Cum se persecută un director !

Am fost răcită și am stat mai mult în pat timp de o săptămână. Vineri 21 octombrie am revenit la serviciu și astăzi 24 octombrie a trebuit să fac de serviciu pe școală. Este ziua cea mai obositoare  pentru mine deorece răspunderea morală este foarte mare. Orice incident poate duce într-o clipă la un accident și deci la o anchetă. Mă rog de fiecare dată să mă ferească Dumnezeu pentru că , eu una, conștientizez faptul că nu poți fi prezent în același timp în mai multe locuri. La un moment dat, supărată pentru faptul că deși  nu mi-am  revenit   încă  trebuie să urc și să cobor scările liceului și să umblu pe coridoarele întunecoase , nu mai zic de curentul pe care-l simt cu fiecare fibră, mă gândesc să văd, doar eram profesoară de serviciu pe școală, dacă orele de la postliceală se țin. „ Că doar sunt plătite, nu-i așa? ” îmi zic eu în gând.      13938418_1255084541181051_358376822734489372_n Găsesc o elevă într-o clasă și o întreb de ce este doar ea și unde sunt ceilalți. „Ni s-a spus să venim de la ora patru, eu am venit mai devreme.” Verific încă o dată orarul și văd că directorul trebuia să fie la aceea oră. Vine pauza, bântui iar pe coridoarele întunecate ale școlii vechi, școala noastră are două corpuri de clădiri, și după ce profesorii vin la clase merg în școala nouă ca să văd dacă directorul nostru a făcut efortul de a merge la ora de curs. Ar fi o minune să-l văd, anul școlar trecut a chiulit de la toate orele pe care ar fi trebuit să le facă în ziua de luni , ziua în care fac  eu de serviciu. Pentru mine  este o modalitatea de a observa integritatea directoarei pe care,  de foarte multe ori,  am văzut-o intrând în clase și verificând dacă vreo colegă sau alta este prezentă. Din punctual meu de vedere un adevărat manager să poartă egal cu fiecare membru al echipei. Poate cei care citesc  au o altă părere , aștept deci comentarii pertinente. Urcam pe scara profesorilor , era ora 16:16, când îl văd și pe directorul, din această toamnă doar adjunct, nostru îndreptându-se nervos către mine.

„Nesimțito! Cum îți permiți să vii tu în școala nouă? Locul tău este în școala veche! ”

Se îndreaptă spre mine apropiindu-se periculos de mult. Îngrijitoarea, cea care mătura pe culoar, se sperie și fuge.În timp ce îl privesc cum urlă la mine desfigurat la față de ură mă gândesc la faptul că , obez cum este , poate să mă trântească cu un dos de palmă, palmă grea de om obișnuit cu munca fizică, omul este professor de agricultură, iar eu încă mă consider în convalescență.

Mă amenință fără a-mi detalia cum urmează să mă termine, să mă facă praf. Îmi spune ceva despre familia sa și cu asta chiar mă derutează. Se hotărăște până la urmă să meargă să-și țină ora, poate erau totuși elevi în clasă, și îmi dau seama că uitase care era sala unde trebuia să intre. Plec și eu să-mi fac serviciu pe școală. După câteva zeci de minute o găsesc pe colega cu care făceam de serviciu plângând. Directorul îi reproșase printre ploaia de invective că îl persecută.

Nu știu dacă împreună cu mine sau singură, acesta este un mister pentru mine.

O enigmă mult mai mare reprezintă însă altceva. Cu ce le are la mână pe colegele mele, cu ce le șantajează , de ce le este atât de teamă de el, de acceptă să fie jignite și umilite de către el,  între patru ochi sau în public,  fără să riposteze?

Pentru directorul nostru a se duce la propriile ore, cele pentru care este plătit,  înseamnă o adevărată hârțuire. Deci, dacă vreți să persecutați un director, trimiteți-l să-și facă orele de curs!

PS  Domnul director și-a permis să afirme despre mine că …

Să știe domnul director că eu , acceptând prin absurd că ar avea dreptate, pot să remediez problema dar spre necazul său el nu poate să devină mai inteligent ca să promoveze un examen de director.

PSS Mă gândeam să anunț ministerul educației, în scris cu confirmare de primire. Oficial. Nu vreau să sufere nimeni altcineva din cauza conflictului pe care directorul adjunct văd că-l întreține cu multă patimă. Din păcate, dacă devine mult mai agresiv decât în această după amiază voi fi nevoită și apelez la oficialități.

Putregaiul din adâncuri !

Vedem mereu cum sunt ridicați tot felul de politicieni de către  Direcția Națională Anticorupție , am impresia poate mă înșel, că doar  o „ anumită parte ” a lor,  și  nu toți corupții așa cum ne-am dori noi cu toții.  14021671_1192508107438695_1115295006519996240_n Putregaiul, ca să nu-i zic flagelul, a cuprins toate straturile societății. De la cele mai mărunte firme care fac evaziune fiscală, la instituții ale statului care fac „ afaceri preferențiale” cu anumite firme private cu contracte scrise  sau nu.  

La sfârșitul anului școlar 2014-2015
La sfârșitul anului școlar 2014-2015  
La sfârșitul anului școlar 2015-2016
La sfârșitul anului școlar 2015-2016

              Aflând astăzi cum se scurg informații din Inspectoratul Scolar Judetean Prahova , cum directorul nostru, al  Liceul Tehnologic Agromontan „Romeo Constantinescu” – Pagina oficiala      află imediat ce se întâmplă pe acolo, mi-am amintit de faptul că la fiecare sfârșit de an școlar o firmă particulară, aceeași an de an, vine în școală și le prezintă robe  elevilor noștri , cu celelalte accesorii, le face fotografii și albume. Mă întreb  și eu, faptul că profesori și elevi suntem scoși de la  cursuri  în mod obligatoriu, chiar dacă se întâmplă în orele obiectelor de bacalaureat,  pentru a alege  culoarea eșarfei ce se pune peste togă, ce fel de album de sfârșit de ciclu preferă ei, o afacere foarte profitabilă și în mod sigur prefențială, nu se numește cumva mită mascată pentru  favorurile făcute de către persoana sau persoanele din  Inspectoratul Scolar Judetean Prahova ?   Există contracte scrise pentru închirierea robelor, pentru fotografiile  sau albumele de fotografii , sau este evaziune fiscală adică o faptă penală? PS Eu cunosc persoana, dumneavoastră o știți? PSS Parafrazându-l pe director, poate vreun coleg, părinte , elev sau om de bine să-mi spună că a văzut contractul încheiat de firma cu robele? 

Cum i-a plătit contribuabilul din Vălenii de Munte directorului meu un premiu la care nu avea dreptul

Primarul orașului nostru a considerat, pe bună dreptate, că ar fi bine să fie recompensați elevii olimpici și profesorii care-I pregătesc pe aceștia.

Am aflat, nu am fost martoră pentru că eram de serviciu pe școală, că anul acesta și directorul școlii noastre ar fi primit 300 lei pentru munca depusă cu elevii olimpici la agricultură.

Am rămas uimită. Omul acesta nu-și ține propriile ore darămite să facă ore suplimentare ca să pregătească pe olimpici.

Un alt motiv de uimire a fost faptul că profesorii care i-au pregătit pe elevi au acceptat.

Ce om cinstit vrea ca să împartă cu alții rezultatul muncii sale ?

Eu susțin că doar  unul care are nevoie ca și celălalt, directorul adică,  să închidă ochii la banii pe care-I ia fără  merite. E nevoie să amintesc de sutele de ore fictive pentru care unii profesori au primit renumerație?

În țara lui Papură Vodă cel care muncește are zilele de lucru  tăiate iar cel care chiulește este plătit și premiat!

PS      Următorul link vă duce la orarul școlii. Ultimele 2 coloane ale ultimei pagini ne arată când trebuia să-l găsim pe director în școală.  L-a văzut cineva înafara celor  care-l susțin?

http://www.liceulagromontanvaleni.ro/images/link/orar.pdf

Când un director are mintea întunecată de ură!

Unora le pune Domnul mâna pe cap și-I mângăie, se trezesc ca găinile –n grăunțe fără niciun efort , doar să zgârme pământul  toată ziua și să mânânce boabe fără limită, iar ei se plâng că Dumnezeu nu se închină la ei.  20160615_232501

Nu  cred că m-am intersectat până acum cu vreunul de  genul ăsta dar mi-a hărăzit Dumnezeu să-l întâlnesc, tocmai acum,  la apusul vieții mele și mă gândesc că știe El ce știe și ce urmărește.

Mi-ar fi plăcut să nu trec prin aceste experiențe dar, mărturisesc cu sinceritate, că dincolo de iritarea pe care mi-o produce instantaneu directorul nostru  mă și distrează teribil văzând cum calcă în străchini disperat să nu își piardă funcția de director de școală.

În toamna anului  2012,  USL-ul a schimbat toți directorii de școală din orașul Vălenii de Munte.

Care au fost criteriile, mă prefac că nu le cunosc, dar inspectorul școlar general  Horia-Victor Toma s-ar fi exprimat  că nu vorbește cu pedeliști. Și l-au numit pe  Nicușor Ghencea, liberalul deputatului Sorin Teju, director de școală.

Primarul pesedist m-a uimit cât investește în școlile orașului, se vede că-I iubește pe elevi, copiii în general, și în spitalul nostru.  Motiv pentru care, pentru prima oară de când sunt alegeri libere , am votat în această vară un pesedist ca primar , pe domnul Florin Constantin.

(Am votat omul , nu partidul « Dictatura justitiei )
20160615_232527

Dar să revin la directorul nostru. Fără să realizeze că a dat norocul chior peste el, toți foștii directori știm cu câtă umilință am obținut vreo investiție în școlile noastre, a început să-l urască pe primar, adică tocmai găina cu ouăle de aur.

Nestăpânit cum este a început să spună peste tot  ce părere are despre primar , am avut neplăcerea să-mi povestească un elev cum a asistat la o astfel de discuție despre primar și relația lor tensionată, și să se plângă de  existența unui complot împotriva sa.

La  orice două persoane care stau de vorbă directorul nostru vede un posibil complot, are liste negre cu persoanele care vorbesc cu mine, cu fosta conducere, cu profesorul  de educație fizică, cu … , cu cei care îndrăznesc să posteze fotografii în care el, directorul la persoana a treia,  să nu fie sau, mai dramatic, cu primarul în prim plan.

Sper să trăiesc ziua când nu o să mai fie director pentru că nu-I așa  ” nemulțumitului  I se ia darul”.

PS Ministrul Educației Adrian Curaj , ironia soartei, e lipsit de orice  curaj ca  să schimbe ceva.

 

Uite marker-ul, nu-I marker-ul !

Îi invidiez sincer pe directorii orașului nostru. Primarul nostru, un bun gospodar, înțelege că este esențial să investească  atât în școlile orașului cât și în spital.

Când eram eu într-o astfel de funcție trebuia să mă umilesc pentru a obține orice îmbunătățire măruntă pentru școala unde munceam.

Mă simțeam ca un cerșetor cu mâna intinsă.

Directorii noștri o „domnesc”. Primarul are grijă ca să să fie căldură destulă în școală, lumină în fiecare sală de clasă ( sâmbătă la liceul „ Spiru Haret” din Ploiești m-am chinuit să corectez lucrările de la olimpiada de matematică într-un semi întuneric obositor ) și o curățenie exemplară.

După fiecare vacanță de vară descoperim cu plăcere îmbunătățirile aduse.

Nu e totul perfect, mi-ar fi necesar un dulap în care să-mi țin culegerile și cărțile necesare, dar eu una apreciez grija primarului Florin Constantin  pentru școală.

Când ne-am întors din vacanța de iarnă am găsit în anumite clase „ table de scris inteligente”. Cum acestea sunt albe, se scrie pe ele cu marker-ul, am rămas uimită cum una dintre clase, care se găsește spre nord, devenise foarte luminoasă și primitoare.

Bucuria mea a durat însă doar o singură zi , maxim două, până s-a terminat marker-ul din dotare.

Ducându-mă la oră , în săptâmâna următoare, am descoperit că nu am cu ce să scriu pe tablă.

Ce poți să faci la matematică într-o astfel de situație?

Să le dai elevilor o lucrare de sondaj.

Elevii mai mari, din aceea zi, au avut grijă să achiziționeze câte un marker personal.

( O colegă mă sfătuia astăzi să-mi cumpăr și eu câteva.

Mai pardon!

Știe cineva câți bani cheltuiesc eu săptămânal pentru xeroxarea subiectelor pentru lucrările scrise date elevilor ?

La întebarea celor de la ARACIP, când am fost chestionați dacă ne dă voie conducerea liceului să facem copiile în școală în mod gratuit, am mințit în mod conștient răspunzând afirmativ ca să nu spună cineva cum că din cauza mea s-a pierdut acreditarea școlii noastre. )

În schimb, la clasa a X a C, cea de agricultură, trec prin mii de chinuri. Elevii pun diverse lichide în marker, îl zdruncină în toate direcțiile, poate, poate acesta se va vedea pe albul tablei. În locul buretelui de șters se folosește o căciulă veche.

Nu m-am plâns la nimeni până azi , am făcut cu toții, elevii împreună cu mine glume pe seama acestei „ îmbunătățiri” dorindu-ne revenirea la tradiționala cretă.

Astăzi am avut un consiliu profesoral și am aflat de la domnul director că primarul nostru, domnul Florin Constantin , a fost înștiințat de către un elev sau părinte despre aceste inconveniente. Când am aflat asta eu m-am bucurat.

Spunându-I domnului director că îi dau dreptate primarului, acesta s-a supărat ca de obicei. Mi-am dat seama după vocea nervoasă.  Oricum, el crede totdeauna că noi , cadrele didactice , nemaiavând altă ocupație , toată ziua „mergem cu pâra ” la primar,  care de alfel nu are decât rolul de a investi și care nu are dreptul de a  se interesa de mersul  procesului educațional,  în loc să ne adresăm Inspectoratul Scolar Judetean Prahova

„ De ce nu ne-ați anunțat ? De ce nu ați făcut o cerere scrisă în acest sens? Mie nu mi s-a întâmplat la nicio clasă să nu aibă marker.”

Întrebarea pe care nu am reușit să i-o pun domnului director și la care nu cred că mi-ar fi răspuns: ne-a spus cineva că avem și ceva drepturi , că despre îndatoriri aflăm clipă de clipă?

 

Avem o nouă directoare!

images[1]

Mă uit peste tot căutând vreun om căruia să-i cer ajutorul  dar  nu reușesc să zăresc pe cineva. Mă miră faptul că străzile sunt pustii  neînțelegând unde au dispărut cu toții, aș vrea să-mi ascund spaima ce m-a cuprins dar nu cred că voi reuși.

-Tată! Tată, unde ești?

Privesc spre blocul cu multe etaje și mă întreb în spatele cărei ferestre se ascunde tatăl meu.

-Tată!

Nu-mi răspunde, ce să fac ? Sunt într-un oraș străin mie. Să-l sun.

Caut în memoria telefonului numărul de telefon al tatălui meu și apăs pe tastă.

-spunzi ?

-ta!

-Mama m-a trimis la tine. Nu vă mai înțeleg. De ce nu vreți să vorbiți cu mine? Unde vă ascundeți?  images[6]

Miauuuu! Miauuuu!

Deschid ochii și pentru prima oară sunt fericită că motanul meu m-a trezit din somn.

„ Iar mă plimb printre morții mei !”

De câte ori sunt grav bolnavă mă întânesc cu mama, cu mătușa Marta, bunica Domnica sau cu tatăl meu. Toți au trecut în neființă de ani buni dar în momentele mele de cumpănă vin la mine retrăind astfel aceleași stări sufletești ca atunci când viețuiam  cu toții și eram o familie.

„ Sper să nu ajung iar în spital!”

Încerc să mă ridic din pat și,  cu toate că au trecut mai mult de 12 ore de când m-am acoperit cu păturile de lână peste pilota devenită brusc prea subțire pentru a-mi ține de cald, descopăr că nu reușesc.

„Mai stau câteva minute. ”

Cele câteva minute devin ore, ore în care mai adorm de vreo câteva ori.

„ Trebuie să anunț școala, trebuie să-l sun pe domnu’ doctor! ” îmi zic când reușesc să mă trezesc .

„Mai stau câteva minute. ”

Îmi amintesc  de ultimul scandal iscat pe tema îmbolnăvirii mele, nu sunt eu vinovată pentru faptul că aproape de fiecare dată după ce fac de serviciu pe școală mă îmbolnăvesc din cauza curentului de pe holurile reci și întunecoase ale școlii, îmi caut ochelarii și sun la secretariatul școlii.

„Sunt prea bolnavă ca să mai suport și vreun glas antipatic ! ” îmi zic singură. „Vreau să mă lupt doar cu propria-mi boală.”

Cum bănuiam,  secretara șefă are un timbru plăcut urechii mele și este și politicoasă. Îi explic că nu mă pot ridica din pat și că-l aștept pe medicul de familie să vină să mă vadă. Vizita la domiciliu este legală și îmi amintește de medicul evreu pe care-l aduceam acasă  atunci când se îmbolnăvea mama.

Bunica Domnica  prefera să mă trimită pe mine după doctor  pentru că aveam obiceiul mai mult  să fug pe stradă decât să merg normal și știa că nu mă întorc fără el.

Pomii pe care nu-I văd decât în fotografii
Pomii pe care nu-I văd decât în fotografii

„ Doamne, când au trecut anii? Am anii bunicii mele și nu știu cum mi-a trecut viața. Școală- casă, casă-școală ! ”

Medicul de familie  este plin de încredere, e prima oară când mă enervează cu optimismul său, dar eu mă simt sfârșită. Mă doare capul, nu-mi place gustul nici măcar al unei portocale, mi-e greață, mi-e silă, mi-e lehamite.

„Vin simulările și eu m-am îmbolnăvit.” Sunt supărată pe mine, sunt supărată pe …toată lumea.

Vreau să mă fac bine cât mai repede, elevii din clasele terminale  știu că mă așteaptă,  și accept să iau un antibiotic .

De la prima pastilă simt cum mi se încălzec neplăcut călcâiele dar mă încurajez singură. Mi se pare.

După a doua pastilă mă cuprinde o căldură care ar plăcută dacă nu mi-ar lua și somnolența specifică bolii. După a treia devin nervoasă iar după  a patra deja mă sufoc. După o noapte în care la fiecare 5 minute mă sucesc de pe stâga pe dreapta și de pe dreapta pe stânga mă hotărăsc să renunț a mai lua antibiotice.

„ Sute de lei, gândesc în bani vechi, aruncați degeaba. Mai bine nu le cumpăram. ”

Simt cum îmi iubesc starea de boală, moleșala aia calmă, mai mult  decât starea indusă de medicamente.

„Mai bine mor din cauza bolii decât datorită medicamentelor! ”

Nu mai știu de câte zile nu mănânc dar nu mă îngrijorează asta. Îmi iubesc corpul care se luptă de 60 de ani cu toți microbii vieții cotidiene.

De câte ori mă îmbolnăvesc am timpul necesar să reflectez.

„ Mor și rămân după mine haine nepurtate, va trebui să mă opresc din a mai cumpăra ceva. Vor știi băieții mei să le dea de pomană? ”

images[2]

II

N-am prietene prea multe. Telefonul sună rar dar nu sufăr din cauza asta. N-am chef de vorbă, mi-e lene și să gândesc dar realizez că îmi dedic cel mai mult timp al meu elevilor. Ei mă sună.

„Ce-ați pățit doamna? ” , „Ne e greu fără dvs. ”, „N-a venit nimeni astăzi la orele de matematică.”, „ Ne-am obișnuit cu dvs. ”

Mă surprinde plăcut telefonul de la domnul Toni Guerini pe care nu am reușit să-l cunosc încă. Mă întreabă dacă am nevoie de ceva. Îl refuz politicos dar nu pot să nu remarc că mi-a făcut plăcere gândul său.

„Ce înseamnă să fii umblat prin lume printre artiști, oameni civilizați nu  șăibari ! ” Îmi amintește de prietenul nostru de familie  Mihai Smântânescu, cântăreț cunoscut pe vremuri în lumea boemei  din Bănie, îmi amintește de serile în care se cânta la noi în curte sub dud.

Oftez după tinereațea ce-a trecut ca un vis.

Luni 2 martie merg la doctor la cabinet ca să mă consulte din nou.

„ Se mai aud niște hârăituri în plămân, vă mai dau câteva zile de concediu? ” mă întreabă domnu’ doctor Toma.

„ Prefer să merg la școală ca măcar mâine, marți,  să mai repet cu elevii pentru simularea de miercuri.

„Să aveți grijă, să vă îmbrăcați bine! Să nu vă întoarcă boala să faceți ca atunci cu hernia de disc.”

Are dreptate doctorul meu să mă certe. După ce îmi cedaseră durerile, avusesem o formă ușoară,  mă hazardasem să plec la Poiești. Am stat 5 săptămâni în concediu medical pentru că nu-l ascultasem și nu stătusem la pat.

Marți vorbesc până nu mai am salivă dar îi văd pe elevi dornici să repete și asta parcă îmi dă putere. Mă minunez și eu în sinea-mi de unde am atâta forță să stau în picioare după mai mult de o săptămână de când beau apă cu lămâie dar continui să le tot răspund la întrebări.

Când o văd îi spun Nicoletei că nu risc să mă îmbolnăvesc a doua zi și să stau în școală de la 7 dimineața până la 7 seara pentru că eu va trebui ca, după ce elevii dau examenul de simulare, să corectez lucrările elevilor de la cele 3 clase ale mele.

Nu știu dacă mă înțelege dar este mult prea fină să mă teoretizeze. N-aș avea destulă vlagă să –i aduc argumente și-i rămân datoare pentru asta.

Eram încă în pat pe la ora 10 când fetele, colegele mele profesoare de matematică, mă sună.

„ Carmen, ne pare rău că nu ești cu noi. Noi aici suntem trei și râdem într-una. Tu cum te simți ? ”

„ Mă simt destul de confuză și îmi pare rău că nu sunt cu voi dar mi-a fost teamă să nu mă întoarcă boala. Ne vedem la prânz. ”

Cum ajung la școală mi se spune să merg la director ca să-mi dea un înscris prin care-mi cere să dau notă explicativă.

N-am ce să-i reproșez pentru că mi-a vorbit într-un mod civilizat și politicos.

Dana cu mine mergem într-o sală de clasă , Marina și Daniela au ales o clasă răcoroasă și întunecată, luminoasă și care emană căldură. Până să vină baremurile amândouă rezolvăm subiectele date. Mă bucur că Dana este cu mine pentru că eu sunt încă amețită și am o mare teamă să nu greșesc. Iuliana ni se alătură și își vede și ea de treabă în liniște.

Apare și șefa noastră plină de viață și guralivă. Și-a cumpărat niște pantofi și ne amețește, pe mine una sigur,  vorbind despre despre ei. Politețea mă oprește să-i spun că nu mi-e bine, sunt totuși în convalescență, și că nu stau în școală decât pentru că sunt datoare să o fac și nu de plăcere. Se încalță cu pantofii cei noi , se plimbă cu ei prin sală, nu cred că stă acolo lângă noi decât ca să ne păzească. Nu înțeleg de ce pentru că noi încercăm să ne corectăm lucrările date.

Sunt supărată încă de ieri pe ea pentru că s-a certat cu o colegă pe care eu o respect mult și mă gândesc că de aceea nu-mi face plăcere prezența ei. Mă controlez, este cu douăzeci de ani mai mică decât mine dar încerc să-i înțeleg infantilimul de care dă dovadă, și nu spun nimic. Nu mai rezistă în schimb ea și mă face nesimțită.

„ Eu am venit de la ora 7 și uite și acum sunt în școală. E o nesimțire să nu veniți!”

Îmi stă pe limbă să o întreb de ce pierde vremea și dacă tot nu are o trebă anume de ce nu se duce acasă  dar mă abțin.

„ De câte ori fac de serviciu pe școală eu mă îmbolnăvesc dar nu ți-am reproșat vreodată că tu de trei ani nu faci de serviciu. ”

„Dacă pe mine m-au ales colegii în consiliul  de administrație, poate dvs. m-ați tăiat de pe listă. Dacă sunt apreciată ce să fac ?”

Tac. S-a certat cu  Podumneaca Daniela de mai multe ori, am asistat cu toate, s-a certat cu Marina. N-am puterea să ripostez și nici nu vreau să mă enervez prea rău.

„ Ce să facem dacă avem o nouă directoare ? ”

„Avem promovabilitatea foarte mare, sunt un bun manager!”

3361661_01[1]  Mai este nevoie să vă amintesc care I-au fost primele vorbe pe care mi le-a spus domnul director imediat după examene ?

„Avem promovabilitatea foarte mare, sunt un bun manager!” sau „ Mi-ați văzut interviul la televizor ? ”

Nu I-am văzut interviul. Sunt obosită , epuizată chiar, după un an școlar greu.

Domnul director n-a înțeles   încă faptul că rezultatele obținute la examene de către elevii nostril se datorează fiecăruia dintre noi, profesori de limba română, matematică, biologie sau geografie.

Cum ceilalți colegi, de fapt toate suntem profesoare, sunt mulțumite de atitudinea șefului nostru am făcut o analiză strict pe matematică și m-am referit în special la procentele mele.

Poate nu știe domnul director dar dacă noi toate nu ne făceam datoria la clasă,  dânsul trebuia să dea notă explicativă la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Prahova pentru rezultatele slabe, nu noi.

PROMOVABILITATE   ÎN    PROCENTE

SURSA   REZULTATELOR ESTE SITE-UL OFICIAL

Al MINISTERULUI EDUCAȚIEI 

I

La sesiunea de BACALAUREAT  iulie 2014 de la Liceul Tehnologic Agromontan ” Romeo Constantinescu ”  s-au prezentat la examen 192 elevi.

69 elevi au fost din promoția precedentă  iar  123 de elevi din promoția actuală.

În luna iulie au fost declarați 64 de elevi care au reprezentat un procent de 52.0325203252 adică 52, 03%.

Dacă elevii mei în număr de 19 nu ar fi promovat , atunci Liceul Tehnologic Agromontan ” Romeo Constantinescu ” ar fi avut o promovabilitate doar de 36.5853658537 adică 36,58%.

Dacă elevii mei, toți cei 33, ar fi luat note mai bune la celelalte materii de examen sau dacă le-ar fi promovat, atunci promovabilitatea la nivel de școală ar fi fost de 63.4146341463 adică 63,41%.

II

În sesiunea   de BACALAUREAT  august 2014 la numărul elevilor înscriși , cei 123 din sesiunea iulie, , s-au adăugat alți 4 elevi care au promovat examenul de corigență și astfel numărul elevilor din promoția actuală a ajuns la 127.

Pentru că au mai promovat sau au obținut note mai mari la alte materii de concurs , media necesară este de 6,00, un număr de 18 elevi , promovabilitatea la examenul de BACALAUREAT 2014 a ajuns la 64.5669291339 adică 64,56%.

Dacă elevii mei în număr de 28 nu ar fi promovat, atunci Liceul Tehnologic Agromontan ” Romeo Constantinescu ” ar fi avut o promovabilitate doar de 42.5196850394 adică 42,51%.

Dacă toți cei 35 de elevi ai mei ar fi reușit să promoveze și la alte materii , rezultatul final ar fi fost de 70.0787401575 adică 70,07%.

După cum se observă,  fiecare dintre noi ne-am adus aportul la realizarea unui procent bun, să nu se uite faptul că la noi vin acei elevi care nu reușesc să obțină un loc la un liceu teoretic , adică acei elevi care în gimnaziu nu au acumulat cunoștințele necesare pentru a deveni liceeni.

Mulți dintre elevii mei, sunt convinsă de faptul că și al celorlalte colege de catedră  , nu cunosc tabla înmulțirii (  a III a), aducerea la același numitor (a Va ), înmulțirea și împărțirea sau ridicarea la putere  (a Va ),  regula semnelor (aVI a), formule de calcul prescurtat și geometrie  , doar triunghiul dreptunghic și teorema lui Pitagora  și aș fi mulțumită  (a VIIa ),  iar de expresii complicate sau geometrie în spațiu nici nu se poate  pune în discuție.

Dacă am reușit să obțin totuși  aceste rezultate, două dintre  clasele mele fiind  foarte slabe, au avut în anii trecuți un număr considerabil de elevi corigenți, este pentru faptul că am efectuat săptămânal un număr de 5-6 ore de pregătire suplimentară  în școală și nerecompensată material.

Pentru a demonstra că afirm adevărul stau  fișele de prezență cu semnăturile elevilor care au vrut să beneficieze de astfel de ore suplimentare din timpul anului școlar dar și din perioadele de vacanță când am făcut pregătire suplimentară cu elevii corigenți la matematică.