„ nu stiu ce va costa sa ma treceti ”

Oare în toate școlile elevii promovează fără să vină la școală și fără să învețe?

Aceasta este întrebarea pe care vreau să i-o adresez domnului ministru al educației, domnul Mircea Dumitru , și sper ca vreodată să primesc și un răspuns.

Trăim într-o țară în care un premier și nu știu câți alți demnitari au obținut titlul de doctori fără a „transpira ” muncind să studieze ci copiind pur și simplu după alții. Vreau să se facă o diferență clară între a plagia, adică a fura idei pe care autorul să le îmbrace în propriile cuvinte, și a copia cuvânt cu cuvânt dintr-o altă carte.

Ne mai miră cumva faptul că profesorii copiază la examene, plagiază sau copiază la lucrările de grad I ?

Îmi pot permite să scriu despre acest subiect deoarece mi-am scris singură toate  lucrările studiind zeci sau sute de ore.

Titlul reprezintă un citat din ultimul mesaj primit de mine de la o elevă pe care vineri 2 septembrie 2016 comisia a  declarat-o repetentă în urma examenului de corigență.

„ Doamna profesoara , vreau sa va multumesc frumos pentru efortul pe care la.ti facut de a ma trece clasa la materia dumneavoastra.Ieri ati dovedit ca sunteti o doamna cu suflet mare chiar daca la prima vedere pareti mai severa .Sper ca pe parcursul orelor pe care le vom face anul accesta sa nu mai intanpinam probleme si o sa.mi dau silinta sa invat sa fiti multumita in privinta mea ca sa nu mai repetam acceasta experienta nu tocmai placuta Va multumesc inca odata si cu tot respectul pentru dumneavoastra va urez o zi buna . ……………”  

Nefericită, pentru că nu a promovat examenul de corigență își schimbă imaginea
Nefericită, pentru că nu a promovat examenul de corigență își schimbă imaginea

Era mesajul primit de mine pe 04.09.2015 13:05  și copiat de mine cu copy-paste de pe facebook de la mesajele mele private.

Mă hotărăsc să-i răspund pe data de 23.09.2015 16:46  

„ Am văzut mesajul de mult și m-am tot întrebat, dacă tot îți par severă de ce nu înveți ?”

„ Domna profesora nu va privesc ca pe o persoana de care sa.mi fie frica de dumnaviastra ca sa pot invata stiu ca dumneavoastra apelati la tot felu de metode sa ne faceti sa invatam insa eu nu pot mi.se pare foarte grea materia ,asta nu inseamna ca sunteti un om rau.la asta m.am referit .va multumeac din tot sufletul ca ma.ti trecut clasa si o sa va multumesc toata viata deja am 18ani si imi doresc macar 10clase sa pot face ”  îmi scrie ea la data de 23.09.2015 16:46

Ce face eleva noastră ? Lipsește de la școală frecvent, nu învață nimic, nu-și face temele dar în schimb roagă diverse persoane, din medii foarte diferite, să mă determine să o promovez fără niciun efort intelectual din partea ei.

Nu se prezintă la data fixată pentru elevii de clasa a X a. Mă gândesc cu bucurie  că în luna august va învăța pentru examenul de corigență care era fixat pentru  vineri  2 septebrie.

Când déjà se terminase ora și jumătate, cea  în care s-a dat proba scrisă de către toți ceilalți elevi corigenți,   ajunge și ea la examen.

Foarte ocupată eleva noastră  cu studiul matematicii !
Foarte ocupată eleva noastră cu studiul matematicii !

Înțelegătoare, comisia de examen îi permite și ei să dea  proba scrisă. Nu scrie aproape nimic și primește nota 2.

Pentru a mă scuti de nervii pe care mi-i  provoacă conducerea  Liceul Tehnologic Agromontan „Romeo Constantinescu” – Pagina oficiala    o rog pe președinta comisiei de corigență să fie prezentă la examinarea respectivei eleve la proba orală. Aceasta se ridică și pleacă din examen recunoscând că nu știe pentru că nu a învățat nimic.

Astăzi, 6 septembrie 2016, primesc la ora 16:43    primesc următorul mesaj:

„va multumesc ! nu stiu ce va costa sa ma treceti va doresc asa cum eu m.am chinuit un an de zile sa pot veni la sc . asa sa va chinuti si dumneavoastra toti profesori au inteles … nu iteleg ce aveti cu mn nu v.am jignit niciodata sau v.am jignesc ati avut ceva personal de la inceput cu mn . astai nu mai pot face nimic multumesc !”

„deranjat”

Ce ziceți ? Ce au înțeles toți profesorii și eu nu am priceput ? Au promovat-o cumva fără să învețe? Doar pe înțelegere?

Mă blesteamă cumva pe mine pentru că ea nu a învățat?

De pe frontul educației școlare

IMG0123A

Când m-am transferat acum trei ani am primit clasele cele mai slabe, era normal fiind ultima venită . M-am supărat dar am înțeles raționamentul, cine era prostul care să aleagă munca grea, istovitoare, cu elevii care abia dacă știu să scrie în limba lor când putea să-și ușureze viața ?

Am primit clasele E,F, G sau I. Dac-ar fi existat S,T, V ale mele-ar fi fost.

Orice profesor normal s-ar fi îngrozit dar cum n-aveam ce face am acceptat situația ca pe o nouă provocare.

Of, una este să ai o clasă bună cu elevi selecționați și să obții rezultate cu care să te lauzi și alta să ai drept elevi de liceu semi-anafabeți care trebuie, culmea absurdului, să promoveze un examen de bacalaureat.

Noua conducere, numită în anul 2012, a mers pe aceeași rețetă.

Am tăcut din nou pentru că încă nu-mi dovedisem în vreun fel calitatea de profesor de matematică.

În anul școlar 2013-2014 am fost numită dirigintă , și profesor de matematică, la o clasă unde din 34 de elevi, înscriși la începutul anului școlar, au promovat la sfârșitul semestrului I doar 32 elevi. Nici în coșmarurile cele mai cumplite nu se întâmplă astfel. Unii dintre ei promovaseră doar la educație fizică și religie. Erau corigenți la câte 12-13 obiecte sau chiar 16-17 obiecte de învățământ.

Munca mea , după umila mea părere, echivalează cu cea a minerilor din subteran doar în loc de bolovani în cap primesc tot felul de răspunsuri aiuritoare.

Murdăria aruncată peste tot în clasa de curs, scuipăturile de pe podea, mucii de pe jaluzele verticale, transpirația urât mirositoare, îți întorcea stocacul pe dos. N-am aflat decât din cărți despre popoarele migratoare ce-au traversat cu sute de ani înainte teritoriul țării noastre dar cred că și aceia erau mai civilizați decât elevii mei. Tabla înmulțirii nu cred că o știu 10 dintre ei iar de rest nu mai vorbesc.

Am încercat să o înfrumusețez cumva . Din cele 5 ghivece de flori aduse de mine în prima săptămână au spart 3.

Un an greu în care elevii chiuleau până și la ora , singura pe săptămână, de dirigenție.

Pe front dacă luptam și nu veneam atât de dărâmată fizic și psihic ca de la orele de matematică de la clasa a noua. Cu toate că aproape toți profesorii își arătau nemulțumirea,  majoritatea dintre elevi au fost promovați la sfârșitul anului școlar. M-am minunat și eu.

Mai știe careva tabla înmulțirii ?

La început am crezut că-I doar o simplă întâmplare , că elevului îi este teamă de mine, că s-a intimidat.
Nici mie nu-mi place de mine, nu mai sunt tânără și mai am și ochelari de vedere, și de aceea am încercat să fiu mai înțelegătoare.
” Haideți, învățați tabla înmulțirii ! ”
Le-am termen la început o lună, apoi un semestru, întreg anul școlar. Foarte puțini m-au luat în seamă. Cei care n-au făcut-o vor rămâne corigenți pe vară. Nu vreau să mă chinuiesc și la anul la fel .
Pe ei nu sunt supărată pentru că , până la urmă, sunt totuși copii.
Ieri, a venit unul din clasa a șaptea după mine când s-a terminat ora de matematică. E corigent la mai multe materii și se poate să rămână repetent.
” Vă aduc o găleată cu cireșe numai să mă treceți la matematică. ” Mi-a venit să râd din toată inima. Atâta valorează matematica pentru el.
Un altul , dintr-a noua de această dată, mai șmecher, a venit după mine la cancelarie cu , cred eu, o punguță de cafea într-o sacoșă de hârtie din aceea pentru cadouri.
” V-am adus ceva ca mulțumire că m-ați trecut pe primul semestru . ”
” Fugi de-aici ! Să nu te mai prind cu șmecherii de astea ! Învață dacă vrei să promovezi !”
Nu mă supăr pe ei , e mai ușor să minți, să te prefaci sau să mituiești decât să înveți.
Am o fostă mămică pe care cu greu mă abțin să n-o întreb atunci când o întâlnesc :
” N-ați murit ? ”
Cred că sunt vreo 10 ani , dacă nu și mai mult, de când a venit la mine la școală și m-a rugat să-I trec fiul , care era coregent la matematică, pentru că ea este bolnavă de cancer și urmează să moară. N-am crezut-o nicio clipă dar poți să-I spui unui om matur, în față, că e mincinos ?

Ce mă supără totuși ?
Faptul că sunt mulți colegi care insistă să trec anumiți elevi.
Le explic degeaba că nu-I corect, că nu-I deontologic, că nu pot face diferențe, că nu vreau să-mi pierd respectul de sine sau pe cel al elevilor mei, că mai mult rău I se face unui elev căruia I se permite promovarea fără a I se cere să învețe.
Vorbesc și parcă nu sunt auzită, parcă persoanele în cauză au surzit de-a binelea. Mă obosesc tracasându-mă cu astfel de cereri.
Ieri n-am mai rezistat și am fost dură. ” Eu nu vă dau sfaturi cum să vă predați materia la clasă. Vă rog ,să mă lăsați în pace ! ”
Nu cred că m-a înțeles. Cred că- și spune, în mintea sa, că vreau mai mult decât mi se oferă. Greșește pentru că eu nu vreau decât ca elevii mei să învețe.
Atât cât pot ei, dar să învețe.

Predarea eficientă sau sisifica muncă a dascălului contemporan

Când tatăl meu a venit fericit acasă de la ședința cu părinții, eram elevă în clasa a VI a, și mi-a povestit încântat că profesorul meu de matematică, tovarășul Cojocaru, mi-a prezis un viitor ca professor de matematică eu m-am revoltat.
” N-am să-mi bat toată viața capul cu niște proști ! Nici nu mă gândesc. ”
Aveam destui colegi în clasă care nu reușeau să rețină tabla înmulțirii darămite să priceapă cum se rezolvă o problemă de aritmetică iar în timpul acesta, în care profesorul se chinuia să-I facă să înțeleagă raționamentele, eu mă plictiseam .
” Ce vrei să devii? ” m-a întrebat tata surprins că nu eram entuziasmată de previziunile profesorului.
” Nu știu, scriitoare. ”
Au trecut anii și pentru o vorbă aruncată în vânt, că mi-e cel mai ușor să învăț matematica , am ajuns să dau examen pentru a deveni profesoară.
Practica pedagogică , așa se proceda pe-atunci, am efectuat-o la cei mai buni profesori din oraș. Clase bune, aproape omogene, cu elevi inteligenți , serioși și foarte interesați să afle cât mai multe fiind dornici de cunoaștere.
Planurile de lecție, pe care trebuia să ni le pregătim înaintea orelor de predare, erau ca niște scenarii iar orele se desfășurau conform lor.
Mă gândeam , cât de mult greșeam, că viața mea ca profesor o să fie plictisitoare precum cea , așa cred eu și acum, a actorilor care joacă zeci de ani , seară de seară, aceeași piesă de teatru. O piesă genială dar aceeași.
Elevii mei, cei cărora le-am devenit profesoară, n-au fost nici selecționați, nici omogeni, nici proveniți dintr-un mediu în care învățătura este de proritate zero.
M-am confruntat cu diverse probleme dar nu de matematică.
Nu este de ajuns să fii bine pregătit profesional ca dascăl, să fii ”tobă ”de carte, pentru a reuși să-i determini pe elevii dezinteresați să învețe.
Nu este de ajuns să-ți faci scenariul desfășurării lecției, secundă cu secundă, pe care urmează să o predai.
Este absolut necesar să cunoști bine colectivul de elevi, să știi ce cunoștințe a achiziționat până în momentul respectiv și ce nu, să-i apreciezi corect capacitățile intelectuale ale fiecăruia dintre ei.
Mediul din care provine fiecare dintre elevi este o informație folositoare dar nu esențială, eventualele boli sau deficiențe certificate de specialiști fiind cu mult mai revelatoare.
Abia după ce deții toate informațiile, este benefică colaborarea cu dascălii anteriori ție, poți să analizezi situația și să te gândești cum să rezolvi sau să ameliorezi situația existentă frontal sau punctual.
Mă refer la găsirea unor modalități de a-i face pe elevi să învețe, încurajându-i pe cei care vor să o facă, forțându-i cu ajutorul notelor pe cei care nu o fac din convingere, încercând să-i motivezi într-un fel sau altul și pe unii și pe alții .

Uitarea , bat-o vina !

ehee....chiar ca as bea o bere !
ehee….chiar ca as bea o bere !

– Andreea, te rog, să ieși la tablă !
Mă uit cum eleva vorbește în continuare cu colega sa de bancă, cap în cap șușotesc de mai multe minute fără să le intereseze ce se vorbește în oră, lăsând impresia că nu m-ar fi auzit.
Toate capetele celorlați se întorc spre ele așteptând curioase să vadă ce voi face. Una dintre fetele așezate lângă Andreea o atenționează.
– Lasă-mă în pace ! Îi răspunde ea deranjată.
– Andreea, tu mă auzi ?
– Da, doamna profesoară. Ce s-a întâmplat ?
– Nimic. Vreau doar să ieși la tablă.
– Iaaaar! Ce aveți cu mine ? Și ieri m-ați ascultat.
– Nimic. Vreau să rezolvi și tu un exercițiu.
Se ridică ostentativ leneș apoi, legănându-se precum … modele pe scenă atunci când prezintă lenjerie intimă, se îndreaptă spre tablă.
– Să șteargă cineva tabla. Eu nu pun mâna pe buretele ăsta.
Mă uit automat la unghiile ei verzi și lungi care i se asortează cu părul oxigenat. Mă întreb repede în minte a câta culoare este de la începutul anului. ”Am pierdut șirul. ” îmi spun singură.
– Am cerut de la începutul anului ca fiecare dintre voi care vine la tablă să-și șteargă singur. E prea mult ?
– Dar, doamna profesoară, mi se rup unghiile.
Se aud hohoteli surde din clasă. Mă stăpânesc regretând faptul că n-am atâta umor cât îmi doresc. Puțină ironie cred că ar fi binevenită dar știu că nu sunt maestră în acest domeniu. Prefer să rămân în domeniul matematicii dar nu pot să nu-i remarc ținuta provocatoare.
Colanții îi scot în evidență formele, bluza scurtă abia îi acoperă mijlocul dar îi este întinsă atât de tare încât te aștepți să-i pleznească la piept.
Mă gândesc că măcar ei nu se revarsă dizgrațios burta peste pantalonii cu talie joasă cum se întâmplă Amaliei.
Un gând scurt mă curentează.
” Amalia o fi însărcinată și ea ca Diana ? Sper să fie doar obeză! Sau să fie de vină berea cu care are obiceiul să se îmbete aproape zilnic ? ”
– Doamna, n-am înțeles lecția când ați predat-o. Îmi spune Andreea după ce a terminat scrierea exercițiului pe tablă.
– Bun ! Ce n-ai înțeles ? Hai să lămurim împreună.
Andreea se strâmbă încercând să-și asigure sprijinul clasei.
– Nimic. Dumneavoastră nu știți să ne explicați. Dumneavoastră sunteți de vină. Anul trecut înțelegeam și aveam medii mari la matematică.
M-am obișnuit cu obrăznicia lor încât, nici măcar în interiorul meu, nu mă supăr.
– Andreea, te rog, scrie-mi pe tablă formule pe care le-ai învățat pentru astăzi !
– N-am învățat.
– Niciuna ?
– Păi, niciuna.
– Bun! Tema ți-ai făcut-o pentru azi ? Văd că nu mi-ai adus caietul de teme.
– Nu mi-am făcut-o.
– De ce ?
– N-am avut timp, n-am nici culegere.
– Andreea, vrei să dai bacalaureatul ? Când ai de gând să te apuci de învățat ?
– Doamna profesoară, dumneavoastră treceți-ne! Ne descurcăm noi.
Alexandru și-a ridicat capul de pe bancă după ce tot timpul s-a prefăcut sau chiar a dormit.
– Cum Alexandru ? Cum ? N-ați învățat nimic de la începutul anului școlar.
– Dă tata niște țuică și brânză, știți că este cioban, și trec. N-au trecut alții mai proști decât mine ?
– Alexandru, ai învățat tabla înmulțirii ?
– N-am învățat-o toată. Până la cinci o știu.
– Mă bucur. Cât fac 5x 7 ?
– Cât să facă ?
Stă câteva minute mut, timp în care se gândește.
– 42 ? Nu, face 45.
– Alexandru, ești în clasa a-XI –a, când crezi că vei învăța tabla înmulțirii ?
– La anul, doamna profesoară.
Claudiu îi dă drumul din brațe Biancăi, așa o ține de când a început anul școlar, nimeni n-are curajul să –i ceară, în mod autoritar, să aibă o purtare mai decentă de când fata a încercat să se sinucidă luând o cutie întreagă de pastile.
” Bine că nu se droghează. Băieții ăia de la a X a au niște priviri dubioase. Și râd ca proștii fără nicio noimă. ”
– Nu înțelegem, fără să se ridice în picioare Claudiu mi se adresează cu un glas în care se simte furia, de ce dumneavoastră insistați atât cu ascultatul și notatul . Uitați-vă, la alte materii ! Dacă avem maxim 3 note. Vreți cu tot dinadinsu să ne stricați mediile.
– Aveți ceva cu noi. Susține nervoasă și Margareta. Ce v-am făcut doamna profesoară ?
– Da. Ce v-am făcut doamna profesoară ? Își reia Claudiu discursul. Nu vă mulțumiți cu faptul că suntem prezenți în clasă, mai vreți să și învățăm. Nu se mai poate ! O să-i cerem directorului să vă schimbe. Până acum nimeni nu ne-a lăsat corigenți. Acum v-ați găsit dumneavoastră s-o faceți !
– Am înțeles nemulțumirile voastre dar tabla înmulțirii se învață în clasa a III a iar voi sunteți în clasa a XI a.
Andrea gândindu-se că poate să scape, să nu mai fie notată, ține să vorbească și ea.
– Păi, sunt atâția ani de atunci. Am uitat-o. Ce vă miră ?
– Ordinea efectuării operațiilor, înmulțirea, împărțirea, operații cu puteri, rezolvarea ecuației de gradul I, formulele de calcul din clasa a VII a, toate le-ați uitat.
– Le-am uitat.
Simt că răbdarea mea s-a risipit de tot.
– Bun, dacă tot vă lăudați că aveați note bune anul trecut de ce ați luat note atât de mici la evaluarea inițială ?
– Am uitat și ce -am făcut anul trecut.
Sunt încântați că au găsit salvarea în uitare și că acesta este un motiv serios ca să promoveze clasa. Ce importanță are faptul că ei nu au învățat niciodată nimic acasă și că nu și-ai găsit timpul să rezolve vreo temă ?