Când directorul și directoarea adjunctă conduc ca o familie!

984214_583473628360169_854385_n

În lumea lumea civilizată vestică o relație, nu cunosc natura ei dar fotografia sugerează cred ceva,  dintre directorul școlii și directoarea adjunctă, cei îmbrățișați  din fotografie, ar fi stârnit o anchetă internă. La ei nici polițiștii nu au voie să fie prea apropiați. La ei.

La noi nu contează că este  totuși vorba de o instituție în care educăm tinere vlăstare.

Sau poate așa vor cei din ministerul educației.

În lumea comunistă cei doi ar fi fost anchetați în piața publică , cam cum au încercat amândoi să mă linșeze pe mine , mă refer la ședința consiliului profesoral din 29 octombrie 2014, și ostracizați.

În România, țara unde parlamentari au copii înafara familiei, unde doctoratele se cumpără la „colțul străzii” acești oameni însă ne conduc și ne dau lecții.

Numai că o astfel de relație, Dumnezeu și ei cunosc adevărată  natură a ei, duc la abuzuri și teroare, și  asta știm noi cu toții !

Valentin

Valentin este băiatul din mijloc, singurul care s-a fotografiat cu noi
Valentin este băiatul din mijloc, singurul care s-a fotografiat cu noi

S-a transferat la Liceul Tehnologic Agromontan „Romeo Constantinescu” cu câteva luni în urma mea. Ne-a trebuit și lui și mie timp să ne adaptăm clasei a XI a I. Eu circumspectă și neîncrezătoare în ieșirile pline de efuziune ale fetelor, una dintre ele mi-a mângâiat perii mătăsoși ai căciulii de blană minunându-se precum copiii de grădiniță, el o fire introvertită care doar privea în tăcere ascultându-I pe toți, necontrazicându-l pe niciunul.

Era clasa unde, în acel prim an al meu, mă duceam cu drag. Fetele mele, voi scrie și despre ele într-una dintre zilele următoare, aveau minimul de cunoștințe necesar și asta era o ușurare pentru mine. Doi băieți, Grozea Gaby și Marius Facaianu , se evidențiaseră din primul semestru.  Pentru că majoritatea lor nu se „ omorau cu aritmetica”, m-am bucurat mult  când, ascultându-l pe Valentin,  am descoperit că grupul celor care pricepeau cu ușurință noțiunile predate se mărea cu încă un elev.

Paraschiv Catalin Valentin dădea dovadă de un bun simț rar întâlnit, era clar ceva înnăscut, încât mi-am amintit imediat de un fost coleg de-al meu din clasa a VII a . Andrei Gusti , colegul meu de școală de la București ,  era un strănepot  al renumitului Dimitrie Gusti și mereu mă gândeam că purtarea sa exagerat de plină de cavalerism se datora unei educații deosebite primate în familie.

Indiferent de atitudinea clasei, câteodată exagerat de gălăgioasă,  Valentin rămânea același băiat bine crescut care nu greșea cu nimic. Nici măcar cu o temă nefăcută.

În clasa a XII a sarcinile familiale l-au copleșit pe  Valentin.

Pleca grăbit de la școală, nu rămânea la pregătirile suplimentare, pentru că trebuia să aibă grijă de fratele mai mic.   Părinții construiau o casă și toate veniturile erau direcționate în acel scop.

Valentin s-a prezentat la examenul de bacalaureat și l-a picat. Mi-a părut sincer rău dar nu aveam cum să-l mai ajut. Apreciam la el faptul că-și asumase vina eșecului.

Anul acesta l-am descoperit pe www.edu.ro printre elevii promovați cu media 7,1 iar la matematică  7.45.

M-am bucurat pentru el, m-am bucurat pentru faptul că nu m-am înșelat în privința sa. Eșecul nu te-a speriat , ai învățat în continuare. Valentin, felicitări !

Plagiatorii care ne conduc, azi secretarul de stat Ștefania Duminecă

646x404[1]     Ceea ce nu pot să pricep defel este cum de anumiți oameni, care se consideră intelectuali și vor să ocupe funcții  și chiar o fac ,  se pretează la a pune pe cineva să le scrie lucrarea de masterat sau doctorat. Nu-i scuz pe absolvenții de facultate pentru faptul că păcătuiesc în același mod , cumpărându-și  lucrarea de diplomă,  dar măcar pe ei pot să-i înțeleg , știind bine ,  că mulți dintre ei după  absolvirea unor cursuri superioare

nu scapă de munca  de jos, cea  de muncitori sau vânzători.

Cunosc și eu persoane , niciodată un secret nu poate să rămână necunoscut, mereu există o persoană din anturaj care-l destăinuie,  care-au deținut funcții în inspectoratul școlar sau care încă le ocupă dar care nu și-au scris singuri lucrarea de masterat . De câte ori am auzit despre un astfel de caz m-am minunat.

Nu pentru că i-aș fi bănuit oameni corecți , integrii, cinstiți , ci pentru că realizarea unei astfel de lucrări de masterat , doctoratul nu mi l-am dat și nici nu  cred că voi mai avea timp s-o fac vreodată , îți dă un sentiment profund de bucurie.

Se pare însă că unii, dacă nu chiar majoritatea, n-au astfel de sentimente de  intelectuali . Pe ei îi încântă doar banii și puterea.

PS Uitasem de subiectul acesta, mi-am amintit citind : Valentina e de fapt Vasilica şi plagiatul nu se pune

Mica poticneală

Cătă ascultă distrat, muzica ce-i sună doar în căști , privindu-și în același timp cu dispreț și plictiseală colegii.
„ Niște fraieri! ” Lângă el, Ina, cu fardul ei vulgar lăbărțat peste întreg chipul, îl tot îmboldește să își ia notițe scrise, lipindu-se mai mult decât este normal de mâna sa, de trupul său, de picioarele sale.
„Mă pisicesc și eu.” Îi spune ea miorlăindu-se cu o octavă mai jos decât era normal.

ISJ[1]

„Aș, are o voce spartă pe care de cele mai multe ori nu și-o controlează și care , de obicei, mă zgârie în urechi !” Încearcă să-i zâmbească șăgalnic, nu-și dă seama dacă este și convingător dar cum știe că ea „ visează cai verzi pe pereți ” în ceea ce-l privește nu se sinchisește prea mult , pentru că are mare nevoie de ea ca să-l acopere atunci când chiulește nemotivat.
„ Nu e de familie! ” Ar fi prima reacție a bunicii sale , dacă prin absurd ar vedea-o agățată languros de el cât să-l sufoce.
„ Nu-i o „bucățică” bună ! ” Ar strâmba taică-su din nas după câteva înghițituri de bere din rația zilnică de cutii.
„Nu-i mișto! ” Cătă se strâmbă ușor gândindu-se la șoldurile ei mari și la burta bombată deja. „Se va face cât o vacă peste câțiva ani dar , băgăcioasă cum este, îi cumpără mă-sa un bărbat !”

DSC00112[1]

În schimb, Otilia cu chipul angelic, subțire ca un luger de floare și picioarele-i lungi până –n gât i-ar plăcea mult. Fiind orfană, a fost nevoită să-și găsească, încă din clasa a noua , un tip care s-o întrețină în liceu.
„Din păcate pentru mine , nu-i atât de proastă precum pare, s-a orientat rapid, trăiește deja cu unul în concubinaj. ”
„Oti asta, ar fi fost o gagică pe cinste !” își spune totuși cu regret Cătă.
Observă o agitație la ceilalți colegi și, de aceea, își pleacă iute privirile pe un caiet imaginar.
„ Prostul ăsta de Vio a ridicat mâna să răspundă și din cauza lui profa’ o să se uite spre mine, să fiu atent câteva minute ! ”
„Ce mare dobidoc e ochelaristu’! ”
Cătă cugetă a nu știu câta oară la soarta amărâților de intelectuali și a progeniturilor lor.
„ Părinții ăstora pe ce lume trăiesc ? Ce fel de ingineri sunt, ce dracu’ de judecată au, dacă nu realizează că în lumea asta, a noastră, nu se mai poartă învățătura ? Ce-au realizat ei ? Nu văd că nu-și pot permite nici o rablă de Dacie să-i cumpere lu’ fi-su ? N-au bani nici să-i dea de-o bere , de meditații nici nu se pune problema. Urmărește ca un tălâmb tot ce spune și scrie profa’ pe tablă.
Cătă privește distrat direct către tablă lăsând impresia că este interesat de cele ce se petrec în sala de curs.
Colegele din prima bancă, țărăncuțe cu călcăiele crăpate ar comenta răutăcios străbunică –sa, născută undeva într-un vârf de munte și ani de zile servitoare la niște comuniști nomenclaturiști, dacă le-ar vedea pe fete fără să observe cât de delicate și emancipate sunt, își agită mâinile pe sus.
„Sărăcia le face ambițioase, eu n- are rost să fac eforturi ! ”
Își amintește cu mare plăcere ce surprinși au fost directorul școlii și nevastă-sa când i-au vizitat acasă. Cum se minunau și cum le lăudau vila și piscina,mobilierul, mașinile și …

62797606_1-Imagini-ale-Vila-de-lux[1]

O adevărată bombă pentru musafiri a fost atunci când, după ce doamna, soția directorului, i-a întrebat, mai întâi pe ocolite iar mai apoi în mod direct, unde lucrează, mama sa i-a răspuns nonșalant.
„Cu carte de muncă ? Nicăieri !”
Să fii văzut mirarea de pe chipul lor, să fii auzit tăcerea ce s-a lăsat ! Era totală !
Au plecat cu portbagajul plin după ce mâncaseră și băuseră ca sparții.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
„ Cătăline, tată, sper să te descurci singur. Boul ăla de director n-a vrut să ia nimic. A zis că nu-și riscă scaunul, au fost ceva reclamații direct la minister, n-are curaj să oprească camerele de supraveghere. ”

Tema de luni a fost propusă  de Vero  iar  tabelul se găsește  la Psi

     M-a inspirat  următorul  articol: Prahova: Două reclamaţii de fraudare la BAC
1. Ioana Soglu 2. Griska
3. Abisurile 4. Scorpio

PĂPUȘA


Mi-ar fi mult mai ușor și mai lesne să vă impresionez spunându-vă că în copilărie am fost marcată de o piesă ” NORA, ” ( „O casă de păpuși” ) a lui Henrik Ibsen , un dramaturg norvegian.

Nu neg niciodată faptul că această piesă de teatru m-a impresionat profund, atât cât puteam înțelege eu la vremea copilăriei, atunci când am văzut-o la televiziunea publică, de stat și unică în țara noastră , în timpul regimului comunist.
Mama avea obiceiul să discute cu mine despre piesele radiofonice pe care le asculta în fiecare zi de luni, atunci când călca rufele iar eu mă jucam pe jos cu singura păpușă pe care-o aveam, sau despre piesele pe care, de data aceasta le urmăream și eu , le vedeam împreună seara înainte de culcare. Vorbea cu mine pentru că tata, invariabil obosit, la aceea oră sforăia deja.
Dacă stau să mă gândesc , o fac destul de des în ultima vreme, fiecare gest al mamei a însemnat o modalitate de a mă forma și educa.
Aveam doar vreo doi ani când, îmi amintesc atât de bine asta, veneam bătută măr de către prietenii mei de joacă.

Mătușa Chiva, sper ca singura ei nepoată, cea care n-a avut bucuria s-o apuce, să citească rândurile acestea, și mama erau foarte bune prietene. Se spunea în familie că ea, Paraschiva, a fost cea mai bună dintre frați și că nu supărase pe nimeni niciodată.
Într-o seară , cele două surori stăteau în casă de vorbă,v-am spus deja că erau amice, când eu apărusem din nou bătută de către prietenii mei Mihăiță și Jean, amândouă m-au certat și amenințat:
” Dacă mai vii bătută de către ceilalți copii o să te bătem și noi. Apără-te singură !Acum du-te la joacă ! ”
Poate vi se pare ciudat dar ei îmi idolizam mama și nu voiam s-o supăr. De aceea îi ziceam câteodată, alintând-o, ” tanti mami”.
Cred că mi-am luat revanșa chiar în acea clipă. Nu știu sigur asta dar cert este că din acel moment n-am mai mers acasă să mă plâng că am fost bătută. M-am luptat.

Mai târziu, mama avea grijă să-mi ceară să învăț, tot timpul ca un lait motiv, ca să nu fiu niciodată ” la mâna ” unui bărbat.
” Să fii pe picioarele tale ! ” avea grijă să-mi repete mereu.

Vă amintiți cum erau educate tinerele fete pe vremuri ? Există o descriere foarte amănunțită în romanul „Pe aripile vantului” de Margaret Mitchell.
Cred că aveam vreo 15 ani când am citit cu uimire cum erau fetele învățate să-și tremure genele ca să-i impresioneze pe băieții ce trebuiau cuceriți. Mama mea avea în sânge talentul de a cuceri și cred că din acest motiv nu i-a trecut vreodată prin minte c-ar fi necesar să-mi vorbească despre asta.
Am terminat facultatea și pentru prima oară am început să trăiesc mai mult printre oameni și nu în acea viață paralelă a eroilor din cărți și filme.
Am fost din nou uimită cum la ședințele cu părinții mamele fetelor spuneau : ” Fata mea să termine opt clase, după aceea se poate mărita. E, cu băiatul e altceva. El trebuie să învețe.”
Inutil să vă spun că încercam cu disperare să le schimb această mentalitate învechită pe care , din păcate, o bănuiesc și acum la tinerele domnișoare care-mi sunt eleve de liceu.
Le văd cum sunt preocupate doar să se fardeze, să-și vopsească unghiile cât mai viu colorate, să-și expună cât mai mult din corpul lor tânăr și frumos și să cocheteze cu băieții în ore sau pe culoarele slab luminate ale liceului.
Mă întreb dacă eu n-am greșit cumva, dacă mama n-a exagerat în dorința ei de a mă vedea pe mine liberă și mai ales independentă financiar.
Mi-ar fi fost mai ușor dacă eram doar o păpușă ?

Diriga Psi a ales titlul și bine a făcut.

Mult mai harnici, ca de obicei, au fost :  Psialmanahe,Redsky,virusache, blogvista,

,Vero,Tiberiu,, mitzaabiciclista , cita,  cerroşu,

Fiecare şcoală are un/o astfel de dascăl !

Băiatului meu, când era supărat, mâhnit, obosit,nervos sau prost dispus îi puneam o singură  întrebare şi ştiam dinainte că urmează să râdă, o  să devină volubil şi o  să-mi povestească unele întâmplări a nu ştiu câta oară.
,, Ce mai face profesorul tău N.D ?,,Era întrebarea care făcea să-i treacă şi cel mai mic noruleţ de supărare.

Respectivul domn, respectabil de altfel,  i-a fost soţului meu profesor în tinereţe, mi-a fost mie inspector general şcolar , a fost persoană importantă în mai multe partide politice şi, într-un târziu, profesor fiului meu.

,, Cine? Comunistul ăla ? ,,

După aceea, ştiam că băiatul meu urma să se înseninează.Şi dăi, şi dăi, ore în şir povestea despre ce minuni mai făcuse respectivul profesor în clasă, ferit de ochii altor colegi.

Fiecare şcoală are un /o asfel de dascăl. Şi, cum nici noi nu puteam să ne sustragem de la această regulă, avem şi noi o colegă care este pentru sat, colectivul de elevi, părinţi şi cadre didactice un subiect mult mai palpitant decât Oana şi Pepe, Moni şi Iri.
În fiecare marţi,  lunea este în şcoala noastră, aflu ce minuni a mai zis sau mai făcut doamna respectivă. Elevii noştri sunt deosebit de cuminţi şi în general foarte ascultători. Acesta este  şi motivul pentru care de douăzeci de ani am preferat statutul de profesor de ţară în locul celui de oraş.  Cu toate astea,  aceşti copiii minunaţi, de care suntem foarte apropiaţi, nu se pot abţine să nu ne povestească ce a mai spus sau a mai  făcut respectiva doamnă profesoară. Sunt minunaţi şi naivi în felul lor pentru că, spre deosebire de alţi copii, deşi sunt jigniţi de către aceasta, nu au recurs la metodele folosite de cei de la oraş care, se răzbună înregistrându-i pe dascăli cu ajutorul telefonului.
În şcoala mea, majoritatea cadrelor didactice sunt tinere şi foarte serioase,  conştiincioase şi muncitoare iar din discuţiile pe care le-am avut fiecare dintre ele munceşte cu pasiune şi dragoste pentru copii. Chiar dacă,  ne plângem în mod firesc pentru faptul că ni s-au diminuat veniturile substanţial, noi muncim cu elevii noştri la fel ca anul trecut, ca acum doi ani şi ca în fiecare an.
Spre deosebire de noi, care, aproape zilnic, le explicăm elevilor noştri necesitatea unei educaţii complete , pentru a putea să obţină o slujbă mai bună şi care să le permită un alt statut social, mai bun decât al părinţilor lor, aceasta la fiecare oră de curs le spune că este prost plătită şi că nu merită să-şi bată capul făcând ora. Le povesteşte de la modul în care şi-a zugrăvit casa, unde îi sunt copiii, ce filme a mai văzut la televizor sau cum…face blatul pe tren.
Orice subiect poate trata dânsa mai puţin ceea ce trebuie să-i înveţe.  Alteori îi lasă în clasă şi merge să vorbească la telefon. Când este supărată se minunează cât de subdezvoltaţi fizic sunt şi, le prevede în viitor sinuciderea.

Indiferent de cum decurg ,, grelele ore de muncă,, termină invariabil astfel:,,Pentru data viitoare, conspectaţi singuri lecţia de la pagina cutare până la pagina cutare.,,

Iar, ca un corolar al faptelor sale, le cere insistent să lupte, elevilor, împotriva corupţiei patronilor de magazine care, nu eliberează bonuri fiscale, şi astfel fac evaziune fiscală.

Au ca temă permanentă strângerea de bonuri fiscale , patru sute, ca să poată primi o notă la materia predată de dânsa, cu onoare.