mod sigur era concentrat cu expresii colocviare și deloc academice.
Poate că se dorește de către PDL o dispersie a intelectualilor din partid, poate se vrea o întoarcere la popor, la cetățenii sectorului 5 , nu știu dar oricât de adânc aș gândi , de data aceasta, nu sunt de acord cu doamna Elena Udrea.

  

     Diriga Psi va trebui să mă învețe cum să postez imaginea clubului din care cu mândrie fac și eu parte. La noi în club nu se duce o politică de disperasare … a știți voi cine.

Toți cei care au bunăvoință  pot să afle despre ce e vorba.

DUZINA DE CUVINTE Libertate

Nu simt nevoia să fac vreo repetiție înainte de a deschide gura.

Poate pentru că sunt o persoană care nu acceptă să stea în lanțuri, fie ele doar simbolice, fiind o mare iubitoare de libertate , precum un cal sălbatic, cu toate că realizez faptul că este posibil ca să nu mai fie nicio cale de întoarcere, merg într-un mod concentrat înainte .

   Unul e visul vesperal , o adevărată dispersie de gânduri, într-o cromatică multicoloră și altul e gândul adânc, rece și precis, aproape incolor, pe care-l iau în momentele cheie.

 Încerc totuși să pronunț, cât mai catifelat posibil , dorința mea de a zbura.

psi  a ales cuvintele măiestre iar ceilalți le-au înșirat cu migală.

genoveva
scorpio
anaconde
zhao
virus
vantdetoamna
carmenpricop

somewords
mariana
blindlove
almanahe
anaveronica
vanessa