Ieșirea din cercul minciunilor

Ca să nu fie vreun dubiu, am să recunosc încă de la început că în ceea ce privește justiția nu sunt de acord cu părerea președintelui Traian Băsescu că s-au făcut progrese reale către o judecată cinstită.

rcoat150[1]

Da, independența justitiei s-a realizat pe mai multe planuri, li s-au crescut exponențial salariile magistraților, în mod oficial politicienii nu mai fac trafic de influență, nu mai este , cred eu, o teamă că li se vor căuta și pete –n soare celor care îndrăznesc să nu se supună ordinelor venite sub formă de false rugăminți.
Dacă nu ar fi astfel nu mi-aș putea închipui motivul pentru care , cu toate că puterea era în totalitate în mâna PDL-ului , guvern și președinție , judecătorii încâlcând orice lege, n-au ținut cont de probele mele și s-au complăcut mai degrabă să le ia în calcul pe cele fabricate de parchet, și astfel i-au făcut scăpați pe politicienii liberali și pesediști care erau în opoziție.
Nici după CSM –ul, care mai degrabă le-a apărat imaginea magistraților implicați în tot felul de incidente decât a justițiabililor, nu mă dau în vânt.
Și totuși…
Din anul 2007, dinaintea suspendării președintelui țării pentru prima oară, se tot vorbește, se bate monedă zilnic, despre cât este de sfântă, pentru noi românii, Constituția României.
Atât de important încât nu ne-au interesat costurile aferente și ne-am prezentat de două ori la un referendum pentru demiterea președintelui și asta în decursul a cinci ani.
Îmi poate atunci cineva explica cu argumente solide și serioase de ce acum , când este vorba de alegerea președintelui CSM-ului, în locul unui judecător a fost ales pentru prima oară un procuror, Constituția devine literă moartă ?

1. Griska 2. carmen pricop
3. carmen pricop 2 4. tibi 1
5. tibi 2 6. Scorpio
9. almanahe

La Fee

8. dor

Altcersenin

După cum vedeți am ieșit din cercul poveștilor imaginare alături de minunații mei colegi de clubul psi dar nu din cercul preocupărilor mele.

Bibliografie necesară din Constituția României

SECŢIUNEA a 3-a Consiliul Superior al Magistraturii

Rolul şi structura

ARTICOLUL 133 (1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei. (2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care: a) 14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat; aceştia fac parte din două secţii, una pentru judecători şi una pentru procurori; prima secţie este compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori; b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat; aceştia participă numai la lucrările în plen; c) ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

(3) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre magistraţii prevăzuţi la alineatul (2) litera a).

(4) Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani.

(5) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret.

(6) Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă.

(7) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, cu excepţia celor prevăzute la articolul 134 alineatul (2).