E scandal mare în media și pe facebook !

E scandal mare în media și pe facebook. Suntem împărțiți în două tabere. Unii pro Codruța Koveși, alții contra.

Multe persoane respectabile, așa-mi păreau mie, își trimit scrisori deschise, scriu articole, se denigrează unii pe alții depășind măsura bunului simț nu doar prin cuvintele folosite ci și prin ritmicitatea cu care atacă. Apare întrebarea, justificată îmi zic eu, unii au primit cumva ordin pe garnizoană ?

L-am susținut, și o fac în continuare,  pe președintele Traian Băsescu  în toți anii scurși de la prima suspendare și până azi. De ce? Pentru că Traian Băsescu, abia acum, nefiind constrâns de funcție, spune ceea ce eu afirm de ani de zile. Mai precis din anul 2009. Justiția română este discreționară. kovesi

Nu mi-ar plăcea să  se exprime cineva atât de dur  la adresa mea,    („Propagandiștii sunt aceiași care mă proslăveau pe mine, nu am avut niciun aranjament cu ei, fie că se numeau Dan Tapalaga

Malin BotLaurentiu Ciocazanu  sau mai știu eu ce alți lingăi voluntari, tot soiul de oameni de proastă calitate… Această hoardă de propagandiști… dacă spui ceva despre Kovesi… Dan Tapalaga

 , unul care m-a lins fără să-i cer, voluntar a fost, acum și-a schimbat obiectul lingerilor”.

Și ați continuat: „Nu le-am cerut eu lui Dan TapalagaGrigore CartianuLaurentiu CiocazanuMalin Bot,  Mircea Mariansă mă susțină. Nu am avut discuții cu ei în timpul mandatului pe această temă”.) știu că nu se va întâmpla pentru că nu am notorietatea lor, dar  îmi mai amintesc ce a spus Traian Băsescu

când era încă primarul general al Bucureștilor: „ Sunt marinar nu am fost la pension”. ( cam asta era ideea, cuvintele erau altele și în mod sigur urmate de un „hahaha ” inconfundabil )   wpid-sebi-ghita-465x390

Domnilor  Dan TapalagaGrigore CartianuLaurentiu Ciocazanu

Malin Bot,  Mircea Marian  , când îl lăudați ați uitat că președintele Traian Băsescu

poate să dea oricând astfel de replici ? Credeați că veți avea o altă soartă ? De ce?

Nu știați că nu trebuie să vă faceți „ chip cioplit” din nimeni? Ce veți face când D-NA Codruța Koveși vă va dezamăgi ? Se va întâmpla și asta, fiți siguri!

 

Anunțuri

Elena Udrea să fie încarcerată direct la Guantanamo !

De obicei am răbdare să ascult tot ce se spune la televizor în legătură cu un subiect sau altul care este primul pe agenda zilei. Nu totdeauna sunt de acord cu ce aud, de cele mai multe ori consider că trebuie să reflectez, poate cel care vorbește are dreptate iar eu mă înșel. Sunt persoane în care am mare încredere dar recunosc că pot greși și sunt persoane despre care cred că nici nu trebuie ascultați și cu toate acestea îmi zic că poate, poate, au vreo dâră de dreptate. Aseară însă n-am mai rezistat să-i văd și să-i aud pe  Sebastian LazaroiuDan Tapalaga șValeriu Turcan cum loveau în Elena Udrea ca într-un sac de box. Mi-a fost greață, mi-a fost silă, și am închis televizorul scârbită.

Ion Cristoiu images[1] , fiind întrebat telefonic, el este scepticul de serviciu, s-a îndoit de cele afirmate de Elena Udrea fără patimă și fără resentimente. Toți ne aburesc că dacă lovește în generalul Florian Coldea se lovește de fapt în Traian Băsescu și reforma din justiție, scoaterea de sub conducerea politică a sa. Nimic mai fals. Poate fi adevărat și faptul că Traian Băsescu nu a ordonat direct sau prin interpuși „ facerea sau desfacerea ” unor dosare penale dar la fel de adevărat poate să fie și faptul că un om, despre care se presupune că ar cunoaște totul despre toți, își dorește să dețină puterea supremă. N-ar fi nici primul om din istoria lumii. Indiferent cât de necredibilă ar fi Elena Udrea avem cu toții datoria de a-l suspecta pe domnul Coldea până în momentul în care se va dovedi că nu s-a întâlnit săptămânal cu Dorin Cocoș , că nu i-a cerut acestuia să finanțeze postul România TV.images[1] Multe întrebări mi-au ridicat dezvăluirile Elena Udreadar n-am să insist astăzi cu ele. După câte-am văzut eu opinia celor care vor să ne dea lecții de logică la televizor este că Elena Udrea trebuie condamnată deja. Și dacă se poate și întemnițată. Vă zic, încarcerați-o direct la Guantanamo ! Am înțeles că acolo ar fi și copii întemnițați.