Ce nu știe directorul meu, urma să anunț DNA-ul

DNA_1[1]

Ne minunăm de faptul că lumea civilizată afirmă despre noi românii că suntem hoți. Dăm vina pe țigani dar ne facem că uităm faptul că nu rromii sunt cei care iau spagă de la părinții elevilor, sau poate direct de la adolescenți, ca aceștia să primească o diplomă pe care nu o merită atâta timp cât n-au asudat pentru ea.

Nu dau note niciodată elevilor  decât pentru nivelul cunoștințelor pe care aceștia le dețin.

Am fost convinsă tot timpul de faptul că nu l-am nedreptățit  pe elevul meu, Directorul meu nu-I un bun manager !că notele pe care le-a primit exprimau în mod corect nivelul cunoștințelor sale și cum acestea erau precare doar dacă ar fi fost un geniu ar fi reușit să ajungă într-un semestru să acumuleze atât de multe noțiuni și să și știe să le aplice correct. DNA_2-300x218[1]

Ca urmare am tăcut , n-aveam dreptul legal de a spune ceva  (în cazul elevului transferat pe semestrul al doilea ) dar  dacă acesta  ar fi primit o notă nemeritată la examenul de bacalaureat eram hotărâtă să anunț DNA-ul.

PS Am stat totuși  liniștită în această perioadă deoarece  știam faptul că domnișoara director adjunct Raluca Popescu este o persoană integră și s-ar fi opus fățiș unor astfel de practici.

 

Directorul meu nu-I un bun manager !

60591485[1]

În orice curs de management   scrie clar : când o firmă are  rezultate bune este meritul colectivului iar atunci când lucrurile merg prost răspunderea și-o asumă directorul.

Sunt convinsă de faptul că șeful meu are niște cursuri de conducere pe care le-a promovat cu brio pentru că altfel nu și-ar fi putut depune dosarul, acum doi ani,  pentru ocuparea postului de director de școală.

Dar , după cum știe toată lumea, directorii sunt numiți politic și , ca urmare, până ies eu la pensie va trebui să-l suport .

Sau până se schimbă regimul politic din țară.

Anul acesta directorul nu a mai făcut abuzuri în funcție, doar la sărmana XW urlă, între patru pereți, din când în când, așa se plânge ea, de a băgat-o în sperieți. În mod sigur se poate și mai rău, a se vedea stenogramele cu șefa CNA-ului, Laura Georgescu,

Noi înregistrări cu şefa CNA, Laura Georgescu: „Vă belesc ,

dar vinovați sunt subalternii umili și slugarnici care admit să le fie demnitatea călcată în picioare fără a riposta.

Revenind la cazul meu, anul acesta nu am mai simțit pe propria-mi piele abuzuri, ( Liceul teoretic agromontan „ Romeo Constantinescu” , locul în care geniile se pierd necunoscute) dacă mă fac că uit calificativul pe care mi l-a dat directorul meu, nu m-am mai simțit nici măcar stresată.

Singurul fapt care m-a deranjat personal  în acest an școlar a fost transferarea pe semestrul al doilea a unui elev din clasa a XII a , un băiat care nu voia să învețe nimic , dintr-o clasă unde predam eu. Avea pe primul semestru media 3, mai îmi fusese și anul trecut elev și îl cunoșteam bine, și îi trebuia media 7 pe semestrul al doilea ca să poată promova. Colega mea, nici nu mă așteptam la altă atitudine din partea ei, i-a dat media 7 cu multă ușurință. Tot semestrul am tăcut deoarece se făcuse un pas înainte față de perioada când directorul meu numea comisii, doar era manager și putea orice,  care să promoveze repetenții mei.

Astă noapte s-au afișat rezultatele de la examenul de bacalaureat și , după cum bănuiți, nota la matematică , a elevului în cauză, a fost …. 3, 80.

Am fost eu cea care-l nedreptățeam pe elev sau directorul a avut din nou o abordare greșită?

 

Cât voi fi eu director, n-aveți voie să zâmbiți măcar !

60536270[1]
Mă plângeam acum câteva luni băiatului meu de faptul că în țara noastră ni se încalcă frecvent drepturile.
„Oricâte nedreptăți se fac în România, tot este mai bine decât în alte părți ale lumii. Nu te împușcă nimeni, nu te arestează, ai dreptul la propria-ți părere. Este consfințit în Constituție la libertatea de exprimare.”

Titlul II CONSTITUTIA ROMÂNIEI

Mi-a replicat fiul meu râzând. Am tăcut, avea dreptate.
În Coreea de Nord (COREEA DE NORD: 80 de persoane, executate public pentru că au … sau In Coreea de Nord, esti executat cu TUNUL, daca nu respecti doliul … )

au fost executați aproape 80 de oameni pentru că au încălcat doliul național , instituit în cinstea fostului Mare Conducător.
Asfel de orori în România europeană , chiar și sub Victor Ponta, prietenul chinezilor, nu se poate întâmpla.
Astăzi, am avut o ședință a consiliului profesoral.

După cum am mai scris, domnul director nu suportă dialogul, în aceste ședințe trebuie să stăm în jur de două ore, câteodată chiar mai mult, și să-l ascultăm precum niște elevi cuminți. Noi nu avem dreptul, spre deosebire de elevii noștri, la vreo pauză de câteva minute.
Ca să nu mă enervez, pentru binele sănătății mele, nu încerc să dialoghez cu directorul, numit cu delegație că așa se poartă sub USL democratic , școlii.
Ascult și gândesc.
La fel procedam și astăzi.
La un moment dat ne-a vorbit despre câte învoiri avem voie pe parcursul unui an școlar.
Am remarcat și eu faptul că sunt zile când mai multe persoane sunt învoite dar cum relația mea cu conducerea școlii nu este una de prietenie nu mă interesează.Nu e treaba mea. De când sunt în această școală nu m-am învoit niciodată chiar dacă, uneori, simțeam că mă prăbușesc din picioare de rău ce mă simțeam. Cred că zâmbeam gândindu-mă, făcând presupuneri,  în cine vrea de fapt să lovească directorul.

Că nu voia să le supere pe persoanele din gașca sa mi-era foarte clar. Atunci în cine ?
Toți cei care au chiulit sistematic sau cei care s-au învoit la conducere  în anul școlar 2012-2013, excepție sunt toți aceia care fiind  serioși și își fac orele cu multă responsabilitate  , au fost recompensați cu calificativul „Foarte Bine” în timp ce mie mi s-a dat doar calificativul „Bine” .

Trebuia să-mi intre în cap cine este „managerul” și să nu mai îndrăznesc să-l contrazic cu ceva chiar dacă eu sunt cea care am dreptate.
Deci, tăceam și poate chiar și zâmbeam când domnul director a găsit necesar să mi se adreseze :
„Doamna Amza, nu mai zâmbiți !”