Directorul meu și etica sa profesională (2)

După cum bănuiți pe directorul meu de orice poți să-l bănuiești dar de etică profesională nu. Nici măcar o întrebare nu-și pune, nicio mustrare de conștință, este convins de faptul că doar el are dreptate și este deținătorul absolut al acesteia.

În anul școlar trecut toți colegii mei, și cei care chiuleau, și cei care se învoiau, și cei care făceau orice altceva la ore   decât cursul pentru care erau plătiți , au primit calificativul foarte bine. În schimb eu, doar pentru că îndrăznisem să mă opun obiceiurilor sale, acelea  de a promova elevii care nu învață și a închide ochii când chiulangii depășeau măsura cu sutele de absențe nemotivate sau , mai rău, motivate cu scutiri cumpărate pe 5 lei, am primit calificativul bine.

Până în acest moment n-am avut ce să le reproșez adjunctelor. Aș fi putut să mă supăr în momentul când au format acel commando ( comando – definitie | DEX online) cu scopul de a mă anihila total dar am pus pe seama faptului că erau tinere și am preferat să trec peste incident. Oricum nu-și atinseseră scopul iar Dumnezeu a ținut cu mine, munca mea nu-I de ajuns  ținând  cont de faptul că mi s-au dat cele mai slabe clase din școală, și rezultatele la examenul de bacaureat de anul trecut au fost acceptabile.

PS Va urma…

Educația S.A.

Featured Image -- 10953

„Rugaciunea unui judecator „

Doamne! Eu sunt unica fiinţă pe lume căreia Tu i-ai dat o părticică din atotputernicia Ta; putere de a condamna sau a achita pe semenii mei.

În faţa mea persoanele se înclină; la cuvântul meu ele aleargă; la vorbele mele ele ascultă; poruncilor mele ele se supun; la sfaturile mele ele se împacă, se despart sau îşi părăsesc bunurile lor.

La semnul meu uşile închisorilor se închid, în urma condamnatului, sau de deschid, pentru libertate.

Sentinţa mea poate schimba sărăcia în belşug şi bogăţia în mizerie. De hotărârea mea depinde destinul multor vieţi. Înţelepţi sau ignoranţi, bogaţi sau săraci, bărbaţi sau femei, cei care se vor naşte, copiii, tinerii, nebuni şi muribunzii, toţi sunt supuşi, de la naştere şi până la moarte, legiipe care eu o reprezint şi justiţiei pe care o simbolizez.

Ce grea şi teribilă povară ai pus, Doamne pe umerii mei!

Ajută-mă, Doamne, ca eu să fiu vrednic de această înaltă misiune! Măreţia acestui oficiu să nu mă ispitească. Orgoliul sau mândria să nu mă încânte şi măririle deşarte să nu mă încurajeze.

Unge, Doamne, mâinile mele; încurajează fruntea mea, o Duh al meu, pentru ca să fiu ministrul dreptăţii pe care Tu ai creat-o, pentru societatea oamenilor.

Fă din toga mea o mantă incoruptibilă! Pana mea să nu fie un pumnal care răneşte, ci să fie săgeata care indică traiectoria Legii, pe drumul justiţiei.

Ajută-mă, Doamne! Fă-mă ca să fu drept şi hotărât, cinstit şi curat, moderat şi blând, deschis şi umilit. Să fiu necruţător faţă de greşeli, dar înţelegător cu cei care greşesc. Prieten al Adevărului şi ghid pentru cei ce-l caută. Să fiu cel ce aplică legea, dar, înainte de toate, acela care o împlineşte. Nu-mi permite niciodată să-mi spăl mâinile, ca Pilat în faţa nevinovăţiei şi nici să arunc, ca Irod, pe umerii celui batjocorit, haina de ruşine. Să nu mă tem de Cezar de împărat, şi nici de frica lui să întreb poporul: Baraba sau Iisus?

Verdictul mea să nu fie o anatemă dureroasă, ci un mesaj care regenerează, un cuvânt care reconfortează, lumina care clarifică, apa care spală, sămânţa care încolţeşte, floarea care ţâşneşte din amărăciunea unei inimi umane. Sentinţa mea să poată aduce uşurare celui mâhnit şi curaj celui persecutat. Ea să sece lacrimile văduvei şi să înceteze plânsul orfanilor. Iar când vor trece prin faţa scaunului de judecată, pe care eu şed, zdrenţăroşii, mizerabilii, dezmoşteniţii, fără credinţă şi fără nici o speranţă în oameni, călcaţii în picioare, alungaţii, chinuiţii, a căror gură salivează, fără a avea pâine ca să mănânce, a căror faţă se spală cu lacrimi de durere, de umilinţă şi de dispreţ, ajută-mă, Doamne, să alin foamea şi să astâmpăr setea lor după dreptate. Ajută-mă Doamne!

Când momente din viaţa mea vor fi umbrite, când spini şi pălămidă îmi vor răni picioarele, când răutatea oamenilor va fi mare, când flăcările urii se vor aprinde şi pumnul se va ridica să lovească; când machiavelismul şi înşelăciunea se vor introduce în locul Binelui şi vor răsturna legile raţiunii; când ispita va întuneca gândirea mea şi va tulbura simţurile mele, ajută-mă, Doamne!

Când mă voi frământa în nesiguranţă, luminează-mi mintea; când voi ezita să iau o hotărâre, însufleţeşte-mă; când voi cădea, ridică-mă!

Şi, în sfârşit, când, într-o zi, voi muri, va trebui să apar în Augusta ta faţă, pentru ultima judecată, priveşte cu milă spre mine, Pronunţă, Doamne, Sentinţa Ta!

Judecă-mă ca Dumnezeu.

Eu am judecat ca om.

Tradusă Dr.George Surdu

   Sunt prea implicată emoțional ca să vă scriu gânduri pline de pilde despre judecată. Chiar și numele ales blogului meu demonstrează părerea pe care-o am despre judecata celor plătiți bine ca să ne facă dreptate.

   Dacă nu mă credeți aveți :

https://dictaturajustitiei.wordpress.com/category/istoria-neromantata-a-legaturii-mele-cu-justitia/page/1/

https://dictaturajustitiei.wordpress.com/category/istoria-neromantata-a-legaturii-mele-cu-justitia/page/2/

https://dictaturajustitiei.wordpress.com/category/istoria-neromantata-a-legaturii-mele-cu-justitia/page/3/

  https://dictaturajustitiei.wordpress.com/category/istoria-neromantata-a-legaturii-mele-cu-justitia/page/4/

https://dictaturajustitiei.wordpress.com/category/istoria-neromantata-a-legaturii-mele-cu-justitia/page/5/

Rugăciunea de mai sus „Rugaciunea unui Judecător“ este unul dintre
pandectele din Codul Iustinianus.

Abia spre noapte voi putea să citesc și să comentez ce-au scris distinșii mei colegi din ” Clubul psi  ”

  tibi, virusache, redsky, scorpio, cita, vero, cioburi de chihlimbar, dagatha,

Vă îmbrățișez cu drag,

       Carmen, cea care crede doar în judecata lui Dumnezeu.

DUZINA DE CUVINTE Când medicul te omoară !

Toate fotografiile sunt imagini ale Spitalului Orășenesc Vălenii de Munte

” O fi adevărat ? O avea dreptate ? ”
Mergeam pe stradă fără să văd , fără să aud. Din inerție. GÂNDURI negre mă bântuiau. Fără pic de GINGĂȘIE, directorul ”Spitalului Orășenesc Vălenii de Munte ” mă aruncase într-o stare de cumplită disperare.
” O fi adevărat ? O avea dreptate ? ” Repetam mecanic, fără GRAI, în minte întrebările la care nu avea cine să-mi dea rapid un răspuns. Gândurile negre sunt câteodată mai puternice decât un virus mortal sau la fel de mortale .
”Doamne, ce mă fac ? Nu-I de ajuns că Alexandru este hipoacuzic, acum aflu că e posibil să aibă SIDA ?
Ce altceva a vrut să-mi spună când m-a sfătuit să –i fac analizele pentru HIV ? Să fii luat virusul din spital ? Atunci când avea doar trei luni ?
Mă doare inima. Am să mor înaintea lui. Doamne, de ce Doamne m-ai pedepsit atât de rău ? Ce păcate atât de grave am săvârșit încât mă pedepsești astfel ? ”
Merg pe drum și lacrimile îmi curg șiroaie pe obraji. Nu-mi pasă că mă văd oamenii pe stradă, că se întreabă ce am, că vor comenta cunoscuții, durerea mea este mai mare decât pot suporta.
Simt cum mă ia cu leșinul și mi-e teamă să nu mă prăbușesc pe jos. Trebuie să ajung până la dispensar ! Îmi spun, îmi dau ordin.
Aud un scrâșnet de roți de camion, mă înjură unii, au dreptate, dar ce-mi pasă mie de reguli, de mașini și șoferi. Băiatul meu e grav bolnav !

Asistenta mă vede și face un GEST deosebit. Cere voie celorlalți pacienți ca eu să pot intra înaintea lor.
-Luați loc pe scaun ! Ce-ați pățit ? Mă întreabă doamna doctor Mărculescu.
Deschid gura să vorbesc dar nu reușesc decât să plâng și mai tare.
Mi se dă un pahar cu apă . Medicul este mirat de purtarea mea pentru că nu sunt acel GEN de persoană care să se poarte astfel.
– Încercați să vă liniștiți și apoi să-mi povestiți ce vi s-a întâmplat.
– Doamna doctor, spun printre sughițuri de plâns, băiatul meu are SIDA ?
– Cine v-a zis asta ?
– Doamna directoare a spitalului. Dânsa știe mai bine.

Cred c-ar fi bine să povestesc totul într-o ordine cronologică.

Băieții erau bolnavi. Nu, Mihai n-avea nimic la GLEZNA așa cum, imediat , v-ar duce gândul știind că lui îi place mult să joace fotbal. Apoi, nici chiar copiii GEMENI nu se îmbolnăvesc deodată.
Cu toate că sunt atât de diferiți, culmea e că nici măcar nu se joacă împreună, unul blonduț iar altul brunețel, amândoi erau GALBENI la față, vomitau și aveau febră.
N-am GĂSIT în casă bani nici măcar să cumpăr o GAROAFĂ darămite să-l mituiesc pe domnul doctor Daniel , pediatrul cel mai bun din oraș și la care apelam cu toții atunci când era o situație mai gravă . Era în 2 octombrie 1994 și pentru că ambii mei copii mi-erau bolnavi am apelat la dânsul.
I-a consultat cu multă atenție după care mi-a dat o rețetă gratuită. Era legal. Unul avea 7 ani iar celălalt 5 ani.
Am mers la doamna farmacistă Militaru, orășel mic, ne cunoaștem pe nume, și i-am cerut să-mi elibereze rețeta. Niciodată nu beneficiasem de o rețetă gratuită pentru că, nu-i așa, nu ne îmbolnăvim la comandă.
” – Nu mai sunt fonduri .
– Cum nu mai sunt fonduri ? Când s-au terminat ? E începutul lunii.
– Doamna directoare ne-a interzis. Mergeți la dânsa !
– Mă voi duce.”
GÂLCEAVA, e impropriu zis dar nu-mi vine în minte altceva, se iscase în momentul în care eu , revoltată de nedreptate amenințasem cu o reclamație la MS.
Directoarea, observați că nu-i dau numele, mi-a spus că :
” -Mergeți ca la piață la doctor și-I cereți ce medicamente vreți .Copiii dumneavoastră n-au nevoie de ele.
– Cred că greșiți. Eu nu mă pricep la medicină și n-am cum să-i cer domnului doctor să-mi dea ce medicamente vreau eu. Dânsul este specialistul.
-Vă pot da o parte din ele iar pentru celelalte veniți săptămâna viitoare. ”

Pentru ce credeți că i-a fost necesară o săptămână ?
Ca să-și facă planul cum să se răzbune pe mine pentru că avusesem tupeul să amintesc de legi și de minister. Într-un amărât de orășel unde toți ne cunoaștem cine are curajul să sufle ? Nimeni.

Când ne-am revăzut, cu cel mai dulce glas posibil, e un Cristian Tudor Popescu în fustă, mi-a sugerat să-i fac băiatului meu analize HIV. Nu, n-a spus direct SIDA. A fost destul de inteligentă ca să mă sperie fără a-mi spune în mod direct ceva.

Doctorița Mărculescu mi-a ascultat cu multă atenție povestirea.
”- Stați liniștită ! V-a scăzut tensiunea la 7. Ce vreți să pățiți ?
Alexandru are doar o bronșită cronică, doar vi l-am consultat și eu de atâtea ori. Medicamentele prescrise de domnul doctor Daniel sunt bune. O să le treacă răceala la amândoi.
– Îmi spuneți să mă liniștiți sau chiar credeți ?
– Când v-am mințit eu ? n-are decât o bronșită copilul. Mergeți liniștită acasă ! Aveți grijă cum treceți strada ! Asistenta mi-a spus că mare noroc ați avut c-a putut camionul acela să oprească. Avea o viteză ! Iar dumneavoastră i-ați tăiat efectiv drumul. ”

Înțeleg, foarte bine, că n-avem un caracter GERMANIC, dar cred că ar fi vremea să analizăm cu mai multă seriozitate ce este bine și este rău în viața noastră.

Ca de fiecare dată, sunt ultima după : sara, tibi, mitzaabiciclista, blueriver, almanahe, virusache, scorpio, redsky, vero, cita, rokssana ,  valentina, abisuri dar cum știu că nimeni nu-mi scade nota la purtare , e binecunoscută blândețea  psi, -ei, iaca vin și eu.

Putregaiul din fiecare spital românesc I

Scrisă în mai 2011 în perioada când eram internată în spital

Simt cum temperatura corpului mi se ridică . Am frisoane și mă simt foarte amețită. Nu știu ce să fac . Asistentele au uitat să vină cu termometrul la contravizita de seară.

O tânără asistentă vine să-i aducă tratamentul vecinei mele de salon și de suferință.Tanti Lizabeta, cu toate că are doar 48 kg, sau poate pentru că este atât de mică și slabă , e plină toată e energie.

– Cum vă m-ai simțiți ? Mă întreabă asistenta privind în punga cu medicamente a Lizabetei.
– Mă întrebați din politețe sau chiar vreți să știți ?
– Vreau să știu.
– Mă simt foarte rău. Aș avea mare nevoie de un termometru.
– Vi-l aduc eu imediat.
– Vă mulțumesc !
Când vine cu termometrul promis mă uit pe cadranul telefonului meu mobil.
E ora 18 : 03.

Stau ghemuită ca un făt în burta mamei. Am trei pături, așezate una peste alta, puse pe mine de către tanti Lizabeta.
Mă uit să văd cât timp a trecut .
E ora 18 : 14.


Scot de subsuoară termometrul și văd că a ajuns temperatura la
40 Celsius. Ehei, de când n-am mai avut așa o mare temperatură ! Sunt ani buni. Aștept liniștită să vină asistenta ca să-mi ia termometru inapoi.Mă întreb, în sinea mea , ce se întâmplă ,cu mine. În mod normal , fiind sub tratament cu antibiotice , temperatura corporală n-ar trebui să fie mai mare decât cea avută anterior. Ori , la internare nu am avut decât 39 .
Ce măsuri vor lua ?
Sunt întrebări care mă bântuie automat.
E ora 18 : 33.


Cred că m-a uitat. Mă ridic și bat în ușa asistentei. Cea indicată de domnul doctor Dănilă atunci când m-a condus în salon. Dânsul mi-a dat asigurarea că va fi cineva la care pot să apelez în caz de nevoie.
Bat din nou în ușă dar nimeni nu-mi răspunde.
E clar. Nu-i nimeni. Posibil să fie la masă. La ora 18 se servește masa. O să mai aștept. Îmi vorbesc singură în gând.

E ora 18 : 45.


Incerc să mă ridic, o fac singură, și merg s-o caut pe infirmieră.
Bat în prima ușă dar nu-mi răspunde nimeni.
Bat și în ușa următoare unde ar trebui să fie totuși cineva dar nici aici nu-mi răspunde nimeni.

Mă întorc în pat. Mă întreb ce s-a întâmplat cu ei. Unde au dispărut cu toții.
Este vineri 29 aprilie 2011. La Londra are loc nunta secolului și acest eveniment este transmis pe întreg mapamondul. În mod sigur au terminat de mâncat și acum se uită la televizor .Îi înțeleg. Sunt sănătoși , nu au febră și sunt curioși să vadă un cuplu princiar.
Pe mine nu mă interesează în acest moment decât cum să-mi scadă temperatura asta nesuferită.

E ora 18 : 55.


Precis au uitat de mine și de termometru. Mă ridic pentru a treia oară și bat în ușa asistentelor. Nu-mi răspunde nimeni.
Acum se face schimbul de ture . Unii se îmbracă și pleacă, alții urmează să vină.

Tot fâțâindu-mă de colo- colo, pe culoarul lung și bântuit de un curent rece , cred că febra mi-a mai scăzut cu câteva linii. Nu înseamnă însă nimic. Va crește din nou.

 

E ora 19 : 05.


   Și totuși ce- a fost ? Febra nu mă lasă în pace dar nici gândurile mele destul de deșănțate.
Mă gândesc la Iov , Dan m-ar certa mirându-se de ce mă gândesc într-o astfel de situație la celebrul profet, și la toate încercările  la care a fost supus pentru a i se verifica credința.

– Doamne, Tu știi bine că eu nu-s ca Iov. Știi că sunt plină de păcate și lipsită de smerenie. De ce Doamne îmi dai mereu pedeapsa asta ? Să întâlnesc în spital astfel de oameni ? De ce ? Aș vrea să pot îndura fără să mă plâng. Dar pot ?
Tu Doamne știi că nu sunt în stare să support atâta durere. Acum sunt , nici nu mai știu sigur dacă sunt doar contrariată sau chiar supărată. Încerc să înțeleg natura umană. Încerc dar nu pot să nu mă întreb de ce nu a venit nimeni să-mi ia termometrul.

E ora 19 : 10.

Mă ridic și bat la ambele uși unde ar trebui să fie asistentele. Nu găsesc pe nimeni.

Mă hotărăsc să merg până în capătul culoarului acolo unde se găsește sala de mese.

Va continua.

În România este apreciată nemunca, hoția și delațiunea ! I

Nu știu nici acum dacă mi-a fost prieten sau dușman când mi-a povestit ce manevre se făceau
Primarul liberal al comunei comunei Gura Vitioarei, domnul Gheorghe Tirifon, ca să-și asigure ajutorul PSD-ului în campania electorală din anul 2008 a pus la cale un mic complot. Eu fiind directoarea școlii Gura Vitioarei și adepta președintelui Traian Băsescu , nu avea relevanță pentru el că promovasem un concurs pentru ocuparea funcției și eram, și sunt în continuare, singura absolventă a unui master în mangement educativ, trebuia să fiu determinată să-mi dau demisia sau să fiu demisă pentru ca postul meu să fie ocupat de profesorul Ciubuc Dumitru, șeful organizației PSD al satului Gura Vitioarei.
Munca murdară avea să fie făcută de un subaltern, domnul Dinu Dumitru, muncitor de întreținere care , în schimbul strângerii de semnături pe o petiție în care erau scrise tot felul de neadevăruri , avea promisă funcția de director al Căminului Cultural. Ca să înțelegeți ce caracter are acest domn Dinu aflați că , în timp ce el punea la cale toate acestea cu primarul, colegii mei și sătenii , eu îi angajam nevasta ca îngrijitor la grădiniță.

În 13 februarie 2008 era planificată o ședință cu părinții pe școală. M-am trezit în fața unui colectiv de oameni furioși , unii beți, care-mi cereau demisia.

Degeaba și tardiv, mai târziu, au fost părinți care mi-au spus că știau ce urmează să se întâmple , cunoșteau pe colegii implicați , că mă apreciau dar le-a fost teamă să vină la ședință și să mă sprijine.
” Ați furat imprimanta !” urla una dintre mămici la mine. Tatiana delapidase fondurile primăriei cu ani în urmă. Fostul primar , domnul Alexandru Neacșu, o retrogradase la funcția de îngrijitor al Primăriei Gura Vitioarei. Actualul, Gheorghe Tirifon, și-o apropiase și, pentru a și-o fideliza, îi dăduse o funcție mai bună în primărie promovând-o.

” Multifuncționala . Cum care imprimantă ?”
” E în cancelarie. Mergi și te convinge! ”
Nu știu cum am făcut față la noianul de injurii. Ajunsă acasă, pe la ora 20.00 , am realizat că nu-i cumpărasem fiului meu, a cărui zi de naștere era, nici măcar o prăjitură. ” Am făcut față ! Cu brio . ” Mi-am zis. Am fost calmă și le-am răspuns la toate întrebările. Am detensionat situația.

Noaptea, din somn , m-am trezit speriată că mor sufocată. Nu puteam să mai respir. Nu mi se întâmpla pentru prima oară dar niciodată nu fusese atât de pregnantă starea.

A doua zi au apărut doi domni. ” Suntem din Corpul de Control al Prefecturii ”. Doar auzind titulatura și mă îngrozeam.
Faceți , vă rog , calculul cât timp a trecut de atunci și aflați că mă cutremur toată și acum când îmi amintesc prin ce-am putut trece.
Nu mi s-a dat , așa cum era normal și legal, o copie a plângerii celor 20 de persoane care scriseseră împotriva mea.
” La sfârșitul anchetei, faceți dumneavoastră o cerere. ” A fost răspunsul lor.
Nu uitați că la putere erau liberalii. Prefectul Nicolae Alexandri, fost coleg de partid de-al meu, cunoștiință veche, de când era în opoziție, inspectorul general școlar Gheorghe Matei, finul deputatului Horia Toma, și primarul Gheorghe Tirifon erau cu toții membrii PNL-ului.
Multe au fost acuzele dar în acea zi m-a durut cel mai mult faptul că a trebuit să le explic, celor doi domni din Corpul de Control al Prefecturii de ce fiul meu mai mic a fost școlarizat în școala unde fusesem directoare.
”Cum v-ați permis să înscrieți un copil bolnav într-o școală normală ? ”
Domnul inspector școlar general adjunct Gheorghe Borovină era de față.
Le-am explicat că , grație noilor reglementări ale UE , este recomandat ca în școlile normale să fie integrați și copii cu deficiențe, că băiatul meu nu era singurul din Școala Poiana Copăceni în această situație și că, pentru ca directorii reticenți să fie de acord, se considera că un astfel de elev valorează cât doi elevi normali.
” Nu am făcut nimic ilegal. Am avut încuvințarea inspectorului de specialitate domnul Lică Zaharia . ” Era adevărat pentru că mă sfătuisem cu el în luarea deciziei.

Am avut senzația că inspectorul general școlar adjunct nu se pricepea la astfel de situații dar nu m-a contrazis.
Tot el , domnul Gheorghe Borovină, a fost cel care mi-a povestit cum , în prima zi când au venit , oamenii prefectului l-au întrebat pe primar dacă este de acord cu numirea profesorului Ciubuc în funcția , cea ocupată de mine, de director. Asta se întâmpla inaintea oricărui control. Se cunoștea de la început care va fi rezultatul anchetei și soluționarea sa.

Cei doi bărbați au venit de mai multe ori. Au vorbit și cu restul cadrelor didactice. Acestea , cu toate că le cerusem să-și facă datoria la serviciu și erau nemulțumite de mine din acest motiv, nu s-au exprimat împotriva mea în fața celor doi. Excepție a făcut doar o colegă, profesoara de istorie Alexe Anișoara. Ea , pentru că preferasem să numesc pe altcineva profesor coordonator , a cerut în mod expres să să scrie împotriva mea vreo două foi.

Nu au încetat să vină până nu a fost trimisă și o brigadă disciplinară.
În acest timp domnul Dinu, muncitorul de întreținere, se lăuda în întreg satul că va deveni director de Cămin Cultural și umbla țanțoș ca un eliberator.
Își salva colegii de la muncă.

Va urma.

Pentru ca să se înțeleagă mai bine cum am ajuns eu o procesomană ratată voi scrie în serial în ordinea desfășurării :
http://sareinochi.wordpress.com/2011/08/25/de-cariera-asta-puteam-sa-mi-iau-mai-multe-mantale-poate-chiar-doua/ 

E greu de înțeles ce se întâmplă în România pentru cineva care trăiește în străinătate.

http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2011/08/101.html

Nu am încredere deloc în Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova

Dovada faptului că am coordonat un proiect, pe care de fapt l-am şi conceput, finanţat de către Banca Mondială
Foaie matricolă master
Diploma la absolvirea cursurilor de Management educativ la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, diplomă ce m-ar fi îndreptăţit să ocup funcţia de director, poate nu în România, în altă ţară!
Certificatul de absolvire al

Gradului I cu nota 10

Am mai povestit, într-o postare anterioară, următoarea întâmplare :

L-am întrebat pe un deputat liberal, când eram prieteni şi nu duşmani, de ce o doamnă inspectoare, care depăşise vârsta pensionării, este încă în funcţie. Mi-a răspuns în modul cel mai sincer: ,, Dacă o punem să te caute în chi….. , o va face.,,

M-am îngrozit. Ăştia, mi-am spus în sinea mea, sunt în stare de orice!

Nu m-am înşelat prea mult.
Când am cerut în mod oficial eliberarea unui document , nu mi l-au dat. Ce au motivat în faţa poliţistului ?

,, Că nu erau convinşi de faptul că documentul mi-ar fi necesar.,,

Că posturile de director sau inspector, se ocupă doar în urma unor manevre politice, cunoaştem cu toţii.

Am verificat. În anul 2008 am candidat la funcţia de director de şcoală şi, pentru că nu trebuia să ocup aceea funcţie, am fost depunctată în modul cel mai ordinar posibil, inspectoratul şcolar preferând la aceea vreme o tânără care avea doar definitivatul.

Eu , nu puteam să ocup un astfel de post, atâta timp, cât aveam absolvit examenul de gradul I cu nota 10 şi Master în Management Educativ la SNSPA.

De ce revin? Pentru că vreau să mă transfer şi, mă aştept, ori să nu fie date ca vacante anumite catedre de matematică ori să fiu depunctată din nou.

Voi scana şi voi posta toate documentele justificative.

O ţară coruptă cu nişte funcţionari…